← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Samuel

2 Samuel 15-16 — cu Simeon

2 Samuel 15-16Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În cadența măsurată a căii de mijloc, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară de căldură expozitivă creată pentru hrana zilnică a Bisericii. De-a lungul capitolelor care povestesc fuga lui David de Absalom, Simeon urmărește trăsăturile unei inimi mustrate dar încrezătoare, invitându-ne să vedem atât tipul cât și Antitipul mai mare. Cuvintele sale, extrase din amvonul Sfintei Treimi, Cambridge, continuă să întărească sufletele care parcurg aceeași vale a umilinței și speranței.
Citește

Citire

Să dăm acum ascultare narațiunii sfinte însăși. Cu atenție liniștită citim 2 Samuel capitolele 15 și 16, urmărind plecarea regelui din Ierusalim, întoarcerea chivotului, blestemele lui Șimei și tainica providență care rânduiește fiecare pas. Duhul care l-a călăuzit pe cronicar să deschidă și inimile noastre pentru a primi cuvântul.
Studiu
Simeon începe îndreptând atenția spre evlavia lui David față de chivot. I. Observați duhul și purtarea sa în necazuri — Textul atrage atenția asupra a două aspecte în mod deosebit: 1. Evlavia sa față de Dumnezeu — [David fugind deodată din Ierusalim pentru a scăpa de sabia lui Absalom, Țadoc și leviții au adus chivotul la David, ca să poată în această primejdie să-l consulte. Dar David a poruncit lui Țadoc să-l ducă înapoi: căci, deși nimic pe lume nu-i era mai de dorit decât prezența lui Dumnezeu, el socotea această măsură ca fiind foarte nepotrivită. Era neautorizată; și de aceea greșită. Acel simbol sacru al Dumnezeirii nu trebuia mutat după dorințele sau închipuirile oamenilor. În pustiu nu se mișcase decât așa cum îl conducea stâlpul și norul în care locuia Dumnezeirea. Iar a-l așeza astfel, fără nicio îndrumare de la Dumnezeu, era un act de prezumție nelegiuită pe care nu îndrăznea să-l săvârșească. El dezvăluie apoi supunerea lui David față de voia dumnezeiască. Ascultați relatarea mișcătoare dată despre el în contextul următor: „David s-a suit pe povârnișul Muntelui Măslinilor și plângea în timp ce se suia, și își acoperea capul; și mergea desculț. Și tot poporul care era cu el își acoperea fiecare capul; și se suiau plângând în timp ce se suiau [Notă: ver. 30.]”. Dar necazurile sale erau mari, nu mai puțin din punct de vedere duhovnicesc decât din punct de vedere vremelnic. Într-adevăr, în această privință se plânge el mai ales în Psalmi [Notă: Vezi Psalmi 42:1-5 ; Psalmi 42:10 ; Psalmi 43:3-4 ; Psalmi 84:1-4 .] — — — Dar în mijlocul tuturor, s-a supus cu blândețe dureroasei rânduieli, lăsând lui Dumnezeu să hotărască pentru el tot ce în înțelepciunea Sa va socoti de cuviință. Simeon arată apoi încrederea lui David în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Și nu ne îndoim că orice părinte iubitor va înțelege ușor cât de mult trebuie să-i fi copleșit mintea o asemenea considerație.] Să observăm în continuare, II. Purtarea sa în acele împrejurări — Țadoc și Abiatar îi aduseseră chivotul, socotind că trebuie să fie o mângâiere și un folos pentru el să aibă acces la Dumnezeu în încercările sale grele. Dar David le-a poruncit să ducă chivotul înapoi, fiind el însuși pregătit pentru orice întâmplare, întrucât se bucura în sufletul său de, 1. O încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu — [David știa bine că prezența lui Dumnezeu nu era mărginită la chivot, nici lucrarea Sa legată în mod necesar de el. El știa că oriunde l-ar fi alungat vrăjmașii, urechea lui Dumnezeu va fi deschisă rugăciunii sale, iar brațul Său va fi întins spre izbăvirea sa. De aceea, deși cinstea chivotul ca simbol al prezenței lui Dumnezeu, nu se încredea în el: ci se încredea în Dumnezeu, care era înfățișat prin el. În cele din urmă arată cum David recunoaște mâna lui Dumnezeu în încercare. ] Nu ne miră mânia lui Abisai, nici propunerea pe care a făcut-o de a răzbuna cauza stăpânului său împotriva acestui vrăjmaș insultător. Dar ne miră îndelunga răbdare a lui David în această grea încercare și, II. Supunerea sa blândă față de ea — David nu a îngăduit lui Abisai să-și ducă la îndeplinire planul și să pedepsească pe acest îndrăzneț răzvrătit. A ales mai degrabă să îndure toate insultele ce i se aduceau: și la aceasta a fost condus de două considerații: 1. A văzut mâna lui Dumnezeu în această încercare — [De mai multe ori spune că „Dumnezeu a poruncit acestui vrăjmaș aprig să-l blesteme”: și din această considerație pune întrebarea lui Abisai: „Cine atunci va zice: Pentru ce ai făcut așa [Notă: ver. 10, 11.]?” Bineînțeles, nu și-a închipuit că Dumnezeu poruncise acestui om să se poarte astfel sau că îi insuflase în minte o dispoziție de a săvârși o atât de mare fărădelege.
Considerați

Cugetare

Simeon încheie apăsând chemarea de a căuta o împărăție nezdruncinată. ]:” deși erau și ei robi, „vor lua pe acei robi ale căror roabe erau; și vor stăpâni peste asupritorii lor [Notă: Isaia 14:2 .]:” da, deși vor fi uciși, totuși se vor ridica să reia lupta; și „vrăjmașii lor vor cădea sub cei uciși [Notă: Isaia 10:4 .].” „Nu te teme, turmă mică; căci Tatălui vostru I-a plăcut să vă dea împărăția [Notă: Luca 12:32 .]:” și, odată stăpâni ai acesteia, „toate lacrimile vor fi șterse de pe ochii voștri pentru totdeauna [Notă: Apocalipsa 21:3-4 .].” El încheie cu supunerea smerită a credinciosului față de buna plăcere a Domnului. O supunere față de voia Sa — [Ce ar fi putut orândui Dumnezeu cu privire la el, David nu știa; nici nu era curios să afle: dar, oricare ar fi fost urmarea necazurilor sale de acum, era mulțumit și satisfăcut. El știa bine că merita tot ce Dumnezeu putea să pună asupra lui; și era gata să spună: „Voi purta indignarea Domnului, pentru că am păcătuit împotriva Lui [Notă: Mica 7:9 .].” Acesta este un rod al păcatului, dacă pot spune așa; sau mai degrabă, al acelei smeriri care însoțește adevărata pocăință: ne împăcăm cu tot ce poate face Dumnezeu, văzând că orice pedeapsă în această lume trebuie să fie mai mică decât au meritat nelegiuirile noastre. O, de am avea în perspectiva celor mai grele nenorociri o asemenea vedere a meritului nostru rău, încât să ne dispună să ne încredințăm cu smerenie în mâinile lui Dumnezeu și să primim cu inimă deschisă orice încercare pe care atotînțeleapta Sa providență o poate rândui pentru noi!
Răspunde

Răspuns

Unde, în împrejurările mele de acum, sunt invitat să încredințez chivotul nădejdilor mele cu totul lui Dumnezeu? Cum ar putea amintirea propriilor mele păcate iertate să-mi îmblânzească răspunsul la ocările sau pierderile pe care le port acum? În ce fel lectura de astăzi mă îndeamnă să-mi așez inima asupra împărăției care nu poate fi clătinată?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, care l-ai susținut pe slujitorul Tău David în ziua umilinței sale, dă-ne nouă aceeași încredere evlavioasă și supunere liniștită. Când chivotul mângâierii noastre este retras și glasul potrivnicului este puternic, păzește-ne de remedii prezumțioase și învață-ne să ne odihnim în prezența Ta nevăzută. Fie ca amintirea păcatului iertat să ne împace cu fiecare nuia și nădejdea împărăției Tale nezdruncinate să ne ridice ochii deasupra oricărui tron pământesc. Prin Acela care a purtat blestemul pentru noi și împărățește în veci, chiar Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →