← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iacov

Iacov 2 — cu Matthew Henry

Iacov 2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la capitolul 2 din Iacov oferă o examinare profundă a conduitei creștine. Reflecțiile sale arată cât de ușor pot credincioșii să alunece în favoritism și, totodată, clarifică natura vie a credinței autentice. De-a lungul capitolului, Henry insistă că mărturisirea trebuie să fie însoțită de dragoste nepărtinitoare și de ascultare concretă. Stilul său cumpătat, saturat de Scriptură, ne invită să ne testăm atât atitudinile față de alții, cât și realitatea încrederii noastre în Hristos. Ascultând astăzi cuvintele sale, Duhul să le folosească pentru a ne rafina inimile și a ne alinia faptele cu legea împărătească a dragostei.
Citește
Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi integral capitolul 2 din Iacov. Observă cum apostolul trece de la avertizarea împotriva părtinirii la o tratare profundă a credinței care nu produce fapte. Lasă textul să vorbească mai întâi; apoi revino la expunerea lui Matthew Henry pentru o înțelegere mai adâncă a motivelor și consecințelor pe care le descoperă capitolul.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a numi păcatul anume pe care apostolul îl înfruntă în biserici. Apostolul mustră aici o practică foarte coruptă. El arată cât de mult rău există în păcatul prosopolepsiei — respectul de persoane, care părea a fi un rău în creștere în bisericile lui Hristos chiar și în acele vremuri timpurii și care, în timpurile de mai târziu, a corupt și a divizat în mod trist națiunile și societățile creștine. Aici avem, El dezvăluie apoi avertizarea din primul verset și implicațiile ei pentru adunările creștine. I. O avertizare generală împotriva acestui păcat: Frații mei, să nu aveți credința Domnului nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, cu părtinire, v. 1. Observă aici, 1. Caracterul creștinilor este pe deplin implicat: ei sunt cei care au credința Domnului nostru Iisus Hristos; o îmbrățișează; o primesc; se conduc după ea; primesc învățătura și se supun legii și stăpânirii lui Hristos; o au ca pe o încredințare; o au ca pe o comoară. 2. Cât de onorabil vorbește Iacov despre Iisus Hristos; Îl numește Domnul slavei; căci El este strălucirea slavei Tatălui și chipul întipărit al ființei Sale. 3. Faptul că Hristos este Domnul slavei ar trebui să ne învețe să nu respectăm pe creștini pentru altceva atât de mult ca legătura și conformitatea lor cu Hristos. Voi, care mărturisiți că credeți în slava Domnului nostru Iisus Hristos, la care cel mai sărac creștin va lua parte în egală măsură cu cel bogat și față de care toată slava lumească nu este decât deșertăciune, nu ar trebui să faceți din avantajele exterioare și lumești ale oamenilor măsura respectului vostru. Mărturisind credința Domnului nostru Iisus Hristos, nu ar trebui să arătăm respect față de oameni, astfel încât să întunecăm sau să micșorăm slava Domnului nostru slăvit: oricât ar gândi unii despre aceasta, este cu siguranță un păcat foarte grav. Henry continuă să măsoare păcatul în raport cu legea împărătească și unitatea poruncilor. III. Pentru a arăta întinderea legii și cât de departe trebuie plătită ascultarea față de ea. Ei trebuie să împlinească legea împărătească, să aibă grijă de o parte la fel ca de alta, altfel nu le-ar folosi la nimic, când ar pretinde că o invocă ca motiv pentru anumite acțiuni: Căci oricine va păzi toată legea, și va greși într-o singură poruncă, este vinovat de toate, v. 10. Aceasta poate fi privită, 1. Cu referire la cazul pe care Iacov l-a tratat: Pledezi pentru respectul tău față de cei bogați, pentru că trebuie să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți? Atunci arată și o considerație echitabilă și cuvenită față de cei săraci, pentru că trebuie să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți: altfel, greșeala într-o singură poruncă va strica pretenția ta de a respecta acea lege deloc. Oricine va păzi toată legea, dacă greșește într-o singură poruncă, cu voie, declarativ și cu perseverență, și astfel încât să creadă că va fi scuzat în unele lucruri din cauza ascultării sale în altele, este vinovat de toate; adică, suportă aceeași pedeapsă și este pasibil de aceeași osândă, prin sentința legii, ca și cum ar fi călcat-o și în alte puncte decât acela de care este acuzat. Nu că toate păcatele sunt egale, ci că toate poartă același dispreț față de autoritatea Legiuitorului și astfel obligă la pedeapsa amenințată pentru încălcarea acelei legi. Aceasta ne arată ce deșertăciune este să credem că faptele noastre bune vor ispăși faptele noastre rele și ne îndeamnă clar să căutăm o altă ispășire. 2. Aceasta este ilustrată în continuare prin prezentarea unui caz diferit de cel menționat anterior (v. 11): Căci Cel ce a zis: Să nu comiți adulter, a zis și: Să nu ucizi. Acum, dacă nu comiți adulter, dar ucizi, ai devenit călcător al legii. Unul, poate, este foarte sever în cazul adulterului sau a ceea ce duce la astfel de pângăriri ale cărnii; dar mai puțin dispus să condamne uciderea sau ceea ce duce la ruinarea sănătății, la zdrobirea inimilor și la distrugerea vieților altora: altul are o groază imensă de ucidere, dar are gânduri mai ușoare despre adulter; în timp ce unul care privește mai mult la autoritatea Legiuitorului decât la materia poruncii va vedea același motiv pentru a condamna una ca și pe cealaltă. Ascultarea este atunci acceptabilă când totul este făcut cu ochiul la voia lui Dumnezeu; și neascultarea trebuie condamnată, în orice caz ar fi, ca un dispreț al autorității lui Dumnezeu; și, din acest motiv, dacă greșim într-o singură poruncă, disprețuim autoritatea Celui ce a dat toată legea și astfel suntem vinovați de toate. Așadar, dacă privești la legea veche, ești condamnat; căci blestemat este oricine nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii ca să le facă, Gal. iii. 10. În cele din urmă, el îndrumă cititorii spre standardul distinctiv al Evangheliei înseși. IV. Iacov îndrumă pe creștini să se conducă mai ales după legea lui Hristos. Așa să vorbiți și așa să faceți ca unii care vor fi judecați prin legea libertății, v. 12. Aceasta ne va învăța nu numai să fim drepți și nepărtinitori, ci foarte milostivi și îndurători față de cei săraci; și ne va elibera cu desăvârșire de toate privirile josnice și nepotrivite față de cei bogați. Observă aici, 1. Evanghelia este numită lege. Are toate cerințele unei legi: porunci cu răsplăți și pedepse anexate; prescrie datoria, precum și oferă mângâiere; și Hristos este un rege ca să ne conducă, precum și un profet ca să ne învețe și un preot ca să jertfească și să mijlocească pentru noi. Suntem sub lege față de Hristos. 2. Este o lege a libertății și una de care nu avem motiv să ne plângem ca de un jug sau o povară; căci slujirea lui Dumnezeu, potrivit Evangheliei, este libertate desăvârșită; ne eliberează de toate privirile robitoare, fie față de persoanele, fie față de lucrurile acestei lumi. 3. Vom fi cu toții judecați prin această lege a libertății. Starea veșnică a oamenilor va fi hotărâtă potrivit Evangheliei; aceasta este cartea care va fi deschisă când vom sta înaintea scaunului de judecată; nu va fi nicio ușurare pentru cei pe care Evanghelia îi osândește, nici nicio acuzare nu va sta împotriva celor pe care Evanghelia îi îndreptățește. 4. Ne privește deci să vorbim și să acționăm acum ca unii care trebuie să fim judecați curând prin această lege a libertății; adică să ne ridicăm la termenii Evangheliei, să ne facem conștiință de îndatoririle Evangheliei, să avem un temperament evanghelic și ca conversația noastră să fie o conversație evanghelică, pentru că prin această regulă vom fi judecați. 5. Considerarea faptului că suntem judecați prin Evanghelie ar trebui să ne angajeze mai ales să fim milostivi în privirile noastre față de cei săraci (v. 13): Căci judecata fără milă va fi pentru cel ce n-a arătat milă; și mila se bucură împotriva judecății. Ia aminte aici, (1.) Osânda care va fi rostită asupra păcătoșilor nepocăiți la urmă va fi judecată fără milă; nu vor fi amestecuri sau alinări în paharul mâniei și al cutremurului, drojdia căruia trebuie să o bea. (2.) Cei ce nu arată milă acum nu vor găsi milă în ziua cea mare. Dar putem observa, pe de altă parte, (3.) Că vor fi unii care vor deveni exemple ale triumfului milei, în care mila se bucură împotriva judecății: toți copiii oamenilor, în ziua de apoi, vor fi fie vase ale mâniei, fie vase ale milei. Ne privește pe toți să ne gândim printre care vom fi găsiți; și să ne amintim că fericiți sunt cei milostivi, căci ei vor dobândi milă.
Considerați

Reflectează

Henry oferă mai întâi o privire de ansamblu asupra celor două mișcări principale ale capitolului. În acest capitol apostolul condamnă o privire păcătoasă asupra celor bogați și disprețuirea celor săraci, pe care o atribuie părtinirii și nedreptății, și arată că este un act contrar lui Dumnezeu, care i-a ales pe cei săraci și al cărui interes este adesea persecutat, iar numele Său hulit de cei bogați, ver. 1-7. El arată că toată legea trebuie împlinită și că mila trebuie urmată, la fel ca dreptatea, ver. 8-13. El expune eroarea și nebunia celor ce se laudă cu credință fără fapte, spunându-ne că aceasta nu este decât o credință moartă și o credință pe care o au și demonii, nu credința lui Avraam sau a Rahelei, ver. 11, până la sfârșit. El încheie expunerea rezumând eroarea de a se odihni într-o simplă mărturisire. În această ultimă parte a capitolului, apostolul arată eroarea celor ce se odihneau într-o simplă mărturisire a credinței creștine, ca și cum aceasta i-ar mântui, în timp ce temperamentul minții lor și felul vieții lor erau cu totul nepotrivite cu acea religie sfântă pe care o mărturiseau. Ca să le arate, deci, pe ce temelie nenorocită își clădesc speranțele, se dovedește aici pe larg că omul este îndreptățit nu numai prin credință, ci prin fapte. Acum,
Răspunde
Unde ar putea preferințele subtile să modeleze încă felul în care îi primești sau îi evaluezi pe alții? În ce situații obișnuite ți se cere credinței să treacă de la cuvinte la acțiune costisitoare? Cum afectează perspectiva de a sta înaintea legii libertății disponibilitatea ta de a arăta milă astăzi?
Roagă-te
Dumnezeule plin de har, cercetează inimile noastre prin Duhul Tău și îndepărtează orice urmă de părtinire, ca să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, după legea împărătească. Dăruiește-ne o credință vie care lucrează prin dragoste, dovedindu-se adevărată în fapte de milă și dreptate, pentru ca să stăm fără rușine când vom fi judecați după legea desăvârșită a libertății. Fie ca numele Domnului nostru Isus, Domnul slavei, să fie înălțat în tot ce facem. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →