← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 9-10 — cu Ioan Calvin

Psalmii 9-10Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la glasul lui Ioan Calvin, care deschide bogățiile Psalmilor 9 și 10. Expunerea atentă a lui Calvin arată cum lauda lui David izvorăște din izbăvirile trecute spre rugăciunea încrezătoare în mijlocul necazului prezent. Cuvintele sale ne călăuzesc să vedem domnia dreaptă a lui Dumnezeu peste neamuri și grija Sa tandră față de cei apăsați. Prin aceste perspective străvechi suntem invitați să ne examinăm propria încredere atunci când dușmanii apasă cu putere și dreptatea pare amânată. Comentariul lui Calvin întărește inima ancorând-o în tronul neschimbător al Celui Preaînalt. Să lăsăm reflecțiile sale să modeleze închinarea și nădejdea noastră astăzi.
Citește
Pregătește-ți inima să asculte Cuvântul viu. Citește Psalmii 9 și 10 încet, observând trecerea de la mulțumire pentru biruințele trecute la strigătele urgente pentru dreptate în prezent. Lasă încrederea psalmistului în judecata dreaptă a lui Dumnezeu să devină propria ta meditație. Cere Duhului să-ți deschidă ochii la minunile lucrărilor lui Dumnezeu și la adăpostul pe care El rămâne pentru toți cei care-L caută. Ia-ți timp; aceste capitole răsplătesc atenția liniștită.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a explica scopul lui David de a deschide psalmul. 1. Voi lăuda pe Domnul. David începe psalmul în acest fel, pentru a-L îndemna pe Dumnezeu să-l ajute în nenorocirile cu care era acum încercat. Deoarece Dumnezeu continuă favoarea Sa față de poporul Său fără întrerupere, tot binele pe care ni l-a făcut până acum trebuie să ne slujească spre a ne inspira încredere și nădejde că El va fi milostiv și îndurător cu noi în viitor. [158] În aceste cuvinte este, într-adevăr, o mărturisire de recunoștință pentru binefacerile primite de la Dumnezeu; [159] dar, amintindu-și îndurările trecute, se încurajează pe sine să aștepte ajutor și sprijin în viitoarele primejdii; și prin aceasta deschide poarta rugăciunii. Inima întreagă este luată pentru o inimă dreaptă sau sinceră, care se opune unei inimi duble. Astfel se deosebește nu numai de ipocriții grosolani, care-L laudă pe Dumnezeu doar cu buzele în afară, fără ca inimile lor să fie în vreun fel atinse, ci recunoaște de asemenea că tot ce a făcut el până acum și care era vrednic de laudă a izvorât în întregime din harul curat al lui Dumnezeu. Chiar și oamenii nereligioși, recunosc, atunci când au obținut vreo biruință memorabilă, se rușinează să-L lipsească pe Dumnezeu de lauda care I se cuvine; dar vedem că de îndată ce au rostit o singură expresie de recunoaștere a ajutorului pe care Dumnezeu li l-a dat, încep imediat să se laude cu glas tare și să cânte triumfuri în cinstea propriei lor vitejii, ca și cum nu ar avea nicio obligație față de Dumnezeu. Pe scurt, este o simplă batjocură atunci când mărturisesc că isprăvile lor au fost săvârșite cu ajutorul lui Dumnezeu; căci, după ce I-au adus jertfă, jertfesc propriilor lor sfaturi, pricepere, curaj și resurse. Observă cum prorocul Habacuc, sub persoana unui rege trufaș, mustră cu înțelepciune ambiția comună tuturor, (Habacuc 1:16.) Da, vedem că faimoșii generali ai antichității, care, la întoarcerea victorioasă dintr-o bătălie, doreau ca mulțumiri publice și solemne [160] să fie hotărâte în numele lor zeilor, nu se gândeau la nimic altceva decât să aducă cinste zeităților lor false; ci abuzau doar de numele lor sub un pretext fals, pentru a obține astfel prilejul de a se lăuda în zadar, ca să li se recunoască propria vitejie superioară. [161] David, așadar, cu bună dreptate, afirmă că este altfel decât fiii acestei lumi, a căror ipocrizie sau fraudă este descoperită prin împărțirea rea și necinstită pe care o fac între Dumnezeu și ei înșiși, [162] atribuindu-și sieși partea mai mare a laudei pe care pretindeau că o aduc lui Dumnezeu. El L-a lăudat pe Dumnezeu cu toată inima, ceea ce ei nu au făcut; căci cu siguranță nu este a-L lăuda pe Dumnezeu cu toată inima atunci când un om muritor îndrăznește să-și însușească cea mai mică parte din slava pe care Dumnezeu o revendică pentru Sine. Dumnezeu nu poate suferi să vadă slava Sa însușită de creatură chiar și în cel mai mic grad, atât de intolerabilă Îi este aroganța sacrilegă a celor care, lăudându-se pe ei înșiși, Îi întunecă slava pe cât pot. Calvin abordează apoi motivul laudei din versetul 3. 3. În timp ce dușmanii mei se întorc înapoi. În aceste cuvinte el arată motivul pentru care se angajează să cânte laudele lui Dumnezeu, și anume pentru că recunoaște că biruințele sale dese au fost dobândite nu prin propria putere, nici prin puterea ostașilor săi, ci prin favoarea liberă a lui Dumnezeu. În prima parte a versetului el povestește istoric cum dușmanii săi au fost înfrânți sau puși pe fugă; apoi adaugă ceea ce numai credința putea să-i îngăduie să spună, că aceasta nu s-a întâmplat prin puterea omului sau prin întâmplare, ci pentru că Dumnezeu a luptat pentru el, [164] și S-a ridicat împotriva lor în bătălie. El spune: ei cad, [165] și sunt puși pe fugă dinaintea Feței Tale. David a acționat deci cu înțelepciune atunci când, văzându-și dușmanii întorcând spatele, și-a ridicat ochii minții spre Dumnezeu, ca să priceapă că biruința nu-i venea din nicio altă sursă decât din ajutorul tainic și de neînțeles al lui Dumnezeu. Și, fără îndoială, El este singurul care călăuzește pe cei simpli prin duhul înțelepciunii, în timp ce le trimite nebunie celor vicleni și îi lovește cu uimire, -- care insuflă curaj celor slabi și timizi, în timp ce îi face pe cei mai îndrăzneți să tremure de frică, -- care redă putere celor neputincioși, în timp ce îi reduce pe cei tari la slăbiciune, -- care susține pe cei cu inima slabă prin puterea Sa, în timp ce face ca sabia să cadă din mâinile celor viteji; - și, în cele din urmă, care aduce bătălia la un sfârșit prosper sau dezastruos, după cum Îi place. Așadar, atunci când vedem dușmanii noștri răsturnați, trebuie să ne ferim de a ne limita privirea la ceea ce este vizibil ochiului simțurilor, ca oamenii nelegiuiți, care, deși văd cu ochii trupești, sunt totuși orbi; ci să chemăm îndată în amintire acest adevăr, că atunci când dușmanii noștri se întorc, ei sunt puși pe fugă de prezența Domnului. [166] Verbele, cad și sunt puși pe fugă, în ebraică, sunt la timpul viitor, dar le-am tradus la prezent, pentru că David prezintă din nou privirii sale bunătatea lui Dumnezeu care fusese odinioară arătată față de el. Apoi, Calvin expune rolul lui Dumnezeu ca Judecător drept. Psalmistul merge un pas mai departe în versetul 4, declarând că Dumnezeu Și-a întins mâna ca să-i dea ajutor, pentru că el era nedreptățit de dușmanii săi. Și cu siguranță, dacă dorim să fim favorizați cu ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să veghem ca să luptăm sub steagul Lui. David, așadar, Îl numește judecător al dreptății sau, ceea ce este același lucru, judecător drept; ca și cum ar fi spus: Dumnezeu a lucrat față de mine potrivit felului Său obișnuit și principiului constant de a lucra, căci este obiceiul Său să ia apărarea cauzelor bune. Sunt mai înclinat să redau cuvintele: Tu șezi judecător drept, decât să le redau: O, Judecător drept, Tu șezi, [168] pentru că forma de exprimare, după prima citire, este mai energică. Sensul ei este acesta: Dumnezeu Și-a asumat în cele din urmă caracterul de judecător și S-a suit pe scaunul Său de judecată ca să împlinească slujba de judecător. Din acest motiv se laudă că are legea și dreptul de partea sa și declară că Dumnezeu era apărătorul dreptului și cauzei sale. Ceea ce urmează în versetul următor, Tu i-ai nimicit [sau ai înfrânt] pe cei răi, aparține de asemenea aceluiași subiect. Când vede dușmanii răsturnați, nu se bucură de nimicirea lor, considerată pur și simplu în sine; ci, condamnându-i din pricina nedreptății lor, spune că au primit pedeapsa pe care o meritau. Sub numele de neamuri înțelege că nu un număr mic de oameni nelegiuiți au fost nimiciți, ci armate mari, ba chiar toate cele ce se ridicaseră împotriva lui din diferite părți. Și bunătatea lui Dumnezeu strălucește și mai tare în aceasta, că, din pricina favorii pe care o purta unui singur slujitor al Său, nu a cruțat nici măcar neamuri întregi. Când spune: Tu le-ai șters numele pentru totdeauna, se poate înțelege ca însemnând că au fost nimiciți fără nicio nădejde de a se mai putea ridica vreodată și dați pradă rușinii veșnice. Nu am putea altfel discerne cum Dumnezeu îngroapă numele celor nelegiuiți împreună cu ei înșiși, dacă nu L-am auzi declarând că pomenirea celui drept va fi binecuvântată pentru totdeauna, (Proverbe 10:7.)
Considerați

Cugetă

Calvin mai cugetă asupra adăpostului pe care Dumnezeu îl oferă săracului. 9. Iar Domnul va fi un adăpost pentru sărac. David oferă aici un remediu pentru ispita care îi necăjește mult pe cei slabi, atunci când se văd pe ei înșiși și pe cei asemenea lor abandonați voinței celor nelegiuiți, în timp ce Dumnezeu tace. [173] Ne amintește că Dumnezeu Își amână ajutorul și, în aparență, Își părăsește credincioșii, pentru a-i ajuta în cele din urmă la un moment mai potrivit, potrivit mărimii nevoii și necazului lor. Din aceasta rezultă că El nu încetează nicidecum de la exercitarea slujbei Sale, deși îngăduie ca cei buni și nevinovați să fie reduși la sărăcie extremă și deși îi încearcă cu plâns și tânguiri; căci făcând aceasta aprinde o candelă ca să le permită să vadă judecățile Sale mai limpede. În consecință, David declară în mod expres că Dumnezeu Își interpune protecția la timp potrivit în necazurile poporului Său. Domnul va fi o protecție pentru sărac în vremuri potrivite în necaz. Din aceasta suntem învățați datoria de a da providenței Sale timp ca să se manifeste în cele din urmă în vremea nevoii. Și dacă protecția prin puterea lui Dumnezeu și experiența favorii Sale părintești este cea mai mare binecuvântare pe care o putem primi, să nu ne simțim atât de neliniștiți de a fi socotiți săraci și nenorociți înaintea lumii, ci această considerație mângâietoare să ne alunge durerea, că Dumnezeu nu este departe de noi, văzând că necazurile noastre Îl cheamă să vină în ajutorul nostru. Să observăm de asemenea că Dumnezeu este spus a fi la îndemână în vremuri potrivite când îi ajută pe credincioși în timpul necazului lor. [174] Cuvântul ebraic vtsrh, batsarah, care apare la sfârșitul versetului 9, este înțeles de unii ca și cum ar fi cuvântul simplu care înseamnă apărare; dar aici îl redau metaforic necaz, denotând acele împrejurări încercate în care o persoană este atât de strâns închisă și redusă la o asemenea extremitate, încât nu poate găsi nicio scăpare. Eu, totuși, cred că este mai probabilă părerea celor care iau v, prima literă din vtsrh, batsarah, ca literă servilă însemnând în, care este semnificația sa obișnuită. [175] Ceea ce se spune aici, așadar, este că Dumnezeu îi ajută pe ai Săi în vremea nevoii, și anume în necaz, sau când sunt apăsați de el, căci atunci ajutorul este cel mai necesar și mai folositor.
Răspunde
Unde în viața ta ai nevoie să-L lauzi pe Dumnezeu cu toată inima ta mai degrabă decât cu una împărțită? Cum întărește amintirea izbăvirilor trecute ale lui Dumnezeu nădejdea ta pentru necazurile prezente? În ce feluri poți să te odihnești mai deplin în adevărul că Dumnezeu rămâne Judecător chiar și atunci când dreptatea pare amânată?
Roagă-te
O, Doamne suveran, Te înălțăm pentru tronul Tău drept din care judeci neamurile cu desăvârșită dreptate și aperi cauza celor asupriți. Fii refugiul și turnul nostru puternic când cei răi par să prospere, ca să chemăm Numele Tău cel sfânt cu inimi nedivizate și să atribuim fiecare izbăvire credincioșiei Tale legămintale. Ațintește-ne privirile asupra certitudinii harului Tău suveran, ca încrederea noastră să se odihnească numai în Tine până în ziua îndreptățirii finale. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →