← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Marcu

Marcu 1 — cu Ioan Calvin

Marcu 1Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la Evanghelia după Marcu prin expunerea atentă a lui Ioan Calvin. Calvin ne ajută să vedem cum sosirea lui Ioan Botezătorul marchează adevăratul început al veștii bune, legând promisiunile profeților de slujirea publică a lui Hristos. Comentariul său scoate în evidență continuitatea dintre vechiul legământ și cel nou, arătând de ce pocăința și iertarea stau în inima împărăției. Pe măsură ce ascultăm cuvintele lui Calvin, suntem invitați să primim același mesaj care odinioară a pregătit pe Israel pentru Mântuitorul său. Duhul să ne deschidă inimile spre claritatea și adâncimea acestei citiri din secolul al XVI-lea a Scripturii.
Citește

Citire

Începem prin a citi integral capitolul 1 din Marcu. Lăsăm textul să vorbească mai întâi, observând apariția bruscă a lui Ioan, chemarea sa la pocăință și felul în care evanghelistul ancorează totul în profeții antici. Citim încet, permițând cadrului pustiei și răspunsului mulțimilor să se înregistreze. Observăm cum narațiunea trece de la promisiune la împlinire în doar câteva versete. Această citire ne pregătește să auzim cu atenție proaspătă perspectivele verset cu verset ale lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a localiza începutul Evangheliei exact la propovăduirea lui Ioan. Marcu 1:1. Începutul Evangheliei. Deși ceea ce am luat până acum din Matei și Luca face parte din Evanghelie, totuși nu fără motiv Marcu face ca începutul Evangheliei să fie propovăduirea lui Ioan Botezătorul. Căci Legea și Profeții au luat atunci sfârșit (Ioan 1:17). 'Legea și Profeții au fost până la Ioan: de atunci se propovăduiește împărăția lui Dumnezeu' (Luca 16:16). Și cu aceasta se potrivește pe deplin citatul pe care îl face din proorocul Maleahi (3:1). Pentru a aprinde mințile poporului său cu o dorință mai puternică a mântuirii promise, Domnul hotărâse să îi lase, pentru o vreme, fără profeții noi. Știm că ultimul dintre profeții adevărați și legitimi a fost Maleahi. Calvin arată apoi cum profeția lui Maleahi deosebește Legea de rânduiala cea nouă. În ambele pasaje, Domnul promite o stare mai bună a Bisericii Sale decât existase sub Lege, și aceasta arată fără îndoială începutul Evangheliei. Dar înainte ca Domnul să vină să restaureze Biserica, trebuia să vină un înainte-mergător sau un vestitor și să vestească că El este aproape. De aici deducem că abrogarea Legii și începutul Evangheliei, în sens strict, au avut loc când Ioan a început să propovăduiască. Despre titlul Fiul lui Dumnezeu, Calvin scrie pentru a sublinia că răscumpărarea vine numai de la Fiul dumnezeiesc. Nu este nicio nepotrivire în schimbarea persoanei care se face aici, citând cuvintele lui Maleahi. Potrivit proorocului, Dumnezeu spune: 'Trimit pe solul Meu și el va pregăti calea înaintea Mea'. Marcu Îl introduce pe Dumnezeu adresându-Se Fiului: 'Iată, trimit pe solul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta înaintea Ta'. Dar vedem că Marcu nu avea altă intenție decât să exprime mai clar înțelesul proorocului. Marcu Îl numește pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. Ceilalți evangheliști mărturisesc că El S-a născut din sămânța lui Avraam și a lui David și de aceea era Fiul Omului (Matei 8:20). Dar Marcu ne arată că nicio răscumpărare nu este de așteptat decât de la Fiul lui Dumnezeu. Calvin se întoarce apoi la chemarea la pocăință și legătura ei cu împărăția. Matei 3:2. Pocăiți-vă. Matei diferă de ceilalți doi evangheliști în acest sens, că relatează substanța doctrinei lui Ioan, așa cum a rostit-o Ioan însuși, în timp ce ei o relatează cu cuvintele lor; deși Marcu are un cuvânt în plus față de Luca: căci spune că a venit botezând și propovăduind botezul pocăinței. Dar în substanță există cea mai desăvârșită înțelegere: căci toți leagă pocăința de iertarea păcatelor. Împărăția lui Dumnezeu printre oameni nu este altceva decât o restaurare la o viață fericită; sau, cu alte cuvinte, este fericirea adevărată și veșnică. Când Ioan spune că împărăția lui Dumnezeu este aproape, înțelesul său este că oamenii, care erau înstrăinați de dreptatea lui Dumnezeu și alungați din împărăția cerurilor, trebuie să fie din nou adunați la Dumnezeu și să trăiască sub călăuzirea Lui. Aceasta se împlinește printr-o înfiere liberă și prin iertarea păcatelor, prin care El Se împacă cu Sine pe cei nevrednici. Într-un cuvânt, împărăția cerurilor nu este altceva decât 'înnoirea vieții' (Romani 6:4), prin care Dumnezeu ne restaurează la nădejdea unei nemuriri fericite. După ce ne-a scăpat din robia păcatului și a morții, El ne revendică ca ai Săi; astfel, chiar în timp ce pelerinajul nostru pe pământ continuă, să ne bucurăm de viața cerească prin credință: căci El
Considerați

Considerare

Calvin consideră cum pocăința izvorăște din mila prealabilă a lui Dumnezeu mai degrabă decât să o preceadă. Din această doctrină, ca din izvorul ei, se trage îndemnul la pocăință. Căci Ioan nu spune: 'Pocăiți-vă și astfel împărăția cerurilor va fi apoi aproape'; ci aduce mai întâi harul lui Dumnezeu și apoi îndeamnă pe oameni la pocăință. De aici este evident că temelia pocăinței este mila lui Dumnezeu, prin care El îi restaurează pe cei pierduți. În niciun alt sens nu se spune de Marcu și Luca că a propovăduit pocăința pentru iertarea păcatelor. Pocăința nu este pusă prima, cum presupun unii în mod ignorant, ca și cum ar fi temelia iertării păcatelor sau ca și cum ar determina pe Dumnezeu să înceapă să fie îndurător față de noi; ci oamenilor li se poruncește să se pocăiască, ca să primească împăcarea care le este oferită. Acum, după cum dragostea nemeritată a lui Dumnezeu — prin care primește în favoarea Sa pe oamenii nenorociți, 'neimputându-le greșelile lor' (2 Corinteni 5:19) — este prima în ordine; tot așa trebuie observat că iertarea păcatelor ne este dăruită în Hristos, nu ca Dumnezeu să îi trateze cu îngăduință, ci ca să ne vindece de păcatele noastre. Și, într-adevăr, fără ura față de păcat și remușcare pentru fărădelegi, niciun om nu va gusta harul lui Dumnezeu. Dar o definiție a pocăinței și a credinței poate explica mai deplin felul în care amândouă sunt legate; ceea ce mă determină să tratez această doctrină mai pe scurt.
Răspunde

Răspuns

Cum recunoașterea lui Ioan ca adevăratul început al Evangheliei schimbă felul în care citești Vechiul Testament? În ce feluri ai experimentat mila lui Dumnezeu ca temelie pentru pocăința autentică? Unde ai putea avea nevoie să pregătești calea Domnului prin îndepărtarea obstacolelor care încă Îi împiedică harul?
Roagă-te

Rugăciune

O, Tată suveran, care la împlinirea vremii ai trimis pe Fiul Tău preaiubit să vestească că împărăția s-a apropiat, dă-ne pocăința care se întemeiază numai pe mila legământului Tău și iertarea dobândită prin Hristos. Fă ca Duhul Tău să răsune glasul pregătirii în inimile noastre, întorcându-ne de la orice încredere în faptele noastre la harul care singur ne face moștenitori ai făgăduințelor Tale. Susține-ne cu aceeași putere care L-a declarat pe Isus bineplăcut, ca să-L urmăm cu ascultare bucuroasă până va veni iarăși. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →