Eterniseed › Curriculum › 2 Macabei
Ajutorul Ceresc și Rugăciunea pentru Morți: Călărețul în Alb și Ofranda pentru Cei Adormiți (2 Macabei 11-12)
Deschidere
Două capitole, două daruri ale lui Dumnezeu. În capitolul 11, Iuda și tovarășii săi, apăsați de sălbaticul Lisias, nu se încred în propriile arme, ci cad în genunchi cu plâns și lacrimi — și un călăreț în haină albă și armură de aur este trimis din cer să călărească înaintea oștii. Victoria este a lui Dumnezeu. În capitolul 12, după ce bătălia este câștigată, se dezvăluie o minune mai tandră. Iuda descoperă că unii dintre soldații săi căzuți ascunseseră lucruri oprite sub tunici și muriseră astfel în păcat. El nu îi părăsește: strânge o colectă, o trimite la Ierusalim și aduce jertfă pentru păcatele celor morți — ca să fie dezlegați de păcatele lor, căci privea spre învierea celor adormiți în evlavie. Sfântul Rabanus Maurus, stareț al Fuldei, un părinte al Bisericii nedivizate cinstit în Răsărit și Apus, citește ambele capitole împreună cu întreaga Biserică: Dumnezeu dă ajutor ceresc celor ce se roagă, iar rugăciunea credincioșilor nu încetează la mormânt. Să ascultăm inima acestei mărturii străvechi — ca să ne rugăm pentru cei morți și să ne încredem în Dumnezeu care îi învie.
Citește
Citire
Citiți 2 Macabei 11 și 12. În capitolul 11, Lisias asediază Betțura; Iuda și oamenii săi imploră pe Domnul cu plâns și lacrimi, iar un călăreț în alb, fluturând arme de aur, călărește în fruntea lor — și dușmanul este zdrobit de ajutorul ceresc. Se caută pacea, iar poporului i se îngăduie să trăiască după legea părinților. În capitolul 12, Iuda duce campanii grele împotriva vecinilor trădători și a cetăților ostile. Apoi vine inima cărții: adunând trupurile celor uciși ca să îi îngroape cu rudele lor, oamenii săi descoperă că unii purtaseră semne oprite ale idolilor și căzuseră astfel din pricina propriului păcat. Iuda îndeamnă poporul să se păstreze fără vină, face o colectă de argint și o trimite la Ierusalim ca să aducă jertfă pentru păcatele celor morți — privind, spune Scriptura, spre înviere. Pe măsură ce citiți, vegheați la cele două mișcări: ajutorul care vine din cer către cei ce se roagă și rugăciunea pe care cei vii o fac pentru cei ce au murit.
Studiu
Rabanus începe acolo unde încep întotdeauna credincioșii — nu cu propria putere, ci cu rugăciunea. Lisias prigonitorul profanează sanctuarul și calcă în picioare legea în mândria sa; totuși el nu biruiește, căci este întâmpinat de oameni care îngenunchează înainte de a lupta:
dar în faptele sale nu prosperă după înșelăciunea pe care a născocit-o, ci mai degrabă este pus pe fugă și doborât de ostașii lui Hristos, care cu rugăciuni smerite caută ajutorul ceresc. Iar la o astfel de rugăciune cerul răspunde. Călărețul în alb pe care Scriptura îl așază înaintea oștii, Rabanus îl citește ca însăși ajutorul lui Dumnezeu întrupat și dat pentru poporul Său:
căruia i se trimite în ajutor un călăreț în haină albă și arme de aur, pentru că li se dăruiește preacurata întrupare a lui Dumnezeu și om pentru zdrobirea îndărătniciei tuturor vrăjmașilor. Armele sale de aur sunt cuvintele și faptele luminoase ale Domnului, împotriva cărora nicio putere nu poate sta:
ale cărui arme de aur, adică cuvintele și pildele, sunt prealuminate și frumoase; nici nu este putere în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată rezista acestora. Victoria aparține celor ce o cer de la Dumnezeu.
Considerați
Cugetare
Acum ajungem la inimă. Bătăliile se sfârșesc, iar Iuda își adună morții ca să îi îngroape — doar ca să descopere că unii muriseră purtând semnele păcatului ascuns. El nu îi lasă în uitare. Se roagă pentru ei și aduce jertfă ca să fie dezlegați de păcatele lor. Iar întreaga Biserică, Răsărit și Apus, a auzit în aceasta mărturia întemeietoare pentru rugăciunea pentru cei adormiți. Rabanus enunță limpede învățătura, direct din text:
Ca să se facă rugăciune și lucrarea milosteniei pentru păcatele credincioșilor după plecarea din viața de acum, ca aceia pentru a căror vindecare se face lucrul să fie dezlegați de păcate. Aceasta nu este o idee nouă, insistă el, ci un adevăr pe care doi martori îl confirmă împreună —
atât locul de față arată, cât și Domnul în Evanghelie. Evanghelia însăși, numind un păcat care nu poate fi iertat „nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare”, arată că alte păcate pot fi dezlegate în veacul ce va veni — și astfel cei vii se roagă și dau milostenie cu dreptate pentru cei morți. Totuși această osteneală pentru cei căzuți nu este niciodată un lucru deznădăjduit, căci este adusă în nădejde: cei adormiți nu sunt pierduți cu totul, ci
nu ca să piară cu totul în moartea veșnică, ci ca, murind lumii, să trăiască mai fericiți către Hristos. Aceeași nădejde a învierii care l-a mișcat pe Iuda să trimită argintul la Ierusalim mișcă și acum Biserica, care în fiecare Liturghie își pomenește morții înaintea tronului Dumnezeului celui viu. Și ca să nu socotim că biruința este a omului și nu a lui Dumnezeu, Rabanus citește chiar triumful lui Iuda ca o prefigurare a harului:
aceasta prin prefigurare arată că vrăjmașul cel vechi este biruit nu prin putere omenească, ci prin ajutorul dumnezeiesc.
Răspunde
Răspuns
Cum vom răspunde la o asemenea fereastră? Mai întâi, cu cinste înaintea lui Dumnezeu care vede inima. Ostașii au căzut din pricina păcatului pe care niciun ochi omenesc nu-l observase — lucruri oprite ascunse sub tunici — iar Rabanus avertizează că nimic nu este cu adevărat ascuns:
otrava înșelăciunii care a scăpat vederii oamenilor nu a scăpat privirii Judecătorului lăuntric. Așadar ne deschidem, cerând ca vechile întinări să fie spălate, precum în apele curățitoare pe care Rabanus le-a văzut prefigurate în acest capitol, unde
lucrările pătate de sânge și întinările vieții trupești se cunosc a fi spălate. Și apoi răspundem precum Iuda — nu părăsindu-ne morții, ci purtându-i în rugăciune și milostenie la mila lui Dumnezeu. Să-i numim pe ai noștri adormiți înaintea Domnului, să dăm milostenie pentru odihna sufletelor lor și să îi încredințăm lui Hristos care învie morții. Dragostea care leagă Biserica nu se sfârșește la mormânt; ea îi urmează pe cei iubiți în tăcere și îi așază, în nădejdea învierii, în mâinile Dumnezeului celui viu.
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, care ai trimis ajutorul Tău ceresc celor ce au strigat către Tine cu plâns și lacrimi și ai răsturnat pe vrăjmaș nu prin putere omenească, ci prin ajutorul Tău dumnezeiesc: auzi-ne și pe noi când cădem înaintea Ta. Precum robul Tău Iuda Macabeul, privind spre înviere, a adus jertfă ca aceia adormiți să fie dezlegați de păcatele lor, primește acum rugăciunile și milosteniile noastre pentru cei adormiți. Pomenește, Doamne, pe toți cei ce au plecat înaintea noastră în nădejdea învierii și dezleagă-i de tot păcatul; căci nimic nu este ascuns de Tine, Judecătorul lăuntric, și nimic nu este dincolo de mila Ta. Spală întinările vieții noastre trupești, ca murind lumii să trăim mai fericiți către Tine. Dă odihnă sufletelor robilor Tăi într-un loc de lumină și unește pe cei vii și pe cei adormiți într-o singură împărtășire de rugăciune înaintea tronului Tău. Căci Tu ești Învierea și Viața, și Ție înălțăm slavă, împreună cu Tatăl Tău cel din veșnicie și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →