Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul
Deuteronomul 29-30 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi ne îndreptăm către comentariul lui Ioan Calvin asupra capitolelor 29 și 30 din Deuteronom, unde marele Reformator ne călăuzește prin reînnoirea finală a legământului lui Moise cu Israel. Expunerea atentă a lui Calvin evidențiază credincioșia statornică a lui Dumnezeu în mijlocul fragilității umane și ne cheamă la o ascultare reînnoită. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne deschidă inimile pentru a primi aceste cuvinte străvechi din nou, stârnind recunoștință pentru îndurările legământului care încă modelează poporul lui Dumnezeu astăzi.
Citește
Citire
Așază-te într-un loc liniștit și citește Deuteronomul 29-30 cu încetineală. Observă avertismentele solemne, recapitularea faptelor mărețe ale lui Dumnezeu și invitația tandră de a alege viața. Lasă cuvintele legământului să te învăluie, pregătindu-ți mintea pentru a primi perspectivele lui Calvin asupra acestor capitole cruciale.
Studiu
Calvin începe prin a reflecta asupra eliberării trecute a poporului.
2. Și Moise a chemat pe tot Israelul. Acest pasaj poate fi potrivit referit la prefața Legii, deoarece scopul său este să o recomande și să instruiască și să pregătească mințile poporului să fie învățabile. El începe de la binecuvântările divine, pe care le-au experimentat atât în ieșirea lor cât și în rătăcirile lor de patruzeci de ani; căci ar fi fost culmea josniciei și a ingratitudinii să nu se consacre unui Eliberator care s-a purtat atât de milostiv cu ei. Și cu siguranță a fost un semn inestimabil al iubirii Sale părintești față de ei faptul că S-a îmbrăcat împotriva unui rege atât de puternic de dragul slujitorilor Săi. În cele din urmă, ca să nu existe nicio îndoială cu privire la eliberarea lor, el extinde asupra puterii pe care Dumnezeu a arătat-o acolo, în termeni magnifici de laudă potrivit demnității ei.Calvin abordează apoi reînnoirea legământului înaintea întregii adunări.
10. Voi stați astăzi cu toții înaintea Domnului Dumnezeului vostru. Din nou Moise, ca reprezentant numit [261] al lui Dumnezeu, sancționează doctrina proclamată de el printr-o juruință solemnă. Cu acest scop el spune că israeliții stăteau acolo nu doar ca să audă glasul lui Dumnezeu, ci ca să încheie un legământ cu El, pentru ca ei să se aplice cu seriozitate și cu reverență cuvenită la împlinirea promisiunii pe care o dăduseră. Nici nu se adresează doar conducătorilor lor, ci, după ce a început cu ofițerii, bătrânii și bărbații, [262] coboară la copiii mici și la soții, pentru ca ei să înțeleagă că întreaga lor seminție, de la cel mai mic la cel mai mare, era legată să păzească Legea: ba mai mult, el adaugă pe toți străinii, care se consacraseră slujirii Dumnezeului lui Israel, și precizează în mod deosebit că până și portarii și lacheii [263] erau incluși în legământ, pentru ca mințile celor care își trag originea din sfinții Patriarhi să fie mai solemn impresionate. Mai mult, pentru ca ei să accepte legământul cu mai mare reverență, el spune că acesta a fost stabilit cu un jurământ. Acum, dacă sperjurul între om și om este detestabil, cu atât mai puțin iertabil este să minți ceea ce ai promis lui Dumnezeu prin numele Său sfânt. În cele din urmă, el cere ca legământul să fie respectat, atât din cauza avantajelor sale cât și a vechimii sale. Nimic nu era mai avantajos pentru israeliți decât să fie adoptați de Dumnezeu ca poporul Său; acest avantaj incomparabil, deci, ar trebui să facă legământul pe bună dreptate plăcut; și, pe lângă marea depășire a acestei binecuvântări, Dumnezeu i-a prevenit prin harul Său cu multe veacuri [264] înainte ca ei să se nască.Calvin încheie secțiunea prin a distinge adevărul revelat de sfatul ascuns.
Pe de altă parte, ceea ce Dumnezeu ne pune clar înainte și vrea să fie cunoscut familiar este fie neglijat, fie întors cu dezgust, fie îndepărtat de la noi, ca și cum ar fi prea obscur. În prima clauză, deci, Moise mustră și reține pe scurt acea temeritate care sare dincolo de hotarele impuse de Dumnezeu; iar în cea din urmă, ne îndeamnă să îmbrățișăm doctrina Legii, în care voia lui Dumnezeu ne este declarată, ca și cum El ne-ar vorbi deschis; și astfel el întâmpină nebunia celor care fug de lumina prezentată lor și acuză pe nedrept de obscuritate acea doctrină în care Dumnezeu S-a coborât la măsura înțelegerii noastre. În rezumat, el declară că Dumnezeu este cel mai bun învățător pentru toți cei care vin la El ca ucenici, deoarece El le explică cu credincioșie și claritate tot ceea ce le este de folos să știe. Perpetuitatea doctrinei este de asemenea afirmată, și că ea nu trebuie niciodată lăsată, sau să devină învechită prin trecerea veacurilor. Cât de departe este Legea perpetuă am discutat mai pe larg în Cartea a Doua a Instituțiilor, cap. 11. Regula vieții drepte și evlavioase își păstrează și acum forța, deși suntem eliberați de jugul robiei și de blestem; dar venirea lui Hristos a pus capăt ceremoniilor ei într-un mod care dovedește mai sigur că ele nu erau simple umbre goale și deșarte. În cele din urmă, Moise cere ascultare poporului și le amintește că Legea nu a fost dată doar ca israeliții să știe ce este drept, ci ca ei să facă tot ceea ce Dumnezeu a învățat. Este adevărat într-adevăr că toate poruncile Sale nu pot fi împlinite pe deplin; dar desăvârșirea care este cerută îi constrânge pe cei care altfel se simt expuși judecății lui Dumnezeu să ceară iertare, așa cum va fi explicat mai târziu. În plus, trebuie să observăm că doctrina că trebuie să păzim întreaga Lege are acest scop, ca oamenii să nu despartă o poruncă de celelalte și să creadă că și-au împlinit datoria împlinind doar o parte din ea; deoarece Dumnezeu nu admite o astfel de despărțire, interzicându-ne să furăm nu mai puțin decât să ucidem (Iacov 2:11).
Considerați
Considerare
Calvin avertizează apoi cu privire la refuzul Domnului de a cruța pe cei încăpățânați.
20. Domnul nu-l va cruța. Moise ne învață aici că încăpățânarea în care cei răi sunt întăriți cu voință proprie închide împotriva lor ușa speranței, astfel încât ei vor descoperi că Dumnezeu nu poate fi îmblânzit. Și cu siguranță acesta este culmea tuturor păcatelor ca un om nenorocit, care este abandonat viciului, să stingă lumina propriei sale rațiuni și să distrugă chipul lui Dumnezeu din el, astfel încât să degenereze într-o fiară: și nu numai atât, ci și să-L detroneze pe Dumnezeu, ca și cum El nu ar fi Judecătorul lumii. Și acesta este insultul pe care îl aduc Celui care se abandonează păcatului în așteptarea încrezătoare a impunității. [273] Astfel, prin Isaia, Dumnezeu jură că aceasta a fost o crimă inexpiabilă, că, atunci când El i-a chemat la chelie și la jale, israeliții s-au încurajat reciproc la veselie; și, în timp ce ospătau luxos, au spus în batjocură: 'Mâine vom muri.' (Isaia 22:12, 13.) Prin cuvântul 'vh, ahab, Moise exclude cu totul harul lui Dumnezeu. [274] Între timp el contrastează scopul fix al lui Dumnezeu, -- că El nu va vrea să ierte, -- cu plăcerile depravate ale celor care se bucură prea mult de păcatele lor. Iată, deci, ce câștigă bieții păcătoși prin disprețul lor mândru când încearcă să arunce judecata lui Dumnezeu împreună cu frica Lui!
Răspunde
Răspuns
1. Unde vezi credincioșia trecută a lui Dumnezeu invitând încrederea ta prezentă?
2. Cum confruntă chemarea de a alege viața zonele de răzvrătire ascunsă din inima ta?
3. Ce pas de ascultare reînnoită a legământului te îndeamnă Duhul astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care ai întemeiat legământul Tău și ai arătat faptele Tale puternice, dă-ne inimi care să-și amintească harul Tău suveran și ochi ca să vedem credincioșia Ta neîncetată. Păzește-ne de mândria care se împietrește împotriva Cuvântului Tău și călăuzește-ne să alegem viața, iubindu-Te și umblând în rânduielile Tale, căci cele descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri. Întărește ascultarea noastră și atrage-ne tot mai aproape de Hristos, în numele căruia ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →