← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Apologia Confesiunii de la Augsburg

Apologie — Despre Liberul Arbitru — Cartea Concordiei

Deschidere
Astăzi ne îndreptăm spre Apologia Confesiunii de la Augsburg, în special tratarea sa Despre Liberul Arbitru. Acest articol confesional clarifică înțelegerea luterană a capacității umane după cădere, distingând ceea ce rațiunea poate realiza în exterior de ceea ce doar Duhul Sfânt poate lucra în interior. Contează pentru credința luterană deoarece păzește promisiunea Evangheliei că justificarea se bazează doar pe meritul lui Hristos, nu pe vreo putere pe care am putea-o revendica pentru noi înșine. Mărturisind atât libertatea civilă rămasă cât și nevoia totală de Duhul în chestiuni spirituale, Apologia ne ferește deopotrivă de mândria pelagiană și de disperarea maniheană, ancorându-ne încrederea acolo unde îi este locul.
Citește

Citire

Citiți în întregime articolul Apologiei Despre Liberul Arbitru. Textul se sprijină în special pe pasaje precum 1 Corinteni 2:14, Matei 7:18, Evrei 11:6 și Efeseni 2:2, arătând cum Scriptura însăși trasează linia dintre faptele civile exterioare și înnoirea interioară pe care doar Duhul Sfânt o poate da.
Studiu
Confesiunea începe prin a primi Articolul al Optsprezecelea, examinând totodată pretențiile adăugate ale adversarilor. Articolul al Optsprezecelea, Despre Liberul Arbitru, este primit de adversari, deși ei adaugă unele mărturii deloc potrivite acestui caz. Ei adaugă de asemenea o declamație că nici cu pelagienii nu trebuie acordat prea mult liberului arbitru, nici cu maniheenii nu trebuie negată toată libertatea. Foarte bine; dar ce diferență este între pelagieni și adversarii noștri, deoarece amândoi susțin că fără Duhul Sfânt oamenii pot iubi pe Dumnezeu și împlini poruncile lui Dumnezeu în privința substanței faptelor și pot merita harul și justificarea prin fapte pe care rațiunea le săvârșește prin ea însăși, fără Duhul Sfânt? Câte absurdități decurg din aceste opinii pelagiene, care sunt învățate cu mare autoritate în școli! Acestea Augustin, urmându-l pe Pavel, le respinge cu mare accent, a cărui judecată am relatat-o mai sus în articolul Despre Justificare. (vezi [AP IV (http://bocl.org?AP+IV+1) și [AP IV (http://bocl.org?AP+IV+106)) Nici noi, într-adevăr, nu negăm libertatea voinței umane. Voința umană are libertate în alegerea lucrurilor și a faptelor pe care rațiunea le înțelege prin ea însăși. Ea continuă descriind libertatea rămasă a voinței în chestiuni civile exterioare. Ea poate într-o anumită măsură săvârși dreptatea civilă sau dreptatea faptelor; poate vorbi despre Dumnezeu, poate oferi lui Dumnezeu un anumit serviciu printr-o lucrare exterioară, poate asculta de magistrați, de părinți; în alegerea unei lucrări exterioare poate opri mâinile de la ucidere, de la adulter, de la furt. Deoarece în natura umană a rămas rațiune și judecată cu privire la obiectele supuse simțurilor, alegerea între aceste lucruri și libertatea și puterea de a săvârși dreptatea civilă sunt de asemenea lăsate. Căci Scriptura numește aceasta dreptatea cărnii pe care natura carnală, adică rațiunea, o săvârșește prin ea însăși, fără Duhul Sfânt. Deși puterea concupiscenței este astfel încât oamenii ascultă mai des de înclinațiile rele decât de judecata sănătoasă. Iar diavolul, care este eficient în cei nelegiuiți, după cum spune Pavel, Ef. 2:2, nu încetează să incite această natură slabă la diverse ofense. Acestea sunt motivele pentru care chiar și dreptatea civilă este rară printre oameni, după cum vedem că nici filosofii înșiși, care par să fi aspirat la această dreptate, nu au atins-o. Confesiunea se îndreaptă apoi spre lucrările spirituale pe care voința neajutorată nu le poate săvârși. Așadar, deși acordăm liberului arbitru libertatea și puterea de a săvârși lucrările exterioare ale Legii, totuși nu atribuim liberului arbitru aceste chestiuni spirituale, anume a se teme cu adevărat de Dumnezeu, a crede cu adevărat în Dumnezeu, a fi cu adevărat încrezător și a socoti că Dumnezeu ne privește, ne aude, ne iartă etc. Acestea sunt adevăratele lucrări ale Primei Table, pe care inima nu le poate săvârși fără Duhul Sfânt, după cum spune Pavel, 1 Cor. 2:14: Omul firesc, adică omul care folosește doar puterea naturală, nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu. (Adică, o persoană care nu este luminată de Duhul lui Dumnezeu nu primește, prin rațiunea sa naturală, nimic din voia lui Dumnezeu și din lucrurile divine.] Iar aceasta se poate decide dacă oamenii iau în considerare ce cred inimile lor despre voia lui Dumnezeu, dacă sunt cu adevărat încrezători că sunt priviți și auziți de Dumnezeu. Chiar și pentru sfinți este greu să păstreze această credință [și, după cum spune Petru (1 Pet. 1:8), să se încredințeze și să se angajeze cu totul lui Dumnezeu, pe care nu-l vede, să-l iubească pe Hristos și să-l prețuiască mult, pe care nu-l vede] și cu atât mai mult nu există în cei nelegiuiți.
Considerați

Considerare

Confesiunea încheie prin a recomanda distribuția clară pe care Scriptura o face între dreptatea civilă și cea spirituală. Așadar, o astfel de distribuție este de folos în care dreptatea civilă este atribuită liberului arbitru și dreptatea spirituală conducerii Duhului Sfânt în cei regenerați. Căci astfel disciplina exterioară este păstrată, deoarece toți oamenii trebuie să știe deopotrivă, atât că Dumnezeu cere această dreptate civilă [Dumnezeu nu va tolera purtarea indecentă, sălbatică, nesăbuită], cât și că, într-o anumită măsură, o putem împlini. Și totuși se arată o distincție între dreptatea umană și cea spirituală, între doctrina filosofică și doctrina Duhului Sfânt, și se poate înțelege pentru ce este nevoie de Duhul Sfânt. Nici această distribuție nu a fost inventată de noi, ci Scriptura o învață cu cea mai mare claritate. Augustin tratează de asemenea despre ea, și recent a fost bine tratată de William de Paris, dar a fost suprimată în mod rău de cei care au visat că oamenii pot asculta de Legea lui Dumnezeu fără Duhul Sfânt, dar că Duhul Sfânt este dat pentru ca, în plus, să fie considerat meritoriu.
Răspunde

Răspuns

Unde observați că propria voastră inimă se încrede în comportamentul bun exterior mai degrabă decât în lucrarea Duhului? Cum protejează acest articol mângâierea că mântuirea este doar darul lui Dumnezeu? În ce alegeri zilnice vă ajută distincția dintre dreptatea civilă și cea spirituală să vă odihniți în Hristos?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule plin de har, îți mulțumim pentru mărturisirea clară a liberului arbitru dată în Apologie. Ferește-ne de a ne închipui că rațiunea noastră poate produce frică sau încredere adevărată față de Tine. Trimite Duhul Tău Sfânt să creeze și să susțină aceste daruri în inimile noastre. Învață-ne să prețuim ordinea exterioară pe care o păstrezi prin dreptatea civilă, în timp ce ne agățăm doar de Hristos pentru orice binecuvântare spirituală. Întărește-ne credința ca să ne putem încredința zilnic cu totul milei Tale nevăzute, prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.

Cartea Concordiei · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →