Eterniseed › Curriculum › Țefania
Sofonie 1-2 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolele 1-2 din Sofonie oferă o privire pătrunzătoare asupra judecății profetice și a inimii încăpățânate a poporului lui Dumnezeu. Scriind cu claritate pastorală, Calvin arată cum profetul confruntă o națiune reformată în exterior, dar neschimbată în interior. Cuvintele sale ne invită să ne examinăm propria generație, unde aparența credinței poate masca o răzvrătire mai profundă. Prin atenție atentă la istorie și Scriptură, Calvin dezvăluie de ce avertismentele lui Dumnezeu rămân urgente. Pe măsură ce ascultăm, ni se amintește că adevărata reformă necesită mai mult decât schimbări exterioare. Perspectivele lui Calvin ne cheamă la o autoexaminare cinstită și la o ascultare statornică. Să ne deschidem inimile pentru a primi ceea ce Domnul vorbește prin acest glas străvechi.
Citește
Citire
Ne întoarcem acum la capitolele de început din Sofonie. Acordați timp pentru a citi capitolele 1 și 2 încet și cu rugăciune. Observați judecata cuprinzătoare anunțată împotriva lui Iuda și a națiunilor înconjurătoare. Observați cum profetul numește păcate specifice, ținând totodată deschisă posibilitatea de a-L căuta pe Domnul. Lăsați greutatea acestor cuvinte să se așeze. Cereți Duhului să vă pregătească inima pentru studiul care urmează.
Studiu
Calvin începe prin a examina contextul istoric al profeției lui Sofonie.
Sofonie menționează mai întâi timpul în care a profețit; a fost sub regele Iosie. Motivul pentru care consemnează numele tatălui său Amon nu mi se pare clar. Profetul nu ar fi făcut publică, ca semn de cinste, o descendență dezonorantă și infamă. Amon a fost fiul lui Manase, un rege nelegiuit și rău; și nu a fost cu nimic mai bun decât tatăl său. Vedem deci că numele său este consemnat nu de dragul cinstei, ci mai degrabă al reproșului; și se poate ca Profetul să fi intenționat să sugereze, ceea ce era atunci bine cunoscut de toți, că poporul devenise atât de împietrit în superstițiile sale, încât nu era deloc ușor să-l readucă la o minte sănătoasă. Dar nu putem aduce nimic altceva decât conjecturi; de aceea las chestiunea fără a pretinde să o decid.Calvin abordează apoi aparenta severitate a cuvintelor de început ale Profetului.
S-ar putea părea la prima vedere că Profetul a procedat prea aspru condamnând astfel propria națiune; căci ar fi trebuit să înceapă cu doctrina, deoarece aceasta pare a fi ordinea justă a lucrurilor. Dar Profetul vestește pieirea și arată în același timp de ce Dumnezeu era atât de profund nemulțumit de popor. Trebuie totuși să ne amintim că Profetul, trăind în aceeași perioadă cu Ieremia, a ținut cont de încăpățânarea poporului, care fusese deja dovedit cu mai mult decât suficiente dovezi că este vinovat. De aceea el aruncă deodată și denunță nelegiuirea poporului, care fusese deja expusă; astfel încât nu mai trebuia să existe nicio dispută pe această temă, căci nelegiuirea lor devenise pe deplin coaptă. Și fără îndoială că scopul Profetilor a fost întotdeauna să-și unească eforturile pentru a se ajuta reciproc: iar acest efort unit trebuie să existe întotdeauna printre toți slujitorii lui Dumnezeu, ca nimeni să nu facă ceva de unul singur, ci cu eforturi unite să promoveze același obiectiv și în același timp să se străduiască reciproc să confirme adevărul comun. Aceasta este ceea ce face acum Profetul nostru.Apoi, Calvin explorează persistența idolatriei în ciuda reformelor lui Iosie.
Dar aici ne întâmpină o dificultate. El a spus în primul verset că a vorbit astfel sub Iosie; dar știm că atunci țara fusese curățată de superstițiile sale. Căci aflăm că atunci când acel rege evlavios a ajuns la maturitate, a lucrat cu cea mai mare străduință pentru a restaura închinarea curată adusă lui Dumnezeu; și când toate locurile erau pline de superstiții rele, el nu numai că a constrâns seminția lui Iuda să adopte adevărata închinare a lui Dumnezeu, ci a stimulat și vecinii săi care rămăseseră și erau risipiți prin țara lui Israel. Deoarece, deci, regele evlavios a promovat cu străduință și curaj interesul adevăratei religii, pare o minune că Dumnezeu era încă atât de nemulțumit. Dar trebuie să ne amintim că, deși Iosie L-a închinat cu sinceritate pe Dumnezeu, totuși poporul nu s-a schimbat cu adevărat; căci s-a întâmplat adesea ca Dumnezeu să trezească pe oamenii de seamă și pe conducători, în timp ce puțini, sau aproape niciunul, i-au urmat, ci au dat doar o ascultare prefăcută. Aceasta a fost fără îndoială situația în vremea lui Iosie; inimile poporului erau înstrăinate de Dumnezeu și de adevărata religie, astfel încât au preferat să putrezească în murdăria lor decât să se întoarcă la adevărata închinare a lui Dumnezeu. Și că acesta a fost cazul s-a arătat curând prin eveniment; căci Iosie nu a domnit mult după ce a curățat țara de pângăririle ei, iar Ioahaz i-a urmat; și atunci poporul a recăzut imediat în idolatrie; și deși succesorul său a domnit doar trei luni, totuși adevărata religie a fost desființată în acel scurt timp. De aici este o concluzie evidentă că poporul fusese întotdeauna legat de nelegiuire și că rădăcinile ei erau ascunse în inimile lor; deși ei pretindeau în mod aparent că se închină lui Dumnezeu și, pentru a-l mulțumi pe rege, au îmbrățișat închinarea prescrisă divin în legea lor; totuși evenimentul a dovedit că a fost doar un act de prefăcătorie, ba chiar de perfidie. Apoi, după Ioahaz a urmat Ioachim, și nu a fost mai bună situația lor până la vremea lui Zedechia; pe scurt, nu s-a putut găsi niciun remediu pentru rana lor nevindecabilă.
Considerați
Considerare
Calvin face o paralelă cu provocările cu care ne confruntăm în vremea noastră.
Acest exemplu trebuie observat cu atenție și astăzi: căci deși Dumnezeu Se arată acum lumii în lumină deplină, totuși foarte puțini sunt cei care se supun Cuvântului Său; și dintre acest mic număr și mai puțini sunt cei care îmbrățișează cu sinceritate și fără nicio prefăcătorie doctrina sănătoasă. Vedem într-adevăr cât de mare le este nestatornicia și indiferența. Căci cei care pretind un mare zel pentru o vreme dispar și cad foarte curând. Deoarece deci perversitatea lumii este atât de mare, suficientă pentru a descuraja mințile slujitorilor lui Dumnezeu de o sută de ori, să învățăm să privim la Iosie, care în vremea sa nu a lăsat nefăcut nimic din ceea ce ar fi putut sluji la întemeierea adevăratei închinări a lui Dumnezeu; și când a văzut că a realizat foarte puțin și aproape nimic, a perseverat totuși și cu o mărime de spirit fermă și invincibilă și-a continuat cursul.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața voastră reformele exterioare ascund o rezistență mai profundă față de Dumnezeu? Cum vă încurajează accentul lui Calvin pe perseverență atunci când progresul spiritual pare lent? Ce pas unic de ascultare credincioasă v-ar putea cere Domnul astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
O Doamne suveran, care cercetezi locurile ascunse ale inimii și vestești ziua mâniei împotriva oricărui idol, dă-ne har prin Duhul Tău ca să Te căutăm cu toată smerenia și să lepădăm orice rămășiță a închinării mincinoase. Susține-ne în credincioșia legământului Tău, ca să umblăm în ascultarea pe care o ceri, până în ziua când mânia Ta va fi îndepărtată și rămășița Ta va fi adunată în pace. Prin Hristos, Răscumpărătorul nostru, întărește-ne în adevărata închinare și adu-ne la urmă în odihna Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →