Eterniseed › Curriculum › Tit
Tit 3 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la capitolul 3 din Tit oferă o explorare bogată a conduitei creștine înrădăcinate în har. Reflecțiile sale ne călăuzesc prin chemarea apostolului la supunere liniștită, la viață blândă și la fapte bune, întemeind fiecare datorie în mila care mântuiește. Pe măsură ce urmăm expunerea atentă a lui Henry, suntem invitați să ne amintim atât de starea noastră de odinioară, cât și de bunătatea prezentă a lui Dumnezeu care ne transformă. Cuvintele sale ne reamintesc că doctrina și datoria aparțin împreună, modelând vieți care împodobesc evanghelia. Lecția de astăzi se inspiră din aceste perspective pentru a ne ajuta să umblăm vrednici de mântuirea pe care am primit-o.
Citește
Ia un moment de liniște pentru a citi integral capitolul 3 din Tit. Ascultă îndemnurile apostolului privind ascultarea civilă, vorbirea blândă și pregătirea pentru orice faptă bună. Observă cum aceste îndemnuri practice decurg direct din mila și harul regenerării descrise în mijlocul capitolului. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a trece la expunerea lui Henry.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a nota îndrumările apostolului către Tit cu privire la datoriile comune tuturor credincioșilor.
Iată al patrulea lucru din materia epistolei. Apostolul îl îndrumase pe Tit cu privire la datoriile particulare și speciale ale mai multor feluri de persoane; acum îl îndeamnă să îndemne la ceea ce îi privea mai mult în comun, și anume la liniște și supunere față de conducători, la pregătirea de a face bine și la purtare dreaptă și blândă față de toți oamenii — lucruri potrivite și împodobitoare ale religiei; de aceea trebuie să le amintească astfel de lucruri. Slujitorii sunt aducătorii aminte ai oamenilor cu privire la datoria lor. Așa cum ei sunt aducători aminte pentru popor înaintea lui Dumnezeu în rugăciuni (Isaia 62:6), tot așa sunt și de la Dumnezeu către ei în propovăduire: Nu voi fi nepăsător să vă aduc mereu aminte, 2 Petru 1:12. Uitarea datoriei este o slăbiciune obișnuită; de aceea este nevoie să li se amintească și să fie însuflețiți spre ea. Aici sunt datoriile înseși și motivele lor.Apoi desfășoară fiecare datorie în ordine, de la supunerea față de conducători la blândețe față de toți.
I. Datoriile înseși, de care trebuiau să li se amintească. 1. Adu-le aminte să fie supuși față de căpetenii și puteri, să asculte de dregători. Cârmuirea este orânduire a lui Dumnezeu spre binele tuturor și de aceea trebuie respectată și urmată de toți; nu numai din pricina mâniei și prin forță, ci de bunăvoie și din conștiință. Căpetenii, puteri și dregători, adică toți conducătorii civili, fie supremi și principali, fie subordonați, în guvernarea sub care trăiesc, oricare ar fi forma ei; să le fie supuși și să-i asculte în lucruri legale și cinstite, care țin de datoria slujbei lor. Religia creștină era denaturată de potrivnicii ei ca fiind vătămătoare drepturilor principilor și puterilor civile, și ca ducând la fracțiuni și răzvrătire, și la răzvrătire împotriva autorității legale; de aceea, pentru a reduce la tăcere neștiința oamenilor fără minte și a închide gura vrăjmașilor răuvoitori, creștinii trebuie să fie amintiți să se arate pilde de toată supunerea și ascultarea cuvenită față de cârmuirea care este peste ei. Dorința firească de libertate trebuie călăuzită și mărginită de rațiune și Scriptură. Privilegiile duhovnicești nu desființează și nu slăbesc, ci întăresc și sporesc obligațiile lor față de datoriile civile: 'Adu-le aminte deci să fie supuși față de căpetenii și puteri și să asculte de dregători.' Și, 2. Să fie gata pentru orice faptă bună. Unii leagă aceasta de faptele bune cerute de dregători și în sfera lor: 'Orice duce la bună rânduială și la promovarea și asigurarea liniștii și păcii publice, să nu fie înapoiați, ci gata să promoveze astfel de lucruri.' Dar, deși aceasta este cuprinsă, dacă nu este prima intenție, totuși nu trebuie mărginită la ea. Porunca privește facerea binelui în toate felurile și la orice prilej care s-ar ivi, fie cu privire la Dumnezeu, la noi înșine sau la aproapele nostru — ceea ce poate aduce cinste religiei în lume. Orice lucruri sunt adevărate, cinstite, drepte, curate, plăcute, de bună faimă: dacă este vreo virtute, dacă este vreo laudă, cugetați la acestea (Filipeni 4:8), ca să le faceți, să le urmați și să le înaintați. Simpla nevinovăție, sau numai cuvinte bune și intenții bune, nu sunt de ajuns fără fapte bune. Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl este aceasta: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazul lor și să ne păzim neîntinați de lume. 'Nu numai să ia, ci să caute prilej de a face bine, să păstreze potrivire și pregătire în acea direcție; să nu lase altora, ci să îmbrățișeze și să apuce el însuși, să se bucure și să se veselească în aceasta, să le aducă aminte tuturor de aceasta.' Și, 3. Să nu vorbească de rău pe nimeni: medena blasphemein, a nu ocărî, a nu blestema sau a nu huli pe nimeni: sau (cum redă mai general traducerea noastră) a nu vorbi de rău pe nimeni, pe nedrept și mincinos, sau fără nevoie, fără chemare și când poate face rău dar nu bine persoanei înseși sau altuia. Dacă nu se poate vorbi bine, mai degrabă decât să vorbească de rău fără nevoie, să tacă. Nu trebuie niciodată să luăm plăcere în a vorbi de rău despre alții, nici să facem ce e mai rău din ceva, ci ce e mai bun putem. Nu trebuie să umblăm ca purtători de vești rele, ducând povești rele, spre paguba numelui bun al aproapelui și distrugerea dragostei frățești. Denaturări sau insinuări de intenții rele sau de ipocrizie în ceea ce se face, lucruri dincolo de puterea sau cunoștința noastră, acestea intră sub această interdicție. Cum acest rău este prea obișnuit, tot așa este de mare răutate. Dacă cineva pare a fi religios și nu-și înfrânează limba, religia acelui om este zadarnică, Iacov 1:26. Astfel de vorbire slobodă și neiertătoare este neplăcută lui Dumnezeu și vătămătoare printre oameni. Pilde 17:9, Cel ce acoperă o greșeală caută dragoste (adică pentru sine prin această blândețe și dragoste, sau mai degrabă pentru cel ce greșește); dar cel ce repetă o vorbă (care dă în vileag și spune greșelile altuia în public) desparte prieteni foarte buni; el stârnește neînțelegeri și înstrăinează pe prietenul său de sine și poate de alții. Acesta este printre păcatele de lepădat (Efeseni 4:31); căci, dacă este îngăduit, nepregătește pentru comuniunea creștinilor aici și pentru societatea celor fericiți în cer, 1 Corinteni 6:10. Adu-le aminte deci să evite aceasta. Și, 4. Să nu fie certăreți; amachous einai — fără luptă, fie cu mâna fie cu limba, fără persoane certărețe și neînfrânate, gata să dea sau să întoarcă limbaj rău și provocator. Există o luptă sfântă pentru lucruri bune și importante și într-un mod potrivit și cuviincios, nu cu mânie sau violență vătămătoare. Creștinul trebuie să urmărească lucrurile care duc la pace și aceasta într-un mod pașnic, nu aspru și zgomotos și vătămător, ci cum se cuvine slujitorilor Dumnezeului păcii și dragostei (Romani 12:19), Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci mai degrabă lăsați loc mâniei; aceasta este înțelepciunea și datoria creștinului. Slava unui om este să treacă peste o greșeală; este datoria unui om rațional și deci cu siguranță a unui om creștin, a cărui rațiune este îmbunătățită și înaintată de religie; astfel de oameni nu pot și nu vor cădea imediat asupra celui ce l-a supărat, ci, ca Dumnezeu, vor fi înceți la mânie și gata să ierte. Cearta și neînțelegerea vin din poftele oamenilor și din patimile neînfrânate și nestăpânite, care trebuie înfrânate și moderate, nu îngăduite; și creștinii au nevoie să li se amintească de acestea, ca să nu displacă și să nu dezonoreze pe Dumnezeu printr-un duh și o purtare mâniată și certăreață și să discrediteze religia, promovând certuri în locurile unde trăiesc. Cel ce este încet la mânie este mai bun decât cel puternic și cel ce își stăpânește duhul decât cel ce ia o cetate. De aceea urmează, 5. Ci blânzi; epieikeis, drepți și drepți, sau sinceri și cinstiți în interpretări ale lucrurilor, nu luând cuvintele sau faptele în sensul cel mai rău; și pentru pace cedând uneori ceva din dreptul strict. Și, 6. Arătând toată blândețea față de toți oamenii. Trebuie să fim de o fire blândă și nu numai să avem blândețe în inimile noastre, ci să o arătăm în vorbire și purtare. Toată blândețea — blândețe în toate împrejurările și prilejurile, nu numai față de prieteni, ci față de toți oamenii, totuși cu înțelepciune, cum ne îndeamnă Iacov, Iacov 3:13. 'Deosebește persoana și păcatul; miluiește pe unul și urăște pe celălalt. Deosebește între păcat și păcat; nu privi pe toate la fel, sunt așchii și bârne. Deosebește de asemenea între păcătos și păcătos: de unii ai milă, pe alții mântuiește-i cu frică, scoțându-i din foc, făcând astfel deosebire, Iuda 22, 23. Cugetă la acestea; înțelepciunea care este de sus este curată și pașnică, blândă și ușor de înduplecat.' Blândețea de duh și de purtare face religia plăcută; este o imitare poruncită a lui Hristos, marele model, și ceea ce își aduce propria răsplată cu sine, în ușurința și mângâierea firii înseși și binecuvântările care o însoțesc. Aceștia se vor bucura și se vor veseli, vor fi învățați și călăuziți în calea lor, și săturați cu pâine, și împodobiți cu mântuire. Astfel despre datoriile înseși, de care Tit trebuia să le aducă aminte oamenilor: pentru care,Henry trece apoi la un argument din starea trecută a cititorilor înainte de convertire.
1. Din starea lor trecută proprie. Luarea în considerare a stării firești a oamenilor este un mare mijloc și temei de dreptate și blândețe și toată blândețea față de cei care sunt încă într-o astfel de stare. Aceasta are tendința de a micșora mândria și de a lucra milă și nădejde cu privire la cei care sunt încă neconvertiți: 'Și noi înșine am fost așa și așa, stricați și păcătoși, de aceea nu trebuie să fim nerăbdători și amari, aspri și aspri față de cei care sunt doar cum am fost noi odinioară. Am fi fost noi atunci gata să fim disprețuiți și tratați cu mândrie și asprime? Nu, ci tratați cu blândețe și omenie; și de aceea trebuie acum să-i tratăm astfel pe cei neconvertiți, potrivit acelei reguli de dreptate: Quod tibi non vis fieri, alteri ne feceris — Ce nu vrei să ți se facă ție, nu face altuia.' Starea lor firească trecută este înfățișată în mai multe amănunte. Și noi înșine am fost odinioară, (1.) Neînțelepți; fără adevărata înțelegere și cunoștință duhovnicească, necunoscători ai lucrurilor cerești. Observă, Cei mai înclinați să rabde nebuniile altora ar trebui să fie cei care își pot aminti multe din ale lor; cei care ar trebui să fie blânzi și îngăduitori și răbdători față de alții sunt cei care au avut odinioară nevoie și desigur așteptau atunci același lucru. Și noi înșine am fost odinioară neînțelepți. Și, (2.) Necugetați; îndrăzneți și neînduplecați, împotrivindu-se Cuvântului și răzvrătiți chiar împotriva legilor firești ale lui Dumnezeu și a celor pe care le cere societatea omenească. Bine sunt puse împreună acestea, neînțelepți și neascultători. Căci ce nebunie ca aceasta, a nu asculta de Dumnezeu și de legile Lui, firești sau descoperite? Aceasta este contrară rațiunii drepte și adevăratelor și celor mai mari interese ale oamenilor; și ce este atât de neînțelept ca a călca și a merge împotriva acestora? (3.) Rătăciți sau rătăcind; și anume, afară din căile adevărului și sfințeniei. Omul în această stare a sa decăzută este de fire rătăcitoare, de aceea este asemănat cu o oaie pierdută; aceasta trebuie căutată și adusă înapoi și călăuzită pe calea dreaptă, Psalmul 119:176. El este slab și gata să fie amăgit de vicleșugurile și vicleniile lui Satana și ale oamenilor care stau la pândă ca să amăgească și să rătăcească. (4.) Robind la felurite pofte și plăceri; și anume, ca robi și sclavi sub ele. Observă, Oamenii amăgiți sunt ușor încurcați și prinși în laț; ei nu ar robi la felurite pofte și plăceri cum fac, dacă n-ar fi orbiți și amăgiți în ele. Vezi aici și ce noțiune diferită dă Cuvântul despre o viață senzuală și trupească de ceea ce are lumea în general despre ea. Oamenii trupești cred că se bucură de plăcerile lor; Cuvântul o numește robie și sclavie: ei sunt niște truditori și robi legați sub ele; atât de departe sunt ei de libertate și fericire în ele, încât sunt robiți de ele și le slujesc ca niște supraveghetori și tirani. Observă mai departe, Este nenorocirea robilor păcatului că au mulți stăpâni, o poftă îi mână într-o parte și alta într-alta; mândria poruncește un lucru, lăcomia altul și adesea unul contrar. Ce robi josnici sunt păcătoșii, în timp ce se socotesc liberi! poftele care îi ispitesc le făgăduiesc libertate, dar prin cedare devin robi ai stricăciunii; căci de cine este biruit un om, de acela este adus în robie. (5.) Trăind în răutate, una dintre acele pofte care stăpânesc în ei. Răutatea dorește rău altuia și se bucură de el. (6.) Și invidie, care pizmuiește și se întristează de binele altuia, se frământă de prosperitatea și succesul lui în ceva: amândouă sunt rădăcini de amărăciune, de unde ies multe rele: gânduri și vorbe rele, limbi aprinse de iad, micșorând și slăbind laudele drepte și cuvenite ale altora. Cuvintele lor sunt săbii cu care ucid numele bun și cinstea aproapelui. Acesta a fost păcatul lui Satana și al lui Cain, care era de la cel rău și și-a ucis fratele; căci pentru ce l-a ucis, decât din această invidie și răutate, pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său drepte? Acestea au fost unele dintre păcatele în care am trăit în starea noastră firească. Și, (7.) Urâți sau vrednici de ură — meritând să fie urâți. (8.) Și urându-ne unii pe alții. Observă, Cei care sunt păcătoși, trăind și îngăduindu-se în păcat, sunt urâți de Dumnezeu și de toți oamenii buni. Firea și căile lor sunt astfel, deși nu persoanele lor pur și simplu. Este nenorocirea păcătoșilor că se urăsc unii pe alții, așa cum este datoria și fericirea sfinților să se iubească unii pe alții. Ce certuri și neînțelegeri ies din stricăciunile oamenilor, cum erau în firea celor care prin convertire sunt acum buni, dar în starea lor neconvertită îi făceau gata să alerge ca niște fiare sălbatice furioase unii asupra altora! Luarea în considerare că a fost astfel cu noi ar trebui să ne modereze duhurile și să ne dispună să fim mai drepți și mai blânzi, mai blânzi și mai milostivi față de cei care sunt astfel. Acesta este argumentul din starea lor trecută proprie descrisă aici. Și el argumentează,
Considerați
Cugetă
Henry trece la starea prezentă a credincioșilor ca motiv suplimentar pentru blândețe față de alții.
2. Din starea lor prezentă. 'Suntem izbăviți din acea stare a noastră nenorocită nu prin niciun merit sau putere a noastră; ci numai prin mila și harul liber al lui Dumnezeu și meritul lui Hristos și lucrarea Duhului Său. De aceea nu avem temei, în ce ne privește pe noi, să-i osândim pe cei care sunt încă neconvertiți, ci mai degrabă să-i plângem și să hrănim nădejde cu privire la ei, că ei, deși în ei înșiși tot atât de nevrednici și nepotriviți cum am fost noi, totuși pot dobândi milă, cum am dobândit noi:' și astfel cu acest prilej apostolul deschide din nou cauzele mântuirii noastre, v. 4-7.
Răspunde
1. Unde în viața ta zilnică te îndeamnă Duhul la o mai mare pregătire pentru fapte bune? 2. Cum afectează amintirea stării tale de odinioară felul în care îi vezi pe cei care sunt încă în afara credinței? 3. În ce relație anume este chemarea de a arăta toată blândețea cea mai necesară acum?
Roagă-te
Părinte milostiv, îți mulțumim pentru bunătatea și dragostea care ni s-au arătat în Hristos. Învață-ne să trăim ca cei care au fost spălați și înnoiți de Duhul Tău. Dă-ne inimi binevoitoare să ne supunem autorității drepte, să nu vorbim de rău pe nimeni și să fim gata pentru orice faptă bună. Îmblânzește-ne duhurile față de cei care rămân în căile lor de odinioară, ca să-i tratăm cu aceeași blândețe pe care ne-ai arătat-o odinioară. Fie ca viețile noastre să împodobească doctrina lui Dumnezeu Mântuitorul nostru în toate lucrurile. Cerem aceasta pentru dragostea lui Isus. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →