← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Baruh

Rugăciunea exilaților: Mărturisirea și armonia Vechiului și Noului Testament (Baruh 1-2)

Baruh 1-2Comentariu la Cartea lui Baruh a Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)20 min
Deschidere
La cinci ani după căderea Ierusalimului, scribul Baruh a coborât în Babilon și a stat printre captivi. El nu a venit să-i mustre, ci să le citească — să citească cu glas tare profeția lui Ieremia, ca cuvântul lui Dumnezeu să-și găsească drumul în inima unui popor așezat lângă râuri străine. Iar cuvântul și-a făcut lucrarea. Exilații au plâns, au adunat ce aveau mai de preț ca să trimită jertfe în cetatea pustiită și au alcătuit împreună o scrisoare de mărturisire: am păcătuit, iar Domnul este drept. Cel mai izbitor este că, chiar în pământul robiei lor, s-au rugat pentru viața lungă a regelui care îi dusese în robie. Fericitul Teodoret al Cirului, sobru episcop antiohian, citește această mică carte cu mare duioșie — ca pe o școală a pocăinței și ca pe o punte liniștită între Vechiul Legământ și Noul. Să citim împreună cu el și să învățăm să ne rugăm așa cum s-au rugat exilații.
Citește
Citește cu glas tare primul capitol din Baruh, scrisoarea captivilor din Babilon. Observă mișcarea ei. Mai întâi așezarea: Baruh citește profeția lui Ieremia lui Ieconia și tuturor exilaților, iar ei răspund cu lacrimi și cu daruri adunate ca să fie trimise acasă pentru jertfă. Apoi substanța cererii: ei cer viață lungă regilor care domnesc peste ei și îl roagă pe Domnul să le lumineze ochii. Și în sfârșit începe însăși mărturisirea — 'Domnului Dumnezeului nostru I se cuvine dreptatea, iar nouă rușinea feței' — recunoscând că sentința pusă asupra lor a fost dreaptă, că au ascultat de glasul Domnului și că blestemul scris în legea lui Moise i-a ajuns. Ține-le împreună în timp ce citești: cuvântul care străpunge, rugăciunea care mijlocește și mărturisirea care Îl îndreptățește pe Dumnezeu.
Studiu

Studiază

Teodoret începe prin a ne spune de ce a venit Baruh. Fugișe cu evreii în Egipt, totuși după cinci ani a făcut lunga călătorie până în Babilon, pentru că Cei hrăniți cu evlavia au făcut tot ce le-a stat în putință ca să-i sprijine pe cei slabi și să-i călăuzească spre adevăr. Așadar le-a citit profeția lui Ieremia captivilor, iar ea a rodit: au recunoscut pricina nenorocirii lor, au vărsat multe lacrimi și și-au unit darurile ca să le trimită preoților din Ierusalim pentru jertfă. Din această pocăință izvorăște mărturisirea lor. Când scrisoarea spune 'Domnului Dumnezeului nostru I se cuvine dreptatea, iar nouă rușinea feței', Teodoret aude întreaga atitudine a unui popor smerit: cel mai drept a fost sentința rostită împotriva noastră de Dumnezeu; iar noi, care ne-am dat cu toții la fărădelege, suntem vrednici de rușine. Aceasta este prima lecție a lui Baruh — că adevărata rugăciune începe acolo unde încetăm să ne mai scuzăm și mărturisim că Dumnezeu are dreptate. Exilații nu negociază; ei primesc dreptatea sentinței dumnezeiești și abia de pe acest temei îndrăznesc să ceară milă.
Considerați

Consideră

Să luăm acum în seamă cel mai uimitor act din această scrisoare. Captivii, duși în robie, se roagă pentru viața lungă a lui Nabucodonosor și a lui Baltazar, fiul său — pentru însuși regele ale cărui armate le-au distrus cetatea. Teodoret nu trece peste aceasta; el vede în ea adânca înțelegere a celor două Legăminte. Tot astfel și dumnezeiescul Apostol a legiuit să ne rugăm pentru regii care se ridicau încă împotriva evlaviei — adică porunca Sfântului Pavel de a face cereri 'pentru regi și pentru toți cei ce sunt în autoritate' (1 Timotei 2). Vechiul și Noul vorbesc cu un singur glas, iar Teodoret o numește limpede: Așa este armonia Vechiului cu Noul. Apoi, după ce au mijlocit chiar și pentru cei ce îi țineau în robie, exilații se întorc spre a cere pentru ei înșiși — ca Domnul să le 'lumineze ochii', ca nu cumva în necazul lor să cadă în rătăcire. Iată un popor care a pierdut totul și totuși refuză să blesteme; care se roagă pentru pacea cetății în care este ținut; care cere mai întâi lumină ca să umble drept. Acesta este duhul pe care îl moștenește Biserica — să binecuvânteze și să nu blesteme, să caute binele chiar și al celor ce ne țin, și să tânjească mai presus de toate ca ochii noștri să fie deschiși spre Dumnezeu.
Răspunde
Al doilea capitol adâncește mărturisirea, iar Teodoret o urmează cu atenție. Când proorocul spune că Domnul 'a vegheat asupra relelor' și le-a adus peste poporul Său, episcopul are grijă să nu citim aceasta în chip grosolan, ca și cum Dumnezeu ar fi fost neatent și apoi ar fi observat deodată: Prin veghea lui Dumnezeu Proorocul înțelege pedeapsa; pentru că este obiceiul dumnezeieștii Scripturi să numească îndelunga-răbdare somn. Tăcerea aparentă a lui Dumnezeu a fost răbdarea Sa; 'deșteptarea' Sa a fost dreapta îndreptare pe care o ținuse mult timp înfrânată. Așadar captivii strigă 'Am păcătuit' și cer ca mânia să fie întoarsă — totuși fără a se bizui pe vreun merit al lor. Teodoret citește cererea lor ca însăși pilda smeritei rugăciuni: Recunoaștem dreptatea pedepsei; dar ne rugăm ca ea să fie oprită; și iarăși 'izbăvește-ne pentru Tine' — căci, după cum îi aude spunând, Noi suntem nevrednici, dar Tu ești milostiv; suntem și numiți poporul Tău; și de aceea putem dobândi milă. Așa trebuie să răspundem când propriile noastre păcate ne-au coborât: fără a deznădăjdui, fără a ne îndreptăți, ci mărturisind dreptatea lui Dumnezeu și apoi aruncându-ne cu totul în mila Sa — apelând nu la ceea ce merităm, ci la cine este El și la numele pe care ni l-a pus. Și chiar în cea mai mare pustiire, Teodoret găsește o milă amestecată cu judecata: Totuși nici aceasta nu ai făcut-o după măsura nelegiuirii noastre, ci ai amestecat dreptatea cu iubirea de oameni. El nu lovește niciodată atât de tare cât am păcătuit, iar celor ce se pocăiesc le făgăduiește refacerea — o întoarcere din robie și o inimă ascultătoare.
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, căruia I se cuvine dreptatea, iar nouă rușinea feței: asemenea exilaților din Babilon mărturisim că am păcătuit, că nu am ascultat de glasul Tău și că judecățile Tale sunt drepte. Totuși Tu ești milostiv, iar noi suntem încă chemați cu numele Tău; întoarce mânia Ta și izbăvește-ne pentru Tine însuți, nu pentru vreo dreptate a noastră. Luminează ochii noștri, ca să umblăm în poruncile Tale și să nu cădem în nici o rătăcire. Învață-ne, asemenea poporului Tău de odinioară, să binecuvântăm și să nu blestemăm — să ne rugăm chiar și pentru cei puși în autoritate peste noi și să căutăm pacea locului unde ne-ai așezat. Dă-ne, după cum ai făgăduit, o inimă ascultătoare și amestecă, chiar în îndreptarea Ta, iubirea Ta de oameni cu dreptatea Ta. Căci Tu ești un Dumnezeu care auzi rugăciunea celor smeriți și Ție Îți înălțăm slavă, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentariu la Cartea lui Baruh a Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →