← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Sulul Dulce și Străjerul: Pus Peste Casa lui Israel

Ezechiel 3-4Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)22 min
Deschidere
Omul de pe tron dă acum profetului o însărcinare ciudată: Îl îndeamnă să mănânce un sul — o carte scrisă cu lamentație, cântare și nenorocire — iar în gura lui devine dulce ca mierea. Fericitul Teodoret al Cirului ne învață cum un cuvânt de jale poate avea gust dulce: lamentația păcatului, primită cum se cuvine, este ea însăși un lucru vindecător, iar profetul se împărtășește de el în chip duhovnicesc, nu cu trupul. Apoi vine marele cuvânt pe care Răsăritul creștin l-a auzit de atunci cu cutremur: 'Fiul omului, te-am pus strajă casei lui Israel'. Profetul — și în spatele lui fiecare păstor și fiecare suflet însărcinat cu binele altuia — este așezat ca un cercetaș pe un turn de veghe, răspunzător pentru avertizarea pe care o dă sau o reține; sângele celui neavertizat va fi cerut din mâna lui. În capitolul patru avertizarea se preface în semne-înfăptuiri: Ezechiel înfățișează asediul Ierusalimului pe o cărămidă, așază o tigaie de fier ca un zid între el și cetate, stă culcat legat pe o parte purtând zilele nelegiuirii poporului și își raționalizează pâinea și apa pentru a prevesti foametea asediului. Teodoret citește toate acestea ca asprime iubitoare a unui Dumnezeu care amenință ca să întoarcă.
Citește
Citește Ezechiel 3–4 — 'Fiul omului, mănâncă ce vei găsi; mănâncă sulul acesta' și el a devenit în gura lui 'ca mierea pentru dulceață'; trimiterea la un popor 'nu de limbă străină' ci cu inimă împietrită, a cărui față Dumnezeu o face tare ca diamantul; Duhul care îl ridică la captivi lângă Chebar, unde a stat uimit șapte zile. Apoi straja: 'Fiul omului, te-am pus strajă casei lui Israel… dacă nu vei grăi ca să-l avertizezi pe cel rău de la calea lui… sângele lui îl voi cere din mâna ta'; dar 'dacă îl vei avertiza pe cel rău… ți-ai mântuit sufletul'. Apoi capitolul patru: cărămida care înfățișează Ierusalimul asediat și 'ia-ți o tigaie de fier și așaz-o ca un zid de fier între tine și cetate'; culcat pe partea stângă și apoi pe cea dreaptă ca să poarte 'nelegiuirea casei lui Israel' și 'nelegiuirea casei lui Iuda', o zi pentru un an; pâinea de grâu și orz și bob cântărită, iar apa băută cu măsură — 'ca să ducă lipsă de pâine și apă'.
Studiu

Studiază

Cum poate un sul plin de nenorocire să fie dulce? Teodoret răspunde că întristarea pocăinței este ea însăși o dulceață și că mâncatul nu este un lucru trupesc, ci o împărtășire duhovnicească: Căci precum a văzut acea vedenie în chip duhovnicesc, tot așa se împărtășește și de acest gust în chip duhovnicesc. Apoi Dumnezeu îi dă profetului slujba sa, iar Teodoret desface chipul străjerului cu limpezimea unui ostaș — cercetașul pe înălțime, însărcinat să strige alarma înainte ca vrăjmașul să vină: Așadar tu, stând ca pe un turn de veghe și o privire a profeției, vestește mai dinainte poporului cele ce prevezi și transmite-le cuvintele Mele. Greutatea însărcinării este înfricoșătoare, căci străjerul răspunde de sufletele încredințate lui — iar Teodoret scoate din ea bunătatea ascunsă în spaimă: Atât de mult dorește Făcătorul și Stăpânul tuturor pocăința păcătoșilor, încât chiar dacă cineva ar aduna toată virtutea, dar ar neglija sufletele încredințate lui, nu va folosi nimic din propriile sale fapte, ci va fi pedepsit pentru neglijența față de ele.
Considerați

Cugetă

Osteneala străjerului, arată Teodoret, nu este niciodată zadarnică chiar când ascultătorul o refuză — căci asigură sufletul celui ce avertizează și, când este primită, asigură și pe al celuilalt. O numește un dar îndoit: Săvârșești o viață îndoită, și pentru tine și pentru el. Aceasta trezește pe fiecare creștin să se îngrijească de mântuirea aproapelui; Teodoret spune că pasajul este de ajuns ca să ne pregătească să arătăm toată grija față de frați și să nu încetăm a spune și a face totul spre folosul lor. În capitolul patru avertizarea devine o dramă înfăptuită în trupul profetului. Tigaia de fier așezată între Ezechiel și cărămida asediată este citită ca retragerea proniei ocrotitoare a lui Dumnezeu de la un popor necredincios — deși prezent și privind, El va părea ca unul despărțit de ei printr-un zid: ci, ca și cum ar fi despărțit de un zid de fier, va părea că nici nu vede cele făcute, nici nu aude pe cei ce se roagă. Iar pâinea cântărită și apa măsurată prevestesc foametea asediului; Teodoret notează că profetul însuși poartă tipul celor pedepsiți, primind în sine tipul celor pedepsiți și învățând poporul prin cele ce i se poruncește să facă foametea ce va fi în Ierusalim. Profetul suferă în chip ceea ce poporul va suferi în fapt — un străjer care poartă avertizarea în propria carne.
Răspunde
Învață mai întâi să mănânci sulul. Sunt cuvinte de la Dumnezeu care au gust amar — numirea păcatului, chemarea la jale, nenorocirea rostită peste ceea ce iubim — și suntem ispitiți să le scuipăm. Dar Teodoret învață că lamentația păcatului este dulce sufletului care o primește cum se cuvine, căci este începutul vindecării. Primește cuvântul greu și lasă-l să devină miere. Apoi auzi-te numit strajă. Poate că nu ești profet sau păstor, dar Dumnezeu a pus pe fiecare dintre noi peste unele suflete — un copil, un prieten, un frate în credință — iar avertizarea pe care le-o datorăm nu este a noastră s-o reținem. A tăcea de teamă de nemulțumirea lor înseamnă a le risca sângele în mâinile noastre; a vorbi cu dragoste, fie că ascultă sau nu, înseamnă a-ți mântui propriul suflet și a săvârși, când Dumnezeu binecuvântează, o viață îndoită. Și nu te supăra pe tigaia de fier a certării lui Dumnezeu, nici nu citi absența Sa aparentă ca o părăsire adevărată. Când harul pare despărțit de un zid, este disciplina unui Tată care cheamă un popor necredincios acasă. Poartă avertizarea, dacă este nevoie, în propria carne; poart-o cum a purtat-o profetul pe a sa și roagă-i pe cei asediați înapoi la Dumnezeul care veghează încă.
Roagă-te
Doamne, Care ai hrănit pe profetul Tău cu un sul de lamentație și l-ai făcut dulce ca mierea în gura lui: dă-mi har să primesc cuvintele Tale grele fără amărăciune, ca întristarea pocăinței să-mi devină sănătate și bucurie. M-ai pus, precum l-ai pus pe slujitorul Tău, strajă peste sufletele pe care mi le-ai încredințat; să nu tac din lașitate sau lene când trebuie să avertizez, ca nu cumva sângele lor să fie cerut din mâna mea. Fă-mă credincios să grăiesc cuvântul Tău cu dragoste, fie că oamenii vor asculta sau nu vor asculta, ca să-mi mântuiesc propriul suflet și, prin mila Ta, să săvârșesc o viață îndoită. Iar când mâna Ta certătoare pare ca un zid de fier între noi, învață-mă că Tu ești totuși prezent, privind cu dragoste, despărțindu-mă doar ca să mă întorci. Trece-mă prin orice asediu al sufletului la siguranța milei Tale; căci nu dorești moartea păcătosului, ci pocăința și viața lui, Hristoase Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slavă împreună cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →