← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ieremia

Ieremia 45-46 — cu Ioan Calvin

Ieremia 45-46Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolele 45 și 46 din Ieremia oferă o privire pătrunzătoare asupra relațiilor personale ale profetului cu scribul său Baruh și asupra cuvântului divin împotriva Egiptului. Calvin urmărește cu atenție modul în care Dumnezeu se adresează slăbiciunii umane chiar și în slujitorii credincioși, declarând în același timp judecata asupra națiunilor. Expunerea sa evidențiază atât severitatea mustrării divine, cât și mila surprinzătoare extinsă în mijlocul ruinii răspândite. Prin aceste capitole, Calvin arată consistența scopurilor lui Dumnezeu în sferele personale și politice. Lecția de astăzi ne invită să stăm cu perspectivele lui Calvin asupra fricii, chemării și puterii lui Dumnezeu peste toată carnea.
Citește
Ia acum timp să citești capitolele 45 și 46 din Ieremia încet și cu rugăciune. Observă cuvântul personal rostit lui Baruh în mijlocul tulburărilor naționale și oracolul împotriva armatei lui Faraon. Permite contrastului dintre neliniștea individuală și judecata cosmică să-ți modeleze ascultarea. Cere Duhului să-ți pregătească inima pentru expunerea lui Calvin asupra acestor pasaje.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a stabili contextul istoric și literar pentru profeția specială adresată lui Baruh. Aici ni se spune o profeție specială despre Baruh, care, după cum știm, era scribul Profetului și nu doar scribul sau amanuensisul său, ci și ucenicul său. Și aici Ieremia relatează că a fost mustrat grav și sever, pentru că nu a arătat o minte suficient de fermă, când cartea menționată în capitolul treizeci și șase trebuia scrisă. Unii cred că a existat un motiv întemeiat pentru durerea sa, deoarece Ieremia a declarat că ruina cetății și a poporului era aproape. Ei cred atunci că Baruh era neliniștit, ba chiar apăsat de durere când a auzit că o judecată atât de înfricoșătoare a lui Dumnezeu era aproape; căci nu există îndoială că el privea țara sa cu o devoțiune cuvenită și că era preocupat de închinarea la Dumnezeu și de siguranța poporului pe care Dumnezeu l-a ales dintre toate națiunile și l-a adoptat. Dar, după cum vom vedea mai târziu, el s-a uitat mai degrabă la sine și a fost condus la durere și întristare din cauza sa; și pentru aceasta a fost mustrat sever de Profet. Alții aduc o explicație deloc satisfăcătoare, că el dorea darul profeției, când a văzut că Ieremia rostea, ca de sus, cuvinte atât de grele și era instrumentul Duhului Sfânt, ca și cum ar exercita o judecată cerească. Ei cred deci că Baruh a fost stimulat de o dorință zadarnică pentru slujba profetică și că a fost mustrat pentru că și-a asumat mai mult decât era drept. Dar această ficțiune, după cum am spus deja, nu are nimic care să o susțină. Calvin explică apoi ocazia imediată a fricii lui Baruh și motivul mustrării divine. Nu mă îndoiesc, așadar, că el se temea pentru viața sa, deoarece mesajul pe care Profetul i-l încredințase era foarte neplăcut. Căci vedem în capitolul la care m-am referit, că Profetul nu s-a dus la rege, ci a dictat conținutul cărții și i-a dat-o lui Baruh. Când, așadar, a văzut că nu putea să-și îndeplinească datoria fără pericol, a început să se plângă și să murmure; și din acest motiv Profetul, prin porunca lui Dumnezeu, i-a mustrat slăbiciunea. Sensul este, așadar, că Baruh, temându-se pentru viața sa, a fost afectat de prea multă durere, încât a dorit să fie eliberat de orice necaz, iar Dumnezeu a fost ofensat de această frică extremă și a dat poruncă Profetului Său să-l mustre pe Baruh, așa cum merita. Să venim acum la cuvinte. Calvin desfășoară apoi cuvintele propriu-zise ale mustrării adresate lui Baruh. Profeția este exprimată ulterior mai clar: Așa zice Domnul despre Baruh. Profetul se îndreaptă spre el și îl abordează, pentru ca să-i umple mintea cu o frică sfântă, pentru a corecta acea frică păcătoasă prin care era împiedicat să-L slujească pe Dumnezeu cu stăruință. Tu ai zis, cauza mustrării este exprimată: 'Vai de mine acum! Căci Domnul a adăugat durere la întristarea mea'. Baruh a dorit fără îndoială să se retragă din slujba sa, așa cum se întâmplă cu cei care sunt prea apăsați, când constată că nu sunt egali cu sarcina lor; ei caută ascunzători și devin fugari. Așa era, așadar, sentimentul lui Baruh când a zis: 'Vai de mine acum!' Era foarte onorabil să fii scrib al unui Profet, căci era același lucru ca și cum ar fi primit cuvinte din gura unui înger. Era atunci nedemn și rușinos pentru sfântul slujitor al lui Dumnezeu să se plângă de propria nenorocire, când totuși era o dovadă a unei favori deosebite că Dumnezeu a binevoit să-l aleagă pentru o astfel de slujbă. Aici, așadar, este condamnată ingratitudinea lui Baruh, când a exclamat că este nenorocit, în timp ce ar fi trebuit să considere o fericire deosebită faptul că Dumnezeu l-a chemat la acea lucrare. Calvin încheie secțiunea arătând cum Dumnezeu temperează judecata cu un cuvânt de păstrare pentru Baruh. Dar deoarece Baruh s-ar fi putut încă măguli, El îl restrânge imediat; Nu căuta, zice El, căci știm cum oamenii, din iubire de sine, își caută propria îngăduință. Ca Baruh să nu persiste în calea sa, Dumnezeu pune o frână tuturor sentimentelor sale ambițioase; Nu căuta, zice El. El adaugă apoi un motiv de mângâiere. Baruh a fost mustrat până acum sever, așa cum merita, din cauza îngăduinței de sine; dar Dumnezeu îi iartă acum și adaugă o mângâiere care ar putea să-i alineze în parte durerea; Căci iată, zice El, voi aduce rău peste toată carnea și îți voi da viața ta ca pradă în toate locurile unde vei merge. Aici Dumnezeu îl eliberează pe Baruh de acea frică chinuitoare prin care fusese slăbit, astfel încât să nu posede fermitatea potrivită pentru lucrarea sa. El zice atunci: 'Nu te teme, căci viața ta va fi sigură pentru tine în timp ce toți din jurul tău sunt distruși'. Baruh credea că va pieri în timp ce poporul era în siguranță și securitate; dar Dumnezeu declară că niciunul dintre popor nu va fi în siguranță și că el va fi păstrat în siguranță în timp ce toți ceilalți pier.
Considerați

Consideră

Calvin reflectă asupra nevoii continue de har proaspăt atunci când curajul anterior începe să slăbească. Conchidem de aici că Baruh nu s-a retras imediat la primul conflict, așa cum fac oamenii leneși; ci că a ezitat în mijlocul drumului său. Și acest lucru trebuie observat cu atenție; căci cei care și-au îndeplinit odată cu curaj slujba lor, se consideră înzestrați cu o fortitudine angelică. De aici vine că ei disprețuiesc cu îndrăzneală toate pericolele, pentru că cred că sunt invincibili. Dar vedem că Baruh a fost pentru o vreme un slujitor statornic și curajos al lui Dumnezeu; dar când nu apărea niciun sfârșit, a început să slăbească. Să învățăm atunci să fugim constant la Dumnezeu și să căutăm de la El o nouă creștere a harului, ca El să ne susțină prin puterea Duhului Său și să ne ridice, când cădem, căci altfel nu putem decât să cădem în fiecare moment, chiar și atunci când cariera noastră pare glorioasă; dar să învățăm, fiind conștienți de slăbiciunile noastre, să-L rugăm pe Domnul să ne țină și să-Și întindă mâna spre noi în fiecare zi. Acesta este ceea ce trebuie să observăm în exemplul lui Baruh, când zice că durerea i-a fost adăugată la întristare.
Răspunde
Unde în chemarea ta actuală simți aceeași frică auto-protectoare pe care a exprimat-o Baruh? Cum te provoacă cuvântul lui Dumnezeu către Baruh orice tendință de a-ți prețui propria siguranță mai presus de scopurile mai mari ale lui Dumnezeu? În ce feluri ai putea avea nevoie să ceri din nou puterea susținătoare a Duhului astăzi?
Roagă-te
O Doamne Suveran, care ai vorbit lui Baruh în mijlocul judecăților rostite asupra Egiptului și a neamurilor, susține-ne prin harul legământului Tău, ca să primim atât mustrarea Ta, cât și îndurarea Ta păstrătoare, fără plângere. Fixează inimile noastre asupra suveranității Tale neschimbătoare, ca să nu obosim când calea este lungă, ci să Te slujim cu credincioșie, încrezându-ne că numai Tu hotărăști ridicarea și căderea oricărei împărății. Întărește-ne prin Duhul Tău ca să ne odihnim în promisiunea că viețile noastre sunt ascunse în mâna Ta până în ziua eliberării rânduite de Tine. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →