← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 121-122 — cu Spurgeon

Psalmii 121-122Charles Spurgeon — Tezaurul lui David & Predici20 min
Deschidere
În The Treasury of David al lui Charles Spurgeon descoperim două cântări de pelerin care înalță inima de la necaz la încredere. Psalmul 121 ne fixează privirile asupra Păzitorului lui Israel, în timp ce Psalmul 122 umple gura de bucurie la chemarea la închinare. Împreună, ele urmăresc ascensiunea credinciosului din necazul văii la pacea locuinței lui Dumnezeu. Comentariile lui Spurgeon ne ghidează pas cu pas, arătând cum fiecare privire în sus și fiecare invitație bucuroasă își găsește răspunsul în Domnul care nici nu ațipește, nici nu doarme. Fie ca aceste cântări antice să devină cuvinte vii care ne întăresc pașii și aprind o afecțiune proaspătă pentru casa Domnului.
Citește

Citire

Cu inimile liniștite înaintea Domnului, să citim cu glas tare Psalmii 121 și 122. Ascultați promisiunea repetată că Domnul își va păzi pe ai săi și hotărârea bucuroasă de a intra în casa Lui cu mulțumire. Citiți încet, lăsând fiecare verset să se așeze în suflet ca o cântare de pelerin menită pentru drum și pentru porțile Ierusalimului.
Studiu
Spurgeon deschide expunerea Psalmului 121 întorcând privirile noastre spre dealuri. Versetul 1. Ver. 1. Îmi voi ridica ochii spre dealuri, de unde îmi va veni ajutorul. Este înțelept să privești spre cel tare pentru putere. Locuitorii din văi sunt supuși multor tulburări pentru care nu există leac decât un sejur în înălțimi, și este bine când își scutură letargia și se hotărăsc să urce. Jos, ei sunt prada jefuitorilor, iar pentru a scăpa de ei, metoda cea mai sigură este să fugi spre fortărețele de pe munți. Adesea, înainte de urcarea propriu-zisă, cei bolnavi și jefuiți priveau spre dealuri și tânjeau să fie pe culmile lor. Omul sfânt care cântă aici un cântec ales a privit departe de defăimătorii care îl chinuiau spre Domnul care vedea totul din locurile Lui înalte și era gata să reverse ajutor pentru slujitorul Său rănit. Ajutorul vine la sfinți numai de sus, ei privesc în zadar în altă parte: să ne ridicăm ochii cu nădejde, așteptare, dorință și încredere. El cercetează apoi izvorul adevăratului ajutor cu întrebări pătrunzătoare. Versetul 2. Satana va încerca să ne țină ochii asupra necazurilor noastre ca să fim tulburați și descurajați; să fie al nostru să hotărâm cu fermitate că vom privi afară și în sus, căci există mângâiere pentru ochi, iar cei ce își ridică ochii spre dealurile veșnice își vor avea curând și inimile ridicate. Scopurile lui Dumnezeu; atributele divine; promisiunile imuabile; legământul, rânduit în toate și sigur; providența, predestinarea și credincioșia dovedită a Domnului — acestea sunt dealurile spre care trebuie să ne ridicăm ochii, căci de la acestea trebuie să ne vină ajutorul. Este hotărârea noastră să nu fim bandajați și legați la ochi, ci să ne ridicăm ochii. Sau este textul la forma interogativă? Întreabă el: „Să-mi ridic ochii spre dealuri?” Simte el că locurile cele mai înalte ale pământului nu îi pot oferi niciun adăpost? Sau renunță la ideea unor recruți care se grăbesc spre steagul său de la muntenii robuști? Trecând la Psalmul 122, Spurgeon celebrează invitația bucuroasă la casa Domnului. Versetul 2. Ver. 1. M-am bucurat când mi s-au spus: Să mergem în casa Domnului. Copiii buni sunt bucuroși să meargă acasă și fericiți să-i audă pe frații și surorile lor chemându-i acolo. Inima lui David era în închinarea lui Dumnezeu și s-a bucurat când a aflat că alții îl invită să meargă unde dorințele sale ajunseseră deja: îi ajută pe cei mai înflăcărați să audă alții invitându-i la o datorie sfântă. Cuvântul nu a fost „mergeți”, ci „să mergem”; de aceea urechea psalmistului a găsit în el o bucurie dublă. S-a bucurat pentru ceilalți: bucuros că voiau să meargă ei înșiși, bucuros că aveau curajul și generozitatea de a-i invita pe alții. El știa că le va face bine; nimic mai bun nu li se poate întâmpla oamenilor și prietenilor lor decât să iubească locul unde locuiește cinstea lui Dumnezeu.
Considerați

Considerare

În încheiere, Spurgeon arată spre bucuria profetică de a intra în casa Tatălui de sus. Versetul 4. El poate să fi fost trist înainte, dar această sugestie fericită l-a înveselit: și-a ciulit urechile, cum spune proverbul, la simpla mențiune a casei Tatălui său. Este așa și cu noi? Ne bucurăm când alții ne invită la închinarea publică sau la comuniunea bisericii? Atunci ne vom bucura când duhurile de sus ne vor chema la casa Domnului, care nu este făcută de mâini, veșnică în ceruri. „Ascultați! ei șoptesc: îngerii spun, Soră duh, vino”. Dacă ne bucurăm să fim chemați de alții la casa Tatălui nostru, cu cât mai bucuroși vom fi de fapt să mergem acolo. Îl iubim pe Domnul nostru și de aceea iubim casa Lui, iar dureri de dor puternic ne apasă ca să ajungem curând la locuința veșnică a slavei Sale.
Răspunde

Răspuns

Unde ai căutat ajutor în loc să-ți ridici ochii spre Domnul? Cum stârnește invitația la închinare bucurie în inima ta astăzi? Ce pas de ascultare vei face săptămâna aceasta pentru că iubești locuința casei lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Păzitorule milostiv al lui Israel, ne ridicăm ochii numai spre Tine. Păzește-ne de orice rău și păstrează-ne ieșirea și intrarea. Fă-ne bucuroși când poporul Tău spune: Să mergem în casa Domnului. Dă-ne bucuria comuniunii cu sfinții Tăi pe pământ și nădejdea sigură de a locui cu Tine pentru totdeauna în casa care nu este făcută de mâini. Fie ca pacea Ta să se odihnească peste Biserica Ta și peste inimile noastre, pentru numele lui Isus. Amin.

Charles Spurgeon — Tezaurul lui David & Predici · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →