Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 105-106 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la bogatul comentariu al lui Ioan Calvin asupra Psalmilor 105 și 106, unde reformatorul urmărește statornica iubire a legământului lui Dumnezeu față de poporul său ales. Calvin arată cum acești psalmi cheamă credincioșii să-și amintească lucrările minunate ale Domnului de la Avraam încoace, celebrând credincioșia divină în mijlocul fragilității omenești. Perspectivele sale ne invită să vedem propriile noastre povești țesute în aceeași narațiune răscumpărătoare. Pe măsură ce ascultăm, fie ca expunerea atentă a lui Calvin să ne adâncească recunoștința și să ne întărească încrederea în Dumnezeu care își ține promisiunile de-a lungul generațiilor.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculți Psalmii 105 și 106. Aceste două cântări înfrățite povestesc istoria lui Israel ca pe o tapiserie a minunilor lui Dumnezeu, de la legământul cu Avraam până la rătăcirile prin pustiu. Citește încet, lăsând Duhul să trezească amintirea judecăților și îndurărilor Domnului. Observă cum lauda și mărturisirea se împletesc, chemându-ne să ne încredem astăzi în același Dumnezeu credincios.
Studiu
Calvin începe prin a explica scopul cuvintelor de deschidere ale psalmului.
1 Lăudați pe Iehova, etc. Scopul acestor cuvinte de început este pur și simplu ca urmașii lui Avraam să-și așeze toată fericirea în libera alegere a lui Dumnezeu. Era într-adevăr o binecuvântare ce nu trebuia disprețuită faptul că fuseseră creați oameni, că fuseseră ocrotiți în lume prin grija părintească a lui Dumnezeu și că primiseră hrană din mâna Lui; dar era un privilegiu mult mai deosebit să fi fost aleși ca poporul Său deosebit. În timp ce întreaga rasă umană este osândită în Adam, starea israeliților era atât de diferită de toate celelalte neamuri, încât le dădea temei să se laude că fuseseră consacrați lui Dumnezeu. Aceasta este rațiunea pentru care prorocul adună atâtea cuvinte în lauda acestei haruri. El nu tratează despre cârmuirea întregii lumi așa cum a făcut în psalmul precedent, ci celebrează favoarea părintească pe care Dumnezeu o arătase față de copiii lui Israel. El numește într-adevăr în general lucrările Sale și minunile Sale, dar le limitează pe amândouă la acel legământ spiritual prin care Dumnezeu a ales o biserică, care să ducă pe pământ o viață cerească. El nu intenționează să includă printre aceste minuni faptul că soarele, luna și stelele răsar zilnic ca să lumineze lumea, că pământul își produce rodul la timp, că fiecare viețuitoare este hrănită din belșug cu tot ce este bun pentru hrana ei și că familia omenească este aprovizionată cu generozitate cu atâtea mijloace de trai; ci el celebrează harul suveran al lui Dumnezeu, prin care Și-a ales pentru Sine, dintre rasa pierdută a lui Adam, o mică parte căreia să Se arate ca un tată. De aceea, El le poruncește să se bucure în numele lui Dumnezeu și să-L cheme; un privilegiu prin care numai Biserica se deosebește. De aici rezultă că acest limbaj este adresat numai credincioșilor adevărați, pe care Dumnezeu vrea să se laude în numele Său, deoarece i-a luat sub ocrotirea Sa specială.Calvin trece apoi la îndemnul de a-L căuta pe Iehova și puterea Sa.
4 Căutați pe Iehova și puterea Lui [204] Deși în versetul precedent îi caracterizase pe credincioși prin denumirea de cinste 'cei ce-L caută pe Dumnezeu', totuși îi îndeamnă din nou la râvnă în căutarea Lui, ceea ce nu este un îndemn inutil. A-L căuta pe Dumnezeu este, este adevărat, semnul prin care toți sfinții adevărați se deosebesc în mod deosebit de oamenii lumii; dar ei sunt departe de a-L căuta cu ardoarea cuvenită; și, în consecință, au întotdeauna nevoie de îndemnuri care să-i îndemne la acest exercițiu, deși aleargă de bunăvoie. Pe cei pe care prorocul îi trezește aici să-L caute pe Dumnezeu nu sunt persoane nestatornice, nici leneși desăvârșiți, care se lipesc de necurățiile pământului, ci aceia care cu o minte promptă și gata țintesc deja să facă acest lucru; și îi stimulează astfel, deoarece percepe că sunt împiedicați de multe obstacole să înainteze în cursa lor cu suficientă repeziciune. Oricât de dispuși am fi, avem totuși nevoie de astfel de îndemn pentru a ne corecta încetineala. Puterea și fața lui Dumnezeu se referă, fără îndoială, la acel fel de manifestare prin care Dumnezeu, adaptându-Se la grosolănia vremurilor, i-a atras la Sine pe credincioșii adevărați din acea vreme. Chivotul legământului este numit în multe alte locuri atât puterea cât și fața lui Dumnezeu, deoarece prin acel simbol poporul era amintit că El era aproape de ei și, de asemenea, experimentau cu adevărat puterea Sa. [205] Cu cât Dumnezeu Se arăta mai familiar lor, cu atât mai mare promptitudine și promptitudine ar fi vrut prorocul ca ei să-și aplice inimile în căutarea Lui; și ajutorul prin care Dumnezeu ne ușurează slăbiciunea ar trebui să dovedească un stimulent suplimentar pentru râvna noastră. Modestia ne este de asemenea recomandată, ca, conștienți de încetineala noastră în căutarea lui Dumnezeu, să păstrăm calea pe care El ne-a prescris-o și să nu disprețuim rudimentele prin care El ne conduce treptat la Sine. Se adaugă 'neîncetat', ca nimeni să nu obosească în acest exercițiu sau, umflat de o opinie prostească că a ajuns la desăvârșire, să neglijeze ajutoarele exterioare ale evlaviei, așa cum fac mulți, care, după ce au avansat câteva grade în cunoașterea lui Dumnezeu, se exceptează de la rândul comun al altora, ca și cum ar fi ridicați deasupra îngerilor. Din nou, porunca este dată de a ne aminti de lucrările minunate pe care Dumnezeu le-a săvârșit în eliberarea poporului Său din Egipt, când Și-a arătat puterea în moduri noi și neobișnuite. Prin 'judecățile gurii Sale', unii înțeleg legea. Dar deoarece citesc toate cele trei expresii, lucrările Sale minunate, minunile Sale și judecățile gurii Sale, ca referindu-se la o singură serie de evenimente, prefer să le explic mai degrabă ca referindu-se la minunile prin care Dumnezeu a supus mândria lui Faraon. Totuși, rămâne o oarecare îndoială cu privire la rațiunea acestui mod de a vorbi. Unii sunt de părere că aceste minuni sunt numite judecățile gurii lui Dumnezeu, deoarece El le prezisese prin Moise, ceea ce este foarte probabil. În același timp, expresia ar putea fi luată mai simplu, ca indicând că puterea lui Dumnezeu s-a manifestat într-un mod extraordinar în aceste minuni; din care ar fi ușor de dedus că ele au fost săvârșite de El. Nu intenționez să exclud slujirea lui Moise, pe care Dumnezeu l-a ridicat ca proroc pentru egipteni, ca prin denunțarea a ceea ce urma să se întâmple, să arate că nimic nu s-a întâmplat întâmplător. Totuși, cred că există o aluzie la caracterul manifest al minunilor, ca și cum s-ar fi spus: Deși Dumnezeu nu rostise un cuvânt, faptele înseși arătau în mod evident că El era eliberatorul poporului Său.Apoi, Calvin se adresează apelului direct al psalmistului către sămânța lui Avraam.
6 Voi, sămânța lui Avraam, robul Său. Psalmistul se adresează pe nume propriilor săi compatrioți, pe care, așa cum s-a spus, Dumnezeu îi legase de Sine printr-o adopție specială. Era o legătură de unire și mai sfântă faptul că, prin simpla bună plăcere a lui Dumnezeu, ei erau preferați tuturor celorlalte neamuri. Numindu-i sămânța lui Avraam și fiii lui Iacov, le amintește că nu dobândiseră o demnitate atât de mare prin propria lor putere, ci pentru că se trăgeau din sfinții părinți. El afirmă totuși în același timp că sfințenia părinților lor izvora exclusiv din alegerea lui Dumnezeu și nu din propria lor natură. El afirmă explicit ambele aceste adevăruri, mai întâi că, înainte de a se naște copii ai lui Avraam, erau deja moștenitori ai legământului, deoarece își trăgeau originea din sfinții părinți; și, în al doilea rând, că părinții înșiși nu dobândiseră acest privilegiu prin propriul lor merit sau valoare, ci fuseseră aleși în mod liber; căci aceasta este rațiunea pentru care Iacov este numit alesul lui Dumnezeu. Deși și Avraam este numit aici robul lui Dumnezeu (Facerea 26:24), deoarece L-a închinat Lui în mod curat și sincer, totuși în a doua propoziție se mărturisește că începutul acestei deosebiri nu trebuia căutat la oameni, ci la Dumnezeu singur, care a conferit israeliților onoarea de a-i alege ca posesia Sa deosebită.Calvin continuă prin a celebra efectul și împlinirea efectivă a legământului.
8 El Și-a adus aminte de legământul Său pentru totdeauna. Psalmistul celebrează acum efectul și împlinirea efectivă a legământului și dovedește din eliberarea săvârșită pentru israeliți ceea ce afirmase mai înainte, și anume că Dumnezeu, în timp ce domnea deopotrivă peste toate neamurile, Și-a extins favoarea Sa deosebită numai asupra urmașilor lui Avraam. Cum se face că Dumnezeu, în eliberarea poporului Său, a arătat puterea brațului Său prin atâtea minuni, dacă nu pentru ca El să poată împlini cu credincioșie promisiunea pe care o făcuse slujitorilor Săi în trecut? Este evident, deci, că legământul străvechi a fost cauza eliberării acordate semințiilor alese; căci pentru ca Dumnezeu să-Și poată ține cu credincioșie promisiunile, trebuia mai întâi să fie milostiv. Deoarece trecuse o lungă serie de ani între promisiune și împlinire, prorocul folosește cuvântul 'aduce aminte', dând de înțeles că promisiunile divine nu devin învechite prin trecerea timpului, ci că chiar atunci când lumea își închipuie că sunt stinse și cu totul uitate, Dumnezeu păstrează o amintire la fel de distinctă ca întotdeauna, ca să le împlinească la timpul cuvenit. Aceasta este confirmată mai puternic în propoziția următoare, unde se celebrează corespondența dintre forma sau tenorul legământului și împlinire. Nu pentru o zi, ar vrea să spună, sau pentru câteva zile, a făcut Dumnezeu un legământ cu Avraam, nici nu a limitat continuitatea legământului Său la viața omului, ci a promis să fie Dumnezeul seminței sale chiar până la o mie de generații. Deși, prin urmare, împlinirea a fost suspendată mult timp, Dumnezeu a arătat totuși prin efect că promisiunea Sa nu a eșuat prin trecerea timpului.
Considerați
Considerare
Calvin reflectă asupra ocrotirii speciale pe care Dumnezeu o acordă unșilor Săi.
15. Zicând: Nu vă atingeți de unșii Mei. Psalmistul merge mai departe, afirmând că atunci când Dumnezeu a purtat război împotriva împăraților de dragul slujitorilor Săi, aceștia au fost apărați de El, nu numai așa cum obișnuiește El să ajute pe cei nenorociți și pe cei nedreptățiți, ci pentru că îi luase sub ocrotirea Sa specială. Dumnezeu Își ocrotește poporul nu numai pe un temei general, ci pentru că a declarat, din cauza liberei Sale alegeri, că îi va susține. Aceasta este rațiunea pentru care acești sfinți patriarhi sunt onorați aici cu două denumiri: prorocii Săi și unșii Săi. Vorbind despre alți oameni, Dumnezeu ar fi spus: Nu vă atingeți de acești oameni care nu au făcut rău nimănui, nu-i răniți pe aceste sărmane creaturi nenorocite care nu au meritat un asemenea tratament din partea voastră. Dar în persoana lui Avraam și a copiilor săi, El arată că exista un alt motiv pentru apărarea lor. El îi numește unși, deoarece i-a pus deoparte ca poporul Său deosebit. În același sens, îi numește proroci (un titlu cu care Avraam este de asemenea onorat, Facerea 20:7), nu numai pentru că Dumnezeu Se manifestase mai intim față de ei, ci și pentru că ei răspândeau cu credincioșie în jurul lor adevărul divin, ca amintirea lui să supraviețuiască și să înflorească după moartea lor. Ungerea, este adevărat, nu era încă în uz, așa cum a fost mai târziu sub lege; dar prorocul învață că ceea ce Dumnezeu a arătat mai târziu în ceremoniile legii era cu adevărat și în fapt în Avraam, așa cum Dumnezeu gravează semnul sfințirii pe toți aleșii Săi. Dacă ungerea interioară a lui Dumnezeu avea o eficacitate atât de puternică, chiar în vremea când El nu numise sau nu dăduse încă figurile legii, cu cât mai mare grijă îi va apăra pe slujitorii Săi acum, după ce ne-a arătat plenitudinea ungerii în singurul Său Fiu născut!
Răspunde
Răspuns
Cum schimbă amintirea istoriei legământului lui Dumnezeu perspectiva ta asupra încercărilor prezente? În ce feluri ai putea căuta mai cu râvnă puterea Domnului astăzi? Unde simți că Dumnezeu te invită să te încrezi în credincioșia Sa mai presus de propriile tale eforturi?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, Dumnezeul nostru, care Ți-ai adus aminte de legământul Tău în veci și Ți-ai arătat minunile Tale printre poporul Tău, dă-ne har să căutăm fața Ta neîncetat și să ne lăudăm în credincioșia Ta suverană. Susține-ne prin Duhul Tău, ca să umblăm în promisiunile împlinite în Isus Hristos, încrezându-ne în dragostea Ta statornică din generație în generație. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →