Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 2 — cu Barnes
Deschidere
În tradiția exegetică clară a erudiției prezbiteriene americane, ne întoarcem astăzi la Notele asupra Bibliei ale lui Albert Barnes pentru o parcurgere atentă a capitolului 2 din Romani. Expunerea răbdătoare verset cu verset a lui Barnes ne înfățișează argumentul apostolului cu precizie și reverență, arătând cum același standard al judecății cade asupra iudeului și al neamurilor deopotrivă. Tratarea sa ne invită să ascultăm din nou mărturia Duhului cu privire la responsabilitatea omului și la bogățiile îndelungii răbdări dumnezeiești. Pe măsură ce deschidem aceste pagini, Îl rugăm pe Domnul să ne dăruiască inimi înțelegătoare, ca să primim cuvântul cu smerenie și credință.
Citește
Citire
Să ne îndreptăm acum atenția asupra celui de-al doilea capitol din Romani. Să citim capitolul încet și cu rugăciune, observând mișcarea statornică a apostolului de la demascarea judecății ipocrite la revelarea răsplătirii drepte a lui Dumnezeu. Să lăsăm textul să vorbească fără grabă și să marcăm acele locuri unde Duhul apasă conștiința atât cu privire la purtarea exterioară, cât și la motivul lăuntric.
Studiu
Barnes începe prin a examina forța cuvântului 'deci' de la începutul versetului 1.
Versetul 1. Deci - Διὸ Dio. Forța acestui cuvânt aici a fost subiectul multor discuții. Scopul acestui capitol și al celui următor este de a arăta că iudeii nu erau mai puțin vinovați decât neamurile și că aveau nevoie de binefacerile aceleiași mântuiri. Apostolul face acest lucru arătând că ei aveau o lumină mai mare decât neamurile; și totuși că făceau aceleași lucruri. Totuși, ei aveau obiceiul de a acuza și de a condamna neamurile ca fiind rele și părăsite; în timp ce se scuzau pe ei înșiși pe motiv că posedau Legea și oracolele lui Dumnezeu și erau poporul Său favorit. Apostolul afirmă aici că ei erau de neiertat în păcatele lor, că trebuie să fie condamnați în ochii lui Dumnezeu, pe același temei pe care condamnau neamurile; și anume, că aveau lumină și totuși săvârșeau răutate.El observă apoi îndemânarea apostolului în a se adresa treptat cititorului iudeu.
Așa cum neamurile pe care le judecau erau condamnate și fără scuză Romani 1:20, tot așa erau și iudeii care le condamnau fără scuză pe același principiu; și într-o măsură și mai mare. O, omule - Această adresare este generală pentru orice om care ar face acest lucru. Dar este clar, din legătură, că el se referă în special la iudei. Folosirea acestui cuvânt este un exemplu de îndemânare a apostolului în argumentare. Dacă i-ar fi numit deschis pe iudei aici, ar fi fost probabil să stârnească opoziție din partea lor. De aceea, el abordează subiectul treptat, îl afirmă despre om în general și apoi face o aplicare particulară la iudei. El nu face acest lucru, totuși, până când nu a avansat atât de mult în principiile generale ale argumentului său încât le-ar fi imposibil să evite concluziile sale; și apoi o face în modul cel mai blând și mai amabil, precum și convingător, Romani 2:17 etc.Barnes afirmă apoi convingerea comună că Dumnezeu judecă după adevăr.
Versetul 2. Dar suntem siguri - Grecește, 'Știm'. Adică, este sentimentul comun și admis al omenirii. Este cunoscut și crezut de oameni în general că Dumnezeu va pedepsi astfel de crime. Este implicat în această declarație că acest lucru era cunoscut de iudei și era deosebit de potrivit scopului apostolului să se exprime astfel încât să îi includă pe iudei. Ei știau acest lucru pentru că era pretutindeni învățat în Vechiul Testament și era doctrina recunoscută a națiunii. Scopul apostolului aici, spune Calvin, este de a îndepărta subterfugiile ipocritului, ca nu cumva acesta să se mândrească dacă obținea lauda oamenilor, căci îl aștepta un proces mult mai important la scaunul de judecată al lui Dumnezeu. În exterior, el putea părea bine oamenilor; dar Dumnezeu cerceta inima și vedea faptele ascunse, precum și pe cele deschise ale oamenilor, și cei care practicau în secret ceea ce condamnau deschis nu puteau aștepta să scape de judecata dreaptă a lui Dumnezeu.Cu privire la abuzul milei, el apasă sensul disprețuirii bogățiilor bunătății lui Dumnezeu.
Versetul 4. Sau disprețuiești - Acest cuvânt înseamnă în mod corespunzător a disprețui sau a trata cu neglijență. Nu înseamnă aici că ei tratau în mod declarat bunătatea lui Dumnezeu cu neglijență sau dispreț; ci că o pervertiseră și o abuzau; nu făceau un uz potrivit de ea; nu o considerau potrivită să îi conducă la pocăință; ci derivau o impresie practică că, deoarece Dumnezeu nu venise în judecată și nu îi nimicise, ci continuase să îi urmărească cu binecuvântări, de aceea El nu îi considera pe ei ca păcătoși, sau deduceau că erau nevinovați și în siguranță. Acest argument iudeii erau obișnuiți să îl folosească (compară Luca 13:1-5; Ioan 9:2); și astfel păcătoșii continuă să abuzeze de bunătatea și mila lui Dumnezeu. Bogățiile bunătății Sale - Aceasta este un mod ebraic de a vorbi, pentru 'bogata Sa bunătate', adică pentru bunătatea Sa abundentă sau mare.
Considerați
Considerare
Barnes trage concluzia sobră cu privire la comoara adunată pentru ziua mâniei.
Nu va fi o judecată a capriciului sau a tiraniei, ci o judecată dreaptă, adică o astfel de judecată cum va fi drept să o rostești sau cum trebuie rostită, și de aceea una pe care Dumnezeu o va rosti, căci El va face dreptate; 2 Tesaloniceni 1:6. (2) Pedeapsa celor răi este viitoare. Nu este epuizată în această viață. Este adunată pentru o zi viitoare, și acea zi este o zi a mâniei. Cât de contrar acestui text sunt pretențiile celor care susțin că toată pedeapsa este executată în această viață. (3) Cât de nebunesc, precum și rău, este să aduni o astfel de comoară pentru viitor; să ai singura moștenire în lumea veșnică, o moștenire de mânie și nenorocire!El încheie secțiunea prin a contrasta moștenirea mâniei cu darul vieții veșnice.
Acesta este un principiu mare; și acesta arată că apostolul înseamnă prin 'faptele lor' Romani 2:6, nu doar purtarea lor exterioară, ci gândurile și eforturile lor lăuntrice dovedite prin căutarea slavei etc. Pentru sensul expresiei 'viață veșnică', vezi nota la Ioan 5:24.
Răspunde
Răspuns
1. În ce domeniu al vieții sunt cel mai ispitit să scuz la mine însumi tocmai purtarea pe care o condamn la alții?
2. Cum mă mișcă experiența zilnică a îndelungii răbdări a lui Dumnezeu spre o pocăință autentică mai degrabă decât spre prezumție?
3. Ce înseamnă pentru mine, în mod practic, să caut slava, cinstea și nemurirea în mijlocul îndatoririlor obișnuite?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Milostiv, prin adevărul din Romani 2 cercetează inimile noastre, ca să nu mai judecăm pe alții în timp ce ne scuzăm propriile păcate. Lasă bunătatea Ta să ne conducă la pocăință sinceră și dă-ne ajutorul Duhului ca să umblăm în ascultare răbdătoare în loc să prezumăm asupra harului Tău. Pregătește-ne pentru ziua în care fiecare lucrare va fi judecată în dreptate desăvârșită și susține-ne prin nădejdea vieții veșnice până în acea zi. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →