Eterniseed › Curriculum › Iov
Când mă va încerca, voi ieși ca aurul
Deschidere
Mângâierea falsă a lui Elifaz nu a făcut decât să adâncească rana, iar Iov se întoarce de la prietenii săi către singurul vrednic de căutat. 'O, de-aș ști unde L-aș putea găsi, ca să ajung până la scaunul Său!' Este strigătul fiecărui suflet care iubește pe Dumnezeu prin credință și tânjește să-L vadă față către față. Și în aceeași suflare, sigur că nu-L poate găsi pe Dumnezeu prin propria căutare, Iov mărturisește că Dumnezeu l-a găsit pe el: 'El cunoaște calea pe care o iau; când mă va încerca, voi ieși ca aurul.' Sfântul Grigore cel Mare citește aici întreaga școală a sufletului — aleșii, care Îl cunosc pe Dumnezeu prin credință, arzând să-L contemple; focul necazului care curățește mai degrabă decât distruge; și Mijlocitorul Întrupat care S-a coborât la slăbiciunea noastră ca să fim înălțați la puterea Sa. Iov 24 se întoarce apoi la vechea sminteală — făcătorul de rău care pare să scape — și arată ruina neliniștită deja la lucru în el.
Citește
Citește Iov 23 — dorul lui Iov, 'O, de-aș ști unde L-aș putea găsi, ca să ajung până la scaunul Său! Aș pune înaintea Lui pricina mea'; mărturisirea sa că, oriunde ar căuta — înainte, înapoi, la stânga și la dreapta — nu poate percepe pe Dumnezeu, 'dar El cunoaște calea pe care o iau; când mă va încerca, voi ieși ca aurul'; 'Piciorul meu a ținut pașii Săi, calea Lui am păzit-o și nu m-am abătut.' Apoi citește Iov 24 — întrebarea de ce 'vremurile nu sunt ascunse de Cel Atotputernic' și totuși făcătorii de rău par să meargă nejudecați: cei ce mută hotarele, asupresc pe săraci și 'sunt în spaimele umbrei morții'; ucigașul, adulterul care așteaptă amurgul, hoțul care sapă prin case în întuneric — purtați, în cele din urmă, 'ca pleava înaintea vântului.'
Studiu
Dorința lui Iov de a-L 'găsi' pe Dumnezeu este, pentru Grigore, semnul însuși al aleșilor: ei Îl iubesc pe Cel pe care Îl țin deja prin credință și tânjesc să-L țină prin vedere.
Pe Cel pe care Îl cunosc prin credință, toți aleșii doresc să-L vadă și prin propria Sa Formă. Totuși, cum va ajunge vreodată omul slab la Dumnezeu a cărui greutate a maiestății l-ar zdrobi mai degrabă decât mântui? Numai pentru că acea maiestate S-a coborât. Când Iov pledează, 'Să pună dreptate împotriva mea', Grigore aude o profeție a Întrupării, Mijlocitorul trimis împotriva căilor păcătoșilor:
Cel tare peste toate a venit slab printre toate, ca, întrucât S-a potrivit nouă prin slăbiciunea asumată, să ne înalțe la propria Sa putere statornică. Astfel, sufletul care nu poate urca la Dumnezeu este coborât la el. Iar focul care pare să mistuie pe cel drept este în adevăr focul rafinătorului.
Aurul în cuptor este înaintat spre strălucirea firii sale, în timp ce pierde zgura. Necazul face sfântului ceea ce face cuptorul aurului:
sufletele celor drepți sunt încercate, care prin arderea necazului din toate părțile, și-au îndepărtat defectele și și-au sporit punctele bune.
Considerați
Consideră
Dacă Dumnezeu rafinează astfel pe cei drepți, de ce pare să-i lase pe cei răi în pace (Iov 24)? Răspunsul lui Grigore este aceeași răbdare pe care a găsit-o în Iov 21, acum îndreptată spre milă:
este bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, de a îngădui păcătoșilor spațiu pentru pocăință— spațiu pe care îl petrec, nu întorcându-se, ci în nelegiuire proaspătă. Iar libertatea lor aparentă este însăși sentința lor. Sub suprafața calmă a făcătorului de rău prosper, Grigore vede o inimă fără ancoră deloc:
mintea omului rău este 'mai ușoară decât suprafața apei', în aceea că fiecare suflare de ispită care o atinge o trage fără nicio rezistență care să o întârzie. Mânia, mândria, pofta, invidia, minciuna — fiecare rafală îl mână unde vrea, 'ca pleava înaintea vântului.' Astfel, contrastul este complet: omul drept este aur în cuptor, ținut strâns și făcut strălucitor de însăși căldura care îl încearcă; omul rău este apă și pleavă, nestatornic, purtat de vânt, ruinat în mijlocul ușurătății sale. Impunitatea aparentă nu este nicio scăpare, doar o coborâre mai lungă.
Răspunde
Când nu poți găsi pe Dumnezeu — când cauți înainte și înapoi și de fiecare parte și nu întâlnești decât tăcere — auzi certitudinea mai adâncă a lui Iov: 'El cunoaște calea pe care o iau.' Poți pierde vederea Lui; El nu pierde niciodată vederea ta. Iar când vine focul, nu-l citi ca pe mânia Sa. Citește-l ca pe cuptorul care luminează aurul, arzând zgura pe care n-ai putea-o îndepărta niciodată tu însuți și sporind binele pe care El l-a lucrat deja în tine. Cel tare a venit slab printre noi ca încercarea să rafineze și nu să distrugă; încrede-te în mâna Rafinătorului. Tânjește, ca aleșii, nu doar după ușurare, ci după fața Sa — 'ca să ajung până la scaunul Său.' Și nu invidia pe făcătorul de rău care pare să scape de plasă; ușurătatea lui este un spațiu împrumutat pentru o pocăință pe care o refuză, iar inima lui fără ancoră este deja pleavă înaintea vântului. Alege să fii aur în cuptor mai degrabă decât pleavă în calm.
Roagă-te
O, Dumnezeule, pe care inimile noastre Îl caută și nu-L pot găsi, totuși care cunoști calea pe care o luăm: Tu, care ești Cel tare care ai venit slab printre noi, ca să ne ridici la puterea Ta statornică — fii Tu Rafinătorul nostru. Când ne încerci în cuptorul necazului, arde zgura noastră și luminează în noi tot binele pe care harul Tău l-a început, ca să ieșim ca aurul. Ferește-ne de a invidia pe făcătorul de rău care pare să scape și dă-ne în schimb dorul sfinților Tăi, de a ajunge până la scaunul Tău și de a Te privi față către față. Ține inimile noastre șovăitoare statornice împotriva oricărui vânt de ispită și adu-ne prin încercare la strălucirea prezenței Tale. Ție fie slavă și închinare, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →