← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iudita

Iudita 3-4 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)

Iudita 3-4Eterniseed Original — Vocea Catolică22 min
Deschidere
Capitolele al treilea și al patrulea din Iudita poartă cititorul de la orizontul larg al națiunilor în văile înguste ale crestei muntoase care păzește apropierea de Ierusalim. Textul arată mai întâi cum regatele de pe țărmuri, înspăimântate de înaintarea lui Olofern, trimit semne de supunere și primesc forțele asiriene cu ghirlande și dansuri; apoi se întoarce spre Israel, care singur dintre națiunile apusului s-a întors de curând din exil și care singur refuză să se plece. Acest refuz nu este bravada unui popor mic ce caută glorie. Este răspunsul chibzuit al unei comunități care a gustat amărăciunea robiei și a rezidit sanctuarul la Ierusalim și acum nu va preda lucrurile sfinte spre a fi pângărite. Biserica citește această cotitură a povestirii ca pe o școală a rezistenței liturgice: poporul lui Dumnezeu, adunat în jurul preoților și al altarului său, postește și se roagă și se îmbracă în sac înainte de a lua vreodată armele. Deschiderea acestor capitole descoperă ordinea acțiunii creștine împotriva stăpâniilor și puterilor — mai întâi strigătul trupului, apoi strigătul sufletului și doar în cele din urmă, când Însuși Domnul a hotărât-o, strigătul mâinii. Prin această rânduială, capitolele pregătesc deja calea pentru femeia tăcută a cărei rugăciune din capitolul nouă va fi adevărata adunare a oastei lui Israel și în care Biserica întrevede deja pe Maria la picioarele Crucii, al cărei fiat tăcut este cea mai adâncă angajare a noului Israel împotriva stăpânitorului acestei lumi.
Citește

Citire

Citiți capitolele 3 și 4 din Iudita, cu atenție la contrastul dintre țărmurile care se supun și Israelul care rezistă. Observați catalogul rapid al cetăților care cedează: Sidon, Tir, Sur, Ocina, Iamnia, Azot și Ascalon, cu conducătorii lor ieșind în întâmpinare festivă, fiicele lor dansând cu timpane și templele și dumbrăvile lor sfinte date pieirii sau însușite scopurilor imperiale. Notați cum Olofern totuși dărâmă înălțimile lor și cere ca Nabucodonosor singur să fie recunoscut ca zeu. Apoi întoarceți-vă la capitolul al patrulea și priviți răspunsul lui Israel: mesageri trimiși să întărească cetățile de pe culmi, preoții sub Ioachim marele preot poruncind ocuparea trecătorilor muntoase și mai presus de toate actul comun al postului, al sacului, al cenușii și al rugăciunii oferite de toată adunarea, inclusiv pruncii și chiar vitele. Țineți în minte fumul înălțător al jertfelor arse și strigătul întregului Israel ajungând la tronul lui Dumnezeu.
Studiu
Aceste două capitole descriu alegerea care confruntă orice popor atunci când sfaturile mândre ale imperiului apasă asupra lui. Cetățile de pe țărm răspund cu calculul supraviețuirii. Își deschid porțile, își trimit fiicele cu timpane și acceptă orice acomodare religioasă care le va păstra comerțul și viețile. Textul consemnează soarta lor fără comentariu, dar autorul inspirat lasă cititorul să vadă ce costă o asemenea acomodare: templele lor sunt dărâmate, dumbrăvile sunt tăiate, religia lor ca atare este dizolvată în cultul imperial al lui Nabucodonosor. Părinții au citit această soartă ca pe o avertizare pentru orice veac al Bisericii care ar confunda compromisul politic cu prudența. Sfântul Ciprian, scriind în secolul al treilea celor care cumpăraseră certificate de jertfă în timpul persecuției lui Deciu, a folosit tocmai această categorie a acomodării pentru a defini păcatul apostaziei: nevrerea de a suferi pentru adevăr sfârșește prin a mistui însăși adevărul. Pe acest fundal întunecat, răspunsul lui Israel strălucește cu atât mai tare. Israel tocmai s-a întors din Babilon și a rezidit sanctuarul. Marele preot Ioachim și sfatul de la Ierusalim nu organizează mai întâi strategia militară; mai întâi dau chemarea la pocăință liturgică. Toată adunarea lui Israel strigă către Domnul cu mare râvnă, smerindu-și sufletele prin post, îmbrăcându-se în sac, aruncând cenușă pe capete, prosternându-se înaintea templului și chiar, într-un amănunt care i-a frapat pe cititori de la Ieronim până astăzi, acoperind și vitele cu sac. Biserica citește această pocăință comună ca prototip al marilor zile de pocăință pe care le observă și astăzi — postul din Postul Mare, zilele de rugăciune, zilele de post, procesiunile publice în vreme de nenorocire, rugăciunile pentru muribunzi oferite de toată parohia în vreme de molimă. Actul pocăinței liturgice nu este un înlocuitor al acțiunii; este temelia indispensabilă a oricărei acțiuni creștine împotriva puterilor veacului acestuia. Cartea descoperă și un amănunt izbitor despre forma conducerii preoțești în Israel. Ioachim nu vorbește ca un politician sau un general; vorbește ca un mare preot care poruncește ocuparea trecătorilor muntoase și în aceeași oră dă chemarea la pocăință. Biserica primește această imagine ca prevestire a episcopului care păzește trecătorile doctrinare împotriva ereziei și în același timp conduce viața sacramentală a diecezei sale. Cele două slujiri — străjerul de pe zid și preotul de la altar — sunt unite în Israel și rămân unite în Biserica apostolică. Povestirea începe de asemenea să îndrepte privirea spre Betulia, micuța cetate de munte al cărei nume în ebraică evocă cuvântul pentru fecioară sau fecioară sau casă a lui Dumnezeu. Din această cetate va veni femeia a cărei mână va desface întreaga campanie asiriană, iar Biserica citește în această geografie o prefigurare a micii cetăți Nazaret, ascunsă printre dealuri, din care avea să vină fiica lui David al cărei fiat avea să desființeze însăși împărăția morții. Strigătul lui Israel care se înalță din aceste capitole este deopotrivă strigătul poporului lui Dumnezeu asediat și strigătul Bisericii din orice veac care rostește cuvintele Litaniei Sfinților: de la mânia vrăjmașilor Tăi, de la tot răul, de la duhul lumii, izbăvește-ne, Doamne, cel bun.
Considerați

Considerare

Gândiți-vă cât de rar este în lumea modernă să întâlnești o comunitate care răspunde la o criză mai întâi prin pocăință liturgică, mai degrabă decât prin organizare politică sau soluție tehnică. Instinctul celor mai multe instituții, inclusiv uneori al instituțiilor Bisericii, este să alcătuiască comitete, să redacteze declarații și să adune presiuni înainte ca altarul să fi fost vizitat. Capitolele trei și patru din Iudita inversează această ordine: chemarea preoțească la post, sac și rugăciune comună precede orice alt act, inclusiv trimiterea ostașilor la trecătorile muntoase. Gândiți-vă dacă parohia voastră, familia voastră, viața voastră interioară poartă vreun obicei de acest fel de răspuns liturgic la criză. Când o boală gravă sau o presiune morală gravă sau un eveniment național grav apasă asupra voastră, vă întoarceți mai întâi la post și rugăciune, sau vă întoarceți mai întâi la strategia lumii? Gândiți-vă de asemenea că națiunile de pe țărm nu sunt nimicite de Olofern pentru că i s-au împotrivit; ele sunt nimicite tocmai pentru că s-au predat. Acomodarea pe care au făcut-o în speranța siguranței a adus asupra lor pierderea religiei lor de tot. Biserica păstrează această lecție împotriva oricărei ispite de a-și dizolva mărturia distinctivă în aerul cultural al momentului. Unde simțiți presiunea de a vă acomoda și ce costuri ale rezistenței vă temeți? Capitolele învață că prețul rezistenței este purtat; prețul predării mistuie totul.
Răspunde

Răspuns

Luați un act comun de pocăință liturgică în această săptămână. Dacă puteți, participați la o Liturghie de zi în plus față de duminică, unindu-vă rugăciunea cu rugăciunea Bisericii adunate. Dacă o Liturghie de zi nu este la îndemână, oferiți o jumătate de zi de post unit cu rostirea Tainelor Durerose ale Rozariului, cu intenție pentru izbăvirea Bisericii de absolutismele veacului nostru. Postul să fie destul de mic ca să-l puteți împlini și destul de mare ca să-l simțiți.
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic și milostiv, care în zilele când Olofern pustiise națiunile de pe țărmuri nu ai părăsit poporul legământului Tău, ci ai auzit strigătul postului și al mijlocirii preoțești a acestuia, auzi-ne și pe noi în veacul nostru când puterile lumii acesteia apasă asupra Bisericii Tale. Prin rugăciunea lui Ioachim marele preot care a încinse pe Israel pentru rezistență și prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care sub Cruce a stat neclintită acolo unde ucenicii au fugit, susține în poporul Tău duhul pocăinței liturgice care este tăria slăbiciunii noastre. Fă-ne un popor care se întoarce mai întâi la altar înainte de a se întoarce la orice alt sfat. Prin Hristos Domnul nostru, care viețuiește și domnește împreună cu Tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.

Eterniseed Original — Vocea Catolică · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.