Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 11-12 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În ceasurile liniștite ale devoțiunii primim glasul statornic al lui Ioan Calvin, a cărui expunere a Scripturii a călăuzit generații prin anotimpuri de încercare și încredere. Atenția sa atentă la Psalmi arată cum credința se agață de promisiunile lui Dumnezeu atunci când orice refugiu omenesc eșuează. Astăzi ascultăm cum Calvin ne călăuzește prin Psalmii 11 și 12, unde psalmistul se confruntă cu trădare, înșelăciune și prăbușirea aparentă a dreptății. Cuvintele lui Calvin ne amintesc că tronul lui Dumnezeu rămâne sigur deasupra oricărei furtuni pământești. Lăsați-i perspectivele să ne atragă mai adânc în aceeași încredere care l-a susținut pe David cu mult timp în urmă.
Citește
Citire
Luați textul Psalmilor 11 și 12 și citiți-i încet, lăsând cuvintele să se așeze în inimă și minte. Observați tensiunea dintre primejdia psalmistului și apelul său repetat la Domnul care domnește din ceruri. Lăsați limbajul zborului, al temeliei și al curselor să facă loc asigurării că Dumnezeu vede și judecă toate lucrurile. Citiți o dată pentru curgerea poeziei, apoi din nou pentru tăria liniștită care se ridică în versetele finale.
Studiu
Calvin deschide comentariul abordând declarația de încredere a psalmistului.
1. În Iehova îmi pun încrederea. Aproape toți interpreții cred că aceasta este o plângere pe care David o aduce împotriva compatrioților săi, că, căutând pretutindeni ascunzători, nu putea găsi nicăieri nici măcar o umanitate comună. Și este într-adevăr adevărat că, în tot cursul rătăcirilor sale, după ce s-a refugiat în fugă pentru a scăpa de cruzimea lui Saul, nu a putut găsi niciun loc sigur de retragere, cel puțin niciunul unde să poată rămâne pentru o perioadă de timp netulburat. Ar fi putut, așadar, să se plângă pe bună dreptate de compatrioții săi, că niciunul dintre ei nu s-a demnat să-l adăpostească atunci când era fugar. Dar cred că se referă la ceva mai înalt. Când toți oamenii se străduiau, ca să zicem așa, unii cu alții, să-l împingă la disperare, el trebuie, potrivit slăbiciunii cărnii, să fi fost afectat de o mare și aproape copleșitoare suferință a minții; dar întărit de credință, s-a sprijinit cu încredere și statornicie pe promisiunile lui Dumnezeu și astfel a fost păstrat de la cedarea în fața ispitelor la care era expus. Aceste conflicte spirituale, cu care Dumnezeu l-a încercat în mijlocul primejdiilor sale extreme, le povestește aici. Prin urmare, așa cum am observat chiar acum, psalmul trebuie împărțit în două părți. Înainte de a celebra dreptatea lui Dumnezeu, pe care o arată în păstrarea celor evlavioși, psalmistul arată cum s-a confruntat chiar cu moartea însăși și totuși, prin credință și o conștiință dreaptă, a obținut victoria. Deoarece toți oamenii îl sfătuiau să-și părăsească țara și să se retragă într-un loc de exil, unde să poată fi ascuns, întrucât nu mai rămânea pentru el nicio speranță de viață, decât dacă ar renunța la împărăție, care îi fusese promisă; la începutul psalmului, el opune acestui sfat pervers scutul încrederii sale în Dumnezeu.Calvin examinează apoi amenințările puse de cei nelegiuiți.
2. Cu siguranță, iată! nelegiuitul. Unii cred că aceasta se adaugă ca scuză făcută de cei care doreau ca David să se salveze prin fugă. Potrivit altora, David se ceartă cu compatrioții săi, care vedeau moartea amenințându-l din toate părțile și totuși îi refuzau adăpost. Dar, după judecata mea, el continuă aici relatarea circumstanțelor de încercare în care se afla. Scopul său nu este doar să ne pună în vedere primejdiile care îl înconjurau, ci să ne arate că era expus chiar morții însăși. El spune, așadar, că oriunde s-ar fi ascuns, era imposibil să scape din mâinile dușmanilor săi. Acum, descrierea unei condiții atât de mizerabile ilustrează mai izbitor harul lui Dumnezeu în eliberarea pe care i-a acordat-o ulterior. În ceea ce privește cuvintele, și-au fixat săgețile pe coardă, pentru a trage în secret sau în întuneric, unii le înțeleg metaforic ca încercările pe care dușmanii lui David le-au făcut pentru a-l surprinde prin viclenie și curse. Eu prefer totuși această interpretare, ca fiind mai simplă, - că nu exista niciun loc atât de ascuns în care săgețile dușmanilor săi să nu pătrundă și că, prin urmare, în orice peșteri s-ar fi putut refugia pentru ascundere și adăpost, moartea l-ar fi urmat ca însoțitor inseparabil.La versetul 4, Calvin se întoarce la domnia suverană a lui Dumnezeu din ceruri.
4. Iehova este în palatul sfințeniei sale. În cele ce urmează, psalmistul se laudă cu asigurarea favorii lui Dumnezeu, despre care am vorbit. Fiind lipsit de ajutor omenesc, el se refugiază în providența lui Dumnezeu. Este o dovadă clară de credință, așa cum am observat în altă parte, să ia și să împrumute, ca să zicem așa, lumină din ceruri pentru a ne călăuzi spre speranța mântuirii, atunci când suntem înconjurați în această lume de întuneric din toate părțile. Toți oamenii recunosc că lumea este guvernată de providența lui Dumnezeu; dar când vine o anumită confuzie tristă a lucrurilor, care le tulbură liniștea și îi implică în dificultate, sunt puțini cei care păstrează în mintea lor convingerea fermă a acestui adevăr. Dar din exemplul lui David, ar trebui să ținem cont de providența lui Dumnezeu astfel încât să sperăm un remediu de la judecata sa, chiar și atunci când lucrurile sunt în cea mai disperată condiție. Există în cuvinte un contrast implicit între cer și pământ; căci dacă atenția lui David ar fi fost fixată pe starea lucrurilor în această lume, așa cum apăreau ochiului simțurilor și rațiunii, nu ar fi văzut nicio perspectivă de eliberare din circumstanțele sale primejdioase actuale. Dar acesta nu era exercițiul lui David; dimpotrivă, când în lume toată dreptatea este călcată în picioare și credincioșia a pierit, el reflectă că Dumnezeu stă în ceruri perfect și neschimbat, de la care i se cuvenea să aștepte restabilirea ordinii din această stare de confuzie mizerabilă. El nu spune pur și simplu că Dumnezeu locuiește în ceruri; ci că domnește acolo, ca într-un palat regal, și are acolo tronul judecății sale. Nici nu îi aducem într-adevăr onoarea care i se cuvine, decât dacă suntem pe deplin convinși că scaunul său de judecată este un sanctuar sacru pentru toți cei care sunt în suferință și asupriți pe nedrept. Prin urmare, atunci când înșelăciunea, viclenia, trădarea, cruzimea, violența și extorcarea domnesc în lume; pe scurt, când toate lucrurile sunt aruncate în dezordine și întuneric de nedreptate și răutate, să servească credința ca o lampă pentru a ne permite să vedem tronul ceresc al lui Dumnezeu și acea vedere să fie suficientă pentru a ne face să așteptăm cu răbdare restabilirea lucrurilor într-o stare mai bună. Templul sfințeniei sale sau templul său sfânt, care este de obicei luat pentru Sion, înseamnă fără îndoială aici ceruri; și că este așa se arată clar prin repetarea în următoarea propoziție, Iehova are tronul său în ceruri; căci este sigur că David exprimă același lucru de două ori.Calvin continuă să descrie judecata sigură asupra celor răi.
6. El va ploua peste cei nelegiuiți. David stabilește acum, în ultimul rând, ca un adevăr cert, că deși Dumnezeu, pentru o vreme, poate fi liniștit și își amână judecățile, totuși ceasul răzbunării va veni cu siguranță. Astfel vedem cum, treptat, el se ridică la speranța unui final fericit al afecțiunii sale actuale și își folosește eforturile pentru a atinge acest lucru, ca dezordinea socială și morală, pe care o vedea predominând în jurul său, să nu-i slăbească credința. Deoarece tribunalul lui Dumnezeu rămâne ferm și nemișcat, el, în primul rând, se susține și se mângâie din considerația că Dumnezeu de sus vede tot ce se face aici jos. În al doilea rând, el ia în considerare ce cere funcția de judecător, din care concluzionează că acțiunile oamenilor nu pot scăpa de inspecția ochiului atotștiutor al lui Dumnezeu și că, deși nu pedepsește imediat faptele lor rele, îi urăște pe toți cei răi. În cele din urmă, el adaugă că, deoarece Dumnezeu este înarmat cu putere, această ură nu va fi zadarnică sau ineficientă. Astfel, în timp ce Dumnezeu amână aplicarea pedepsei, cunoașterea dreptății sale va avea o influență puternică în menținerea credinței noastre, până când el va arăta de fapt că nu a plecat niciodată de la turnul său de veghe, de unde vede acțiunile oamenilor. El compară în mod potrivit pedepsele pe care Dumnezeu le aplică cu ploaia. Așa cum ploaia nu este constantă, ci Domnul o trimite când dorește; și, când vremea este cea mai calmă și mai senină, ridică brusc o furtună de grindină sau averse violente de ploaie; în același mod, se arată aici că răzbunarea care va fi aplicată celor răi va veni brusc, astfel încât, atunci când se vor bucura de veselie și se vor îmbăta cu plăcerile lor și 'când vor spune, Pace și siguranță, distrugerea bruscă va veni peste ei.' În același timp, David face aici aluzie evidentă la distrugerea Sodomei și Gomorei. Așa cum profeții, când ar promite harul lui Dumnezeu celor aleși, le amintesc de eliberarea din Egipt, pe care Dumnezeu a înfăptuit-o în favoarea poporului său antic, tot așa când ar alarma pe cei răi, îi amenință cu o distrugere ca cea care a lovit Sodoma și Gomora, și o fac pe baze bune; deoarece Iuda, în epistola sa, ne spune că aceste cetăți 'sunt prezentate ca un exemplu, suferind răzbunarea focului veșnic' (Iuda 1:7). Psalmistul, cu multă frumusețe și proprietate, pune curse înainte de foc și pucioasă. Vedem că cei nelegiuiți, în timp ce Dumnezeu îi cruță, nu se tem de nimic, ci își dau amplă libertate în căile lor capricioase, ca niște cai lăsați liberi într-un câmp deschis; și apoi, dacă văd vreo adversitate amenințând peste ei, își inventează căi de scăpare; pe scurt, ei îl batjocoresc continuu pe Dumnezeu, ca și cum nu ar putea fi prinși, decât dacă el îi încurcă și îi ține strâns mai întâi în cursele sale. Dumnezeu, așadar, își începe răzbunarea cu curse, închizând împotriva celor răi orice cale de scăpare; și când îi are încurcați și legați, tună peste ei înspăimântător și oribil, așa cum a mistuit Sodoma și cetățile vecine cu foc din ceruri. Cuvântul zlphvt, zilaphoth, pe care l-am redat ca vârtejuri, este tradus de unii ca aprinderi sau arderi; și de alții, tulburări sau spaime. Dar contextul cere interpretarea pe care am adus-o; căci o furtună este ridicată de vânturi furtunoase, și apoi urmează tunetul și fulgerul.
Considerați
Considerare
Calvin aplică psalmul la statornicia credinciosului sub presiune.
Dar deoarece pare să sugereze că ar fi un semn de neîncredere dacă și-ar pune siguranța în fugă, se poate întreba dacă ar fi fost sau nu legal pentru el să fugă; da, știm că a fost adesea forțat să se retragă în exil și alungat din loc în loc și că uneori s-a ascuns chiar în peșteri. Răspund, este adevărat că a fost nestatornic ca o pasăre sărmană și temătoare, care sare din ram în ram și a fost obligat să caute căi diferite și să rătăcească din loc în loc pentru a evita cursele dușmanilor săi; totuși credința sa a rămas atât de statornică încât nu s-a înstrăinat niciodată de poporul lui Dumnezeu. Alții l-au considerat un om pierdut și unul ale cărui treburi erau într-o condiție fără speranță, neacordându-i mai multă valoare decât dacă ar fi fost un membru putred, totuși nu s-a separat niciodată de trupul Bisericii. Și cu siguranță aceste cuvinte, Fugiți, au avut tendința doar de a-l face să cedeze disperării depline. Dar ar fi fost greșit pentru el să cedeze acestor temeri și să se refugieze în fugă, ca și cum ar fi fost nesigur de ce ar fi fost rezultatul. El spune, așadar, în mod expres că acestea au fost rostite sufletului său, însemnând că inima sa a fost profund străpunsă de o astfel de respingere rușinoasă, deoarece a văzut (așa cum am spus) că avea tendința doar de a-i zgudui și slăbi credința. Pe scurt, deși a trăit întotdeauna inocent, așa cum se cuvenea unui adevărat slujitor al lui Dumnezeu, totuși acești oameni răuvoitori l-ar fi condamnat să rămână pentru totdeauna într-o stare de exil din țara sa natală. Acest verset ne învață că, oricât de mult ne-ar urî și ne-ar persecuta lumea, ar trebui totuși să rămânem statornici la postul nostru, ca să nu ne privăm de dreptul de a revendica promisiunile lui Dumnezeu sau ca acestea să nu ne scape; și că, oricât de mult și oricât de mult timp am fi hărțuiți, ar trebui să rămânem întotdeauna fermi și neclintiți în credința că avem chemarea lui Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
Unde ați simțit presiunea de a fugi de postul pe care vi l-a dat Dumnezeu? Cum viziunea tronului lui Dumnezeu în ceruri vă întărește inima atunci când temeliile pământești par să se prăbușească? În ce domeniu al vieții sunteți tentați să credeți că nedreptatea va avea ultimul cuvânt?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, al cărui tron stă neclintit în ceruri și ale cărui ochi privesc la fiii oamenilor, dăruiește-ne harul să ne adăpostim în Tine când cei răi încordează arcul și temeliile par distruse. Susține-i pe cei drepți prin credincioșia legământului Tău, încearcă-ne inimile în dreptate și ține-ne pururea privind la Fața Ta până când cuvintele Tale curate se vor împlini și judecata se va întoarce la dreptate. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →