← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ioan

Ioan 3 — cu Ioan Calvin

Ioan 3Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În paginile Scripturii, puține întâlniri dezvăluie inima evangheliei la fel de clar ca întâlnirea lui Isus cu Nicodim. Astăzi stăm cu Ioan Calvin, a cărui expunere atentă a capitolului 3 din Ioan deschide ușa către misterul nașterii din nou. Cuvintele lui Calvin ne invită să lăsăm deoparte orice piedică și să primim lucrarea de înnoire a Duhului. Comentariul său ne ghidează prin primele principii pe care fiecare ucenic trebuie să le îmbrățișeze. Să ascultăm cu atenție în timp ce Calvin ne conduce în această conversație sfântă.
Citește
Liniștește-ți inima și citește capitolul 3 din Ioan cu încetineală. Lasă cuvintele lui Isus către Nicodim să răsune în mintea ta. Observă întrebările care se ridică și promisiunile care strălucesc prin ele. În timp ce citești, pregătește-te să primești îndrumarea lui Calvin despre ce înseamnă cu adevărat să intri în împărăția lui Dumnezeu.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a introduce întâlnirea cu Nicodim. 1. Era însă un om dintre farisei. În persoana lui Nicodim, evanghelistul ne arată acum cât de zadarnică și trecătoare era credința celor care, fiind treziți de minuni, s-au declarat deodată ucenici ai lui Hristos. Căci, deoarece acest om era din rândul fariseilor și deținea rang de conducător în neamul său, trebuie să fi fost cu mult mai ales decât alții. Mulțimea, în cea mai mare parte, este ușoară și nestatornică; dar cine nu ar fi crezut că acela care avea învățătură și experiență era și un om înțelept și prudent? Totuși, din răspunsul lui Hristos este evident că nimic nu era mai departe de intenția lui în a veni decât dorința de a învăța primele principii ale religiei. Dacă acela care era conducător printre oameni este mai mic decât un copil, ce ar trebui să gândim despre mulțimea de rând? Deși scopul evanghelistului a fost să arate, ca într-o oglindă, cât de puțini erau în Ierusalim cei pregătiți cum se cuvine să primească Evanghelia, totuși, din alte motive, această istorisire ne este foarte folositoare; și mai ales pentru că ne învață despre firea depravată a omenirii, care este intrarea potrivită în școala lui Hristos și care trebuie să fie începutul formării noastre pentru a progresa în învățătura cerească. Căci esența cuvântării lui Hristos este că, pentru a fi adevărații Săi ucenici, trebuie să devenim oameni noi. Dar, înainte de a merge mai departe, trebuie să stabilim din împrejurările relatate aici de evanghelist care au fost obstacolele ce l-au împiedicat pe Nicodim să se dea pe deplin lui Hristos. La versetul 3, Calvin continuă să explice necesitatea nașterii din nou. A VEDEA împărăția lui Dumnezeu are același înțeles cu a intra în împărăția lui Dumnezeu, după cum vom percepe îndată din context. Dar se înșală cei care presupun că împărăția lui Dumnezeu înseamnă cerul; căci ea înseamnă mai degrabă viața duhovnicească, care este începută prin credință în această lume și crește treptat în fiecare zi potrivit progresului continuu al credinței. Așadar, înțelesul este că niciun om nu poate fi cu adevărat unit cu Biserica, astfel încât să fie socotit printre copiii lui Dumnezeu, până nu a fost mai întâi înnoit. Această expresie arată pe scurt care este începutul creștinismului și, în același timp, ne învață că ne naștem exilați și cu totul înstrăinați de împărăția lui Dumnezeu și că există o stare perpetuă de vrajbă între Dumnezeu și noi, până când El ne face cu totul diferiți prin nașterea noastră din nou; căci afirmația este generală și cuprinde întregul neam omenesc. Dacă Hristos ar fi spus unei singure persoane sau câtorva indivizi că nu pot intra în cer dacă nu au fost mai întâi născuți din nou, am fi putut presupune că sunt arătate doar anumite caractere, dar El vorbește despre toți fără excepție; căci limbajul este nelimitat și are același înțeles cu astfel de termeni universali ca aceștia: Oricine nu va fi născut din nou nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu Trecând la versetul 6, Calvin continuă cu contrastul dintre carne și Duh. 6. Ce este născut din carne. Răspunzând prin contrarii, el argumentează că împărăția lui Dumnezeu ne este închisă, dacă nu ni se deschide o intrare printr-o nouă naștere (palingenesia). Căci el ia de la sine înțeles că nu putem intra în împărăția lui Dumnezeu dacă nu suntem duhovnicești. Dar noi nu aducem nimic din pântece decât o fire trupească. Prin urmare, rezultă că suntem în mod natural izgoniți din împărăția lui Dumnezeu și, fiind lipsiți de viața cerească, rămânem sub jugul morții. Mai mult, când Hristos argumentează aici că oamenii trebuie să fie născuți din nou pentru că sunt doar carne, El cuprinde fără îndoială întreaga omenire sub termenul carne. Prin carne, așadar, se înțelege în acest loc nu doar trupul, ci și sufletul și, în consecință, fiecare parte a sa. Când teologii papistași restrâng cuvântul la acea parte pe care o numesc senzuală, o fac în deplină ignoranță a înțelesului său; căci în acest caz Hristos ar fi folosit un argument neconcludent, anume că avem nevoie de o a doua naștere pentru că o parte din noi este stricată. Dar dacă carnea este pusă în contrast cu Duhul, așa cum un lucru stricat este pus în contrast cu ceea ce este nestricat, un lucru strâmb cu ceea ce este drept, un lucru pângărit cu ceea ce este sfânt, un lucru contaminat cu ceea ce este curat, putem trage cu ușurință concluzia că întreaga fire a omului este condamnată printr-un singur cuvânt. Hristos declară deci că înțelegerea și rațiunea noastră sunt stricate pentru că sunt trupești și că toate înclinațiile inimii sunt rele și osândite pentru că și ele sunt trupești.
Considerați

Reflectează

Calvin reflectează mai departe asupra stricăciunii totale a firii noastre în afara harului. Aici se ridică o altă întrebare; căci este sigur că în această fire degenerată și stricată mai stăruie o rămășiță a darurilor lui Dumnezeu; și de aici rezultă că nu suntem stricați în toate privințele. Răspunsul este ușor. Darurile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat după cădere, dacă sunt judecate prin ele însele, sunt într-adevăr vrednice de laudă; dar, deoarece molima răutății s-a răspândit prin fiecare parte, nu se va găsi în noi nimic curat și lipsit de orice întinare. Că posedăm în mod natural o anumită cunoștință despre Dumnezeu, că o anumită distincție între bine și rău este sădită în conștiința noastră, că facultățile noastre sunt suficiente pentru întreținerea vieții prezente, că — pe scurt — suntem în atâtea feluri superiori fiarelor, aceasta este excelentă în sine, în măsura în care vine de la Dumnezeu; dar în noi toate aceste lucruri sunt cu totul pângărite, în același fel în care vinul care a fost cu totul infectat și stricat de gustul neplăcut al vasului își pierde plăcerea gustului său bun și capătă un gust amar și vătămător. Căci o astfel de cunoștință despre Dumnezeu cum mai rămâne acum în oameni nu este altceva decât o sursă înspăimântătoare de idolatrie și de toate superstițiile; judecata exercitată în alegerea și distingerea lucrurilor este parțial oarbă și nebună, parțial imperfectă și confuză; toată sârguința pe care o posedăm se revarsă în deșertăciune și lucruri de nimic; iar voința însăși, cu o impetuozitate furioasă, se aruncă cu capul înainte spre ceea ce este rău. Astfel, în întreaga noastră fire nu mai rămâne nici o picătură de dreptate. De aici este evident că trebuie să fim formați prin a doua naștere, ca să fim potriviți pentru împărăția lui Dumnezeu; și înțelesul cuvintelor lui Hristos este că, așa cum un om se naște doar trupesc din pântecele mamei sale, el trebuie să fie format din nou de Duhul, ca să înceapă să fie duhovnicesc.
Răspunde
Unde în viața mea mai depind încă de înțelegerea firească în loc de înnoirea Duhului? Cum pune accentul lui Calvin pe renașterea totală la încercare viziunea mea despre progresul duhovnicesc? Ce pas de predare mă invită Duhul să fac astăzi?
Roagă-te
Tată Suveran, numai prin Duhul dai naștere din nou, deschizând ochii orbi ca să vadă și să intre în împărăția Ta după voia Ta plină de har. Dăruiește-ne acest har regenerant ca să ne încredem în singurul Tău Fiu, pe care L-ai trimis în dragoste, și astfel să primim viața veșnică promisă în legământul Tău. Formează inimile noastre prin același Duh, îndepărtând orice urmă de mândrie și încredere în sine, ca să umblăm ca cei născuți de sus. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →