Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 21-22 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Leviticului 21-22 ne atrage în inima chemării lui Dumnezeu la sfințenie printre cei care slujesc la altarul Său. În aceste capitole, Domnul îi desparte pe preoți cu standarde stricte care indică dincolo de vechiul legământ către Mijlocitorul desăvârșit. Calvin ne ajută să vedem cum fiecare rânduială despre doliu, cusururi și jertfe slujește unui scop mai mare: să arate curăția fără pată cerută pentru a sta între Dumnezeu și poporul Său. Comentariul său ne invită să reflectăm cum aceste umbre antice își găsesc substanța în Hristos. Pe măsură ce studiem împreună, Duhul să ne deschidă ochii la seriozitatea și harul țesute în aceste legi.
Citește
Citire
Acordă-ți timp acum să citești Leviticul capitolele 21 și 22 încet și cu rugăciune. Observă accentul repetat pe sfințenie, restricțiile puse asupra preoților și cerința pentru jertfe fără cusur. Lasă textul să scoată în evidență atât distanța dintre un Dumnezeu sfânt și oameni păcătoși, cât și prevederea pe care Dumnezeu o face pentru apropiere. Cere Domnului să-ți pregătească inima pentru perspectivele pe care Calvin le oferă asupra acestor rânduieli.
Studiu
Calvin începe prin a aborda curăția specială cerută preoților.
1. Vorbește preoților. Toate acestea care urmează tind spre același scop, adică ca preoții să se deosebească de restul poporului prin semne notabile, ca și cum ar fi despărțiți de oamenii obișnuiți; căci o curăție specială se cuvenea celor care reprezentau persoana lui Hristos. Se pare, într-adevăr, că Dumnezeu dă aici porunci despre lucruri mici și neînsemnate; dar am spus în altă parte că riturile legale erau ca niște trepte prin care israeliții puteau urca la studiul adevăratei sfințenii. Declarația lui Pavel a fost întotdeauna adevărată, că 'exercițiul trupesc folosește puțin' (1 Timotei 4:8); dar folosul umbrelor antice sub Lege trebuie estimat prin scopul lor. Deși, așadar, observarea lucrurilor care sunt acum tratate nu-L mulțumea în sine pe Dumnezeu, totuși întrucât avea o tendință mai înaltă, era păcătos să o ia în derâdere. Acum, deși preoții erau astfel avertizați că sfințenia trebuia cultivată de ei cu o sârguință deosebită, după cum cerea sfințenia slujbei lor; totuși scopul principal al lui Dumnezeu era să înfățișeze chipul sfințeniei desăvârșite care a fost văzută în cele din urmă în Hristos. Prima lege conține o interdicție a doliului, absolută și fără excepție în privința marelui preot, și în privința fiilor lui Aaron cu anumite restricții specificate; căci deși Dumnezeu interzice în altă parte poporului în general să imite obiceiul neamurilor în doliu excesiv, totuși aici cere ceva mai mult de la preoți, și anume ca ei să se abțină chiar de la doliu obișnuit, cum li se permitea altora. Această interdicție a fost într-adevăr repetată din nou, după cum vom vedea, izvorând dintr-un eveniment real; căci când Nadab și Abihu, care aduseseră tămâie cu foc străin, au fost mistuiți de foc din cer, Dumnezeu a îngăduit ca ei să fie jeliți de tot poporul, cu excepția preoților; dar cu această ocazie legea generală a fost din nou ratificată proaspăt, ca nu cumva preoții să se pângărească jelind morții; cu excepția că acolo doliu era interzis chiar pentru o pierdere domestică, ca ei să se supună judecății lui Dumnezeu, oricât de tristă ar fi fost. Căci prin aceste mijloace erau împiedicați în îndeplinirea îndatoririlor lor; pentru că nu le era îngăduit celor în doliu să intre în sanctuar. De aceea Dumnezeu îi amenință cu moartea, dacă nu-și vor înfrâna durerea chiar pentru moartea unei rude apropiate. Dar aceasta (după cum se spune în altă parte) este o virtute rară, așa încât să ne reprimăm sentimentele când suntem lipsiți de frații sau prietenii noștri, astfel încât amărăciunea durerii noastre să nu învingă resemnarea și cumpătarea minții noastre. În acest fel, așadar, evlavia exemplară a preoților a fost pusă la încercare. În plus, abținerea de la doliu manifestă speranța învierii fericite. De aceea preoților li s-a interzis să jelească morții, pentru ca restul poporului să caute mângâiere în durerea lor de la ei. Aceasta s-a împlinit cu adevărat și din plin în Hristos, care deși a purtat nu doar durere, ci groaza extremă a morții, totuși a fost liber de orice pată și a triumfat glorios asupra morții; astfel încât însăși amintirea crucii Sale șterge lacrimile noastre și ne umple de bucurie. Acum când se spune: 'Ei nu vor pângări numele Dumnezeului lor;' și în cazul marelui preot: 'nici nu va ieși din sanctuar;' acest motiv confirmă ceea ce am afirmat mai sus, că doliu le-a fost interzis pentru că îi împiedica de la îndeplinirea îndatoririlor; căci însăși murdăria lor ar fi pângărit într-un fel sanctuarul lui Dumnezeu, în care nu trebuia văzut nimic nepotrivit; și fiind pângăriți, nu puteau mijloci ca imploratori pentru popor. Dumnezeu le poruncește atunci să rămână curați și limpezi de orice pângărire, ca nu cumva să fie siliți să-și părăsească slujba și să lase sanctuarul, al cărui păzitori erau. Mai mult, aflăm că împlinirea acestei figuri a fost în Hristos, din motivul care este adăugat imediat: și anume, pentru că untdelemnul sfânt este pe capul marelui preot; prin care Dumnezeu arată că nu este deloc drept ca slava și demnitatea Sa să fie pângărite de vreo pângărire.Calvin examinează apoi defectele trupești care interzic unui preot să slujească la altar.
17. Vorbește lui Aaron, zicând. Preoților în care era vreun defect trupesc notabil li se interzice aici să se apropie de altar. Nu voi cerceta cu curiozitate defectele pe care Moise le enumeră, deoarece aceeași regulă este stabilită aici, care este aplicată apoi jertfelor, dintre care numai cele desăvârșite trebuiau aduse. Căci Dumnezeu a respins tot ce era defect sau mutilat, pentru ca israeliții să știe că nicio victimă nu ar fi de ajuns pentru ispășirea păcatului, decât una care poseda desăvârșire completă; și aceasta este cerută pe drept într-un preot, care nu poate fi mijlocitor între Dumnezeu și oameni decât dacă este liber de orice pată. Dar analogia trebuie ținută în vedere între figurile exterioare și desăvârșirea spirituală care a existat numai în Hristos. Dumnezeu nu putea tolera niciun defect în preoți; rezultă, așadar, că un om de curăție angelică trebuia așteptat, care să-L împace pe Dumnezeu cu lumea. Imperfecțiunile trupești, așadar, care au fost enumerate aici, trebuie transferate la suflet. Ofranda pâinii cuprinde prin sinecdocă celelalte ofrande și întreaga slujbă legală, pe care preoții obișnuiau să o îndeplinească în rândul lor; și aceasta cuvintele lui Moise confirmă imediat după aceea, în care menționează toate 'ofrandele făcute prin foc', pe lângă pâine. Am văzut în altă parte că oricare dintre popor rănit în testicule era interzis să intre în sanctuar; că nu trebuiau nici măcar să pună piciorul în curte; dar exista un motiv special pentru aceasta în privința preoților, ca nu cumva să pângărească sanctuarul prin defectele lor. De aici reiese cât de necesară ne este mijlocirea lui Hristos; căci, dacă curăția Sa desăvârșită nu ar spăla necurăția noastră, nicio ofrandă nu ar putea veni de la noi decât una care ar fi murdară și neplăcută. Mai mult, este demn de observat că sanctuarul lui Dumnezeu este pângărit de orice defect sau imperfecțiune; și, în consecință, că orice din al lor obtruzionează oamenii lui Dumnezeu este condamnat ca profan, atât de departe sunt ei de a concilia favoarea lui Dumnezeu prin vreun merit.Calvin explică apoi de ce numai animalele fără cusur pot fi aduse.
Și Domnul a vorbit. El învață acum mai clar și inculcă mai din belșug ceea ce a menționat frecvent mai înainte, că este păcătos să aduci lui Dumnezeu un animal schilod, slab sau altfel imperfect. Această sănătate exterioară i-a avertizat pe poporul antic că lui Dumnezeu I se slujește greșit când I se slujește pe jumătate, deoarece El urăște o inimă dublă. (Proverbe 11:20.) În același timp, în acest simbol a fost arătată curăția desăvârșită a acelei victime prin care Dumnezeu urma să fie împăcat în cele din urmă. Știm în câte libertăți se complace lumea în slujirea lui Dumnezeu; căci în timp ce aduce cu ușurință și dispreț doar fleacuri asupra Lui ca și cum ar fi un copil, totuși își închipuie că datoria sa este îndeplinită cum se cuvine. De aici rezultă că pretinde răsplată pentru orice gunoi și se bucură în simple batjocuri ale lui Dumnezeu, ca și cum L-ar pune sub obligație. Un exemplu notabil al acestei securități stupide se vede astăzi în Papalitate, când Îl batjocoresc pe Dumnezeu cu nu mai puțină îndrăzneală decât dacă ar avea de-a face cu un buștean de lemn. Ca să omit nenumărate alte cazuri, ce poate fi mai monstruos decât această aroganță a lor, când, în timp ce murmură rugăciunile lor, mințile lor rătăcesc nu doar în imaginații frivole, ci chiar nelegiuite, și totuși pretind că intenția finală, cum o numesc ei, este meritabilă și aprobată de Dumnezeu? Să presupunem că un preot și-ar fi propus să recite rugăciunile evlavioase ale breviariului său și, când abia trei cuvinte au fost spuse, mintea lui să fie ocupată cu mâncăruri, să fugă acum la paharele sale, acum la zaruri sau alte distracții, totuși, ca și cum sarcina sa ar fi îndeplinită, se va lăuda că a adus închinare lui Dumnezeu. Pentru a preîntâmpina această greșeală, Dumnezeu poruncește ca jertfe libere de orice cusur să-I fie prezentate. De aici acea aspră mustrare a Sa în Maleahi 1:7, 8, pentru că evreii au pângărit altarul Său și au socotit masa Sa disprețuită, când au spus că victimele lor oarbe, șchioape și bolnave nu erau rele. 'Adu-o acum' (spune El) 'guvernatorului tău, va primi el persoana ta?' nu pentru că lui Dumnezeu Îi păsa de grăsimea sau suculența animalelor, ci pentru că astfel s-a arătat clar că adevărata evlavie a fost neglijată, ba chiar disprețuită cu totul. Percepem, așadar, că toate jertfele defectuoase au fost respinse, pentru ca israeliții să învețe să se consacre sincer și serios în întregime lui Dumnezeu și să nu se joace copilărește cu El, cum se întâmplă adesea. În altă parte am văzut într-adevăr că toată necurăția este repudiată de Dumnezeu; dar trebuie să ne amintim că două lucruri sunt cerute pentru închinarea legitimă; întâi, ca cel care se apropie de Dumnezeu să fie curățit de orice pată, și al doilea, ca el să nu aducă nimic decât ceea ce este curat și liber de orice imperfecțiune. Ceea ce spune Solomon, că 'jertfa celui rău este o urâciune pentru Domnul' (Proverbe 15:8), este adevărat, deși ar fi grasă și splendidă. Dar pentru ca cele aduse de cei buni să fie plăcute lui Dumnezeu, trebuie să se țină seama și de un alt punct, și anume ca ofranda să nu fie săracă, zgârcită și deficientă; și din nou, prin acest simbol, după cum am spus deja, au fost îndrumați către Hristos, în afară de care nicio integritate nu va fi găsită nicăieri care să-L mulțumească pe Dumnezeu.
Considerați
Reflectează
Calvin reflectă asupra frazei 'spre primirea voastră' și bunăvoința lui Dumnezeu.
19. 'Spre primirea voastră.' Unii traduc aceasta 'după voia voastră', dar contextul interzice; căci Moise folosește uneori cuvântul rtsh, ratseh, care înseamnă 'primit', în același sens, și uneori rtsvn, ratson, care poate fi referit doar la favoarea lui Dumnezeu, care este numită în mod obișnuit 'bunăvoința' Sa. Din nou, cum folosește aici cuvântul compus lrtsnkm; leretsoncem, tot așa adaugă curând după aceea lrtsvn lkm, leretson lecem, unde declară că o jertfă cu cusur nu ar fi 'spre primirea lor', pentru că ar fi respinsă de Dumnezeu. Suma, așadar, este că dacă doresc ca ofrandele lor să fie aprobate de Dumnezeu, trebuie să se ferească ca să nu fie niciun defect în ele. Totuși, dacă cineva alege să creadă că favoarea gratuită a lui Dumnezeu este exprimată prin cuvântul 'bunăvoință', admit cu plăcere, deoarece slujbele noastre Îi plac lui Dumnezeu doar în măsura în care în îngăduința Sa părintească El binevoiește să le acorde valoarea de care nu sunt deloc vrednice. Totuși, să învățăm între timp că nu trebuie să ne jucăm cu Dumnezeu, ci că El trebuie închinat în integritate și sinceritate a inimii astfel încât jertfele noastre să corespundă bunei Sale plăceri. Căci de aici izvorăște profanarea nepăsătoare a închinării Sale, pentru că nu considerăm suficient ce I se cuvine desăvârșirii Sale. Este într-adevăr sigur că nimic nu poate ieși de la noi care să fie curat în toate privințele; dar să aspirăm cel puțin la ceea ce ni se potrivește și să jelim că dorințele noastre rămân atât de departe de țelul lor, pentru ca Hristos să poată prin harul Său suplini ce lipsește din noi; căci este neîndoielnic că, cu condiția ca jertfele noastre să fie roadele adevăratei regenerări, El spală cusururile lor cu propriul Său sânge.
Răspunde
Cum modelează chemarea la sfințenie preoțească din aceste capitole viziunea ta asupra mijlocirii desăvârșite a lui Hristos? În ce feluri ai putea fi ispitit să aduci lui Dumnezeu închinare 'cu cusur' astăzi? Ce pas practic poți face săptămâna aceasta pentru a te apropia de Dumnezeu cu mai multă reverență și sinceritate?
Roagă-te
O, Doamne Dumnezeul nostru, care ai pus deoparte o preoție sfântă și ai cerut jertfe fără pată, sfințește-ne prin Duhul Tău ca să ne apropiem prin Hristos, Marele Preot desăvârșit și Mielul fără pată. Susține-ne în credincioșia legământului, ca să nu-Ți aducem o inimă împărțită sau o slujire cu lipsuri, ci o închinare făcută primită doar prin neprihănirea Fiului Tău. Dă-ne har să umblăm în sfințenia pe care o poruncești, încrezându-ne în mila Ta suverană ca să ne faci tot mai mult după chipul Său. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →