← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Ieșirea 7-8 — cu Matei Henry

Exodul 7-8Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la comentariul atemporal al lui Matei Henry despre capitolele 7 și 8 din Ieșirea, unde marea confruntare dintre Domnul și Faraon începe cu adevărat. Henry ne călăuzește prin semnele inițiale și primele plăgi, arătând cum Dumnezeu își afirmă suveranitatea în timp ce Faraon rezistă. Reflecțiile sale scot în evidență ascultarea statornică a lui Moise și Aaron alături de împietrirea unei inimi mândre. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să reflectăm la modul în care aceste evenimente străvechi vorbesc încă despre răbdarea, puterea și scopul lui Dumnezeu în confruntarea cu răzvrătirea. Să lăsăm expunerea atentă a lui Henry să ne pregătească inimile pentru cuvântul Scripturii.
Citește

Citire

Pregătește-te acum să auzi textul biblic însuși. Ieșirea 7 și 8 relatează începutul plăgilor asupra Egiptului, de la toiagul care devine șarpe până la apele prefăcute în sânge și invazia broaștelor. Citește cu încetineală, observând avertismentele repetate, imitațiile zadarnice ale magilor și rezistența crescândă a lui Faraon. Lasă narațiunea să se așeze înainte de a explora împreună perspectivele lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a schița structura disputelor și minunilor ce urmează. În acest capitol, I. Disputa dintre Dumnezeu și Moise se încheie, iar Moise se dedică împlinirii însărcinării sale, în ascultare de porunca lui Dumnezeu, v. 1-7. II. Disputa dintre Moise și Faraon începe, și a fost o celebră încercare de îndemânare. Moise, în numele lui Dumnezeu, cere eliberarea lui Israel; Faraon o refuză. Contestația este între puterea marelui Dumnezeu și puterea unui prinț mândru; și se va vedea, în final, că atunci când Dumnezeu judecă, El va birui. 1. Moise confirmă cererea făcută lui Faraon printr-o minune, prefăcând toiagul său într-un șarpe; dar Faraon își împietrește inima împotriva acestei convingeri, v. 8-13. 2. El pedepsește neascultarea acestuia printr-o plagă, prima din cele zece, prefăcând apele în sânge; dar Faraon își împietrește inima împotriva acestei mustrări, v. 14, etc. Apoi el explorează încurajarea și însărcinarea lui Moise de către Dumnezeu. Aici, I. Dumnezeu îl încurajează pe Moise să meargă la Faraon și, în cele din urmă, îi reduce la tăcere toate descurajările. 1. Îl îmbracă cu mare putere și autoritate (v. 1): Te-am făcut dumnezeu pentru Faraon; adică, reprezentantul Meu în această chestiune, așa cum sunt numiți magistrații dumnezei, pentru că sunt locțiitori ai lui Dumnezeu. El a fost autorizat să vorbească și să acționeze în numele și în locul lui Dumnezeu și, sub îndrumarea divină, a fost înzestrat cu o putere divină pentru a face ceea ce depășește puterea obișnuită a naturii și investit cu o autoritate divină pentru a cere ascultare de la un prinț suveran și a pedepsi neascultarea. Moise a fost un dumnezeu, dar a fost doar un dumnezeu făcut, nu unul esențial prin natură; el nu a fost dumnezeu decât prin însărcinare. El a fost un dumnezeu, dar a fost un dumnezeu doar pentru Faraon; Dumnezeul cel viu și adevărat este Dumnezeu pentru întreaga lume. Este un exemplu de condescendență a lui Dumnezeu și o dovadă că gândurile Lui față de noi sunt gânduri de pace, că atunci când tratează cu oamenii, tratează prin oameni, a căror groază nu ne va face să ne temem. 2. El îl desemnează din nou ca ajutor, pe fratele său Aaron, care nu era un om cu buze netăiate împrejur, ci un vorbitor remarcabil: „El va fi profetul tău”, adică „el va vorbi de la tine către Faraon, așa cum vorbesc profeții de la Dumnezeu către copiii oamenilor. Tu, ca un dumnezeu, vei trimite și vei îndepărta plăgile, iar Aaron, ca un profet, le va vesti și îl va amenința pe Faraon cu ele”. 3. El îi spune ce este mai rău, că Faraon nu-l va asculta, și totuși lucrarea va fi împlinită la urmă, Israel va fi eliberat și Dumnezeu va fi slăvit în aceasta, v. 4, 5. Egiptenii, care nu voiau să-L cunoască pe Domnul, vor fi făcuți să-L cunoască. Observă, este și trebuie să fie o satisfacție suficientă pentru mesagerii lui Dumnezeu că, oricare ar fi contradicțiile și opozițiile ce li se dau, până aici își vor atinge scopul, că Dumnezeu va fi slăvit în succesul misiunii lor, și tot Israelul ales va fi mântuit, și atunci nu au motiv să spună că au trudit în zadar. Vezi aici, (1.) Cum Se slăvește Dumnezeu; El face ca oamenii să știe că El este Iahve. Israel este făcut să știe aceasta prin împlinirea promisiunilor Sale către ei (cap. vi. 3), iar egiptenii sunt făcuți să știe aceasta prin revărsarea mâniei Sale asupra lor. Astfel, numele lui Dumnezeu este înălțat atât în cei ce sunt mântuiți, cât și în cei ce pier. (2.) Ce metodă folosește El pentru aceasta: El smerește pe cei mândri și înalță pe cei smeriți, Luca i. 51, 52. Dacă Dumnezeu își întinde mâna către păcătoși în zadar, El o va întinde în cele din urmă asupra lor; și cine poate purta greutatea ei? Apoi Henry examinează minunea toiegilor și răspunsul magilor. Prima dată când Moise și-a prezentat cererea lui Faraon, el a produs doar instrucțiunile; acum i se poruncește să producă acreditările și face așa. 1. Se presupune că Faraon va cere acestor solicitanți să facă o minune, ca, printr-o împlinire evident deasupra puterii naturii, să-și dovedească însărcinarea de la Dumnezeul naturii. Faraon va spune: Arată o minune; nu cu dorința de a fi convins, ci cu speranța că niciuna nu va fi săvârșită, și atunci ar avea un motiv pentru necredința sa. 2. De aceea se dau porunci să se prefacă toiagul în șarpe, conform instrucțiunilor, cap. iv. 3. Același toiag care trebuia să dea semnalul celorlalte minuni este acum el însuși subiectul unei minuni, pentru a-i da reputație. Aaron și-a aruncat toiagul la pământ și îndată a devenit un șarpe, v. 10. Aceasta era potrivit nu doar pentru a-l afecta pe Faraon cu uimire, ci pentru a-i stârni o groază. Șerpii sunt animale vătămătoare și înfricoșătoare; simpla vedere a unuia, produs astfel în mod minunat, ar fi putut să-i înmoaie inima într-o teamă de acel Dumnezeu prin a cărui putere a fost produs. Această primă minune, deși nu era o plagă, echivala totuși cu amenințarea unei plăgi. Dacă nu l-a făcut pe Faraon să simtă, l-a făcut să se teamă; și aceasta este metoda lui Dumnezeu de a trata cu păcătoșii — El vine asupra lor treptat. 3. Această minune, deși prea clară pentru a fi negată, este slăbită, iar convingerea ei este îndepărtată, prin imitarea ei de către magi, v. 11, 12. Moise fusese instruit inițial în învățătura egiptenilor și se bănuia că s-a perfecționat în artele magice în lunga sa retragere; de aceea sunt chemați magii, ca să rivalizeze cu el. Și unii cred că aceia din acea profesie aveau o ranchiună deosebită împotriva evreilor de când Iosif i-a făcut de rușine pe toți, interpretând un vis pe care ei nu l-au putut desluși, în amintirea acestei ofense aduse predecesorilor lor, acești magi s-au împotrivit lui Moise, așa cum se explică în 2 Tim. iii. 8. Toiegii lor au devenit șerpi, șerpi adevărați; unii cred, prin puterea lui Dumnezeu, dincolo de intenția sau așteptarea lor, pentru împietrirea inimii lui Faraon; alții cred, prin puterea îngerilor răi, înlocuind cu artă șerpi în locul toiegilor, Dumnezeu permițând iluzia pentru scopuri înțelepte și sfinte, ca aceia care n-au primit adevărul să creadă o minciună: și în aceasta Domnul a fost drept. Totuși, aceasta ar fi putut ajuta la înspăimântarea lui Faraon spre a se conforma cererilor lui Moise, ca să fie eliberat de aceste fenomene înfricoșătoare și inexplicabile, cu care se vedea înconjurat din toate părțile. Dar pentru sămânța șarpelui acești șerpi nu erau o uimire. Observă, Dumnezeu îngăduie duhului minciunii să facă lucruri ciudate, ca credința unora să fie încercată și manifestată (Deut. xiii. 3; 1 Cor. xi. 19), ca necredința altora să fie confirmată, și ca cel ce este spurcat să fie spurcat în continuare, 2 Cor. iv. 4. 4. Totuși, în această confruntare, Moise câștigă clar victoria. Șarpele în care s-a prefăcut toiagul lui Aaron i-a înghițit pe ceilalți, ceea ce ar fi fost suficient pentru a-l convinge pe Faraon de partea căreia îi aparținea dreptul. Observă, Mare este adevărul și va birui. Cauza lui Dumnezeu va triumfa fără îndoială la urmă peste orice competiție și contradicție și va domni singură, Dan. ii. 44. Dar Faraon n-a fost mișcat de aceasta. Deoarece magii au produs șerpi, el avea ce să spună, că disputa dintre ei și Moise era discutabilă; și chiar apariția unei opoziții față de adevăr și cea mai mică rezistență împotriva lui servesc drept justificare a necredinței lor celor ce sunt prejudiciați împotriva luminii și iubirii lui. Henry continuă prin a descrie prima plagă, a sângelui, în detaliu. Aici este prima dintre cele zece plăgi, prefăcerea apei în sânge, care a fost, 1. O plagă înfricoșătoare și foarte grea. Simplă vedere a unor astfel de șuvoaie mari de sânge rostogolindu-se, sânge curat fără îndoială, înflorat și viu colorat, nu putea decât să stârnească groază în oameni: mult mai chinuitoare erau consecințele ei. Nimic mai obișnuit decât apa: atât de înțelept a orânduit Providența și atât de cu bunătate, ca ceea ce este atât de necesar și de folositor pentru confortul vieții omenești să fie ieftin și aproape pretutindeni de găsit; dar acum egiptenii trebuie fie să bea sânge, fie să moară de sete. Peștii erau o mare parte din hrana lor (Num. xi. 5), dar prefăcerea apelor a fost moartea peștilor; a fost o molimă în acel element (v. 21): Peștii au murit. În potopul general au scăpat, pentru că poate atunci nu contribuiseră atât de mult la luxul omului ca de atunci; dar în această judecată particulară au pierit (Ps. cv. 29): El le-a ucis peștii; și când se amenință mai târziu o altă distrugere a Egiptului, dezamăgirea celor ce fac ecluze și iazuri pentru pești este menționată în mod deosebit, Isa. xix. 10. Egiptul era o țară plăcută, dar duhoarea respingătoare a peștilor morți și a sângelui, care cu timpul ar fi devenit putred, a făcut-o acum foarte neplăcută. 2. A fost o plagă dreaptă și pe drept aplicată egiptenilor. Căci, (1.) Nilul, râul Egiptului, era idolul lor; ei și pământul lor primeau atât de mult folos de la el încât îl slujeau și îl adorau mai mult decât pe Creator. Adevărata izvor al Nilului fiind necunoscut lor, ei își aduceau toate închinările la curgerea lui: aici deci Dumnezeu i-a pedepsit și a prefăcut în sânge ceea ce ei prefăcuseră în zeu. Observă, Creatura pe care o idolatrizăm, Dumnezeu o îndepărtează de la noi sau o amărăște pentru noi cu dreptate. El face din ea un flagel pentru noi pe care o facem competitor cu El. (2.) Ei pătaseră râul cu sângele copiilor evreilor, și acum Dumnezeu a făcut acel râu cu totul sângeros. Astfel le-a dat sânge să bea, căci erau vrednici, Apoc. xvi. 6. Observă, Nimeni n-a însetat după sânge fără ca, mai devreme sau mai târziu, să aibă destul din el. 3. A fost o plagă semnificativă. Egiptul depindea mult de râul lor (Zah. xiv. 18), așa că lovind râul au fost avertizați de distrugerea tuturor producțiilor țării lor, până când a ajuns la urmă la întâii lor născuți; și acest râu roșu s-a dovedit un semn funest al ruinei lui Faraon și a tuturor oștilor sale în Marea Roșie. Această plagă a Egiptului este aluzionată în prezicerea ruinei vrăjmașilor Bisericii Noului Testament, Apoc. xvi. 3, 4. Dar acolo marea, precum și râurile și izvoarele apelor, se prefac în sânge; căci judecățile spirituale ajung mai departe și lovesc mai adânc decât judecățile vremelnice. Și, în sfârșit, să observ în general despre această plagă că una dintre primele minuni săvârșite de Moise a fost prefăcerea apei în sânge, dar una dintre primele minuni săvârșite de Domnul nostru Iisus a fost prefăcerea apei în vin; căci legea a fost dată prin Moise și a fost o dispensație a morții și a terorii; dar harul și adevărul, care, ca vinul, veselesc inima, au venit prin Iisus Hristos. Observă,
Considerați

Considerare

Henry reflectă asupra ascultării și promptitudinii lui Moise și Aaron. II. Moise și Aaron se dedică lucrării lor fără alte obiecții: Ei au făcut cum le-a poruncit Domnul, v. 6. Ascultarea lor, ținând cont de toate, era cu adevărat vrednică de a fi celebrată, așa cum este de Psalmist (Ps. cv. 28), Ei nu s-au răzvrătit împotriva cuvântului Său, anume Moise și Aaron, pe care îi menționează, v. 26. Astfel Iona, deși la început era foarte împotrivitor, a mers în cele din urmă la Ninive. Se ia notă de vârsta lui Moise și Aaron când au întreprins acest slujitoriu glorios. Aaron, cel mai în vârstă (și totuși inferior în funcție), avea optzeci și trei de ani, Moise avea optzeci; amândoi bărbați de mare gravitate și experiență, a căror vârstă era venerabilă și ale căror ani puteau învăța înțelepciunea, v. 7. Iosif, care trebuia să fie doar un slujitor al lui Faraon, a fost preferat la treizeci de ani; dar Moise, care trebuia să fie un dumnezeu pentru Faraon, nu a fost astfel înălțat până nu a împlinit optzeci de ani. Era potrivit ca el să aștepte mult timp o asemenea cinste și să fie mult timp în pregătire pentru un asemenea slujitoriu. El încheie secțiunea notând împietrirea continuă a inimii lui Faraon. V. Plaga a continuat șapte zile (v. 25) și, în tot acest timp, inima mândră a lui Faraon nu l-a lăsat să dorească măcar ca Moise să mijlocească pentru îndepărtarea ei. Astfel, ipocriții în inimă își adună mânie; ei nu strigă când El îi leagă (Iov xxxvi. 13); și atunci nu e de mirare că mânia Lui nu se întoarce, ci mâna Lui este întinsă în continuare.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta simți că Dumnezeu te cheamă la o ascultare răbdătoare ca a lui Moise? Cum răspunzi când avertismentele lui Dumnezeu rămân neascultate în jurul tău? Ce ar putea însemna să ai încredere că scopurile lui Dumnezeu prevalează chiar și atunci când inimile rămân împietrite?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, așa cum Ți-ai arătat puterea Ta cea mare prin semnele și judecățile împotriva lui Faraon, întărește-ne prin Duhul Tău să vorbim și să acționăm la porunca Ta fără teamă. Înmoaie inimile noastre acolo unde mândria sau frica le-a împietrit și învață-ne să ne încredem în timpul și autoritatea Ta suverană când se ridică opoziția. Apropie-ne mai mult de Tine prin fiecare încercare și mișcă-ne să mijlocim cu credincioșie pentru cei care refuză chemarea Ta. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →