Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 15-16 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la comentariul lui Ioan Calvin despre capitolele 15 și 16 din Iosua, unde împărțirea pământului între semințiile lui Israel se desfășoară cu atenție atentă la promisiunea divină și la responsabilitatea umană. Reflecțiile lui Calvin evidențiază cum aruncarea sorților dezvăluie mâna suverană a lui Dumnezeu mai degrabă decât simpla întâmplare. Pe măsură ce studiem aceste capitole împreună, suntem invitați să reflectăm atât la credincioșia Cuvântului lui Dumnezeu, cât și la chemarea la ascultare activă în revendicarea a ceea ce a fost dat. Fie ca această lecție să ne întărească încrederea în purtarea de grijă a Domnului și să ne trezească la acțiune credincioasă în moștenirea pe care am primit-o în Hristos.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima pe măsură ce citim capitolele 15 și 16 din Iosua. Aceste pasaje detaliază moștenirea alocată seminției lui Iuda și urmașilor lui Iosif. Observă descrierile atente ale hotarelor și consemnarea atât a succeselor, cât și a eșecurilor în stăpânirea pământului. Lasă textul să-ți amintească de credincioșia lui Dumnezeu față de promisiunile Sale și de importanța ascultării din toată inima. Ia-ți timp să asculți cum aceste alocări străvechi mai vorbesc și astăzi despre propria noastră umblare în credință.
Studiu
Calvin începe prin a-și premite abordarea față de hotarele lui Iuda.
1. Am premis deja că nu voi fi foarte exact în descrierea amplasamentului locurilor și în discutarea numelor, în parte pentru că recunosc că nu sunt bine familiarizat cu știința topografică sau corografică, și în parte pentru că o mare trudă ar produce puțin rod cititorului; [144] ba chiar, poate că cea mai mare parte a cititorilor s-ar osteni și s-ar zăpăci fără a primi vreun folos. În privința subiectului în discuție, trebuie observat că sorțul seminției lui Iuda cade nu doar pe un teren înălțat, înălțimea însăși a teritoriului indicând demnitatea viitoarei împărății, ci o prevestire similară este dată de faptul că este primul sorț care iese. Ceea ce fusese deja obținut prin arme, încep să împartă. Numele celor zece seminții sunt aruncate în urnă. Iuda este preferat tuturor celorlalte. Cine nu vede că este ridicat la cel mai înalt rang, pentru ca profeția lui Iacov să se împlinească? Apoi, în limitele aici trasate, se știe bine că existau pășuni bogate și vii celebrate pentru productivitatea lor și pentru excelența vinurilor lor. În acest fel, în timp ce sorțul corespunde profeției lui Iacov, este perfect clar că nu s-a întâmplat așa din întâmplare; sfântul patriarh nu rostise decât ceea ce fusese dictat de Duhul.El elaborează apoi asupra întinderii teritoriului alocat.
Dacă unii sunt mai pricepuți în privința locurilor, o investigație mai amănunțită le va fi plăcută și folositoare. Dar ca să nu li se pară celor mai puțin informați obositor să citească nume necunoscute, să considere că au obținut cunoștințe de o valoare nu mică, cu condiția să țină minte faptele la care m-am referit pe scurt și sumar — că seminția lui Iuda a fost așezată pe un teren înălțat, ca să fie mai vizibilă decât celelalte, până când sceptrul va răsări din ea — și că o regiune de vii roditoare și pășuni bogate a fost alocată urmașilor săi — și, în sfârșit, toate acestea s-au făcut pentru ca întregul popor să recunoască că nu a fost nimic de natura întâmplării în ieșirea unui sorț care fusese prevestit cu trei secole mai înainte. În plus, este ușor pentru cei neînvățați să deducă din lungul circuit descris că teritoriul astfel alocat unei singure seminții era de mare întindere. [145] Căci deși a avut loc ulterior o anumită micșorare, stăpânirile sale au continuat întotdeauna să fie cele mai mari.Calvin observă apoi determinarea hotarelor prin sorț.
Este necesar, totuși, să se țină minte ceea ce am observat mai înainte, că nimic altceva nu a fost determinat prin sorț decât că hotarul copiilor lui Iuda trebuia să fie contiguu cu pământul Edomului și al copiilor lui Sin, și că hotarul lor, într-o altă direcție, trebuia să fie râul Egiptului și Marea Mediterană — că cei care fuseseră aleși să împartă țara au procedat conform judecății lor celei mai bune, proporționând cantitatea de teritoriu alocată numărului poporului lor, fără a-și extinde hotarele mai departe — și că au urmat aceeași metodă în alte cazuri, după cum cerea vecinătatea sau alte circumstanțe.
Considerați
Considerare
Calvin ia în considerare cazul cetății Iebus.
Va fi vrednic de luat în seamă un singur comentariu despre cetatea Iebus, al cărei nume a fost mai târziu Ierusalim. Deși fusese deja aleasă, prin sfatul ascuns al lui Dumnezeu, pentru sanctuarul Său și pentru scaunul viitoarei împărății, ea a continuat totuși în posesia vrăjmașului până în vremea lui David. În această lungă excludere de la locul pe care se întemeiau sfințenia, excelența și slava restului pământului, a fost o manifestare clară a blestemului divin aplicat ca pedeapsă poporului pentru lenevia sa: deoarece era practic același lucru ca și cum pământul ar fi fost lipsit de principala sa demnitate și podoabă. Dar, pe de altă parte, bunătatea minunată a lui Dumnezeu a fost vizibilă în aceasta, că iebusiții care, din cauza lungii răgazuri care li se dăduse, păreau că și-au înfipt rădăcinile cel mai adânc, au fost în cele din urmă smulși și alungați din poziția lor sigură.Despre eșecul de a-i alunga pe iebusiți, Calvin comentează.
63. Cât despre iebusiți, etc. Aceasta nu oferă nicio scuză poporului și nici nu este consemnată cu acest scop; căci dacă și-ar fi exercitat puterea la întreaga măsură a forței lor și ar fi eșuat în succes, dezonoarea ar fi căzut asupra lui Dumnezeu Însuși, care promisese că va continua cu ei ca conducător al lor până când le va da deplina și liberă posesie a pământului, și că va trimite viespi ca să-i alunge pe locuitori. Prin urmare, s-a datorat în întregime leneviei lor faptul că nu au devenit stăpâni ai cetății Ierusalim. Aceasta nu au fost în stare să o facă; dar torpoarea lor, neglijarea poruncii divine din dragoste de comoditate, au fost adevăratele obstacole.
Răspunde
Răspuns
Cum pune accentul lui Calvin pe alegerea suverană a lui Dumnezeu în sorț la încercare sau încurajează vederea ta asupra propriilor circumstanțe? În ce domenii ale vieții ai putea fi tentat să te mulțumești cu o ascultare parțială mai degrabă decât cu stăpânirea deplină a ceea ce Dumnezeu a promis? Unde simți că Domnul te invită să mergi înainte în credință mai degrabă decât să rămâi în lenevie?
Roagă-te
Rugăciune
O Doamne Suveran, care prin harul legământului Tău ai rânduit poporului Tău moștenirea după înțelepciunea Ta desăvârșită, învață-ne să ne odihnim în mâna Ta suverană și să apucăm prin credință fiecare parte pe care ai pregătit-o. Iartă-ne lenevia și trezește-ne la ascultare activă, ca să umblăm cu sârguință pe căile rânduite nouă, încrezându-ne în credincioșia Ta neschimbătoare. Dăruiește-ne, prin Duhul Tău, curaj să luăm în stăpânire plinătatea a ceea ce a asigurat Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →