Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni
Dumnezeu Iubește pe Cel Ce Dă cu Bucurie: Darul Său de Nespus
Deschidere
Pavel își încheie apelul pentru sfinți într-o lumină strălucitoare și îi lasă pe corinteni nu cu o regulă, ci cu o recoltă și un cântec. "Cel ce seamănă cu zgârcenie va secera și el cu zgârcenie; iar cel ce seamănă cu dărnicie va secera și el cu dărnicie." A da este a semăna — niciodată pierdere, ci întotdeauna sămânță. Apoi vine blânda lege a inimii care o cârmuiește pe toate: "fiecare om după cum și-a hotărât în inima sa, așa să dea; nu cu părere de rău sau de nevoie, căci Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie." Iar capitolul se încheie nu în socoteală, ci în închinare: "Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus." Hrisostom, care îl numește pe omul milostiv preot la un altar mai sfânt decât cel al templului, adună totul într-un stâlp ridicat de tămâie — lauda sufletului și ajutorul celui sărac urcând împreună dincolo de bolta cerului spre tronul Împăratului.
Citește
Citește 2 Corinteni 9 — pregătirea corintenilor, de care Pavel se lăudase în fața macedonenilor; frații trimiși înainte ca dărnicia lor să fie "gata, ca o chestiune de dărnicie și nu ca de lăcomie"; "cel ce seamănă cu zgârcenie va secera și el cu zgârcenie; iar cel ce seamănă cu dărnicie va secera și el cu dărnicie"; "fiecare om după cum și-a hotărât în inima sa, așa să dea; nu cu părere de rău sau de nevoie, căci Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie"; făgăduința că Dumnezeu este în stare să facă ca tot harul să prisosească, "ca voi, având totdeauna toată îndestularea în toate lucrurile, să prisosiți spre orice faptă bună"; "a împrăștiat, a dat săracilor: dreptatea lui rămâne în veac"; sporirea roadelor dreptății, slujirea care prisosește în mulțumiri; și încheierea, "mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus."
Studiu
Studiază
De ce numește Pavel milostenia "semănare"? Hrisostom aude în acest cuvânt o mângâiere deliberată pentru cel ce dă cu teamă, care se teme că ceea ce dăruiește este pur și simplu pierdut.
Și a numit lucrul semănare; ca să privești îndată la răsplată și, având în minte secerișul, să simți că primești mai mult decât dai.Fermierul nu jelește sămânța pe care o îngroapă; el așteaptă să i se întoarcă de multe ori — și tot așa cel ce dă trebuie să-și privească milostenia. Dar există o condiție, iar Pavel o numește limpede: darul trebuie să fie cu bucurie, "nu cu părere de rău sau de nevoie." Hrisostom explică de ce Dumnezeu cere inima voitoare:
Căci dacă este o lucrare a virtuții, și totuși tot ce se face din nevoie este lipsit de răsplata sa, atunci darul dat fără voie pierde chiar secerișul pe care l-ar fi putut culege. Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie pentru că numai darul dat cu bucurie este cu adevărat virtute și numai virtutea aduce roadă.
Considerați
Cugetă
Pavel nu încheie cu răsplata celui ce dă, ci cu darul lui Dumnezeu, iar Hrisostom îl urmează până la acea culme: "Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus." Această expresie arată dincolo de strângere, dincolo chiar de binecuvântările milosteniei, spre mila de nespus pe care Dumnezeu a revărsat-o peste întreaga lume în Hristos.
sau altfel, acele bunuri de nespus pe care prin venirea Sa le-a dat întregii lumi cu mare dărnicie— aceasta, judecă Hrisostom, este cel mai probabil înțelesul lui Pavel: darul atât de mare încât nu are nume, pus înaintea corintenilor ca să-i facă deopotrivă smeriți și darnici. Iar comoara celui ce dă împărtășește acea permanență. Logica lumii este răsturnată: ceea ce este adunat piere, ceea ce este dat rămâne.
Căci acesta este lucrul de admirat, că atunci când sunt ținute se pierd; dar când sunt împrăștiate rămân, da, rămân pentru totdeauna.Cel ce dă cu bucurie, așadar, Îl imită pe Dătătorul de nespus și sămânța sa împrăștiată devine o dreptate care "rămâne în veac."
Răspunde
Încetează să-ți numeri milosteniile ca pe niște bani pierduți și începe să le numeri ca pe niște semințe semănate. Hrisostom spune că Pavel a ales cuvântul "semănare" cu un scop, ca "având în minte secerișul" să "simți că primești mai mult decât dai." Niciun fermier nu se întristează pentru sămânța îngropată; nici tu nu trebuie să te întristezi pentru ceea ce dai săracilor. Dar dă cu bucurie — căci darul dat cu părere de rău, făcut "de nevoie", este "lipsit de răsplata sa" și pierzi chiar secerișul pe care l-ai sperat. Observă marea răsturnare pe care o numește Hrisostom: "atunci când sunt ținute se pierd; dar când sunt împrăștiate rămân… pentru totdeauna." Ceea ce strângi, pierzi; ceea ce împrăștii săracilor, aduni în cer. Și lasă ca toate să se topească la urmă în mulțumire — "pentru darul Său de nespus", mila nemăsurată pe care Dumnezeu a revărsat-o peste întreaga lume în Hristos. Dă cu bucurie și Îl imiți pe Însuși Dătătorul de Nespus.
Roagă-te
O, Dumnezeule, Dătătorul oricărui dar bun, care iubești pe cel ce dă cu bucurie și încununezi sufletul darnic cu o recoltă veșnică: învață-mă să semăn și nu să adun, să dau ca unul ce aruncă sămânța în nădejde și nu ca unul ce suferă o pierdere. Ia din darea mea orice părere de rău și orice constrângere, ca să fie o lucrare a virtuții și să nu fie lipsită de răsplata sa; și lasă-mă să învăț minunea că ceea ce este ținut se pierde, dar ceea ce este împrăștiat rămâne pentru totdeauna. Fă ca tot harul să prisosească spre mine, ca având toată îndestularea să prisosesc spre orice faptă bună. Și mai presus de toate, fă-mă mulțumitor pentru Darul Tău de nespus, mila fără margini pe care ai dat-o întregii lumi în Fiul Tău. Ție, izvorul oricărei binecuvântări, împreună cu Fiul Tău și cu Duhul Tău cel Sfânt, fie slavă, putere și cinste, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →