Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Jertfa de seară și peștera de refugiu: Psalmii 141 și 142
Deschidere
Niciun psalm nu este mai aproape de inima Răsăritului creștin decât aceștia. Psalmul 141 este marele psalm al Vecerniei — cântat în fiecare seară în fiecare biserică ortodoxă, în timp ce diaconul mișcă cădelnița și fumul se ridică spre icoane, căci al doilea verset este însăși vocea acestui rit: 'Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; și înălțarea mâinilor mele ca jertfa de seară.' Neale și Littledale notează clar uzul răsăritean: acest psalm se cântă zilnic la Vecernie în Biserica Răsăriteană. Psalmul 142 este tovarășul său în întuneric — 'Învățătură a lui David: o rugăciune când era în peșteră', sufletul care a fost alungat în peștera Adullam și nu mai are niciun refugiu pe pământ: 'Mi-am vărsat plângerea înaintea Lui, I-am arătat necazul meu… Tu ești scăparea mea și partea mea în pământul celor vii.' Părinții aud în primul rugăciunea care se ridică precum tămâia, iar în al doilea strigătul din peșteră; și în spatele ambelor, mereu, vocea Fiului lui David, care S-a rugat în grădină când se însera și a fost El Însuși închis în peștera mormântului. Împreună ne învață să ridicăm mâini curate seara și să ne vărsăm toată inima înaintea lui Dumnezeu când nu mai rămâne niciun alt ajutor.
Citește
Roagă-te amândoi psalmii încet, pe măsură ce se înserează. Psalmul 141 începe cu urgență: 'Doamne, strigat-am către Tine, grăbește-Te spre mine și ia aminte la glasul meu când strig către Tine.' Apoi vine versetul cădelniței: 'Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; și înălțarea mâinilor mele ca jertfa de seară.' Psalmistul cere o strajă peste vorbirea sa — 'Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de împrejmuire buzelor mele' — și peste inima sa: 'Să nu plece inima mea spre cuvinte de răutate.' El ar prefera să fie rănit de un prieten decât lingușit de cei răi: 'Să mă lovească dreptatea mai degrabă cu milă și să mă mustre; dar balsamurile lor de preț să nu-mi frângă capul.' Se încheie în încredere: 'Ochii mei spre Tine, Doamne Dumnezeule; în Tine este nădejdea mea, să nu lepezi sufletul meu. Păzește-mă de lațul pe care l-au pus pentru mine.' Apoi Psalmul 142, din peșteră: 'Cu glasul meu către Domnul am strigat, către Domnul am făcut rugăciunea mea. Mi-am vărsat plângerea înaintea Lui și necazul meu I l-am arătat.' Sufletul privește în jur și se află singur — 'Privii și la dreapta mea și nu era cine să mă cunoască… nimeni nu se îngrijea de sufletul meu' — și se aruncă cu totul în Dumnezeu: 'Strigat-am către Tine, Doamne, și am zis: Tu ești nădejdea mea și partea mea în pământul celor vii.' Se încheie cu o cerere de eliberare: 'Scoate din temniță sufletul meu, ca să laud numele Tău.'
Studiu
'Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de împrejmuire buzelor mele.' Răsăritul creștin a iubit întotdeauna acest verset pentru înțelepciunea sa cumpătată despre limbă, iar Neale adună cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur asupra lui. Sfântul Ioan Gură de Aur se minunează de însăși alcătuirea gurii, pe care Dumnezeu a împrejmuit-o ca pe niciun alt organ al simțurilor: limba, spune el,
este ca și închisă într-o temniță, căci Domnul a înconjurat-o și a întărit-o cu două bariere. A împrejmuit-o cu dinți, un fel de zid de fildeș. Buzele care pot fi strâns închise, dinții care închid limba înăuntru — acestea sunt avertismentul lui Dumnezeu, scris în carnea noastră.
Oare nu a voit El prin aceasta să ne arate cât de primejdioasă este limba și cu ce osteneală trebuie să veghem asupra ei?Totuși, Părinții adaugă, Psalmistul cere o ușă, nu un zid — căci 'este vreme să vorbești'; gura trebuie deschisă pentru a mărturisi păcatul și închisă când am vrea să-l scuzăm. Astfel, Psalmul 141 este o școală a cercetării de seară: rugăciunea cădelniței care se ridică în sus și ușa buzelor pusă sub strajă. Iar când, la sfârșitul Psalmului 141, Psalmistul se roagă să scape 'totdeauna' de lațurile celor răi, latina citește 'Sunt singur până voi trece', iar Fericitul Augustin pune cuvintele în gura lui Hristos Însuși:
sunt singur, fără nimeni care să mă ajute, fără nimeni care să mă înțeleagă, fără nimeni care să aibă milă de Mine, până voi trece— și apoi, spune El, singurătatea este desfăcută într-o recoltă:
De atunci înainte nu voi mai fi singur, căci un singur grăunte de grâu căzând în pământ și murind acolo va da naștere unei mari recolte de grâu legănat.
Considerați
Consideră
Psalmul 142 ne poartă de la gura păzită în peșteră. 'Scoate din temniță sufletul meu, ca să laud numele Tău' — și aici Părinții întreabă: ce este temnița? Mulți au socotit-o trupul, dar Arnobius nu primește aceasta, iar protestul său este unul pe care Răsăritul creștin l-ar primi cu bucurie, căci cinstește trupul ca templu al lui Dumnezeu și așază adevărata robie înlăuntru.
Nu putem fi atât de îndrăzneți încât să numim trupul omenesc o temniță, deși unii așa socotesc, spune el; închiderea este de alt fel — când nu avem bucurie în rugăciune, când simțim dezgust față de cele duhovnicești, închiși de zăvoarele nevoilor pământești și de porțile plăcerii.
Adevărata temniță a sufletului este înlăuntrul tău și este nevoie să strigi cu toată puterea către Hristos, ca să te scoată din ea. Aceasta este peștera Adullam citită lăuntric: nu în primul rând stânca ce l-a ascuns pe David de Saul, ci temnița pe care sufletul și-o zidește sieși când își pierde gustul pentru Dumnezeu. Iar răspunsul la acea temniță este mărturisirea mare a aceluiași psalm: 'Tu ești nădejdea mea și partea mea în pământul celor vii.' Venerabilul Beda a auzit în titlu — 'o rugăciune când era în peșteră' — pe Domnul Hristos care, înainte de Patimile Sale, S-a ascuns precum David și S-a rugat Tatălui; iar Teodoret a citit versetul de încheiere, dacă este al lui David, ca rugăciunea ca el să iasă în siguranță din peștera ce-i slujea de temniță, ca să se închine din nou în public și să fie înconjurat de prieteni credincioși. Astfel, sufletul strigă din peștera sa, iar Dumnezeu Însuși este scăparea și partea pe care nu o poate pierde.
Răspunde
Fie-ți Psalmul 141 pravila de seară. Pe măsură ce ziua se încheie, ridică-ți mâinile — nu doar în rugăciune, ci în lucrarea curată a zilei împlinite pentru Dumnezeu — și lasă-ți rugăciunea să se ridice ca tămâia, mergând 'drept la Tine, fără a fi întoarsă cu bună știință de fățărnicie sau dorință de laudă'. Pune straja înaintea gurii tale înainte de a adormi: deschide-o ca să mărturisești păcatele zilei și închide-o strâns peste orice scuză și orice cuvânt neiertător la care ai fost ispitit să-l rostești. Și învață să iubești mai mult pe prietenul care te rănește decât pe lingușitorul al cărui untdelemn ți-ar frânge capul, căci 'credincioase sunt rănile prietenului'. Apoi, când vei ajunge în peșteră — în noaptea necazului unde nimeni nu te cunoaște și nimeni nu se îngrijește de sufletul tău — lasă Psalmul 142 să fie strigătul tău. Varsă-ți toată plângerea; nu ascunde nimic de Dumnezeu, ci arată-I tot ce este în inima ta. Nu confunda trupul sau împrejurările tale cu temnița; adevărata temniță este înlăuntru și numai Hristos te poate scoate din ea. Spune împreună cu Psalmistul: 'Tu ești nădejdea mea și partea mea în pământul celor vii' și vei afla că Cel ce a zăcut în peștera mormântului și a înviat este El Însuși scăparea pe care nu o poți pierde.
Roagă-te
O, Hristoase Dumnezeul nostru, Care în seara lumii Ți-ai întins mâinile pe Cruce ca adevărata jertfă de seară și Care înainte de Patimile Tale Te-ai ascuns și Ți-ai vărsat plângerea înaintea Tatălui: primește rugăciunea noastră din noaptea aceasta ca pe tămâie și înălțarea mâinilor noastre ca pe o jertfă de seară bineplăcută înaintea Ta. Pune, Doamne, strajă gurii noastre și ușă de împrejmuire buzelor noastre, ca să nu rostim nimic vătămător, ci să deschidem gurile ca să mărturisim păcatele și să cântăm lauda Ta. Să nu pleci inimile noastre spre niciun lucru rău și mai degrabă să ne lovească cei drepți cu milă decât să ne lingușească cei răi spre vătămarea noastră. Când vom fi alungați în peșteră, când nimeni nu ne va cunoaște și nimeni nu se va îngriji de sufletul nostru, învață-ne să ne vărsăm necazul înaintea Ta și să nu ascundem nimic; scoate sufletul nostru din temnița care este înlăuntrul nostru, temnița dezgustului față de rugăciune și a iubirii lumii, ca să mulțumim numelui Tău. Fii Tu nădejdea și partea noastră în pământul celor vii, căci Tu ești scăparea noastră și nu este altul afară de Tine. Ție, împreună cu Tatăl Tău cel fără de început și cu Duhul Tău cel preasfânt și de viață dătător, slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →