← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ieremia

Ier 29-30 — cu Matei Henry

Ieremia 29-30Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În vremuri de strămutare și nesiguranță, glasul statornic al Scripturii oferă atât îndreptare cât și mângâiere. Expunerea atentă a lui Matei Henry asupra cărții Ieremia 29-30 ne invită să zăbovim asupra planurilor îndelungate ale lui Dumnezeu atunci când împrejurările imediate par restrictive. Reflecțiile sale ne amintesc că același Domn care își trimite poporul în exil le scrie și scrisori de nădejde acolo. Urmărindu-l pe Henry prin aceste capitole descoperim că încrederea răbdătoare și căutarea din toată inima nu sunt niciodată zadarnice. Duhul care a inspirat pe proroc să deschidă și inimile noastre ca să primim din nou sfatul străvechi astăzi.
Citește

Citire

Luați un moment de liniște pentru a citi în întregime Ieremia 29 și 30. Ascultați tensiunea dintre făgăduințele mincinoase ale unei eliberări grabnice și chemarea statornică a Domnului de a vă așeza, de a vă ruga și de a aștepta împlinirea celor șaptezeci de ani hotărâți. Observați cum planurile bune ale lui Dumnezeu sunt descoperite doar celor ce îl caută din toată inima. Lăsați cuvintele să se așeze înainte de a trece la comentariul lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a relata împrejurările în care Ieremia trimite scrisoarea sa către cei exilați. I. Că Ieremia a scris captivilor din Babilon în numele Domnului. Ieconia se predase prizonier împreună cu mama sa, regina, famenii casei sale, numiți aici fameni, și mulți dintre mai-marii lui Iuda și ai Ierusalimului, care erau atunci cei mai activi oameni; de asemenea, tâmplarii și fierarii, fiind ceruți, au fost predați, pentru ca cei rămași să nu aibă mâini potrivite să întărească cetatea sau să-și procure arme de război. Prin această supunere blândă se spera că Nabucodonosor va fi potolit. Satis est prostrasse leoni - Este de ajuns leului să-și fi doborât adversarul; dar cuceritorul trufaş creşte odată cu concesiile lor, asemenea lui Ben-Hadad faţă de Ahab, 1 Împăraţi 20:5,6. Şi, nemulţumit cu acestea, după ce aceştia au plecat din Ierusalim, vine din nou şi ia pe mulţi alţi bătrâni, preoţi, proroci şi popor (v. 1), pe cei ce i se păreau potriviţi sau pe cei pe care soldaţii lui puteau pune mâna, şi îi duce în Babilon. Starea acestor captivi era foarte melancolică, cu atât mai mult cu cât, fiind astfel deosebiţi de ceilalţi fraţi care rămăseseră în ţara lor, păreau a fi nişte păcătoşi mai mari decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim. De aceea Ieremia le scrie o scrisoare ca să-i mângâie, asigurându-i că nu au niciun motiv să deznădăjduiască de ajutorul lor sau să invidieze pe fraţii lor rămaşi în urmă. Observaţi, 1. Cuvântul lui Dumnezeu scris este tot atât de adevărat dat prin inspiraţia lui Dumnezeu ca şi cuvântul Său rostit; şi acesta era modul potrivit de a răspândi cunoştinţa voii lui Dumnezeu printre copiii Săi risipiţi. 2. Putem sluji lui Dumnezeu şi putem face bine scriind prietenilor noştri de departe scrisori evlavioase de mângâieri potrivite şi sfaturi sănătoase. Pe cei cărora nu le putem vorbi le putem scrie; ceea ce este scris rămâne. Această scrisoare a lui Ieremia a fost trimisă captivilor din Babilon prin mâinile solilor pe care regele Zedechia i-a trimis la Nabucodonosor, probabil ca să-i plătească tributul şi să-şi reînnoiască supunerea faţă de el, sau să trateze de pace cu el, tratat în care captivii ar fi putut spera poate că vor fi incluși, v. 3. Prin astfel de soli Ieremia a ales să trimită acest mesaj, ca să-i dea cinste, fiindcă era un mesaj de la Dumnezeu, sau poate pentru că nu exista un mod statornic de a trimite scrisori în Babilon, decât cu o asemenea ocazie ca aceasta, şi atunci starea captivilor de acolo devenea cu atât mai melancolică, cu cât rareori puteau auzi de la prietenii şi rudele pe care le lăsaseră în urmă, ceea ce este o revigorare şi o mulţumire pentru cei despărţiţi unii de alţii. El continuă îndemnându-i pe captivi să se aşeze şi să-şi zidească viaţa în Babilon. 3. Le porunceşte să nu se gândească decât la aşezarea acolo; şi de aceea să se hotărască să facă ce este mai bine din ea (v. 5,6): Zidiţi-vă case şi locuiţi în ele etc. Prin toate acestea li se arată, (1.) Că nu trebuie să se hrănească cu nădejdi de întoarcere grabnică din robie, căci aceasta i-ar ţine totdeauna nestatornici şi prin urmare neliniştiţi; nu s-ar apuca de nicio îndeletnicire, nu ar lua nicio mângâiere, ci s-ar obosi totdeauna şi şi-ar provoca cuceritorii cu aşteptările de ajutor; iar dezamăgirea de la urmă i-ar cufunda în deznădejde şi le-ar face starea mult mai nenorocită decât ar fi altfel. Să socotească deci o şedere îndelungată acolo şi să se adapteze la ea cât de bine pot. Să zidească, să planteze, să se căsătorească şi să-şi aşeze copiii acolo ca şi cum ar fi acasă în ţara lor. Să-şi găsească plăcere văzând cum li se zidesc şi se înmulţesc familiile; căci, deşi ei înşişi trebuie să aştepte să moară în robie, copiii lor pot trăi să vadă zile mai bune. Dacă trăiesc în frica de Dumnezeu, ce i-ar împiedica să trăiască confortabil în Babilon? Nu pot decât să plângă uneori când îşi aduc aminte de Sion. Dar să nu lase plânsul să împiedice semănatul; să nu se întristeze ca cei ce n-au nădejde, n-au bucurie; căci au şi una şi alta. Observaţi, În toate condiţiile vieţii este înţelepciunea şi datoria noastră să facem ce este mai bine din ceea ce este şi să nu aruncăm mângâierea a ceea ce putem avea pentru că nu avem tot ce am vrea. Avem o afecţiune firească pentru ţara noastră natală; ne atrage în chip ciudat mintea; dar este cu o nescio qua dulcedine - nu putem da nicio socoteală bună despre atracţia dulce; şi de aceea, dacă providenţa ne mută într-o altă ţară, trebuie să ne hotărâm să trăim uşor acolo, să ne aducem mintea la condiţia noastră când condiţia noastră nu este în toate după mintea noastră. Dacă pământul este al Domnului, atunci oriunde merge un copil al lui Dumnezeu, nu iese de pe pământul Tatălui său. Patria est ubicunque bene est - Locul acela este patria noastră în care ne este bine. Dacă lucrurile nu sunt cum au fost, în loc să ne supărăm pentru aceasta, trebuie să trăim cu nădejdea că vor fi mai bune decât sunt. Non si male nunc, et olim sic erit - Deşi suferim acum, nu vom suferi totdeauna. (2.) Că nu trebuie să se tulbure cu temeri de greutăţi de neîndurat în robia lor. Ei ar putea fi gata să sugereze (cum sunt totdeauna înclinaţi cei în necaz să facă ce este mai rău din lucruri) că ar fi zadarnic să zidească case, căci stăpânii lor nu i-ar lăsa să locuiască în ele după ce le-ar fi zidit, nici să mănânce rodul viilor pe care le-au plantat. 'Nu vă temeţi', zice Dumnezeu; 'dacă trăiţi în pace cu ei, îi veţi găsi civilizaţi faţă de voi.' Oamenii blânzi şi liniştiţi, care lucrează şi îşi văd de treburile lor, au găsit adesea un tratament mult mai bun, chiar şi de la străini şi duşmani, decât se aşteptau; şi Dumnezeu i-a făcut pe poporul Său să fie miluiţi de cei ce îi duc captivi (Ps. 106:46), şi este o milă ca cei ce şi-au zidit case să locuiască în ele. Ba chiar, Henry expune apoi făgăduinţele dumnezeieşti ale restaurării viitoare şi ale căutării lui Dumnezeu. II. Le dă o temelie bună pe care să-şi zidească nădejdile. Nu am vrea să-i îndemnăm pe oameni să dărâme casa pe care au zidit-o pe nisip, ci că este o stâncă gata pentru ei să zidească din nou pe ea. Dumnezeu le făgăduieşte aici că, deşi nu se vor întoarce curând, se vor întoarce la urmă, după ce se vor împlini şaptezeci de ani. Prin aceasta se vede că cei şaptezeci de ani ai robiei nu trebuie socotiţi de la ultima robie, ci de la cea dintâi. Observaţi, Deşi eliberarea Bisericii nu vine în vremea noastră, este de ajuns că va veni la vremea lui Dumnezeu, şi suntem siguri că aceea este vremea cea mai bună. Făgăduinţa este că Dumnezeu îi va cerceta cu îndurare; deşi a părut mult timp că le este străin, va veni în mijlocul lor şi se va arăta pentru ei şi le va da cinste, cum fac oamenii mari cu inferiorii lor venind să-i cerceteze. Va pune capăt robiei lor şi va îndepărta toate nenorocirile ei. Deşi sunt risipiţi, unii într-o ţară şi alţii în alta, îi va aduna din toate locurile unde au fost mânaţi, va ridica un steag pentru ei toţi ca să se adune la el şi îi va încorpora din nou într-un singur trup. Şi deşi sunt la mare depărtare, vor fi aduşi iarăşi în ţara lor, la locul de unde au fost duşi captivi, v. 14. Acum, 1. Aceasta va fi împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu faţă de ei (v. 10): Voi împlini cuvântul Meu cel bun faţă de voi. Să nu lase ca neîmplinirea acelor prorocii care sunt date ca de la Dumnezeu să micşoreze reputaţia celor ce sunt cu adevărat de la El. Ceea ce este cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este un cuvânt bun şi de aceea va fi făcut bun şi nici o iotă sau o frântură din el nu va cădea la pământ. A zis El, şi nu va face? Aceasta va face întoarcerea lor din robie foarte mângâietoare, că va fi împlinirea cuvântului bun al lui Dumnezeu faţă de ei, rodul unei făgăduinţe pline de har. 2. Aceasta va fi în urmărirea scopurilor lui Dumnezeu cu privire la ei (v. 11): Eu cunosc gândurile pe care le gândesc faţă de voi. Cunoscute lui Dumnezeu îi sunt toate lucrările Lui, căci cunoscute îi sunt toate gândurile Lui (Faptele 15:18) şi lucrările Lui se potrivesc exact cu gândurile Lui; El face toate după sfatul voii Sale. Adesea nu ne cunoaştem propriile gânduri, nici nu ne cunoaştem propria minte, dar Dumnezeu nu este niciodată la nicio nesiguranţă în Sine Însuşi. Suntem uneori gata să ne temem că planurile lui Dumnezeu cu privire la noi sunt toate împotriva noastră; dar El ştie contrariul cu privire la poporul Său, că sunt gânduri de bine şi nu de rău; chiar ceea ce pare rău este rânduit spre bine. Gândurile Lui lucrează toate spre sfârşitul aşteptat, pe care îl va da la vremea potrivită. Sfârşitul pe care îl aşteaptă va veni, deşi poate nu când îl aşteaptă ei. Să aibă răbdare până când rodul este copt, şi atunci îl vor avea. Le va da un sfârşit şi o aşteptare, aşa este în original. (1.) Le va da să vadă sfârşitul (terminarea mângâietoare) necazului lor; deşi va ţine mult, nu va ţine totdeauna. Vremea de a milui Sionul, da, vremea hotărâtă, va veni. Când lucrurile sunt la ce este mai rău, vor începe să se îndrepte; şi le va da să vadă desăvârşirea glorioasă a eliberării lor; căci, în ce priveşte pe Dumnezeu, lucrarea Lui este desăvârşită. Cel ce la început a isprăvit cerurile şi pământul şi toate oştirile amândurora va isprăvi toate binecuvântările amândurora poporului Său. Când începe în căi de îndurare va face un sfârşit. Dumnezeu nu face nimic pe jumătate. (2.) Le va da să vadă aşteptarea, acel sfârşit pe care îl doresc şi îl nădăjduiesc şi pentru care au aşteptat mult. Le va da, nu aşteptările temerilor lor, nici aşteptările fanteziilor lor, ci aşteptările credinţei lor, sfârşitul pe care l-a făgăduit şi care se va întoarce spre binele lor. 3. Aceasta va fi ca răspuns la rugăciunile şi cererile lor către Dumnezeu, v. 12-14. (1.) Dumnezeu îi va trezi să se roage: Atunci Mă veţi chema şi veţi merge şi vă veţi ruga Mie. Observaţi, Când Dumnezeu este pe cale să dea poporului Său binele aşteptat, varsă un duh de rugăciune, şi este un semn bun că vine spre ei cu îndurare. Atunci, când vedeţi apropiindu-se sfârşitul aşteptat, atunci Mă veţi chema. Observaţi, Făgăduinţele sunt date nu ca să înlăture, ci ca să grăbească şi să încurajeze rugăciunea: şi când eliberarea vine trebuie să ieşim prin rugăciune în întâmpinarea ei. Când Daniel a înţeles că cei 70 de ani erau aproape de expirare, atunci şi-a întors faţa cu mai multă fierbinteală ca oricând să caute pe Domnul, Dan. 9:2,3. (2.) Atunci Se va trezi El Însuşi să vină şi să-i mântuiască (Ps. 80:2): Vă voi asculta şi Mă voi lăsa găsit de voi. Dumnezeu a zis-o, şi ne putem bizui pe ea, Căutaţi şi veţi găsi. Avem o regulă generală aşezată (v. 13): Mă veţi găsi când Mă veţi căuta din toată inima voastră. În căutarea lui Dumnezeu trebuie să-L căutăm cu sârguinţă, să împlinim o căutare sârguincioasă, să căutăm îndrumări în căutarea Lui şi încurajări pentru credinţa şi nădejdea noastră. Trebuie să continuăm căutând şi să ne ostenim în căutare, ca cei ce caută; şi aceasta trebuie s-o facem cu inima noastră (adică în sinceritate şi curăţie) şi din toată inima noastră (adică cu vigoare şi fierbinteală, punând în rugăciune tot ce este în noi), şi cei ce astfel Îl caută pe Dumnezeu Îl vor găsi şi Îl vor găsi răsplătitorul lor darnic, Evr. 11:6. El n-a zis niciodată unuia ca acesta: Caută-Mă în zadar.
Considerați

Considerare

Henry introduce întreaga secţiune încadrând lupta continuă cu prorocia mincinoasă. Lupta dintre Ieremia şi prorocii mincinoşi a fost purtată mai înainte prin predicare, aici prin scris; acolo am avut predică împotriva predică, aici avem scrisoare împotriva scrisoare, căci unii dintre prorocii mincinoşi sunt acum duşi în robie în Babilon, în timp ce Ieremia rămâne în ţara sa. Acum aici este, I. O scrisoare pe care Ieremia a scris-o captivilor din Babilon, împotriva prorocilor lor pe care îi aveau acolo (ver. 1-3), în care scrisoare, 1. El se străduieşte să-i împace cu robia lor, să fie uşori sub ea şi să facă ce este mai bine din ea, ver. 4-7. 2. Îi previne să nu dea niciun credit prorocilor lor mincinoşi, care îi hrăneau cu nădejdi de o eliberare grabnică, ver. 8,9. 3. Îi asigură că Dumnezeu îi va restaura cu îndurare în ţara lor din nou, la sfârşitul a 70 de ani, ver. 10-14. 4. Prezice distrugerea celor ce mai continuau încă, şi că vor fi persecutaţi cu o judecată după alta şi trimişi la urmă în robie, ver. 15-19. 5. Prooroceşte distrugerea a doi dintre prorocii lor mincinoşi pe care îi aveau în Babilon, care i-au liniştit în păcatele lor şi le-au dat exemple rele (ver. 20-23), şi acesta este scopul scrisorii lui Ieremia. II. Aici este o scrisoare pe care Şemaia, un proroc mincinos în Babilon, a scris-o preoţilor din Ierusalim, ca să-i îndemne să-l persecute pe Ieremia (ver. 24-29), şi o vestire a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui pentru că a scris o asemenea scrisoare, ver. 30-32. Astfel de lupte ca acestea au existat totdeauna între sămânţa femeii şi sămânţa şarpelui. În cele din urmă, Henry se ocupă de judecata asupra poporului rămas şi a prorocilor înşelători. Ieremia, după ce a dat mare încurajare celor dintre captivi pe care îi ştia a fi serioşi şi bine-dispuşi, asigurându-i că Dumnezeu avea intenţii foarte bune şi favorabile cu privire la ei, se întoarce aici la cei dintre ei care au dispreţuit sfaturile şi mângâierile pe care Ieremia le-a slujit şi s-au bizuit pe ceea ce prorocii mincinoşi i-au măgulit. Când a venit această scrisoare de la Ieremia, ei ar fi fost gata să zică: 'De ce să se facă el atât de ocupat şi să-şi ia sarcina de a ne sfătui? Domnul a ridicat proroci în Babilon, v. 15. Suntem mulţumiţi cu acei proroci şi ne putem bizui pe ei şi nu avem nevoie să auzim de la niciun proroc din Ierusalim.' Vedeţi nelegiuirea neruşinată a acestui popor; cum prorocii, când au prorocit minciuni, au zis că le-au de la Dumnezeu, tot aşa poporul, când i-a invitat pe acei proroci astfel să-i măgulească, a pus-o pe seama lui Dumnezeu şi a zis că Domnul a ridicat acei proroci. În timp ce putem fi siguri că aceia care întăresc pe oameni în păcatele lor şi îi înşală cu nădejdi mincinoase şi neîntemeiate ale îndurării lui Dumnezeu nu sunt proroci ridicaţi de Dumnezeu. Aceşti proroci ai lor le-au spus că nu vor mai fi duşi captivi, ci că cei ce erau în robie se vor întoarce curând. Acum, ca răspuns la aceasta, 1. Prorocul prezice aici distrugerea deplină a celor ce au rămas încă la Ierusalim, în ciuda a ceea ce au zis acei proroci mincinoşi: 'Cât despre rege şi poporul ce locuiesc în cetate, care, după părerea voastră, vor fi gata să vă primească cu bucurie când vă veţi întoarce, sunteţi înşelaţi; vor fi urmăriţi cu o judecată după alta, sabie, foamete şi ciumă, care vor nimici mulţimi; şi rămăşiţele sărace şi nenorocite vor fi mutate în toate împărăţiile pământului', v. 16,18. Şi astfel Dumnezeu îi va face, sau mai degrabă va lucra cu ei în consecinţă, ca sarea care şi-a pierdut gustul, care, fiind bună de nimic, este aruncată la gunoi, şi tot aşa sunt smochinele putrede. Aceasta se referă la viziunea şi prorocia asupra ei pe care am avut-o în cap. 24. Iar motivul dat pentru aceste proceduri împotriva lor este acelaşi care a fost dat adesea şi va justifica pe Dumnezeu în ruina veşnică a păcătoşilor nepocăiţi (v. 19): Pentru că n-au ascultat cuvintele Mele. Am chemat, dar ei au refuzat. 2. El prezice judecata lui Dumnezeu asupra prorocilor mincinoşi din Babilon, care au înşelat pe poporul lui Dumnezeu acolo. El cheamă pe toţi copiii robiei, care se lăudau cu ei ca proroci ridicaţi de Dumnezeu (v. 20): 'Staţi liniştiţi şi auziţi osânda prorocilor de care sunteţi atât de îndrăgostiţi.' Cei doi proroci sunt numiţi aici, Ahab şi Zedechia, v. 21. Observaţi, (1.) Crimele aduse împotriva lor - nelegiuire şi imoralitate: Au prorocit minciuni în numele lui Dumnezeu (v. 21), şi iarăşi (v. 23), Au vorbit cuvinte mincinoase în numele Meu. A minţi era rău, a minţi pe poporul lui Dumnezeu ca să-l amăgească într-o nădejde falsă era mai rău, dar a pune minciunile lor pe seama Dumnezeului adevărului era cel mai rău dintre toate. Şi nu este de mirare dacă cei ce au avut faţa să facă aceasta şi-au putut îngădui satisfacerea acelor afecţiuni josnice cărora Dumnezeu, într-un chip al judecăţii drepte, i-a dat. Au făcut ticăloşie în Israel, căci au comis adulter cu soţiile vecinilor lor. Adulterul este ticăloşie în Israel, şi în unii ca aceştia care se pretind a fi proroci, care prin astfel de nelegiuiri îşi dovedesc în mod evident pretenţiile lor. Dumnezeu nu a trimis niciodată astfel de ticăloşi desfrânaţi în misiunile Sale. El este Domnul Dumnezeul prorocilor sfinţi, nu al unora atât de necuraţi. Aici se vede de ce i-au măgulit pe alţii în păcatele lor - pentru că nu puteau să-i mustre fără să se condamne pe ei înşişi. Aceste practici desfrânate ale lor ştiau cum să le ascundă de ochii lumii, ca să-şi păstreze creditul; dar Eu ştiu şi sunt martor, zice Domnul. Păcatele cele mai ascunse sunt cunoscute lui Dumnezeu; El poate vedea ticăloşia care este acoperită cu cel mai gros văl al ipocriziei, şi va veni o zi când va aduce la lumină toate aceste lucrări ascunse ale întunericului şi fiecare om va apărea în culorile sale proprii. (2.) Judecăţile ameninţate împotriva lor: Regele Babilonului îi va ucide înaintea ochilor voştri; ba chiar îi va da unei morţi nenorocite, îi va frige în foc, v. 22. Putem presupune că nu pentru nelegiuirea şi imoralitatea lor i-a pedepsit Nabucodonosor atât de aspru, ci pentru răzvrătire şi unele încercări ale spiritelor lor turbulente asupra păcii publice şi pentru a aţâţa poporul la revoltă şi răscoală. Atât de mult din nelegiuirea lor va fi atunci descoperit, şi într-un chip atât de nenorocit îşi vor sfârşi zilele, încât numele lor vor fi un blestem printre captivii din Babilon, v. 22. Când oamenii ar dori să cheme cel mai mare rău asupra unuia pe care îl urau, ar crede că nu pot să-l încarce cu un blestem mai greu, în mai puţine cuvinte, decât să zică: Domnul să te facă asemenea lui Zedechia şi asemenea lui Ahab. Astfel au fost făcuţi să se ruşineze de prorocii de care fuseseră mândri şi convinşi în cele din urmă de nebunia lor de a-i asculta. Prorocii credincioşi ai lui Dumnezeu au fost uneori acuzaţi că sunt tulburătorii ţării şi ca atare au fost chinuiţi şi ucişi; dar numele lor au fost o binecuvântare când au plecat şi amintirea lor dulce, nu ca aceşti proroci mincinoşi. Cum răufăcătorii sunt însoţiţi de infamie şi ruşine, tot aşa martirii cu slavă şi cinste.
Răspunde

Răspuns

Unde în împrejurările voastre actuale vă invită Dumnezeu să vă aşezaţi mai degrabă decât să luptaţi pentru o evadare imediată? Cum ar putea căutarea din toată inima să remodeleze felul în care vă rugaţi pentru locurile în care locuiţi acum? La ce nădejdi mincinoase aţi fost tentaţi să vă încredeţi în loc să aşteptaţi timpul hotărât al lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne credincios, Tu scrii scrisori de nădejde chiar şi celor din exil. Învaţă-ne să zidim, să plantăm şi să ne rugăm acolo unde ne-ai aşezat, încrezându-ne că gândurile Tale faţă de noi sunt de pace şi nu de rău. Păzeşte-ne de orice vis măgulitor care ne-ar atrage inimile de la căutarea din toată inima. Când va sosi timpul hotărât, adună-ne din nou şi lasă-ne să Te găsim. Până atunci, ţine-ne mulţumiţi în grija Ta şi folositori în pacea cetăţilor unde locuim. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →