← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 9-10 — cu Ioan Calvin

Geneza 9-10Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi îl ascultăm pe Ioan Calvin în timp ce explică capitolele de început ale Genezei după potop. Calvin arată cum Dumnezeu restabilește ordinea, reînnoiește binecuvântarea rodniciei și stabilește un legământ care susține încă lumea. Atenția sa atentă la text ne invită să primim atât promisiunile cât și responsabilitățile care aparțin descendenților lui Noe. Prin ochii lui Calvin vedem grija părintească a Domnului pentru umanitate și pentru fiecare creatură vie. Cuvintele sale ne atrag mai adânc în Scriptură și în încrederea în Dumnezeul care păstrează legământul.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la Geneza 9 și 10. Citește capitolele încet, observând binecuvântarea rostită peste Noe, poruncile privind viața și sângele, semnul curcubeului și tabelul națiunilor care urmează. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a te întoarce la expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a reflecta asupra binecuvântării pe care Dumnezeu o rostește peste Noe și fiii săi. 1. Și Dumnezeu a binecuvântat pe Noe. De aici deducem cu câtă mare teamă fusese doborât Noe, pentru că Dumnezeu, atât de des și atât de lung, continuă să-l încurajeze. Căci când Moise spune aici că Dumnezeu a binecuvântat pe Noe și fiii săi, nu înseamnă pur și simplu că le-a fost redată favoarea rodniciei; ci că, în același timp, planul lui Dumnezeu privind noua restabilire a lumii le-a fost descoperit. Căci binecuvântării înseși i se adaugă glasul lui Dumnezeu prin care li se adresează. Știm că animalele necuvântătoare produc urmași doar prin binecuvântarea lui Dumnezeu; dar Moise amintește aici un privilegiu care aparține doar oamenilor. De aceea, ca nu cumva acei patru bărbați și soțiile lor, cuprinși de neliniște, să se îndoiască de scopul pentru care fuseseră izbăviți, Domnul le prescrie viitoarea lor condiție de viață: anume, că vor ridica omenirea de la moarte la viață. Astfel, El nu numai că reînnoiește lumea prin același cuvânt prin care a creat-o mai înainte; ci Își îndreaptă cuvântul către oameni, pentru ca aceștia să redobândească folosirea legiuită a căsătoriei, să știe că grija de a produce urmași Îi este plăcută și să aibă încredere că din ei va ieși o progenitură care se va răspândi prin toate regiunile pământului, astfel încât să-l locuiască din nou; deși fusese pustiit și transformat în pustiu. Totuși, El nu a îngăduit împreunarea fără rânduială, ci a reînnoit legea căsătoriei pe care o orânduisem mai înainte. Și deși binecuvântarea lui Dumnezeu se extinde, într-un fel, și asupra legăturilor ilicite, astfel încât se naște urmaș, totuși aceasta este o rodnicie necurată; cea legiuită curge doar din binecuvântarea explicit rostită a lui Dumnezeu. Apoi se îndreaptă spre stabilirea legământului cu Noe. 8. Și Dumnezeu a vorbit lui Noe. Ca amintirea potopului să nu le inspire noi spaime, ori de câte ori cerul ar fi acoperit de nori, ca nu cumva pământul să fie din nou înecat; această sursă de neliniște este îndepărtată. Și cu siguranță, dacă luăm în considerare marea înclinație a minții omenești spre neîncredere, nu vom socoti această mărturie ca fiind de prisos nici măcar pentru Noe. El era într-adevăr înzestrat cu o credință rară și incomparabilă, până la minune; dar nicio putere a statorniciei nu putea fi atât de mare, încât această răzbunare atât de tristă și înfricoșătoare a lui Dumnezeu să nu o clatine. De aceea, ori de câte ori un potop mare și prelungit va părea că amenință pământul cu înec, această stavilă, pe care omul sfânt se poate bizui, este pusă. Acum, deși fiii săi ar avea nevoie de această întărire mai mult decât el, totuși Domnul vorbește mai ales din pricina lui. Iar partea care urmează, 'și fiilor săi care erau cu el', se referă la acest punct. Căci cum se face că Dumnezeu, încheind legământul cu fiii lui Noe, le poruncește să spere la ce este mai bun? Cu adevărat, pentru că sunt uniți cu tatăl lor, care este, ca să zicem așa, stipulatorul legământului, astfel încât să fie asociați cu el, într-un loc subordonat. Mai mult, nu încape îndoială că scopul lui Dumnezeu a fost să poarte de grijă întregii sale posterități. Prin urmare, nu a fost un legământ privat confirmat doar cu o singură familie, ci unul care este comun tuturor popoarelor și care va înflori în toate veacurile până la sfârșitul lumii. Și cu adevărat, deoarece în vremea de față nelegiuirea se revarsă nu mai puțin decât în vremea lui Noe, este mai ales necesar ca apele să fie oprite prin acest cuvânt al lui Dumnezeu, ca prin o mie de zăvoare și druguri, ca nu cumva să se reverse spre nimicirea noastră. De aceea, bizuindu-ne pe această făgăduință, să privim înainte spre ziua cea din urmă, în care focul mistuitor va curăți cerul și pământul. În cele din urmă, Calvin examinează curcubeul ca semn al acelui legământ. 12. Acesta este semnul legământului. Un semn este adăugat făgăduinței, în care se arată minunata bunătate a lui Dumnezeu; care, pentru a întări credința noastră în cuvântul Său, nu disprețuiește să folosească astfel de ajutoare. Și deși am discutat mai pe larg folosirea semnelor în Geneza 2:1, totuși trebuie să susținem pe scurt, din aceste cuvinte ale lui Moise, că este greșit să despărțim semnele de cuvânt. Prin cuvânt, înțeleg nu acela de care se laudă papistașii; prin care fermecă pâinea, vinul, apa și untdelemnul, cu șoaptele lor magice; ci acela care poate întări credința: potrivit căruia Domnul se adresează aici în mod limpede sfântului Noe și fiilor săi; apoi adaugă un sigiliu, de dragul asigurării. De aceea, dacă sacramentul este smuls din cuvânt, încetează să fie ceea ce se numește. Trebuie, spun, să fie un semn vocal, pentru ca să-și păstreze puterea și să nu degenereze de la natura sa. Și nu doar acea administrare a sacramentelor în care cuvântul lui Dumnezeu tace este zadarnică și ridicolă; ci atrage după sine curate amăgiri satanice. De aici deducem de asemenea că, de la început, a fost proprietatea deosebită a sacramentelor să slujească la întărirea credinței. Căci cu siguranță, în legământ este inclusă acea făgăduință la care credința trebuie să răspundă. Unora li se pare absurd ca credința să fie susținută de astfel de ajutoare. Dar cei care vorbesc astfel nu reflectează, în primul rând, asupra marii ignoranțe și slăbiciuni a minților noastre; nici nu atribuie, în al doilea rând, lucrării puterii ascunse a Duhului lauda care I se cuvine. Este lucrarea lui Dumnezeu singur să înceapă și să desăvârșească credința; dar o face prin astfel de instrumente pe care le socotește bune; alegerea liberă a acestora este în puterea Sa.
Considerați

Considerare

Calvin leagă aceasta de chipul trainic al lui Dumnezeu în umanitate. Căci după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe om. Pentru o și mai mare întărire a doctrinelor de mai sus, Dumnezeu declară că nu este astfel de grijuliu față de viața omenească la întâmplare și fără scop. Oamenii sunt într-adevăr nevrednici de grija lui Dumnezeu, dacă se are în vedere doar ei înșiși. Dar deoarece poartă chipul lui Dumnezeu săpat în ei, El Se socotește încălcat în persoana lor. Astfel, deși nu au nimic al lor prin care să obțină favoarea lui Dumnezeu, El privește darurile Sale în ei și este prin aceasta stârnit să-i iubească și să poarte de grijă de ei. Această doctrină, totuși, trebuie observată cu grijă: nimeni nu poate fi vătămător față de fratele său fără a-L răni pe Dumnezeu Însuși. Dacă această doctrină ar fi adânc înrădăcinată în mințile noastre, am fi mult mai puțin dispuși decât suntem să pricinuim vătămări. Dacă cineva obiectează că acest chip dumnezeiesc a fost șters, soluția este ușoară; întâi, mai există totuși o rămășiță a lui, astfel încât omul posedă o demnitate nu mică; și, în al doilea rând, Însuși Creatorul ceresc, oricât de stricat ar fi omul, ține totuși în vedere scopul creației sale originare; și după exemplul Său, noi trebuie să luăm în considerare pentru ce scop i-a creat pe oameni și ce excelență le-a dăruit mai presus de celelalte ființe vii.
Răspunde
Cum modelează cunoașterea că Dumnezeu susține încă legământul Său cu descendenții lui Noe încrederea ta zilnică? În ce feluri ar putea schimba amintirea chipului lui Dumnezeu în fiecare persoană felul în care îi tratezi pe alții? Unde simți că Domnul te invită să te odihnești în promisiunile Sale mai degrabă decât în propria ta putere?
Roagă-te
Tată Suveran, care Ți-ai adus aminte de Noe și ai stabilit legământul Tău veșnic cu el și cu toată creația, dă-ne har să primim promisiunile Tale cu credința pe care doar Tu o dăruiești. Susține-ne prin Duhul Tău ca să cinstim chipul Tău în fiecare persoană și să ne odihnim în semnul curcubeului ca chezășie a credincioșiei Tale neschimbătoare. Păstrează-ne și înnoiește toate lucrurile prin mâna Ta puternică până în ziua când orice furtună va ceda în fața păcii Tale veșnice. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →