← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ioan

Ştergarul Iubirii

Ioan 13Ellen G. White — Conflictul veacurilor & Lucrări selectate20 min
Deschidere
În The Desire of Ages Ellen White deschide camera de sus din Ioan 13 şi ne lasă să privim cum Mântuitorul se mişcă printre ai Săi. Paginile ei urmăresc orele liniştite dinaintea crucii, unde fiecare gest dezvăluie inima lui Dumnezeu. Prin pana ei spălarea picioarelor devine mai mult decât un obicei străvechi; devine mărturie vie că cel mai mare în împărăţie este cel care slujeşte. Suntem invitaţi să stăm cu ucenicii, să simţim tensiunea lor şi să-L vedem pe Hristos ridicându-se să o întâmpine cu un lighean şi un ştergar. Cuvintele ei ne îndreaptă mereu spre Mielul care Se dă pe Sine ca să învăţăm şi noi să ne dăm pe noi înşine.
Citește

Citeşte

Întoarce-te acum la Ioan 13 şi citeşte capitolul cu încetineală. Lasă cuvintele şi faptele Mântuitorului să se aşeze în inima ta. Observă contrastul dintre strădania ucenicilor şi demnitatea liniştită a Domnului lor. Cere Duhului să-ţi arate ce doreşte Isus să-i mai înveţe astăzi pe urmaşii Săi.
Studiu

Studiază

White dezvăluie mai întâi cearta ascunsă care întuneca inimile ucenicilor: Era „o ceartă între ei, care dintre ei să fie socotit cel mai mare”. Această dispută, purtată în prezenţa lui Hristos, L-a întristat şi L-a rănit. Ucenicii se ţineau de ideea lor preferată că Hristos Îşi va afirma puterea şi Îşi va lua locul pe tronul lui David. Şi în inimă fiecare tânjea încă după locul cel mai înalt în împărăţie. Îşi puseseră propria apreciere asupra lor înşişi şi asupra unuia altuia şi, în loc să-şi considere fraţii mai vrednici, se puseseră pe ei înşişi primii. Cererea lui Iacov şi a lui Ioan de a sta la dreapta şi la stânga tronului lui Hristos stârnise indignarea celorlalţi. Faptul că cei doi fraţi îndrăzneau să ceară cea mai înaltă poziţie îi tulburase atât de mult pe cei zece, încât ameninţa să se producă o înstrăinare. Se simţeau judecaţi greşit, că fidelitatea şi talentele lor nu erau apreciate. Iuda era cel mai aspru cu Iacov şi Ioan. Ea arată apoi cum Învăţătorul divin Se ridică să slujească: Ucenicii nu au făcut nicio mişcare spre a se sluji unii pe alţii. Isus a aşteptat un timp să vadă ce vor face. Apoi El, Învăţătorul divin, S-a ridicat de la masă. Dând la o parte haina de deasupra care I-ar fi împiedicat mişcările, a luat un ştergar şi Şi l-a înfăşurat în jurul mijlocului. Cu un interes surprins, ucenicii priveau şi în tăcere aşteptau să vadă ce va urma. „După aceea a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era înfăşurat.” Această acţiune a deschis ochii ucenicilor. O ruşine amară şi o umilinţă le-au umplut inimile. Au înţeles mustrarea nerostită şi s-au văzut într-o lumină cu totul nouă. Astfel Şi-a exprimat Hristos dragostea faţă de ucenicii Săi. Duhul lor egoist L-a umplut de durere, dar El nu a intrat în nicio controversă cu ei cu privire la dificultatea lor. În schimb, le-a dat un exemplu pe care nu-l vor uita niciodată. Dragostea Lui pentru ei nu era uşor tulburată sau stinsă. El ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini şi că El venea de la Dumnezeu şi mergea la Dumnezeu. White deschide apoi sensul mai adânc al faptei pentru sufletul tremurând al lui Petru: Cu solemnitate Hristos i-a spus lui Petru: „Dacă nu te voi spăla, n-ai parte cu Mine”. Slujirea pe care Petru a refuzat-o era tipul unei curăţiri mai înalte. Hristos venise să spele inima de pata păcatului. Refuzând să-L lase pe Hristos să-i spele picioarele, Petru refuza curăţirea mai înaltă inclusă în cea mai de jos. El Îl respingea de fapt pe Domnul său. Nu este umilitor pentru Stăpân să-I îngădui să lucreze pentru curăţirea noastră. Adevărata smerenie este să primeşti cu inimă recunoscătoare orice prevedere făcută în favoarea noastră şi să slujeşti cu râvnă lui Hristos. În cele din urmă ea prezintă rânduiala pe care Hristos a instituit-o pentru totdeauna: Acum, după ce le-a spălat picioarele ucenicilor, a zis: „V-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum am făcut Eu vouă”. Prin aceste cuvinte Hristos nu poruncea doar practicarea ospitalităţii. Se înţelegea mai mult decât spălarea picioarelor oaspeţilor pentru a îndepărta praful călătoriei. Hristos instituia aici un serviciu religios. Prin fapta Domnului nostru această ceremonie umilitoare a fost făcută o rânduială sfinţită. Trebuia să fie observată de ucenici, ca ei să ţină mereu în minte lecţiile Lui de smerenie şi slujire.
Considerați

Reflectează

White ne atrage în gândurile împovărate ale Mântuitorului pentru cei pe care i-a iubit: Hristos ştia că venise vremea ca El să plece din lume şi să meargă la Tatăl Său. Şi, iubindu-Şi pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. Era acum în umbra crucii, iar durerea Îi chinuia inima. Ştia că va fi părăsit în ceasul trădării Sale. Ştia că prin procesul cel mai umilitor la care erau supuşi criminalii va fi dat la moarte. Ştia ingratitudinea şi cruzimea celor pentru care venise să-i mântuiască. Ştia cât de mare era jertfa pe care trebuia s-o facă şi pentru câţi va fi în zadar. Ştiind tot ce era înaintea Lui, ar fi putut fi în mod firesc copleşit de gândul la propria umilire şi suferinţă. Dar S-a uitat la cei doisprezece, care fuseseră cu El ca ai Săi şi care, după ce ruşinea, durerea şi tratamentul dureros aveau să se sfârşească, aveau să fie lăsaţi să se lupte în lume. Gândurile Sale despre ceea ce trebuia El Însuşi să sufere erau mereu legate de ucenicii Săi. Nu S-a gândit la Sine. Grija pentru ei era cea mai de sus în mintea Sa. Cu cea mai adâncă reverenţă ea înfăţişează neîntrecuta condescendenţă a Stăpânului: Hristos ar fi vrut ca ucenicii Săi să înţeleagă că, deşi le spălase picioarele, aceasta nu-I micşora cu nimic demnitatea. „Mă numiţi pe Mine Învăţător şi Domn: şi bine ziceţi, căci aşa sunt.” Şi fiind atât de infinit superior, a dat har şi însemnătate slujirii. Nimeni nu era atât de înălţat ca Hristos, şi totuşi El S-a plecat la datoria cea mai umilă. Ca poporul Său să nu fie rătăcit de egoismul care locuieşte în inima firească şi care se întăreşte prin slujirea de sine, Hristos Însuşi a dat exemplul smereniei. Nu a lăsat acest mare subiect în grija omului. Atât de mare importanţă i-a acordat, încât El Însuşi, Cel egal cu Dumnezeu, a lucrat ca slujitor al ucenicilor Săi. În timp ce ei se certau pentru locul cel mai înalt, Cel căruia I se va pleca orice genunchi, Cel pe care îngerii slavei socotesc o cinste să-L slujească, S-a plecat să spele picioarele celor ce-L numeau Domn. A spălat picioarele trădătorului Său. În viaţa şi învăţăturile Sale, Hristos a dat o exemplificare desăvârşită a slujirii neegoiste care îşi are originea în Dumnezeu. Dumnezeu nu trăieşte pentru Sine.
Răspunde
Unde în viaţa mea mai tânjesc încă după locul cel mai înalt? Cum înfruntă astăzi exemplul de slujire smerită al lui Hristos mândria mea? Ce faptă de iubire smerită mă îndeamnă Duhul să o împlinesc pentru altcineva?
Roagă-te
Doamne Isuse, mulţumesc că Te-ai plecat să speli picioarele celor ce aveau să Te părăsească curând. Spală-ne din nou inimile de orice urmă de mândrie şi căutare de sine. Învaţă-ne să ne slujim unii pe alţii aşa cum Tu ne-ai slujit, ca lumea să vadă dragostea Ta în faptele noastre smerite. Ţine-ne aproape de cruce unde se descoperă adevărata măreţie şi pregăteşte-ne pentru ziua când orice genunchi se va pleca înaintea Slujitorului tuturor. În numele Tău cel sfânt ne rugăm, amin.

Ellen G. White — Conflictul veacurilor & Lucrări selectate · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →