Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 17 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi intrăm pe pământul sfânt al lui Ioan 17, unde Iisus își revarsă inima către Tatăl în ajunul crucii. Ioan Calvin, reformatorul din secolul al șaisprezecelea ale cărui comentarii luminează și astăzi Biserica, ne călăuzește prin această rugăciune arhierească cu claritate pastorală și profunzime doctrinară. Cuvintele sale ne invită să zăbovim asupra fiecărei cereri, descoperind cum slava lui Hristos și mântuirea noastră sunt unite nedespărțit. Pe măsură ce ascultăm, Duhul care a inspirat atât Scriptura cât și expunerea lui Calvin să ne deschidă inimile pentru a primi o nouă asigurare din mijlocirea Fiului.
Citește
Citire
Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi Ioan capitolul 17 încet și cu rugăciune. Lasă cuvintele rugăciunii lui Iisus să se așeze peste tine. Observă cum vorbește despre slavă, viață veșnică, ocrotire și unitate. Pe măsură ce citești, cere Domnului să-ți pregătească mintea pentru a primi perspectivele pe care Calvin le oferă asupra acelorași versete.
Studiu
Calvin începe prin a stabili contextul rugăciunii lui Hristos după ultima sa cuvântare către ucenici.
1. Aceste cuvinte le-a rostit Iisus. După ce le-a vorbit ucenicilor despre purtarea crucii, Domnul le-a arătat acele mângâieri pe care, bizuindu-se pe ele, aveau să poată persevera. După ce a făgăduit venirea Duhului, i-a ridicat la o speranță mai bună și le-a vorbit despre strălucirea și slava împărăției sale. Acum se îndreaptă în mod cuvenit către rugăciune; căci învățătura nu are putere dacă nu i se dă eficacitate de sus. El oferă, așadar, un exemplu învățătorilor, să nu se ocupe doar cu semănarea cuvântului, ci, amestecând rugăciunile lor cu acesta, să ceară ajutorul lui Dumnezeu, ca binecuvântarea sa să facă rodnică osteneala lor. În scurt, acest pasaj al Domnului Iisus Hristos ar putea fi numit pecetea doctrinei precedente, atât ca să fie întărită în sine, cât și ca să capete credibilitate deplină la ucenici.Calvin analizează apoi înțelesul ridicării ochilor lui Hristos către cer.
Și și-a ridicat ochii către cer. Această împrejurare relatată de Ioan, că Hristos s-a rugat ridicând ochii către cer, era un semn de ardoare și vehemență neobișnuite; căci prin această atitudine Hristos a mărturisit că, în afecțiunile minții sale, era mai degrabă în cer decât pe pământ, astfel încât, lăsând oamenii în urmă, vorbea familiar cu Dumnezeu. S-a uitat către cer, nu ca și cum prezența lui Dumnezeu ar fi fost limitată la cer, căci El umple și pământul (Ieremia 23:24), ci pentru că acolo se arată mai ales maiestatea sa. Un alt motiv a fost că, privind către cer, ni se amintește că maiestatea lui Dumnezeu este cu mult mai presus de toate făpturile. Cu același scop se ridică mâinile în rugăciune; căci oamenii, fiind prin fire leneși și înceți, și atrași în jos de înclinația lor pământească, au nevoie de astfel de îndemnuri sau, mai degrabă, de care, ca să fie ridicați la cer.La versetul 1, Calvin scrie despre sosirea ceasului hotărât.
Tată, a venit ceasul. Hristos cere ca împărăția sa să fie slăvită, pentru ca și El să sporească slava Tatălui. Spune că a venit ceasul, pentru că, deși prin minuni și prin tot felul de evenimente supranaturale fusese arătat ca Fiul lui Dumnezeu, totuși împărăția sa duhovnicească era încă în obscuritate, dar curând după aceea a strălucit cu lumină deplină. Dacă se obiectează că niciodată nu a fost ceva mai puțin slăvit decât moartea lui Hristos, care era atunci aproape, răspund că în acea moarte vedem un triumf măreț care este ascuns de oamenii răi; căci acolo percepem că, după ce s-a făcut ispășire pentru păcate, lumea a fost împăcată cu Dumnezeu, blestemul a fost șters și Satana a fost biruit.Calvin arată apoi legătura reciprocă dintre slava Fiului și slava Tatălui.
Ca și Fiul tău să te slăvească pe tine. El înseamnă că există o legătură reciprocă între înaintarea slavei sale și a slavei Tatălui său; căci de ce este Hristos arătat, dacă nu ca să ne conducă la Tatăl? De aici urmează că toată cinstea care i se dă lui Hristos este atât de departe de a micșora cinstea Tatălui, încât o întărește și mai mult. Trebuie să ne aducem mereu aminte sub ce caracter vorbește Hristos în acest pasaj; căci nu trebuie să privim doar la dumnezeirea sa veșnică, pentru că vorbește ca Dumnezeu întrupat și potrivit slujbei de Mijlocitor.
Considerați
Considerare
Calvin leagă rugăciunea de adevărata natură a vieții veșnice.
3. Iar aceasta este viața veșnică. El descrie acum felul în care se dă viața, și anume atunci când îi luminează pe cei aleși în cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu; căci nu vorbește acum despre bucuria vieții pe care o așteptăm, ci doar despre felul în care oamenii primesc viața. Și pentru ca acest verset să fie pe deplin înțeles, trebuie mai întâi să știm că suntem cu toții în moarte, până când suntem luminați de Dumnezeu, care singur este viață. Acolo unde a strălucit, îl posedăm prin credință și, de aceea, intrăm și noi în posesia vieții; și acesta este motivul pentru care cunoașterea lui este numită cu adevărat și pe drept mântuitoare sau aducătoare de mântuire. Aproape fiecare cuvânt are greutatea sa; căci nu este descris aici orice fel de cunoaștere, ci acea cunoaștere care ne formează din nou după chipul lui Dumnezeu din credință în credință sau, mai degrabă, care este una cu credința, prin care, fiind altoiți în trupul lui Hristos, devenim părtași ai înfierii dumnezeiești și moștenitori ai cerului.În cele din urmă, Calvin scoate la iveală implicațiile pentru cei aleși și darul iluminării.
Va fi important pentru noi acum să aducem într-o singură vedere aceste trei articole de credință; întâi, că împărăția lui Hristos aduce viață și mântuire; al doilea, că nu toți primesc viață de la El și nu este slujba lui Hristos să dea viață tuturor, ci doar celor aleși pe care Tatăl i-a încredințat ocrotirii sale; și, al treilea, că această viață constă în credință, iar Hristos o dăruiește celor pe care îi luminează în credința Evangheliei. De aici deducem că darul iluminării și al înțelepciunii cerești nu este comun tuturor, ci este propriu celor aleși. Este neîndoielnic adevărat că Evanghelia este oferită tuturor, dar Hristos vorbește aici despre acel mod secret și eficace de a învăța prin care doar copiii lui Dumnezeu sunt atrași la credință.
Răspunde
Răspuns
1. Cum îți afectează simțul apartenenței faptul de a ști că Hristos s-a rugat în mod special pentru cei pe care Tatăl i-a dat Lui? 2. În ce domeniu al vieții tale ai nevoie cel mai mult de puterea de păzire a Tatălui pe care o subliniază Calvin? 3. Unde te-ar putea invita Duhul să te odihnești mai deplin în unitatea pe care Hristos a asigurat-o pentru poporul său?
Roagă-te
Rugăciune
O, Tată, Te lăudăm pentru harul suveran prin care Fiul Tău S-a rugat ca să fim păstrați în Numele Tău și sfințiți în adevărul Tău. Dă-ne să Te cunoaștem pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis, ca să fim una, așa cum Tu și Fiul sunteți una, păziți de cel rău prin credincioșia legământului Tău. Prin Duhul, arată-Ți slava în viețile noastre până când o vom vedea față în față. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →