← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 63-64 — cu Maclaren

Psalmii 63-64Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică Eterniseed extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture. În tratarea sa a Psalmilor 63 și 64, Maclaren urmărește mișcarea sufletului de la sete la satisfacție și căutarea reînnoită a lui Dumnezeu. Cuvintele sale ne invită să examinăm dacă aceste dorințe antice oglindesc pe ale noastre. În următoarele câteva minute vom asculta Scriptura, vom studia perspectivele lui Maclaren, vom considera forța lor practică, vom răspunde în reflecție și vom încheia în rugăciune. Duhul să facă aceste adevăruri apă vie pentru noi astăzi.
Citește

Citire

Luați un moment liniștit pentru a citi Psalmii 63 și 64 încet și cu rugăciune. Observați imaginile deșertului ale psalmistului, satisfacția sa încrezătoare în Dumnezeu și căutarea sa reînnoită. Lăsați cuvintele să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren. Citiți capitolele cu voce tare dacă este posibil, permițând ritmului lor să vă modeleze ascultarea.
Studiu
Maclaren începe prin a identifica cele trei propoziții pivot în jurul cărora se învârte psalmul. Cele trei propoziții pe care le-am citit și care sunt atât de izbitor de identice în formă constituie cele trei puncte pivot pe care se învârte psalmul, cele trei cotituri în curgerea gândului și emoției sale. 'Sufletul meu însetează; sufletul meu este mulțumit; sufletul meu se alipește de Tine.' Cele trei faze ale emoției se succed atât de repede încât sunt toate cuprinse în spațiul scurt al acestui mic cântec. Dacă ele nu exprimă într-o anumită măsură experiențele și emoțiile noastre, este puțin probabil ca viețile noastre să fie binecuvântate sau nobile și avem puțin drept să ne numim creștini. Să urmăm cotiturile curentului și să ne întrebăm dacă ne putem vedea propriile fețe în suprafața sa strălucitoare. Maclaren pictează apoi imaginea vie a sufletului însetat într-un ținut fără apă. Psalmistul desenează tabloul său ca al unui om însetat într-un ținut fără apă. Aceasta poate fi o reproducere literal adevărată a condiției sale, dacă într-adevăr ideea veche este corectă, că aceasta este o lucrare a lui David; căci nu există deșert mai înspăimântător decât acela în care el a rătăcit ca exilat. Este un ținut de munți arși fără o lamă de verdeață, arzând în albul lor fantomatic sub soarele aprig și cu râpe sumbre în care nu sunt bălți sau pâraie și deci nici sunet dulce al apelor curgătoare, nici umbră, nici cântece de păsări, ci totul este fierbinte, prăfuit, orbitor, nemilos; și oamenii și animalele leșină și își scot limbile și mor de lipsă de apă. Și, spune Psalmistul, așa este viața, dacă se ține seama de cele mai adânci nevoi ale unui suflet, în ciuda tuturor proviziilor abundente care sunt răspândite în asemenea lux bogat și iubitor în jurul nostru – suntem oameni însetați într-un ținut fără apă. Maclaren arată apoi cum dorința însăși transformă scena într-una de satisfacție imediată. Psalmistul, prin puterea magică a dorinței sale, schimbă, ca într-o scenă de transformare bruscă într-un teatru, toată pustietatea din jurul său. O clipă este un 'ținut uscat și sterp unde nu este apă'; clipa următoare un val de verdeață a venit peste nisipul galben și tăcerea fantomatică este ruptă de cântecul păsărilor vesele. O clipă el flămânzește acolo în deșert; clipa următoare vede întinsă înaintea sa o masă în pustie și sufletul său este 'mulțumit ca de măduvă și de grăsime' și gura sa laudă pe Dumnezeu, pe care Îl posedă, care a venit la el iute, imediat, în răspuns deplin la strigătul său. Acum, toate acestea nu sunt decât un mod pitoresc de a exprima un adevăr foarte simplu, prin care am fi cu toții mai fericiți și mai buni dacă am crede și am trăi, că putem avea atât de mult din Dumnezeu cât dorim și că ceea ce avem din El va fi de ajuns. Maclaren descrie în cele din urmă sufletul care se alipește de Dumnezeu într-o căutare reînnoită. 'Sufletul meu se alipește de Tine.' Cele două lucruri vin împreună, dorința și rodirea, după cum am spus. Rodirea naște dorință și există o alternanță rapidă și binecuvântată, sau mai degrabă coexistență a celor două. Conștiința veselă a posedării și anticiparea dornică a unor daruri mai mari sunt amestecate și mai strâns, dacă ne ținem de sensul original al cuvintelor acestei ultime propoziții, decât sunt în traducerea noastră, căci psalmul sună cu adevărat 'Sufletul meu se alipește după Tine.' În cuvântul 'se alipește' este exprimată adeziunea, ca a lipsei de stâncă, unire conștientă, posedare binecuvântată; și în celălalt cuvânt 'după Tine' este exprimată înaintarea pentru tot mai mult. Dar acum contrastați aceasta cu rezultatul tuturor celorlalte metode de a satisface poftele omenești, fie ele mai joase sau mai înalte.
Considerați

Considerare

Maclaren duce întreaga meditație la concluzia sa practică și veșnică. Fraților! acestea sunt posibilitățile vieții creștine; fiind posibilitățile ei, ele sunt obligațiile noastre. Cuvintele Psalmistului pot fi bine transformate de noi în interogații de autoexaminare și putem – Dumnezeu să ne dea să o facem! – să ne întrebăm pe noi înșine: 'Însetez eu astfel după Dumnezeu?' 'Am învățat eu că, în ciuda tuturor proviziilor, această lume fără El este un deșert fără apă? Am experimentat eu că în timp ce chem El răspunde și că apa curge înăuntru de îndată ce îmi deschid inima? Și cunosc eu nașterea fericită a unor dorințe proaspete din fiecare rodire și cum să merg tot mai departe în ținutul binecuvântat și în inima mea elastică să primesc tot mai mult din Dumnezeul veșnic binecuvântat?' Aceste texte ale mele nu numai că înfățișează idealul vieții creștine aici, dar poartă în ele prefigurarea vieții de dincolo. Căci cu siguranță un accident pur fizic ca moartea nu poate fi presupus a rupe această secvență de aur care străbate viața. Cu siguranță această posedare parțială și progresivă a unui bine infinit, de către o natură capabilă de o apropriere și aproximare indefinit crescândă față de el este profeția propriei sale continuități veșnice. Atâta timp cât izvorul țâșnește, buzele însetate vor bea. Slujitorii lui Dumnezeu vor trăi până când Dumnezeu va muri. Viața creștină va continua, aici și dincolo, până când va fi atins limitele propriei sale capacități de expansiune și a epuizat pe Dumnezeu. 'Apa pe care i-o voi da va fi în el un izvor de apă, țâșnind spre viața veșnică.'
Răspunde

Răspuns

Unde în circumstanțele voastre prezente simțiți cel mai mult setea sufletului după Dumnezeu? Cum a stârnit satisfacția trecută în El o dorință proaspătă mai degrabă decât mulțumire de sine? Ce dorință pământească ați putea renunța astăzi pentru ca urmărirea voastră a lui Dumnezeu să poată curge mai liber?
Roagă-te

Rugăciune

O Dumnezeule, Dumnezeul nostru, însetăm după Tine într-un pământ uscat și obosit, unde nu este apă. Atrage sufletele noastre să Te caute cu ardoare, ca să vedem puterea și slava Ta și să ne găsim mulțumirea în iubirea Ta statornică. Prin Duhul Tău, ține-ne alipiți de Tine în fiecare strajă a nopții, până vom tresălta în umbra aripilor Tale și vom declara că numai Tu ești de ajuns. Amin

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →