Eterniseed › Curriculum › 1 Împărați
1 Regi 17-18 — cu Whedon
Deschidere
În moștenirea devoțiunii metodiste episcopale și a mărturiei arminiene directe, deschidem Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament pentru o lecție în șase bătăi despre 1 Regi 17-18. Expunerea atentă a lui Whedon dezvăluie pe Dumnezeul cel viu care răspunde prin foc și învie morții, chemând fiecare inimă șovăitoare la credință hotărâtă. Cuvintele sale ne întăresc în mijlocul confruntării dintre Baal și Iehova, amintindu-ne că manifestările extraordinare ale harului întâlnesc rebeliunea extraordinară. Ascultăm cu reverență, așteptând ca același Duh care l-a susținut pe Ilie să ne învioreze propria ascultare astăzi.
Citește
Citire
Cu inimile pregătite de Duh, să citim cu glas tare întreaga istorisire a slujirii lui Ilie în 1 Regi 17-18. Să luăm aminte la apariția subită a profetului, la credința văduvei, la confruntarea de pe Carmel și la întoarcerea ploii. Să citim încet, lăsând fiecărui verset să răsune în tăcere, ca Cuvântul Domnului să ne cerceteze și să ne întărească pentru o mărturie credincioasă în zilele noastre.
Studiu
Whedon începe prin a-l situa pe Ilie în tradiția profetică.
Versetul 1. ILIE TIȘBITUL, 1 Regi 17:1-24. 1. Ilie Tișbitul „Acest profet făcător de minuni”, spune Doran (în Ciclopaedia lui Kitto), „este introdus în atenția noastră asemenea unui alt Melhisedec (Geneza 14:18; Evrei 7:3), fără nicio mențiune despre tatăl sau mama sa, sau despre începutul zilelor sale, ca și cum ar fi căzut din carul acela noros care, după ce și-a împlinit lucrarea pe pământ, l-a purtat înapoi în cer”. Sau, după cum spune Krummacher, apariția sa subită este asemenea fulgerului care cade din nori sau a unei torțe aruncate de mâna lui Iehova. În grandoarea ciudată a vieții sale din pustiu, în spiritul înflăcărat al cuvintelor sale și în puterea faptelor sale publice, el stă singur printre profeții din vechime și își găsește un egal doar atunci când duhul și puterea sa sunt reproduse în cel mai mare dintre profeți, vestitorul lui Mesia, care venea strigând în pustiul Iudeii: „ Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape”. Matei 3:2.El continuă să apere minunea literală împotriva interpretărilor raționaliste.
Versetul 6. 6. Corbii i-au adus pâine și carne. Multe încercări s-au făcut pentru a explica în alt fel înțelesul evident al acestui verset. J.D. Michaelis îl explică pe principii naturale, presupunând că pârâul Cherit era un loc unde corbii obișnuiau să se adune și că Ilie lua din cuiburile lor, dimineața și seara, iepurii tineri și alte hrană pe care o aduceau puilor lor. Alții au explicat ערבים, orebim, ca însemnând arabi; alții, locuitorii vreunui loc numit Orbo sau Oreb; și unii au crezut că cuvântul ar putea însemna negustori, de la ערב, a face negoț. Dar aceste explicații au împotriva lor versiunile și întreaga tradiție. Textul înregistrează limpede o minune; cu atât mai impresionantă din faptul că corbii, cele mai lacome dintre păsări, îi furnizează profetului proviziile sale.Whedon abordează apoi provocarea hotărâtoare adresată poporului la Carmel.
Versetul 21. 21. Până când șchiopătați între două păreri? Septuaginta: Până când șchiopătați pe ambele genunchi? Adică, până când veți șovăi și vă veți clătina în umblarea voastră religioasă, acum într-o parte, apoi în cealaltă, neștiind dacă este mai bine să slujiți lui Iehova sau lui Baal, ci încercând mai degrabă să rămâneți în relații bune cu amândoi. Clarke, după unii dintre interpreții mai vechi, traduce: Până când săriți de pe o ramură pe alta? și explică metafora ca fiind luată de la păsări care sar de pe o ramură pe alta, neștiind pe care să se așeze. „Se temeau de Iehova și, de aceea, nu puteau să-L părăsească cu totul; se temeau de rege și de regină și, de aceea, credeau că trebuie să îmbrățișeze religia statului. Conștiința le interzicea să facă primul lucru; teama de om îi îndemna să facă pe al doilea; dar în niciunul nu erau angajați din toată inima”. Așa că nu i-au răspuns niciun cuvânt.
Considerați
Considerare
Whedon încheie reflectând asupra naturii sufletului și spiritului în relatarea învierii.
Versetul 22. 22. Sufletul copilului a intrat din nou în el. Ceea ce părăsește trupul când moare este uneori numit suflet (Geneza 35:18) și alteori spirit (Eclesiastul 12:7), și de aici putem argumenta că, potrivit psihologiei biblice, sufletul și spiritul nu sunt niciodată despărțiți unul de altul, deși în ceea ce privește natura lor esențială pot fi distinse. Problema existenței conștiente separate și a nemuririi sufletului despărțit de trup nu este implicată în acest text, dar distincția dintre suflet și trup este recunoscută limpede. Mai fină este distincția dintre suflet și spirit, acesta din urmă fiind principiul nemuritor, asemenea lui Dumnezeu, din om, care îl deosebește de întreaga creație irațională; sufletul, principiul inferior, sediul vieții și al simțirii animale, intermediar între spirit și trup, și prin a cărui acțiune spiritul este capabil să controleze mișcările trupului. „Limpede”, spune Delitzsch, „după Scriptură, sufletul și spiritul supraviețuiesc stricăciunii trupului. Totuși, este adevărat despre suflet, într-un anumit sens, că moare. El moare în măsura în care obișnuia să centralizeze în sine puterile naturale ale trupului și să pătrundă organele trupului cu propria sa viață asemenea spiritului. Nu moare, în măsura în care este din spirit (Matei 10:28); dar moare, în măsura în care a devenit din trup. Viața sa care a emanat din spirit dăinuie; dar viața sa care este imanentă în trup piere odată cu trupul însuși”. Psihologie biblică, p. 469.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea mai șchiopătez încă între două păreri și ce pas de ascultare cere acum Dumnezeul cel viu? 2. Cum mă invită modelul providenței divine prin mijloace neașteptate să am încredere mai deplină în porunca lui Dumnezeu? 3. În ce feluri ar putea Duhul să mă pregătească, asemenea lui Ilie, să stau singur pentru adevăr într-un timp de compromis larg răspândit?
Roagă-te
Rugăciune
O, Dumnezeule cel viu al lui Ilie, care răspunzi prin foc și învii morții, Îți mulțumim pentru mărturia păstrată în Comentariul lui Daniel D. Whedon. Dă-ne același duh îndrăzneț care a proclamat suveranitatea Ta înaintea lui Ahab și a profeților lui Baal. Întărește inimile noastre șovăitoare să Te aleagă doar pe Tine. Unde domnește foametea de credință, trimite Cuvântul Tău și înviază-ne. Aceeași putere care a susținut vasul văduvei și a restabilit sufletul copilului să învioreze acum casele și bisericile noastre. În numele lui Isus, care este învierea și viața, ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →