Eterniseed › Curriculum › Geneza
Râsul și Legarea: Isaac Dat și Oferit (Geneza 21–22)
Deschidere
Fiul mult-promis s-a născut în cele din urmă, iar numele lui este Râs — Isaac. Apoi, aproape înainte ca bucuria să se așeze, același Dumnezeu care l-a dat poruncește ca el să fie dat înapoi: "Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu Isaac, pe care îl iubești… și oferă-l acolo ca ardere de tot." Geneza 22 este una dintre cele mai teribile și luminoase pagini din toată Scriptura, iar întreaga Biserică, Răsărit și Apus, a citit-o întotdeauna cu cutremur și cu nădejde. Căci Biserica vede aici nu în primul rând o încercare a nervilor unui bătrân, ci o fereastră deschisă asupra inimii lui Dumnezeu — un tată purtând foc și cuțit pe un munte, un fiu purtând pe propriul spate lemnul pe care urmează să moară. Călăuza noastră prin aceste capitole este Fericitul Augustin din Hipona (354–430), marele Părinte al Apusului pe care Biserica Ortodoxă îl cinstește ca Fericit; el o citește, împreună cu Părinții fiecărei epoci, ca o prefigurare a Tatălui care n-ar cruța într-o zi pe propriul Său Fiu. Astfel, râsul din Geneza 21 și legarea din Geneza 22 aparțin împreună: darul și jertfa, bucuria și crucea, ținute într-o singură făgăduință care merge înainte spre Hristos.
Citește
Citire
Citește Geneza 21–22 — nașterea lui Isaac la bătrânețea Sarei și râsul ei de bucurie; alungarea lui Agar și a lui Ismael în pustiu și mila lui Dumnezeu față de băiat; legământul la Beer-Șeba; și apoi marea încercare: porunca lui Dumnezeu de a-l oferi pe Isaac, călătoria de trei zile, lemnul pus pe umerii fiului, altarul, cuțitul oprit de glasul îngerului, berbecul prins în desiș și jurământul de binecuvântare — "în sămânța ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului."
Studiu
Numele însuși al lui Isaac este o parabolă pecetluită. Ambii părinți râsese la făgăduința cu neputință — Avraam cu uimire și încântare, iar Sara, după cum notează Fericitul Augustin, cu un râs încă neîmplinit:
mama lui, când i s-a făgăduit din nou de către acei trei bărbați, râsese, îndoindu-se de bucurie. Dar când copilul este de fapt în brațele ei, râsul se curățește în laudă —
Sara a arătat că râsul ei nu era acela al mustrării disprețuitoare, ci acela al laudei pline de bucurie. Numele băiatului este bucuria unui Dumnezeu care Își ține cuvântul împotriva oricărei neputințe firești. Apoi vine porunca de a-l oferi, iar aici Fericitul Augustin apără mai întâi ideea însăși a unei încercări. O încercare nu este în sine un rău; ea poate fi prilejul celei mai adevărate slave a unui suflet —
orice ispită nu este vrednică de vină, căci ea oferă probare, făcând cunoscut ceea ce credința deja deține. Iar ce deținea credința lui Avraam? Că Dumnezeu care l-a dat pe Isaac prin făgăduință i-l putea da înapoi chiar și din moarte. Astfel
Avraam este vrednic de laudă, pentru că el a crezut tot timpul că fiul său, fiind oferit, va învia. Patriarhul urcă muntele nu în deznădejde, ci în nădejdea învierii.
Considerați
Considerare
Acum lentila răsăriteană deschide scena la adâncimea ei deplină, iar Fericitul Augustin vede pe Hristos în fiecare amănunt. Fiul care poartă lemnul propriei jertfe pe deal este prefigurarea Fiului care Și-a purtat crucea:
Isaac a purtat el însuși la locul jertfei lemnul pe care urma să fie oferit, așa cum Domnul Însuși Și-a purtat propria cruce. Când în cele din urmă cuțitul este oprit și apare un berbec, încurcat de coarne în desiș, înlocuitorul nu este un accident al povestirii, ci o profeție —
Ce a reprezentat atunci el decât pe Iisus, care, înainte de a fi oferit, a fost încununat cu spini de către iudei. Iar în spatele întregului munte stă Tatăl, despre care Apostolul spune
El care nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți. Aceasta este pricina pentru care Răsăritul iubește atât de mult Aqedah: Isaac este cruțat pentru că există un Isaac mai mare care nu va fi cruțat; berbecul moare în locul fiului pentru că Mielul lui Dumnezeu va muri în locul nostru. Cuțitul ridicat al lui Avraam este o întrebare, iar Golgota este răspunsul.
Răspunde
Răspuns
Ce ți-a cerut Dumnezeu să pui pe altar — lucrul dat prin făgăduință, însăși bucuria pe care ai așteptat-o ani de zile să o primești? Geneza 22 nu ne măgulește că o asemenea poruncă este ușoară; tăcerea de trei zile a lui Avraam pe munte este tăcerea unui om care și-a iubit fiul. Totuși, observă unde era ancorată ascultarea lui: nu în resemnare stoică, ci în nădejdea învierii, convingerea că Dumnezeu care dă poate da din nou, chiar și din morți. Nu ni se cere să fabricăm curajul lui Avraam; ni se cere să ne încredem în Dumnezeul lui Avraam — Tatăl care, pe un deal mai târziu, nu Și-a oprit propria mână, ci "nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu… pentru noi toți." Când ți se poruncește să dai înapoi ceea ce iubești mai mult, adu-ți aminte de berbecul din desiș: Dumnezeu Însuși a pregătit deja jertfa, iar ceea ce a pregătit a fost propriul Său Fiu iubit. Pune jos ceea ce El cere. Mâna care o primește este străpunsă și ea dă înapoi mai mult decât ia.
Roagă-te
Rugăciune
O, Dumnezeule al lui Avraam, care ai prefăcut râsul îndoielnic al unei bătrâne femei într-un cântec de laudă și care pe munte Ți-ai pregătit Tu Însuși jertfa: adâncește în mine credința părintelui nostru Avraam, care a crezut că Tu poți să-l învii pe fiul său chiar și din morți. Învață-mă să pun pe altarul Tău orice Îți ceri, încrezându-mă că Tu, care nu L-ai cruțat pe propriul Tău Fiu iubit, nu vei opri de la mine niciun lucru bun. Așa cum Isaac a purtat lemnul propriei jertfe, tot așa Hristosul Tău Și-a purtat crucea pentru mântuirea mea; așa cum berbecul a fost încununat cu spini și a murit în locul fiului, tot așa Mielul lui Dumnezeu a murit în locul meu. Lasă-mă să-L urmez pe El pe fiecare munte pe care îl rânduiești, în ascultare și în nădejde. Ție, Tatălui care ai dat, cu Fiul care a fost oferit și cu Duhul Sfânt care înviază morții, fie slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →