← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Evrei

Evrei 5 — cu Matthew Henry

Evrei 5Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Astăzi stăm cu vocea statornică a lui Matthew Henry în timp ce deschide capitolul 5 din Evrei și urmărește preoția lui Hristos. Henry scrie cu grijă pastorală, arătând cum fiecare detaliu al slujbei ne îndreaptă spre Fiul care a fost chemat, calificat și desăvârșit pentru noi. Comentariul său ne invită să zăbovim asupra tainei unui mare preot luat dintre oameni, dar numit de Dumnezeu însuși. Pe măsură ce îi urmăm paragrafele, vom vedea atât modelul general al preoției, cât și slava singulară a lui Hristos după rânduiala lui Melchisedec. Să lase expunerea sa măsurată să ne întărească inimile și să ne pregătească să primim cuvântul cu atenție proaspătă.
Citește

Citire

Luați un moment liniștit pentru a citi integral capitolul 5 din Evrei. Ascultați mișcarea atentă de la cerințele generale ale preoției la chemarea unică și suferința lui Hristos. Observați cum capitolul se încheie cu o blândă mustrare care îndeamnă credincioșii să crească dincolo de lapte. Lăsați textul să se așeze înainte de a ne întoarce la observațiile lui Henry asupra acelorași versete.
Studiu
Henry începe prin a descrie felul de ființe din care trebuie luat marele preot. I. Despre ce fel de ființe trebuie să fie marele preot. El trebuie luat dintre oameni; trebuie să fie om, unul dintre noi, os din oasele noastre, carne din carnea noastră și duh din duhurile noastre, părtaș la firea noastră și purtător de steag între zece mii. Aceasta implică: 1. Că omul a păcătuit. 2. Că Dumnezeu nu ar admite ca omul păcătos să vină la El direct și singur, fără un mare preot, care trebuie luat dintre oameni. 3. Că Dumnezeu a binevoit să ia unul dintre oameni, prin care ei să se poată apropia de Dumnezeu cu nădejde, iar El să-i primească cu cinste. 4. Că oricine va fi acum binevenit la Dumnezeu dacă vine la El prin acest preot al Său. Henry explică apoi cum primește marele preot chemarea și de ce nimeni nu poate lua slujba pentru sine. V. Cum trebuia marele preot să fie chemat de Dumnezeu. El trebuie să aibă atât o chemare lăuntrică, cât și una din afară pentru slujba sa: Căci nimeni nu-și ia această cinste singur (v. 4), adică nimeni nu trebuie s-o facă, nimeni nu poate s-o facă în mod legal; dacă cineva o face, trebuie socotit uzurpator și tratat ca atare. Aici observăm: 1. Slujba preoției era o cinste foarte mare. Să fii folosit să stai între Dumnezeu și om, reprezentând când pe Dumnezeu și voia Sa oamenilor, când pe om și pricina sa înaintea lui Dumnezeu, și mijlocind între ei în privința unor lucruri de cea mai mare însemnătate — încredințat de ambele părți cu cinstea lui Dumnezeu și fericirea omului — trebuie să facă slujba foarte cinstită. 2. Preoția este o slujbă și o cinste pe care nimeni nu trebuie să și-o ia singur; dacă o face, nu poate aștepta nici succes în ea, nici răsplată pentru ea, decât de la sine. El este un intrus care nu este chemat de Dumnezeu, așa cum a fost Aaron. Observăm: (1.) Dumnezeu este izvorul a toată cinstea, mai ales a cinstei spirituale adevărate. El este izvorul autorității adevărate, fie că cheamă pe cineva la preoție într-un mod extraordinar, cum l-a chemat pe Aaron, fie într-un mod obișnuit, cum și-a chemat urmașii. (2.) Numai aceia pot aștepta ajutor de la Dumnezeu, primire din partea Lui și prezența și binecuvântarea Lui asupra lor și asupra slujirilor lor, care sunt chemați de Dumnezeu; ceilalți pot aștepta un blestem în loc de binecuvântare. Henry se întoarce apoi la împlinirea slujbei preoțești a lui Hristos în zilele trupului Său. 1. Împlinirea slujbei Sale de preoție (v. 7): Care, în zilele trupului Său, când a adus rugăciuni și cereri etc. Aici observăm: (1.) Și-a luat trup și a locuit în el câteva zile; a devenit om muritor și Și-a socotit viața în zile, dându-ne astfel o pildă cum să ne socotim și noi viața. Dacă ne-am socoti viața în zile, ar fi un mijloc de a ne grăbi să facem lucrarea fiecărei zile în ziua ei. (2.) Hristos, în zilele trupului Său, S-a supus morții; a flămânzit, a fost un Iisus ispitit, sângerând, murind! Trupul Său este acum în cer, dar este un trup duhovnicesc, slăvit. (3.) Dumnezeu Tatăl era în stare să-L mântuiască de la moarte. Ar fi putut împiedica moartea Lui, dar n-a vrut; căci atunci marele plan al înțelepciunii și harului Său ar fi fost zădărnicit. Ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă Dumnezeu L-ar fi mântuit pe Hristos de la moarte? Iudeii au spus cu batjocură: Să-L mântuiască acum, dacă Îl vrea, Mt 27,43. Dar a fost în bunătate față de noi că Tatăl n-a îngăduit ca acest pahar amar să treacă de la El; căci atunci ar fi trebuit să bem drojdia lui și să fim nenorociți pentru totdeauna. (4.) Hristos, în zilele trupului Său, a adus rugăciuni și cereri Tatălui Său, ca o arvună a mijlocirii Sale în cer. Avem multe exemple de rugăciuni ale lui Hristos. Aceasta se referă la rugăciunea Sa din agonie (Mt 26,39 și In 27,46) și la cea dinainte de agonie (In 17), pe care a înălțat-o pentru ucenicii Săi și pentru toți cei ce vor crede în numele Lui. (5.) Rugăciunile și cererile pe care le-a adus Hristos au fost însoțite de strigăte puternice și lacrimi, dându-ne astfel o pildă nu numai să ne rugăm, ci să fim fierbinți și stăruitori în rugăciune. Câte rugăciuni uscate, câte puține rugăciuni umede aducem noi lui Dumnezeu! (6.) Hristos a fost ascultat în ceea ce a temut. Cum? Fiindcă a fost răspuns prin sprijiniri prezente în și sub agoniile Sale și prin faptul că a fost purtat bine prin moarte și mântuit de ea printr-o înviere slăvită: A fost ascultat în ceea ce a temut. A avut un simțământ înfricoșat de mânia lui Dumnezeu, de greutatea păcatului. Firea Sa omenească era gata să se prăbușească sub povara grea și s-ar fi prăbușit dacă ar fi fost cu totul părăsit în privința ajutorului și mângâierii de la Dumnezeu; dar a fost ascultat în aceasta, a fost sprijinit sub agoniile morții. A fost purtat prin moarte; și nu există mântuire reală de la moarte decât să fii purtat bine prin ea. Putem avea multe vindecări de boală, dar nu suntem mântuiți de la moarte până nu suntem purtați bine prin ea. Iar cei ce sunt astfel mântuiți de la moarte vor fi pe deplin eliberați la urmă printr-o înviere slăvită, a cărei arvună și prim rod a fost învierea lui Hristos.
Considerați

Cugetare

Henry revine la rânduiala lui Melchisedec și la lucrurile mai adânci pe care dorește să le dezvăluie. I. El declară că avea multe lucruri pe care le putea spune despre această persoană tainică numită Melchisedec, a cărui preoție era veșnică și de aceea mântuirea dobândită prin ea trebuia să fie și ea veșnică. Avem o relatare mai amănunțită despre acest Melchisedec în cap. 7. Unii socotesc că lucrurile pe care apostolul le înțelege, care erau greu de rostit, nu erau atât despre Melchisedec însuși, cât despre Hristos, al cărui chip era Melchisedec. Și fără îndoială că acest apostol avea multe lucruri de spus despre Hristos care erau foarte tainice, greu de rostit; sunt mari taine în persoana și slujbele Răscumpărătorului; creștinismul este marea taină a evlaviei.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta încerci încă să te apropii de Dumnezeu fără preotul rânduit? Cum a modelat învățarea ascultării prin suferință a lui Hristos propria ta voință de a asculta? Ce principii de început trebuie să revizitezi ca să poți trece la hrana tare a cuvântului?
Roagă-te

Rugăciune

Tată milostiv, Te lăudăm pentru Fiul care a devenit Marele nostru Preot desăvârșit, învățând ascultarea prin suferință și deschizând calea mântuirii veșnice. Prin Duhul Tău, întărește-ne să lăsăm în urmă pruncia spirituală, deprinzându-ne simțurile să deosebească binele de rău, pe măsură ce ne hrănim cu hrana tare a Cuvântului Tău și creștem spre maturitate în Hristos. Ține-ne mereu dependenți doar de El, pe măsură ce ne apropiem de tronul harului Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →