Eterniseed › Curriculum › 1 Ioan
1 Ioan 3 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică Eterniseed extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture. În tratarea sa a capitolului 3 din 1 Ioan, Maclaren ne conduce în minunea iubirii Tatălui care ne face copiii Săi. Expunerea sa atentă invită la contemplare liniștită și răspuns din inimă. În următoarele minute vom citi capitolul, vom studia paragrafe selectate, vom considera forța lor practică și vom încheia cu rugăciune. Lăsați Duhul să folosească aceste cuvinte antice pentru a ne adânci asigurarea astăzi.
Citește
Citire
Așezați-vă într-un loc liniștit și deschideți Biblia la 1 Ioan capitolul 3. Citiți întregul capitol încet, permițând fiecărui verset să vorbească. Observați în special declarația de deschidere a iubirii Tatălui și accentul repetat pe identitatea noastră prezentă ca copii ai lui Dumnezeu. Lăsați cuvintele să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a clarifica scopul iubirii dăruite de Dumnezeu.
Textul este, presupun, în general înțeles ca și cum ar arăta faptul că suntem numiți fiii lui Dumnezeu ca marea exemplificare a minunăției iubirii Sale. Aceasta este o viziune perfect posibilă asupra legăturii și sensului textului. Dar dacă trebuie să traducem cu perfectă acuratețe, trebuie să redăm nu 'că să fim numiți', ci 'pentru ca să fim numiți fiii lui Dumnezeu'. Sensul atunci este că iubirea dăruită este mijlocul prin care se împlinește planul ca să fim numiți fiii Săi. Ceea ce Ioan ne cheamă să contemplăm cu uimire și recunoștință nu este doar faptul acestei iubiri minunate, ci și scopul glorios către care ea ne-a fost dată și lucrează. Nu pare să existe niciun motiv pentru a trece peste acest sens în favoarea 'că' mai vag din versiunea noastră. Dumnezeu dăruiește marea și minunata Sa iubire în Isus Hristos și toate darurile și puterile care trăiesc în El ca parfumul în trandafir. Toată această dărnicie abundentă de iubire, de nespus cum este, poate fi privită ca având un mare scop, pe care Dumnezeu îl consideră demn chiar de o astfel de cheltuială, și anume ca oamenii să devină, în sensul cel mai profund, copiii Săi. Nu atât la contemplarea fericirii noastre de a fi fii, cât la privirea evlavioasă asupra iubirii care, prin procesul ei minunat, a făcut posibil să fim fii, suntem chemați aici.Maclaren se îndreaptă spre cruce ca măsură a iubirii divine.
Așadar, trebuie să ne întoarcem la lucrarea lui Hristos și mai ales la moartea Sa, dacă vrem să estimăm iubirea lui Dumnezeu. Potrivit învățăturii constante a lui Ioan, aceea este marea dovadă că Dumnezeu ne iubește. Cea mai minunată revelație pentru fiecare inimă de om a adâncurilor acelei inimi divine stă în darul lui Isus Hristos. Apostolul mă îndeamnă 'priviți ce fel de iubire'. Mă întorc la Cruce și văd acolo o iubire care nu se dă înapoi de la niciun sacrificiu, ci 'Îl dă pe El la moarte pentru noi toți'. Mă întorc la Cruce și văd acolo o iubire care nu este trezită de nicio vrednicie de iubire din partea mea, ci vine din adâncul Ființei Sale Infinite, care iubește pentru că trebuie și care trebuie pentru că este Dumnezeu. Mă întorc la Cruce și văd acolo manifestată o iubire care suspină după recunoaștere, care nu dorește nimic de la mine decât răsplata sărmanei mele afecțiuni și tânjește să vadă propria ei asemănare în mine. Și văd acolo o iubire care nu va fi alungată de păcat, neajunsuri și rău, ci își revarsă comorile asupra celor nevrednici, ca soarele pe un gunoi. Așadar, revărsându-se prin întunericul eclipsei și vorbindu-mi chiar în tăcerea înfricoșătoare în care Fiul Omului a murit acolo pentru păcat, 'privesc' și aud 'felul de iubire pe care Tatăl ni l-a dăruit', mai puternic decât moartea și păcatul, înarmat cu toată puterea, mai blând decât căderea rouei, nemărginit și fără sfârșit, în măsura sa nemăsurat, în calitatea sa transcendent – iubirea lui Dumnezeu față de mine în Isus Hristos Mântuitorul meu.Maclaren definește adevăratele semne ale filiației prin credință și dreptate.
Toate acestea sunt binecuvântat și veșnic adevărate; dar este de asemenea adevărat că există o relație mai înaltă decât aceea căreia i se dă numele 'copii ai lui Dumnezeu' mai exact și căreia în Noul Testament i se limitează acest nume. Dacă întrebați care este acea relație, permiteți-mi să vă citez trei pasaje din această Epistolă care vor răspunde la întrebare. 'Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu', aceasta este prima; 'Oricine face dreptate este născut din Dumnezeu', aceasta este a doua; 'Oricine iubește este născut din Dumnezeu', aceasta este a treia. Sau pentru a le pune pe toate într-o singură expresie care le cuprinde pe toate, în marile cuvinte ale prologului său din primul capitol al Evangheliei lui Ioan găsiți aceasta: 'Câtor au primit pe El, le-a dat putere să devină fiii lui Dumnezeu'. A crede în Hristos cu încredere iubitoare produce, iar a face dreptate și a iubi frații, ca rezultat al acelei credințe, dovedesc faptul filiației în sensul ei cel mai înalt și mai adevărat.
Considerați
Considerare
Maclaren îndeamnă la o asigurare încrezătoare, la nivel de inimă, a filiației noastre prezente.
Luați o altă lecție. Apostolul nu s-a temut să spună 'Știu că sunt copil al lui Dumnezeu'. Sunt mulți oameni foarte buni, ale căror buze tremurânde și timide nu au îndrăznit niciodată să spună 'Știu'. Ei vor spune 'Ei bine, sper', sau uneori, ca și cum asta nu ar fi destul de nesigur, vor pune un adverb sau două și vor spune 'Sper cu umilință că sunt'. Este un fel de creștinism mult mai robust, mult mai adevărat, da, și mai umil de asemenea, care aruncă toate considerațiile despre caracterul și meritele mele proprii și tot restul acelei gunoaie curat în spatele meu și când Dumnezeu spune 'Fiul Meu!' spune 'Tatăl meu;' și când Dumnezeu ne numește copiii Săi, sare în sus și răspunde cu bucurie 'Și suntem!' Nu vă temeți să fiți prea încrezători, dacă încrederea voastră este clădită pe Dumnezeu și nu pe voi înșivă; dar temeți-vă să fiți prea neîncrezători și temeți-vă să aveți multă dreptate de sine mascându-se sub chipul unei conștiințe atât de profunde a propriei nevrednicii încât nu îndrăzniți să vă numiți copil al lui Dumnezeu. Nu este o chestiune de vrednicie sau nevrednicie. Este o chestiune, în primul rând și în principal, a adevărului promisiunii lui Hristos și a suficienței Crucii lui Hristos; și într-o măsură foarte subordonată a oricărui lucru care vă aparține.
Răspunde
Cum remodelează iubirea plină de scop a Tatălui felul în care priviți identitatea voastră astăzi? În ce domeniu al vieții vă invită Duhul să treceți de la simpla adeziune la o bucuroasă asigurare personală? Unde ar putea fi nevoie să vă întoarceți privirea mai statornic spre cruce și darul Duhului?
Roagă-te
Rugăciune
Tată preabun, Îți mulțumim pentru iubirea care se pleacă să ne numească copiii Tăi. Dă-ne ochi să privim felul ei în darul Fiului Tău și al Duhului care locuiește în noi. Întărește inimile noastre să răspundă chemării Tale cu strigătul bucuros 'Și astfel suntem'. Ferește-ne de orice distragere care ar întuneca această viziune și învață-ne să trăim ca cei care aparțin cu adevărat Ție. Fie ca asigurarea filiației noastre să crească mai adânc până când Te vom vedea față în față. În numele lui Isus, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →