← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Daniel

Daniel 1 — cu Ioan Calvin

Daniel 1Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi intrăm în capitolul de deschidere al cărții Daniel prin îndrumarea atentă a lui Ioan Calvin, al cărui comentariu luminează zilele timpurii ale exilului cu precizie istorică și discernământ spiritual. Calvin ne ajută să vedem cum Dumnezeu rămâne suveran chiar și atunci când poporul Său este dus în țări străine și curți regale. Reflecțiile sale ne invită să ne încredem în providența divină în mijlocul încercărilor neașteptate și al presiunilor culturale. Pe măsură ce urmăm tratamentul său verset cu verset, descoperim încurajare proaspătă pentru a trăi cu credincioșie în orice împrejurare. Să lăsăm cuvintele lui Calvin să ne atragă mai adânc în relatarea Scripturii despre Daniel și tovarășii săi.
Citește

Citire

Ne întoarcem acum la Daniel capitolul 1. Acordați câteva clipe de liniște pentru a citi întregul capitol încet, observând detaliile cuceririi babiloniene, selecția tinerilor și primii pași ai instruirii lor. Lăsați narațiunea să se așeze înainte de a explora împreună comentariul lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a rezolva aparenta discrepanță cronologică privind al treilea an al lui Ioiachim. Aici Daniel marchează timpul în care a fost dus în captivitate împreună cu tovarășii săi, și anume în al treilea an al lui Ioiachim. Se ridică aici o întrebare dificilă, deoarece Nabucodonosor a început să domnească în al patrulea an al lui Ioiachim. Cum a putut atunci să asedieze Ierusalimul în al treilea an și apoi să ducă poporul în captivitate după plăcerea sa? Unii interpreți rezolvă această dificultate printr-o presupunere care mi se pare frivolă, anume că cei patru ani ar trebui să se refere la începutul domniei sale, și astfel timpul poate fi adus în al treilea an. Dar în capitolul al doilea vom vedea pe Daniel adus înaintea regelui în al doilea an al domniei sale. Ei explică această dificultate și printr-o altă soluție. Ei spun că anii nu sunt socotiți de la începutul domniei și că acesta a fost al doilea an de la cucerirea evreilor și luarea Ierusalimului; dar aceasta este prea aspră și forțată. Cea mai probabilă presupunere mi se pare că Profetul vorbește despre primul rege Nabucodonosor sau cel puțin folosește domnia celui de-al doilea, în timp ce tatăl său era încă în viață. Știm că au existat doi regi cu același nume, tată și fiu; și deoarece fiul a săvârșit multe fapte nobile și ilustre, a dobândit porecla de Mare. Orice vom întâlni mai târziu despre Nabucodonosor nu poate fi înțeles decât despre al doilea, care este fiul. Dar Iosif spune că fiul a fost trimis de tatăl său împotriva egiptenilor și evreilor și aceasta a fost cauza războiului, deoarece egiptenii îi îndemnau adesea pe evrei la o schimbare a treburilor și îi atrăgeau să arunce jugul. Nabucodonosor cel tânăr ducea războiul în Egipt la moartea tatălui său și s-a întors repede acasă, ca nu cumva cineva să-l înlocuiască. Când, totuși, a găsit toate lucrurile așa cum dorea, Iosif crede că a amânat acea expediție și a mers la Ierusalim. Nu este nimic ciudat, ba chiar este foarte obișnuit să-l numim rege pe cel care împărtășește comanda cu tatăl său. Astfel, deci, interpretez. În al treilea an al domniei lui Ioiachim, Nabucodonosor a venit, sub comanda și îndrumarea tatălui său, sau dacă cineva preferă, tatăl însuși a venit. Căci nu este nimic nepotrivit, fie că ne referim la tată sau la fiu. Nabucodonosor, deci, rege al Babilonului, a venit la Ierusalim, adică prin mâna fiului său a asediat Ierusalimul. Dar dacă se preferă o explicație diferită, deoarece el însuși era acolo și a purtat războiul personal, acea vedere nu va fi luată totuși, evenimentele s-au întâmplat în al treilea an al domniei lui Ioiachim. Interpreții fac multe greșeli în această chestiune. Iosif, într-adevăr, spune că aceasta s-a întâmplat în al optulea an, dar nu citise niciodată Cartea lui Daniel. El era un om neînvățat și deloc familiarizat cu Scripturile; ba chiar cred că nu citise trei versete din Daniel. A fost o judecată înfricoșătoare a lui Dumnezeu ca un preot să fie un om atât de ignorant ca Iosif. Dar într-un alt pasaj pe care l-am comentat, el pare să fi urmat pe Metasthenes și pe alții pe care îi citează, când vorbește despre distrugerea acelei monarhii. Și aceasta pare să se potrivească destul de bine, deoarece în al treilea an al domniei lui Ioiachim cetatea a fost luată o dată și unii dintre nobilii rasei regale au fost duși în triumf, printre care Daniel și tovarășii săi. Când Ioiachim s-a răsculat mai târziu, tratamentul său a fost mult mai sever, așa cum prezisese Ieremia. Dar în timp ce Ioiachim poseda împărăția cu permisiunea regelui Nabucodonosor, Daniel era deja captiv, astfel încât profeția lui Ieremia s-a împlinit -- condiția smochinelor coapte prematur s-a îmbunătățit; căci cei care au fost duși în exil ultimii s-au considerat mai bine decât restul. Dar Profetul îi privează de lauda lor zadarnică și arată că primii captivi au fost tratați mai bine decât rămășița poporului care încă rămăsese în siguranță acasă. (Ieremia 24:2, 8.) Presupun, deci, că Daniel a fost printre primele roade ale captivității; și acesta este un exemplu al judecăților lui Dumnezeu fiind atât de de neînțeles pentru noi. Căci dacă ar fi existat vreo integritate în tot poporul, cu siguranță Daniel era un exemplu remarcabil al acesteia, căci Ezechiel îl include printre cei trei bărbați drepți prin care cel mai probabil Dumnezeu ar fi fost îmblânzit. (Ezechiel 14:14.) Astfel, deci, a fost excelența virtuților lui Daniel, încât el era ca un înger ceresc printre muritori; și totuși a fost dus în exil și a trăit ca sclav al regelui Babilonului. Alții, din nou, care au provocat mânia lui Dumnezeu în atâtea feluri, au rămas liniștiți în cuiburile lor; Domnul nu i-a lipsit de țara lor și de acea moștenire care era un semn și un gaj al adopțiunii lor. [69] Apoi, Calvin examinează porunca regelui de a selecta tineri nobili pentru slujbă. Aici Daniel își continuă narațiunea și arată modul în care a fost dus împreună cu tovarășii săi. Regele ceruse tineri să fie aduși, nu din mulțimea obișnuită, ci din nobilimea principală, care stăteau înaintea lui, adică îi slujeau. De aici aflăm de ce Daniel și tovarășii săi au fost aleși, deoarece erau tineri nobili și din sămânța regală sau cel puțin din părinți care îi întreceau pe alții în rang. Regele a făcut aceasta intenționat pentru a se arăta un cuceritor; este posibil să fi luat și acest plan intenționat pentru a reține ostatici în puterea sa; căci spera, așa cum vom vedea, că cei care erau hrăniți în palatul său vor fi degenerați și ostili evreilor și credea că ajutorul lor i-ar fi de folos. El spera de asemenea, deoarece erau născuți dintr-o tulpină nobilă, că evreii vor fi mai pașnici și astfel vor evita orice pericol pentru acei exilați nenorociți care erau rude ale regilor și nobililor. În ceea ce privește cuvintele, el îl numește pe acest Aspenaz prințul eunucilor, sub care nume înțelege băieții care erau hrăniți în palatul regelui pentru a deveni o seminție de nobili; căci este greu de crezut că acest Aspenaz era pus peste alți conducători. Dar adunăm din acest loc că băieții pe care regele îi ținea în onoare și considerație erau sub custodia sa. Evreii numesc eunucii srysym, serisim, un nume care aparține anumitor prefecți; căci Potifar este numit prin acest nume deși avea o soție. Astfel, acest nume este folosit pretutindeni în Scriptură pentru satrapii unui rege; (Geneza 37:36; Geneza 40:2, 7;) dar deoarece satrapii erau de asemenea aleși din băieți nobili, ei erau probabil numiți eunuchi, deși nu erau făcuți astfel, totuși Iosif declară ignorant că acești copii evrei au fost făcuți eunuchi. Dar când eunuchii existau printre luxurile regilor orientali, așa cum am spus deja, acei tineri erau numiți în mod obișnuit prin acest nume pe care regele îi creștea ca un fel de școală de nobili, pe care îi putea plasa mai târziu peste diverse provincii. Calvin detaliază apoi calitățile specifice cerute acestor tineri. În lecția de ieri am văzut cum prefectul sau maestrul eunucilor a fost poruncit să aducă și să crească niște tineri nobili, urmași ai regelui și ai bătrânilor; și Daniel descrie acum calitățile lor, conform ordinii lui Nabucodonosor. Erau tineri, nu atât de tineri ca șapte sau opt ani, ci în creștere, în care nu era nicio pată; adică în care nu era niciun defect sau slăbiciune a trupului. Erau de asemenea de aspect frumos, însemnând de înfățișare ingenuă și deschisă, adaugă de asemenea, pricepuți în toată prudența și înțelegând cunoștința; și apoi, exprimându-și gândurile, cred că acei interpreți au dreptate care iau acest participiu activ, altfel repetiția ar fi rece și fără valoare. Elocvența lor mi se pare indicată aici; deoarece sunt unii care înțeleg în interior subiectele prezentate lor, dar nu pot exprima altora ceea ce rețin în mințile lor; căci nu toți au aceeași dexteritate în a exprima exact ceea ce gândesc. Daniel, deci, observă aici ambele calități -- dobândirea cunoștinței și puterea de a o comunica.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă asupra naturii misterioase a judecăților providențiale ale lui Dumnezeu în a permite o astfel de captivitate. Așa cum am spus deja, era o sfințenie angelică în Daniel, deși exilat atât de ignominios și crescut printre eunucii regelui. Apoi, aceasta s-a întâmplat unui om atât de sfânt, care din copilărie a fost cu totul dedicat evlaviei, cât de mare este îngăduința lui Dumnezeu în a ne cruța? Ce am meritat? Care dintre noi va îndrăzni să se compare cu Daniel? Ba chiar, suntem nevrednici, conform proverbului antic, să dezlegăm legătura încălțămintei sale. Fără cea mai mică îndoială, Daniel, prin circumstanțele timpului, a dorit să manifeste darul singular și extraordinar al lui Dumnezeu, deoarece această încercare nu i-a asuprit mintea și nu l-a putut abate de la cursul drept al evlaviei. Când, deci, Daniel s-a văzut pus înainte ca un exemplu de integritate, nu a încetat din închinarea curată la Dumnezeu. În ceea ce privește afirmația sa că Ioiachim a fost dat în mâna regelui Nabucodonosor prin porunca lui Dumnezeu, această formă de vorbire îndepărtează orice piedică care ar putea apărea în mințile celor evlavioși. Dacă Nabucodonosor ar fi fost cu totul superior, Dumnezeu însuși ar părea să fi încetat să existe și astfel slava Sa ar fi fost coborâtă. Dar Daniel afirmă clar că regele Nabucodonosor nu a posedat Ierusalimul și nu a fost cuceritorul națiunii prin propria sa vitejie, sau sfat, sau noroc, sau noroc bun, ci pentru că Dumnezeu a vrut să-și smerească poporul. De aceea, Daniel ne pune aici înainte providența și judecățile lui Dumnezeu, ca să nu credem că Ierusalimul a fost luat cu încălcarea promisiunii lui Dumnezeu către Avraam și posteritatea sa. El vorbește de asemenea pe nume despre vasele templului. Acum, aceasta ar putea părea cu totul nepotrivit și ar șoca mințile credincioșilor. Căci ce înseamnă? Că templul lui Dumnezeu a fost jefuit de un om rău și nelegiuit. Nu a mărturisit Dumnezeu că odihna Sa era acolo? Aceasta va fi odihna Mea pentru totdeauna, aici voi locui pentru că l-am ales. (Psalmul 132:14.) Dacă vreun loc din lume ar fi de necucerit, aici cu adevărat onoarea ar trebui să rămână întreagă și nepătată în templul lui Dumnezeu. Când, deci, a fost jefuit și vasele sale sfinte profanate, și când un rege nelegiuit a transferat de asemenea la templul propriului său zeu ceea ce fusese dedicat Dumnezeului celui viu, nu ar fi, așa cum am spus, o astfel de încercare care să doboare mințile celor sfinți? Nimeni nu era cu siguranță atât de cu inimă tare pe care acea încercare neașteptată nu l-ar fi asuprit. Unde este Dumnezeu, dacă nu își apără propriul templu? Deși nu locuiește în această lume și nu este închis în ziduri de lemn sau piatră, totuși a ales acest loc de locuit pentru Sine, (Psalmul 80:1 și Psalmul 99:1 și Isaia 37:16,) și adesea prin Profeții Săi și-a afirmat scaunul între heruvimi. Ce înseamnă atunci aceasta? Așa cum am spus deja, Daniel ne recheamă la judecata lui Dumnezeu și printr-un singur cuvânt ne asigură că nu ar trebui să fim surprinși că Dumnezeu a aplicat pedepse atât de severe apostatilor nelegiuiți și răi. Căci sub numele de Dumnezeu, există o antiteză tăcută; deoarece Domnul nu l-a dat pe Ioiachim în mâna babilonienilor fără un motiv just: Dumnezeu, deci, l-a expus ca pradă ca să-l pedepsească pentru revolta poporului său nelegiuit. Urmează acum --
Răspunde

Răspuns

Unde simțiți mâna lui Dumnezeu cel mai clar în evenimentele de deschidere ale lui Daniel 1? Cum ar putea accentul lui Calvin pe providență să vă modeleze răspunsul la situații care par pierdere sau deplasare? În ce domeniu al vieții vă invită Dumnezeu astăzi să vă încredeți în scopurile Sale nevăzute?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Suveran, care întorci inimile împăraților și rânduiești fiecare împrejurare spre binele poporului legământului Tău, Te lăudăm pentru credincioșia statornică pe care ai dăruit-o lui Daniel în captivitate și ispitire, păstrându-l doar prin harul Tău. Întărește-ne prin același Duh să ne hotărâm în inimile noastre să umblăm în curăție și încredere, odihnindu-ne în cunoașterea că nimic nu scapă din mâna Ta înțeleaptă și iubitoare. Prin Isus Hristos, Domnul nostru, Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →