← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul

Deuteronomul 33-34 — cu Barnes

Deuteronomul 33-34Notele lui Albert Barnes la Biblie20 min
Deschidere
Astăzi deschidem Notele lui Albert Barnes la Biblie pentru capitolele finale ale Deuteronomului. Barnes ne călăuzește prin binecuvântarea de despărțire a lui Moise asupra semințiilor și relatarea solemnă a morții sale pe Nebo. Expunerea sa atentă scoate la iveală atât promisiunile legământului cât și locul unic al lui Moise în istoria lui Israel. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne trezească inimile ca să primim aceste cuvinte străvechi cu credință proaspătă și recunoștință față de Dumnezeu care Își ține cuvântul față de poporul Său.
Citește

Citire

Să citim acum Deuteronomul 33 și 34 într-un duh de evlavie. Ascultă binecuvântările rostite peste fiecare seminție și încheierea liniștită a slujirii pământești a lui Moise. Cere Domnului să-ți deschidă urechile la îndurarea care încununează credincioșia lui Israel și la taina care înconjoară slujitorul care a vorbit cu Dumnezeu față către față.
Studiu
Barnes începe prin a contrasta tonul acestui capitol cu Cântarea din capitolul precedent. Acest capitol, în contrast izbitor cu cel dinainte, este străbătut de un ton de augur fericit; iar absența totală a avertismentului și a mustrării a fost pe bună dreptate remarcată ca indicând că Moise vorbește aici despre Israelul ideal, despre poporul lui Dumnezeu așa cum ar fi putut și ar fi fost dacă nu ar fi fost perversitatea lor, mai degrabă decât prevestind ceea ce ar fi fost de fapt soarta și averile celor douăsprezece seminții. Așa cum Cântarea înfățișează nenorocirile cu care dreptatea lui Dumnezeu va vizita căderea lui Israel, tot așa Binecuvântarea descrie slava și măreția care din îndurarea Sa ar fi încununat credincioșia lui Israel. Cântarea și Binecuvântarea sunt deci corespunzătoare și se completează reciproc. Forma în care este aruncată Binecuvântarea arată semințiile cooperând, fiecare după caracteristicile și împrejurările sale speciale, pentru împlinirea misiunii naționale. Barnes examinează apoi binecuvântarea rostită asupra lui Ruben și omiterea notabilă a lui Simeon. Versetul 6. Să nu fie puțini oamenii lui - literal, 'un număr', adică 'un număr mic', așa cum ar putea fi ușor numărat (compară nota la Geneza 34:30). În timp ce versetul promite că seminția va dăinui și va prospera, totuși este formulat astfel încât să poarte cu sine un avertisment. Rubenii, ocupați cu turmele și cirezile lor, par, la scurt timp după zilele lui Iosua, să-și fi pierdut energia timpurie, până când în vremuri mai târzii numerele lor, chiar și când erau socotiți cu gadiții și cu jumătate din Manase, erau mai puține decât cele ale rubeților singuri la recensământul din Numeri 1:0 (Compară 1 Cronici 5:18 cu Numeri 1:20.) Nici un judecător, profet sau erou național nu a ieșit din această seminție. Seminția lui Simeon, care conform ordinii nașterii ar veni următoarea, nu este numită aici. Această omitere este explicată prin referire la cuvintele lui Iacov despre Simeon Geneza 49:7. Această seminție împreună cu Levi trebuia să fie 'împrăștiată în Israel'. Împlinirea acestei profeții a fost în cazul lui Levi astfel orânduită încât să poarte cu sine cinste și binecuvântare; dar nicio astfel de răsturnare a pedepsei nu a fost acordată lui Simeon. Mai degrabă această din urmă seminție adăugase păcate noi la cele pe care Iacov le denunțase (compară nota la Numeri 26:5). În consecință, deși foarte numeroasă la Ieșire, ea diminuase surprinzător înainte de moartea lui Moise (compară Numeri 1:22-23 cu Numeri 26:12-14); și în cele din urmă a găsit teritoriu adecvat nevoilor sale în limitele altei seminții, Iuda. Compară Iosua 19:2-9. Barnes subliniază apoi credincioșia arătată de seminția lui Levi în momente critice din pustie. Versetul 8. Sfântul Tău - adică Levi, privit ca reprezentant al întregului neam preoțesc și levitic care a izvorât din el. Contrastul dintre tonul acestui pasaj și cel din Geneza 49:5-7 este remarcabil. Deși predicția lui Iacov cu privire la împrăștierea acestei seminții a rămas valabilă, totuși a fost astfel cârmuită încât să ducă la cinste și răsplată. Recâștigarea favorii lui Dumnezeu trebuie urmărită până la credincioșia cu care Moise și Aaron, care veneau din această seminție, au slujit lui Dumnezeu în înaltele lor slujbe; și la râvna și statornicia pe care persoane de seamă ale seminției (de exemplu Fineas, Numeri 25:11 și următoarele) și întreaga seminție însăși (compară Exodul 32:26) le-au arătat în ocazii critice sprijinind pe conducătorii poporului. Aceleași motive au dus la alegerea lui Levi pentru slujirea specială a lui Dumnezeu în sanctuar (Deuteronomul 10:8 și următoarele, și Numeri 8:5 și următoarele); și pentru slujba de a-și învăța frații cunoașterea Legii. Evenimentele de la Masa și Meriba, una petrecându-se la început, cealaltă spre sfârșitul celor patruzeci de ani de rătăcire, servesc să reprezinte întreaga serie de încercări prin care Dumnezeu a probat și a exercitat credința și ascultarea acestei seminții alese.
Considerați

Considerare

Barnes reflectează asupra mormântului ascuns al lui Moise și asupra posibilității traducerii sale. Versetul 6. Nimeni nu știe de mormântul lui - Greu, ca nu cumva mormântul lui Moise să devină obiect de cinstire superstițioasă, pentru că evreii nu erau înclinați spre această formă particulară de eroare. Ținând minte arătarea lui Moise la Schimbarea la Față Matei 17:1-10 și ceea ce se spune de Iuda Iuda 1:9, putem presupune că Moise după moarte a trecut în aceeași stare cu Enoh și Ilie; și că mormântul lui nu a putut fi găsit pentru că a fost curând tradus (transportat) din el. Barnes încheie subliniind slujba profetică singulară a lui Moise printre poporul lui Israel. Versetul 10. Nu s-a ridicat un profet de atunci în Israel - Cuvinte ca acestea nu au putut fi scrise decât ceva timp, dar nu neapărat mult timp, după moartea lui Moise. Ele se referă mai ales la minunile săvârșite de mâna lui Moise la ieșire și în pustie; și nu fac decât să răsune declarația lui Dumnezeu Însuși (Numeri 12:6 și următoarele). Ele pot fi atribuite în mod natural unuia dintre succesorii lui Moise, scriind poate la scurt timp după așezarea poporului în Canaan.
Răspunde

Răspuns

Cum modelează contrastul dintre Cântare și Binecuvântare vederea ta despre dreptatea și îndurarea lui Dumnezeu? În ce feluri te provoacă credincioșia lui Levi să stai ferm în propria ta chemare? Ce te învață unicitatea lui Moise despre ascultarea de Profetul mai mare care a venit acum?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule îndurător, pe măsură ce cugetăm la binecuvântările rostite de Moise peste semințiile lui Israel, Te rugăm, prin Duhul Tău, să le faci promisiuni vii pentru Biserica Ta, păzindu-ne de păcatele care i-au mâhnit pe Ruben și Simeon și trezind în noi râvna sfântă care l-a distins pe Levi. Adăpostește-ne în adăpostul brațelor Tale veșnice și îngăduiește-ne ca într-o zi să vedem pământul făgăduinței cu ochii credinței desăvârșite în Hristos. Amin.

Notele lui Albert Barnes la Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →