Eterniseed › Curriculum › Mica
Domnul Iese Din Locul Său: De La Ruina Samariei La Munții Veșnici
Deschidere
Mica începe cu Dumnezeu coborând în judecată, iar Sf. Chiril al Alexandriei interpretează imaginile înfricoșătoare — Domnul ieșind din locul Său, călcând locurile înalte, munții zguduiți și văile topindu-se ca ceara — mai întâi despre devastarea asiriană a Samariei și Iudeii, iar apoi, ridicându-se deasupra literei, despre venirea Cuvântului Însuși. Căci Chiril aude în 'Domnul iese din locul Său' o figură a Întrupării: Dumnezeu prin fire S-a făcut om, suferind într-un fel o mișcare deși nu cunoaște schimbare, călcând în picioare puterile spirituale ale răutății și izgonind demonii din stăpânirea lor asupra noastră. Profetul expune apoi ruina auto-provocată a lui Israel, care și-a atribuit prosperitatea chipurilor cioplite, socotind-o plata desfrânării sale spirituale; iar Chiril plânge peste fiica lui Israel, văduvită și dezbrăcată, copiii ei gingași duși în robie. Capitolul doi adâncește acuza — sfaturile de noapte ale lăcomiei, poftirea ogoarelor, asuprirea săracilor — și prevestește pierderea moștenirii: cei mândri care L-au insultat pe Hristos la venirea Sa și-au pierdut părțile rânduite lor, în timp ce mulțimea neamurilor a intrat. Totuși capitolul se încheie în nădejde. 'Munții veșnici' spre care Israel este chemat să se apropie Chiril nu îi citește despre exil, ci despre vestitorii și slujitorii noului legământ — munții spirituali care vorbesc taina lui Hristos — și odihna pe care legea nu a putut-o da niciodată, găsită în cele din urmă în credință.
Citește
Citește Mica 1–2 — 'Căci iată, Domnul iese din locul Său și va coborî și va călca pe locurile înalte ale pământului; și munții se vor zgudui sub El, iar văile se vor topi ca ceara înaintea focului.' 'Toate acestea sunt din pricina nelegiuirii lui Iacov și din pricina păcatului casei lui Israel.' Acuza împotriva Samariei, care a adunat 'din plata desfrânării'; bocetul și mersul desculț al celui robit; 'slava fiicei lui Israel a fost rasă și tunsă din pricina copiilor ei gingași; lărgește-ți văduvia ca un vultur, căci au fost luați în robie de la tine.' Apoi capitolul doi: vaiul peste cei ce uneltesc nelegiuirea pe paturile lor și poftesc ogoare și asupresc pe om și casa lui; 'partea poporului Meu a fost măsurată cu funia'; 'Apropiați-vă de munții veșnici; ridicați-vă și plecați, căci aceasta nu este odihna voastră'; și adunarea lui Iacov și primirea rămășiței lui Israel.
Studiu
Studiază
Chiril nu se oprește la suprafața imaginilor înfricoșătoare. 'Ieșirea' lui Dumnezeu o citește ca pe Cel îndelung-răbdător în cele din urmă mișcat să acționeze — și apoi, ridicându-se mai sus, ca însăși taina Cuvântului întrupat. Căci Cuvântul a ieșit din locul Său, făcându-Se om, părând să Se miște totuși rămânând neschimbat:
Cuvântul lui Dumnezeu a ieșit și El din locul Său. Căci, fiind Dumnezeu prin fire, S-a făcut om. El pare într-un fel să fi suferit mișcare în aceasta, deși nu cunoaște schimbare; mai degrabă, rămâne fix în firea Sa proprie și, ca Dumnezeu, posedă imobilitate.Apoi Chiril se întoarce la nebunia lui Israel: și-a socotit prosperitatea nu ca dar al lui Dumnezeu, ci ca plata idolatriei sale, și astfel a fost orb:
Cu adevărat orbă este mintea celor ce rătăcesc. Căci dacă nu ar fi fost ignorant de Dumnezeu care este prin fire, L-ar fi recunoscut ca dătător și providențiator al oricărui bine și I-ar fi adus numai Lui mulțumirile, nu altora.Iar peste fiica văduvită a lui Israel Chiril așază chipul vulturului îndoliat, luat din cântarea lui Moise despre dragostea lui Dumnezeu pentru puii Săi — același Dumnezeu ai cărui oameni plâng acum copiii lor robiți:
Vezi cum a spus că vulturul tânjește după puii săi și obișnuiește să facă un adăpost cu aripile sale, umbrind odraslele din multă dragoste.
Considerați
Cugetă
Capitolul doi poartă judecata înainte spre Întrupare. Chiril citește moștenirea pierdută a ogoarelor 'măsurate' ca însăși pierderea celor mândri la venirea lui Hristos, când neamurile au intrat:
Vom afla că iudeii îngâmfați au suferit chiar acest lucru la vremea Întrupării. Insultându-L pe Hristos, și-au pierdut părțile rânduite lor.Dar marea întoarcere este 'munții veșnici'. Chiril refuză citirea doar geografică și ridică expresia la apostoli și învățătorii Evangheliei — munții spirituali, renumiți și iluștri, care vorbesc taina lui Hristos:
Dar atunci în cele din urmă munții veșnici s-au arătat — adică vestitorii și slujitorii noului legământ, care vorbesc taina lui Hristos, renumiți și preailuștri, și distinși prin înălțimile virtuții.La acești munți cei necredincioși sunt chemați să se apropie, ca să afle odihna pe care legea nu a putut-o da niciodată:
La acești munți spirituali, deci, să se apropie cei care nu au crezut încă, dacă vor deveni aproape — în chip vădit printr-o legătură spirituală — și vor afla odihnă.Astfel capitolul care începe cu lăcomie și moștenire pierdută se încheie cu chemarea harului: 'Ridicați-vă și plecați, căci aceasta nu este odihna voastră' — treceți prin credință la învățăturile lui Hristos.
Răspunde
Începe prin a te pocăi de orbirea lui Israel. El a luat lucrurile bune ale vieții sale și le-a atribuit idolilor, socotind prosperitatea sa plata desfrânării sale — iar Chiril numește aceasta orbirea celor ce rătăcesc, care nu Îl recunosc pe Dumnezeu care este prin fire ca dătător al oricărui bine. Întreabă-te cui atribui binele din viața ta: norocului, mâinii tale, idolilor banilor sau succesului, sau lui Dumnezeu care îl dă. Apoi auzi avertismentul sfaturilor de noapte: oamenii pe care Mica îi acuză au uneltit nelegiuirea pe paturile lor, poftind ogoare și asuprind pe săraci, în timp ce drepții se ridică la miezul nopții ca să mulțumească. Lasă-ți ceasurile tale ascunse să fie umplute de rugăciune, nu de uneltiri. Și răspunde marii chemări. 'Ridicați-vă și plecați, căci aceasta nu este odihna voastră' — legea, formele, vechiul sine nu ți-au putut da niciodată odihnă. Chiril te cheamă să te apropii de munții veșnici, vestitorii și slujitorii noului legământ care vorbesc taina lui Hristos, și acolo să-ți afli odihna. Treci prin credință la învățăturile lui Hristos, care singur este pacea ta; căci litera omoară, dar duhul dă viață.
Roagă-te
O, Cuvântule al lui Dumnezeu, care ai ieșit din locul Tău, făcându-Te om fără a înceta să fii Dumnezeu — părând să Te miști, totuși neștiind schimbare, rămânând fix și imobil în firea Ta proprie: mă închin tainei pogorârii Tale. Vindecă orbirea minții mele, ca să nu atribui niciodată idolilor sau mâinii mele binele pe care Tu îl dai, ci să Te recunosc numai pe Tine ca dătător și providențiator al oricărui bine, și să-Ți aduc numai Ție mulțumirile mele. Ferește-mă de sfaturile de noapte ale lăcomiei; lasă ceasurile mele ascunse să se ridice la Tine în mulțumire, nu să se cufunde în poftirea a ceea ce nu este al meu. Și deoarece ai arătat munții veșnici — vestitorii și slujitorii noului Tău legământ care vorbesc taina Ta — apropie-mă de ei printr-o legătură spirituală, ca să aflu odihnă. Căci Tu ai zis: 'Ridicați-vă și plecați, căci aceasta nu este odihna voastră'; dezleagă-mă de vechiul sine care nu poate odihni și lasă-mă să trec prin credință la învățăturile Tale, deoarece litera omoară dar duhul dă viață. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →