Eterniseed › Curriculum › Tobit
Tobit 13-14 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanonic)
Deschidere
Capitolele al treisprezecelea și al paisprezecelea din Tobit încheie cartea cu un imn de laudă pus pe buzele patriarhului vindecat și cu o ultimă îndemnare în care Tobit vorbește profetic despre distrugerea și reconstruirea Ierusalimului. Biserica citește aceste capitole cu o reverență deosebită, căci imnul lui Tobit devine unul dintre marile psalmi deuterocanonici care au hrănit rugăciunea creștină de-a lungul veacurilor, iar viziunea profetică a Noului Ierusalim prefigurează cetatea cerească descoperită în Apocalipsa lui Ioan. Moartea lui Tobit la o vârstă înaintată, înconjurat de copiii și nepoții săi și în pacea celor drepți, oferă credincioșilor un model al morții sfinte pentru care Biserica se roagă în vechile ei litanii. Cartea se încheie nu doar cu rezolvarea încercării unei singure familii, ci cu ridicarea privirilor spre împlinirea tuturor lucrurilor, când neamurile risipite vor fi adunate, templul va fi reconstruit în slavă, iar lauda lui Dumnezeu va umple pământul. Maria, noua Eva, mama Ierusalimului veșnic care coboară din cer, prezidează încheierea acestei cărți așa cum prezidează fiecare moarte creștină.
Citește
Citire
Citește capitolele 13 și 14 din Tobit, lăsând imnul lui Tobit să te învăluie ca pe un act susținut de laudă. Observă structura capitolului al treisprezecelea: binecuvântarea numelui lui Dumnezeu, recunoașterea pedepsei și a îndurării Sale, viziunea profetică a Ierusalimului reconstruit cu safir, smarald și aur curat, și chemarea adresată tuturor celor risipiți de a se întoarce și a se închina. În capitolul al paisprezecelea, urmărește îndemnarea finală a lui Tobit către fiul său: căderea iminentă a Ninivei, viitoarea restaurare a lui Israel, adunarea neamurilor la templul lui Dumnezeu și moartea lui Tobit în pace. Notează ascultarea lui Tobia și a Sarei, mutarea lor la Ecbatana, lunga viață acordată lui Tobia și vestea despre distrugerea Ninivei pe care o aude în timpul vieții.
Studiu
Capitolul al treisprezecelea începe cu marele imn de laudă al lui Tobit, compus în maniera psalmilor și purtând amprenta spirituală a celui a cărui întreagă viață a fost o lungă convorbire cu Dumnezeu. El binecuvântează pe Împăratul cel veșnic, care pedepsește și arată îndurare, care coboară în Locuința Morților și ridică din nou, și din a cărui mână nimeni nu poate scăpa. El cheamă pe copiii lui Israel risipiți printre neamuri să-L mărturisească pe Dumnezeu înaintea lor, căci Domnul i-a risipit tocmai ca să vestească măreția Sa celor ce nu-L cunosc. Pedagogia exilului, despre care profeții au vorbit în multe locuri, primește aici o expunere lirică luminoasă: pedepsele lui Dumnezeu nu sunt simple pedepse, ci mandate misionare, trimițându-și poporul printre neamuri ca purtători ai numelui Său. Imnul devine apoi profetic, prevăzând reconstruirea Ierusalimului. Zidurile vor fi de safir și smarald, temeliile de aur curat, străzile pavate cu carbuncul și pietre din Ofir. Porțile vor cânta imnuri de bucurie, iar toate casele vor striga aleluia. Neamurile vor veni de departe purtând daruri, iar închinarea Dumnezeului celui Unul va fi restabilită. Biserica a citit această viziune cu aceeași atenție pe care a acordat-o profețiilor lui Isaia, recunoscând în ea o prefigurare luminoasă a Ierusalimului ceresc care coboară de la Dumnezeu din cer, împodobit ca o mireasă pentru mirele ei, așa cum este descris în capitolele finale ale Apocalipsei lui Ioan. Imnul lui Tobit se încheie cu o binecuvântare personală susținută: binecuvântat să fie Dumnezeu care a înălțat cetatea Sa, și binecuvântați să fie toți cei ce o iubesc, care se bucură de pacea ei și care plâng durerile ei. Capitolul al paisprezecelea aduce narațiunea la încheiere. Tobit, acum un bătrân de o sută doisprezece ani, îl cheamă pe Tobia la căpătâiul său și rostește un ultim discurs. El vorbește despre distrugerea iminentă a Ninivei pe care profetul Nahum o prezisese și îl avertizează pe Tobia să-și ia familia și să părăsească acea cetate înainte ca distrugerea să vină. El profețește distrugerea templului din Ierusalim și lunga captivitate, dar vorbește și cu încredere despre restaurarea ce va veni, când cei risipiți vor fi adunați și templul va fi reconstruit în slava pe care profeții au prevăzut-o. El îl îndeamnă pe Tobia să se teamă de Dumnezeu și să fugă de orice formă de nedreptate, să dea milostenie după mijloacele sale și să-i învețe pe copiii săi același lucru. Tobit moare apoi în pace, înconjurat de casa sa, și este înmormântat cu cinste de fiul său. Tobia, ținând minte profeția tatălui său, pleacă din Ninive cu Sara și copiii lor și se stabilește la Ecbatana cu socrul său Raguel. El îi îngrijește pe socrii săi la bătrânețe, moștenește averea lor și trăiește și el la o vârstă înaintată. Înainte de propria moarte, aude vestea că Ninive a căzut în mâinile lui Cyaxares Medul și Nebucadnețar al Babilonului, așa cum prezisese tatăl său, și Îl laudă pe Dumnezeu pentru împlinirea fiecărui cuvânt. Biserica plasează încheierea acestei cărți în mărturia mai largă a profeților și a patriarhilor, unde moartea sfântă și posteritatea credincioasă sunt primite ca semne vizibile ale unei vieți trăite sub providența divină.
Considerați
Considerare
Imnul lui Tobit este o școală a laudei. Consideră cum acesta nu pretinde că suferința a lipsit din viața sa, ci numește pedeapsa lui Dumnezeu ca fiind ea însăși un act de iubire, întreprins pentru a readuce sufletul rătăcitor la centrul său. Tradiția spirituală catolică a insistat întotdeauna că lauda nu este negarea suferinței, ci transfigurarea ei, și că imnurile sfinților din catacombe până în prezent au fost cântate în temnițe, pe câmpuri de luptă și la căpătâiele morții. Reflectează dacă propria ta laudă adusă lui Dumnezeu este rezervată momentelor de mângâiere sau se extinde și în anotimpurile încercării. Consideră viziunea profetică a Ierusalimului reconstruit cu zidurile sale de safir și porțile care cântă imnuri. Biserica a citit aceasta de mult ca o figură a Ierusalimului veșnic și a propriei sale comuniuni vizibile ca o pregustare a acelei cetăți. Fiecare biserică parohială, oricât de umilă, este un semn al cetății care coboară din cer, iar aleluia din liturgia pascală este același aleluia pe care Tobit l-a prevăzut ridicându-se din cetatea reconstruită. Reflectează dacă participi la închinarea bisericii tale locale cu conștientizarea acestei dimensiuni cosmice. Moartea lui Tobit la o vârstă înaintată, în pacea celor drepți, înconjurat de casa sa și credincios până la capăt, oferă credincioșilor catolici un portret al morții sfinte pe care Biserica o numește în vechea ei litanie a sfinților. Întreabă-te dacă te-ai pregătit pentru propria moarte, ai făcut aranjamente ca rugăciunile Bisericii să fie oferite pentru tine, ai numit pe cei ce vor fi pomeniți prin milosteniile tale și te-ai încredințat Mariei, mama îndurării, în a cărei păstrare moare fiecare creștin. Cartea se încheie cu împlinirea fiecărei profeții: Ninive cade, Israel este adunat, iar providența care a lucrat prin mica gospodărie se arată a fi guvernat ridicarea și căderea imperiilor.
Răspunde
Răspuns
Roagă astăzi cântarea lui Tobit (capitolul al treisprezecelea) ca propriul tău act de laudă, poate încet și cu glas tare. Apoi, înainte de a adormi, încredințează-te din nou Mariei, noua Eva, sub titlul de Maica noastră a unei Morți Fericite, cerând harul de a muri așa cum a murit Tobit, în pace și înconjurat de rugăciune.
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule veșnic, care în imnul lui Tobit ai dat Bisericii Tale un cântec perpetuu de laudă, care în viziunea sa profetică ai arătat strălucirea Ierusalimului care coboară din cer, și care în moartea sa sfântă ai pus înaintea noastră modelul trecerii omului drept, primește lauda buzelor noastre și jertfa vieților noastre. Așa cum ai adunat pe copiii risipiți ai lui Israel și ai reconstruit cetatea închinării Tale, adună Biserica Ta risipită în unitatea unei singure turme sub un singur păstor. Dăruiește celor credincioși adormiți odihna sfinților patriarhi, iar celor ce mai umblă pe cale, răbdarea lui Tobit, bucuria Sarei, credincioșia Annei și curajul lui Tobia. Prin mijlocirea Mariei, noua Eva, și a sfinților arhangheli Mihail, Gavriil și Rafael, adu-ne la urmă la Ierusalimul cel veșnic, unde porțile cântă imnuri și fiecare casă strigă aleluia. Prin Hristos Domnul nostru, în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în veci. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.