Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 15 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a Scripturii de către Ioan Calvin continuă să hrănească Biserica cu claritate și profunzime. În tratarea sa a capitolului 15 din Faptele Apostolilor, Calvin urmărește conflictul timpuriu privind circumcizia și legea, arătând cum libertatea Evangheliei a fost apărată în mijlocul unei dispute aspre. Cuvintele sale ne invită să vedem providența lui Dumnezeu lucrând chiar și în luptele interne ale Bisericii. Pe măsură ce îi urmăm comentariul astăzi, suntem atrași într-o apreciere mai profundă pentru unitatea cumpărată de Hristos și curajul necesar pentru a o păzi. Fie ca perspectivele lui Calvin să ne întărească înțelegerea harului și să ne pregătească inimile pentru o mărturie credincioasă.
Citește
Citire
Ne întoarcem acum la capitolul al cincisprezecelea din Faptele Apostolilor. Să fie citit textul încet și cu rugăciune, permițând narațiunii sale despre dezbatere, decizie și libertatea Evangheliei să se așeze în inimă. Observă tensiunea dintre frați, apelul la apostoli și afirmația clară că mântuirea vine prin har. Pe măsură ce cuvintele sunt auzite, cere Duhului să deschidă mintea către același adevăr pe care Calvin s-a trudit să îl apere.
Studiu
Calvin începe prin a descrie războiul domestic cu care s-au confruntat Pavel și Barnaba.
1. După ce Pavel și Barnaba au îndurat multe lupte împotriva dușmanilor declarați ai Evangheliei, Luca începe acum să declare că au fost încercați printr-un război domestic; astfel încât era potrivit ca doctrina și slujirea lor să fie probate prin toate mijloacele, pentru ca să apară mai bine că erau înzestrați de Dumnezeu și înarmați împotriva tuturor atacurilor lumii și ale Satanei. Căci aceasta nu era o mică întărire pentru doctrina lor, în faptul că, fiind zguduită și bătută cu atâtea mașinării, a stat totuși, și cursul ei nu a putut fi întrerupt de atâtea piedici. De aceea, în acest scop Pavel se laudă că a suferit lupte din afară și spaime dinăuntru (2 Corinteni 7:5). Această istorie este demnă de remarcat; căci deși ne dezgustăm în mod natural de cruce și de orice fel de persecuție, totuși discordia civilă și domestică este mai periculoasă, ca nu cumva să ne descurajeze. Când tiranii își îndreaptă forța și se aruncă violent asupra oamenilor, carnea într-adevăr se teme; și toți cei care nu sunt înzestrați cu duhul fortitudinii tremură din toată inima; dar atunci conștiințele lor nu sunt propriu-zis atinse de vreo ispită. Căci se știe că aceasta este ca și cum ar fi starea fatală a Bisericii. Dar când se întâmplă ca frații să se certe între ei și Biserica să fie în tulburare în interiorul ei, nu poate fi altfel decât ca mințile slabe să fie tulburate și să leșine; și mai ales când controversa este despre doctrină, care singură este legătura sfântă a unității frățești. În cele din urmă, nimic nu vatămă mai mult Evanghelia decât discordia civilă, pentru că nu numai că străpunge și rănește conștiința slabă, dar oferă și prilej celor răi să bârfească.Despre bărbații care au venit din Iudeea, Calvin scrie:
Care au coborât din Iudeea. Acest văl și această culoare erau foarte puternice pentru a înșela chiar și pe oamenii buni atunci. Ierusalimul era cinstit nu fără motiv printre toate bisericile, pentru că îl venerau ca pe mama lor. Căci Evanghelia a fost dedusă, ca și cum ar fi fost prin conducte și țevi, din acea fântână. Acești seducători vin de acolo; ei pretind apostolii; se laudă că nu aduc nimic decât ceea ce au învățat de la ei. Ei orbește și pătează ochii celor nepricepuți cu acest fum; iar cei care sunt ușuratici și răi apucă cu lăcomie culoarea care le este oferită. Tulburarea Bisericii, ca o furtună, îi zguduie pe cei care erau altfel buni și moderați, astfel încât sunt siliți să se poticnească. De aceea, trebuie să remarcăm această viclenie a Satanei, că abuzează de numele oamenilor sfinți ca să îi înșele pe cei simpli, care, fiind câștigați de venerația față de oameni, nu îndrăznesc să cerceteze lucrul în sine. Luca nu exprimă, într-adevăr, cu ce afecțiune erau mișcați acești ticăloși; totuși este probabil ca un zel pervers să fi fost cauza care i-a determinat să se ridice împotriva lui Pavel și Barnaba; căci există anumite firi grosolane cărora nimic nu le place decât ceea ce este al lor. Ei văzuseră că circumcizia și alte rânduieli ale legii erau respectate la Ierusalim; oriunde ajung, nu pot suporta nimic care nu este în acord cu acestea, ca și cum exemplul unei singure biserici ar lega toate celelalte biserici cu o anumită lege. Și deși astfel de oameni sunt purtați de un zel preposter pentru a provoca tulburări, totuși sunt înțepați în interior de ambiția lor și de un anumit fel de încăpățânare. Cu toate acestea, Satana are ceea ce vrea; căci mințile celor evlavioși au o astfel de ceață aruncată înaintea lor încât abia pot deosebi negrul de alb.Calvin examinează apoi de ce Pavel nu a putut rămâne tăcut cu privire la problema legii.
Eroarea ar fi putut părea tolerabilă la prima vedere. De ce nu disimulează atunci Pavel, cel puțin pentru un timp scurt, ca să nu zguduie Biserica cu conflict? Căci disputa era despre lucruri externe, despre care Pavel însuși interzice în altă parte să stea și să se certe prea mult. Dar au fost trei cauze grele care l-au silit să se împotrivească. Căci, dacă păzirea legii este necesară, mântuirea omului este legată de fapte, care trebuie întemeiate numai pe harul lui Hristos, pentru ca credința să fie așezată și liniștită. De aceea, când Pavel a văzut închinarea legii pusă împotriva dreptății libere a credinței, nu i-a fost îngăduit să tacă, dacă nu ar fi vrut să-L trădeze pe Hristos. Căci, văzând că adversarii negau că cineva ar fi mântuit, decât cel care păzea legea lui Moise, prin acest mijloc ei au transferat lucrărilor slava mântuirii, pe care au luat-o de la Hristos, și, zguduind siguranța, au chinuit sufletele nenorocite cu neliniște. Din nou, nu era un lucru mic, nici de mică importanță, să jefuiască și să prade sufletele credincioase de libertatea dobândită prin sângele lui Hristos. Deși libertatea interioară a Duhului era comună și părinților ca și nouă, totuși știm ce spune Pavel, că ei erau închiși sub paza și custodia copilărească a legii, astfel încât nu se deosebeau prea mult de slujitori; dar noi suntem slobozi de sub supravegherea legii după ce Hristos a fost descoperit (Galateni 3:24), și avem mai multă libertate, timpul minorității noastre fiind, ca să zicem așa, încheiat. Al treilea viciu al acestei doctrine a fost că a întunecat lumina Bisericii sau cel puțin a pus, ca să zicem așa, anumite nori, ca Hristos, Soarele dreptății, să nu dea lumină desăvârșită. În rezumat, creștinismul ar fi ajuns curând la nimic dacă Pavel ar fi cedat unor astfel de începuturi. De aceea, el intră în luptă, nu pentru netăierea împrejur externă a cărnii, ci pentru mântuirea liberă a oamenilor. În al doilea rând, ca să achite și să elibereze conștiințele evlavioase de blestemul legii și de vina morții veșnice. În cele din urmă, ca, după ce toate piedicile sunt îndepărtate, strălucirea harului lui Hristos să strălucească ca într-un cer plăcut și senin. Mai mult, acești ticăloși au adus o mare nedreptate legii când au corupt în mod rău folosirea ei dreaptă. Aceasta era slujba naturală și dreaptă a legii, să conducă oamenii de mână, ca un învățător, la Hristos; de aceea, nu putea fi coruptă mai rău decât atunci când, sub pretextul ei, puterea și harul lui Hristos erau micșorate.
Considerați
Considerare
Calvin aplică principiul la apărarea doctrinei curate.
În acest fel trebuie să privim în izvoarele tuturor întrebărilor, ca nu cumva prin tăcerea noastră să trădăm adevărul lui Dumnezeu, ori de câte ori vedem că Satana, prin viclenia sa, țintește drept la el; și nici mințile noastre să nu fie schimbate și să slăbească prin niciun pericol sau reproșuri și calomnii, pentru că trebuie să apărăm constant religia curată, chiar dacă cerul și pământul ar trebui să se unească. Slujitorii lui Hristos nu trebuie să fie luptători (2 Timotei 2:24); de aceea, dacă s-a ivit vreo ceartă, ei trebuie mai degrabă să studieze să o liniștească și să o împace prin moderația lor, decât să sufle îndată la asalt. În al doilea rând, ei trebuie să ia mare grijă de conflicte superflue și deșarte; și nici nu vor trata controverse de mică greutate; dar când văd că Satana se mândrește atât de mult, încât religia nu poate continua în siguranță și sănătate decât dacă este prevenit, ei trebuie să-și ia inimă și să se ridice pentru a rezista; și nici să nu se teamă să intre chiar în cele mai urâte lupte. Numele păcii este într-adevăr plauzibil și dulce, dar blestemată este acea pace care este cumpărată cu o pierdere atât de mare, încât suferim ca doctrina lui Hristos să piară, prin care singură creștem împreună în unitate evlavioasă și sfântă.
Răspunde
Răspuns
Unde în propriile tale cercuri a amenințat cearta asupra unor chestiuni secundare unitatea Evangheliei? Cum te încurajează exemplul lui Calvin la statornicie fără încăpățânare? În ce fel ai putea să te odihnești mai clar în harul care eliberează conștiința?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Suveran, înălțăm harul prin care Hristos a eliberat conștiințele noastre de orice jug al legii, declarând mântuirea doar prin credință. Susține Biserica Ta în adevărul Evangheliei, dăruind înțelepciune prin Duhul Tău ori de câte ori apar dispute, ca să ne odihnim pe deplin în credincioșia legământului Tău. Păstrează-ne statornici până în ziua când harul singur va fi lauda noastră veșnică.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →