Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 137-138 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la Ioan Calvin pentru înțelegere asupra a doi psalmi care surprind tensiunea dintre exil și laudă. Expunerea atentă a lui Calvin ne ajută să vedem cum poporul lui Dumnezeu poate rămâne credincios când este înconjurat de puteri străine și voci ostile. Cuvintele sale ne ghidează prin durerea captivității și hotărârea de a ne aminti de Sion mai presus de orice altceva. Urmărim de asemenea gândurile sale în psalmul următor unde mulțumirea se ridică chiar în mijlocul opoziției. Calvin arată că adevărata închinare curge dintr-o inimă ancorată în promisiunile lui Dumnezeu mai degrabă decât în circumstanțele prezente. Lăsați comentariul său să ne modeleze propriul răspuns astăzi.
Citește
Vă invităm acum să citiți Psalmii 137 și 138 în întregime. Lăsați lamentările exilaților și declarațiile de laudă să se așeze în inima voastră. Observați contrastul dintre plânsul lângă râurile Babilonului și închinarea din toată inima oferită spre templul lui Dumnezeu. Pe măsură ce citiți, gândiți-vă cum amintirea Sionului susține credința și cum rugăciunea ascultată alimentează mulțumirea viitoare. Luați-vă timpul cu fiecare verset înainte de a trece la reflecțiile lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a stabili scena istorică a captivității babiloniene.
1. Lângă râurile Babilonului [178] acolo ne-am așezat Am spus în altă parte că este o mare greșeală să presupunem că este David cel care aici îi vestește profetic poporului lui Dumnezeu despre captivitatea care va veni peste ei. Profeții când vorbesc despre evenimente viitoare folosesc un limbaj foarte diferit. Ceea ce este adus în atenție este evenimentul ca și cum ar fi venit istoric și ar fi materie de experiență. Vom explica pe scurt scopul psalmistului. Era pericol ca evreii când erau aruncați într-un mod atât de melancolic să piardă cu totul credința și religia lor. Ținând cont cât de gata suntem când ne amestecăm cu cei răi și nelegiuiți să cădem în superstiție sau practici rele era de temut că ar putea deveni profani printre populația Babilonului. Poporul Domnului putea fi aruncat în descurajare în plus de captivitatea lor legătura crudă la care erau supuși și celelalte indignități pe care trebuiau să le îndure. Scriitorul acestui psalm al cărui nume este necunoscut a întocmit o formă de lamentare ca prin exprimarea suferințelor lor în suspine și rugăciuni să poată menține vie speranța acelei eliberări de care disperau. Un alt scop pe care îl are în vedere este să îi avertizeze împotriva declinului evlaviei într-o țară fără religie și împotriva pângăririi cu contaminările păgânilor. Prin urmare el denunță judecata meritată asupra copiilor lui Edom și declară că Babilonul a cărui prosperitate de scurtă durată cum era destinată să fie în sine eclipsa la acea vreme restul lumii era un obiect de milă și aproape de distrugere. Lungimea timpului în care a durat captivitatea poate în sine să ne convingă cât de util și chiar necesar a trebuit să fie să susțină mințile slăbite ale poporului lui Dumnezeu. Ei trebuie să fi fost gata să accepte practicile corupte ale păgânilor dacă nu erau înzestrați cu o fortitudine mentală surprinzătoare printr-o perioadă de șaptezeci de ani.Calvin examinează apoi postura de doliu continuu lângă râuri.
Când se spune că s-au așezat aceasta denotă o perioadă continuă de captivitate că nu numai că au fost smulși din vederea țării lor natale ci într-un fel îngropați și înmormântați. [179] Adverbul demonstrativ de loc sm sham acolo este emfatic punând subiectul ca și cum ar fi înaintea ochilor cititorului. Deși plăcerea țării irigate de pâraie ar fi putut avea un efect în alinarea minților lor abătute ni se spune că poporul Domnului atât timp cât au locuit acolo erau continuu în lacrimi. Particula gm gam chiar este folosită ca fiind intensivă pentru a ne face să știm că adevărații temători ai Domnului nu puteau fi tentați de toate luxurile Babilonului să uite moștenirea lor natală. Limbajul este astfel încât să indice în același timp că nu erau atât de complet copleșiți de calamitățile lor încât să nu recunoască în ele pedeapsa meritată a lui Dumnezeu și că nu erau acuzați de a lupta cu obstinație împotriva lui căci lacrimile sunt expresia umilinței și pocăinței precum și a distresului. Aceasta apare și mai clar din faptul că Sionul este cel pe care și-l aminteau ceea ce dovedește că ceea ce avea farmec pentru ei nu era vreun avantaj de tip lumesc pe care l-ar fi putut bucura acolo ci închinarea la Dumnezeu. Dumnezeu își ridicase sanctuarul ca un steag pe muntele Sion ca ori de câte ori se uitau la el să fie asigurați de mântuirea lui. Frumoasă deci și fertilă cum era regiunea unde locuiau cu farmece care puteau corupe minți efeminate și atât timp cât erau reținuți în ea lacrimile care se usucă proverbial curând nu au încetat niciodată să curgă din ochii lor pentru că erau tăiați de la închinarea la Dumnezeu la care erau obișnuiți să participe și simțeau că erau smulși din moștenirea promisiunii.La versetul 4 Calvin abordează refuzul de a cânta într-o țară străină.
4. Cum vom cânta etc. Psalmistul pune un răspuns măreț și mărinimos în gura poporului Domnului la reproșul lor insolent care este acesta că s-au abținut de la cântecele lor ca și de la sacrificiile lor legale pentru că pământul unde erau acum era pângărit. Caldeenii credeau că evreii erau legați permanent de acest loc al exilului lor psalmistul când îl numește pământ străin sugerează că era doar locul șederii lor temporare. Dar ideea principală este că Caldeea nu era demnă de onoarea de a avea laudele lui Dumnezeu cântate în ea. Fără îndoială copiii lui Dumnezeu oriunde au trăit au fost întotdeauna străini și străini în lume dar pământul Canaanului era odihna sacră prevăzută pentru ei și psalmistul îi descrie bine ca fiind străini și pelerini când erau în alte clime. El ar dori în acest fel ca ei să fie mereu gata și pregătiți pentru întoarcerea lor impunând tacit ceea ce profețise Ieremia când pentru a-i împiedica să uite țara lor natală prezisese definitiv timpul în care exilul lor trebuia să dureze (Ieremia 25:11 Ieremia 29:10). El ar dori între timp să îi animeze la constanță și să nu îi facă să fuzioneze cu babilonienii din motive de frică. În zilele noastre sub papalitate oricât de mare ar fi pericolul la care se expun credincioșii prin neconformarea cu exemplul din jurul lor Duhul Sfânt folosește o astfel de barieră ca aceasta pentru a-i separa de conformări păcătoase. [183] Celor care fie francezi englezi sau italieni care iubesc și practică adevărata religie chiar și țara lor natală este o climă străină când trăiesc sub acea tiranie. Și totuși există o distincție între noi și poporul antic al lui Dumnezeu căci la acea vreme închinarea la Dumnezeu era limitată la un singur loc dar acum el are templul său oriunde doi sau trei sunt adunați în numele lui Hristos dacă se separă de orice profesie idolatrică și mențin puritatea închinării divine. Psalmistul prin limbajul pe care îl folosește nu ar dori în niciun caz să înăbușe orice încercare din partea lor de a celebra laudele lui Dumnezeu. El mai degrabă îi îndeamnă sub afecțiunea lor să aștepte cu răbdare până când libertatea de a se închina public lui Dumnezeu era restaurată spunând asupra materiei -- Am fost lipsiți de templul și sacrificiile noastre rătăcim ca exilați într-o țară pângărită și ce rămâne decât ca în amintirea stării noastre de proscriși să suspinăm și să gemem pentru eliberarea promisă.Calvin trece apoi la jurământul de amintire din versetele 5 și 6.
5. Dacă te voi uita pe tine Ierusalime! Aceasta confirmă ceea ce s-a spus în versetul anterior și nu ne lasă nicio dificultate să înțelegem ce a vrut să spună psalmistul prin el. Căci aici poporul lui Dumnezeu declară și cu solemnitatea unui jurământ că amintirea cetății sfinte va fi mereu gravată pe inimile lor și niciodată sub nicio circumstanță ștearsă. După ce a vorbit despre cântec și despre instrumentele de muzică apelul psalmistului este făcut în termeni care corespund -- că mâna lui ar uita îndemânarea ei și limba lui s-ar lipi de palatul lui sau de acoperișul gurii lui. Înțelesul este că poporul Domnului în timp ce jelesc sub încercări personale ar trebui să fie afectat și mai profund de calamitățile publice care se abat asupra Bisericii fiind rezonabil ca zelul casei lui Dumnezeu să aibă cel mai înalt loc în inimile noastre și să se ridice deasupra oricăror considerații private. A doua parte a celui de-al șaselea verset unii interpretează -- Dacă aceasta nu este bucuria mea principală să văd Ierusalimul din nou într-o stare înfloritoare. Alții -- Bucuria nu va intra niciodată mai mult în inima mea până nu voi fi bucurat de restaurarea Bisericii. Ambele înțelesuri sunt în opinia mea cuprinse în cuvintele psalmistului. Unul nu poate fi separat de celălalt căci dacă punem Ierusalimul deasupra bucuriei noastre celei mai mari înălțimea acestei bucurii trebuie să izvorască din considerarea prosperității sale și dacă acesta este cazul durerea pe care o simțim sub calamitățile sale va fi astfel încât să excludă efectiv toate bucuriile lumești.
Considerați
Consideră
Calvin reflectă asupra naturii publice a laudei înaintea adunării cerești.
1. Te voi lăuda cu toată inima mea Cum David fusese onorat să primească semne distinctive ale favorii divine el își declară hotărârea de a arăta o recunoștință mai mult decât obișnuită. Acesta este un exercițiu care degenerează și este degradat în cazul ipocriților la un simplu sunet de cuvinte goale dar el afirmă că ar mulțumi lui Dumnezeu nu doar cu buzele ci cu sinceritate a inimii căci prin toată inima așa cum am văzut în altă parte se înțelege o inimă care este sinceră și nu dublă. Substantivul 'lhym Elohim înseamnă uneori îngeri și alteori regi și oricare înțeles se va potrivi cu pasajul dinaintea noastră. Lauda despre care vorbește David este aceea de tip public. Adunarea solemnă este ca să spunem așa un teatru ceresc împodobit de prezența îngerilor care asistă și un motiv pentru care heruvimii umbreau Chivotul Legământului era să le facă poporului lui Dumnezeu să știe că îngerii sunt prezenți când vin să se închine în sanctuar. Am putea aplica foarte bine ceea ce se spune aici regilor din cauza eminenței lor în rang ca în Psalmul 107:32 'Lăudați pe Domnul în adunarea bătrânilor' -- adică așa cum am spune într-o adunare de tip onorat și ilustru. Dar prefer primul sens și acesta pentru că credincioșii când se apropie de Dumnezeu sunt retrași din lume și se ridică la cer în bucuria comuniunii cu îngerii astfel încât îl găsim pe Pavel impunând adresa sa către corinteni asupra necesității decenței și ordinii cerându-le să arate un oarecare respect cel puțin în adunările lor religioase publice îngerilor. (1 Corinteni 11:10.) Același lucru a fost reprezentat de Dumnezeu cu mult înainte sub figura heruvimilor dând astfel poporului său un gaj vizibil al prezenței sale.
Răspunde
Unde în viața voastră vă simțiți cel mai mult ca un exilat și cum ar putea amintirea promisiunilor lui Dumnezeu să vă schimbe postura? Cum ar arăta pentru voi să puneți Ierusalimul deasupra bucuriei voastre celei mai înalte în această săptămână? Cum puteți oferi laudă din toată inima chiar când circumstanțele par străine sau ostile?
Roagă-te
O, Doamne suveran, care Îți aduci aminte de poporul legământului Tău lângă râurile Babilonului și înalți dragostea Ta statornică mai presus de toate tronurile, acordă-ne har să plângem pustiirile Sionului fără a uita promisiunile Tale sau a compromite cântecele Tale. Susține-ne prin Duhul Tău când umblăm în mijlocul necazului, ca să Te lăudăm cu integritate înaintea oricărei puteri și să-Ți mulțumim când răspunzi strigătului celor smeriți. Păstrează-ne inimile îndreptate spre cetatea al cărei ziditor și creator ești Tu, până vom închina în prezența slavei Tale. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →