← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Lăstarul tandru pe muntele înalt: Sufletul care se întoarce va trăi

Ezechiel 17-18Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)22 min
Deschidere
Lângă râul Chebar, preotul-profet Ezechiel primește o ghicitoare: doi vulturi mari și o viță de vie, regi și un regat ascunși sub o parabolă. Este istoria ultimei trădări a lui Iuda — Sedechia încrezându-se în Egipt, rupând jurământul pe care l-a făcut Babilonului și trăgând cetatea în jos. Totuși, Fericitul Teodoret al Cirului, un mare Părinte al Răsăritului creștin și o voce sobră a școlii antiohiene, nu ne va lăsa să ne oprim la politică. Căci la sfârșitul capitolului șaptesprezece, ghicitoarea se întoarce spre slavă: Dumnezeu Însuși va tăia un lăstar tandru din vârful cel mai înalt al cedrului înalt și îl va planta pe un munte înalt al lui Israel, unde devine un copac mare și fiecare pasăre a cerului se odihnește la umbra lui. Teodoret îl citește despre Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos — pogorârea Sa din rădăcina regală a lui David, patima Sa pe înălțimea Golgotei, învierea Sa și Biserica în care toate neamurile își găsesc adăpost. Apoi capitolul optsprezece trece de la regi la fiecare suflet în parte și pune piatra de temelie a întregii pocăințe: sufletul care păcătuiește va muri, dar Dumnezeu care judecă nu are plăcere în acea moarte — El dorește doar ca păcătosul să se întoarcă și să trăiască.
Citește
Citește Ezechiel 17–18 — parabola vulturului celui mare care a tăiat vârful cedrului și l-a dus în Babilon; vița de vie plantată lângă ape multe care și-a întors rădăcinile spre un al doilea vultur, regele Egiptului; sentința Domnului asupra regelui care 'a necinstit jurământul ca să calce legământul'; și apoi făgăduința: 'Voi lua chiar din cei aleși ai cedrului înalt de la vârf… și îl voi planta pe un munte înalt… și sub el se va odihni fiecare pasăre și fiecare ființă înaripată sub umbra lui se va odihni.' Apoi capitolul optsprezece: proverbul uzat 'Părinții au mâncat struguri acri și dinții copiilor s-au strepezit'; răspunsul lui Dumnezeu 'toate sufletele sunt ale Mele… sufletul care păcătuiește, acela va muri'; omul drept care va trăi, fiul cel rău care va muri în propriul său păcat, omul cel rău care se întoarce și nu i se mai aduce aminte de fărădelegile sale; și marele cuvânt al milei 'Nu voi voi nicidecum moartea celui care calcă legea… ci ca el să se întoarcă din calea sa cea rea și să trăiască.'
Studiu

Studiază

Cine este lăstarul tandru pe care Dumnezeu Însuși îl plantează pe muntele înalt? Teodoret cercetează fiecare alt candidat — Zorobabel, Macabeii — și constată că niciunul nu se potrivește unui copac la a cărui umbră se odihnesc toate neamurile; și astfel concluzionează limpede că acestea sunt prevestite despre Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care după trup și-a tras neamul din David, având strămoșii nu din vreun vlăstar al împărăției, ci din însăși succesiunea regilor. Tăierea însăși o citește despre Întrupare, căci Dumnezeu și-a asumat firea noastră din acea rădăcină regală: carnea pe care a asumat-o Însuși Stăpânul a tăiat-o, după cum am spus mai înainte; căci Și-a zidit Sieși templul omenesc. Muntele înalt pe care este așezat lăstarul îl citește despre Cruce: Iar înalt este Golgota, unde a fost înfiptă crucea mântuitoare. Iar păsările care se odihnesc sub marele copac sunt sufletele credincioșilor, care își înalță mințile spre cer — Căci aceștia sunt pruncii credinței, trimițându-și mintea în sus și închipuindu-și cele cerești. Dintr-o parabolă a ruinei unei singure națiuni, Teodoret a tras întregul arc al mântuirii.
Considerați

Cugetă

Capitolul optsprezece poartă cuvântul cel mai personal din profet. Poporul avea un proverb care dădea vina pentru suferințele sale pe părinții săi, ca și cum Dumnezeu i-ar pedepsi pe cei nevinovați pentru cei vinovați. Teodoret arată cum Domnul îl răstoarnă — nu păcatul moștenit, ci cel ales este judecat, și însuși sufletul care păcătuiește va plăti pedepsele. Aceasta nu este o sentință aspră, ci ușa nădejdii, căci dacă păcatul este al meu prin alegere, atunci prin pocăință poate fi desfăcut. Astfel Teodoret se minunează cât de departe ajunge primirea lui Dumnezeu — chiar și pe cel care a călcat legea toată viața, în clipa în care se întoarce, este primit: când se convertește și folosește pocăința și alege calea dreptății, și îl primesc și îl socotesc vrednic de viață. Și aude în capitol însăși inima lui Dumnezeu, care ne-a creat nu ca să ne distrugă: Nu doresc, zice, moartea celui care calcă legea, ci pocăința lui; căci nu ca să pedepsesc am plăsmuit firea oamenilor, ci ca să dau viață. Aceasta este piatra de temelie a pocăinței pe care o mărturisește întreaga Biserică — că Dumnezeu care este drept este și Dumnezeu care așteaptă întoarcerea unui singur suflet.
Răspunde
Privește mai întâi muntele înalt și copacul de pe el. Lăstarul pe care l-a plantat Dumnezeu este Hristos, înălțat pe muntele înalt al Golgotei și înviat din nou, iar umbra în care fiecare pasăre își găsește odihnă este Biserica Sa. Ești tu unul dintre sufletele înaripate — trimițându-ți mintea în sus spre cele de sus — sau te târăști printre grijile pământului? Apoi ia capitolul optsprezece acasă la propria ta conștiință. Încetează să dai vina pe părinții tăi, pe împrejurările tale, pe rănile tale, pentru păcatul pe care încă îl alegi; Teodoret nu-ți va lăsa această scuză, căci sufletul care păcătuiește este judecat pentru propria sa alegere, iar ceea ce a legat alegerea, pocăința poate dezlega. Și nu-ți închipui că te-ai rătăcit prea departe ca să te întorci. Dumnezeu pe care L-ai ofensat nu-ți dorește moartea, ci întoarcerea ta; El ți-a plăsmuit firea nu ca s-o pedepsească, ci ca să-i dea viață. Așadar întoarce-te — astăzi, cât timp se mai zice astăzi — de la orice cale rea pe care mergi și trăiește.
Roagă-te
Doamne, Care ai tăiat lăstarul tandru din rădăcina regală și l-ai plantat pe muntele înalt — Fiul Tău întrupat, înălțat pe Golgota cea înaltă și înviat în slavă — adună-mă sub umbra acelui mare copac, printre sufletele înaripate care își trimit mințile în sus spre cele cerești. Învață-mă să las proverbul păcatelor părinților mei și să-mi recunosc pe ale mele; căci sufletul care păcătuiește, acela va muri, și păcatul este al meu prin alegere. Totuși Tu nu dorești moartea celui care calcă legea, ci pocăința lui, căci Ți-ai plăsmuit firea mea nu ca s-o pedepsești, ci ca să-i dai viață. Primește-mă, deci, precum ai făgăduit să primești pe oricine se întoarce, chiar dacă a săvârșit fărădelegi nenumărate; socotește-mă vrednic de viață în mila Ta și nu mă lăsa să mai mor în păcatele mele, ci întoarce-mă din calea mea cea rea și fă-mă să trăiesc. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, împreună cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →