Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Ps 55-56 — cu Matei Henry
Deschidere
Matei Henry ne invită în lamentările crude ale lui David consemnate în Psalmii 55 și 56, unde trădarea și teama apasă puternic asupra sufletului. Comentariul său urmărește calea psalmistului de la strigăte disperate la încredere statornică, arătând cum rugăciunea devine atât refugiu cât și armă. Prin expunerea atentă a lui Henry întrevedem credincioșia neschimbătoare a lui Dumnezeu chiar atunci când alianțele omenești se prăbușesc. Aceste reflecții ne cheamă să ne examinăm propriile răspunsuri la necaz și să ne ancorăm speranța în Domnul care aude. Pe măsură ce parcurgem astăzi cele șase bătăi, cuvintele lui Henry să trezească o dependență proaspătă de îndurarea și puterea divină.
Citește
Acordă un moment de liniște pentru a citi Psalmii 55 și 56 încet, lăsând cuvintele lui David să răsune în propria ta inimă. Observă expresiile sincere de durere, dorința de scăpare și hotărârea repetată de a chema pe Dumnezeu. Lasă ritmul rugăciunii de seară, dimineață și amiază să-ți modeleze imaginația. Pe măsură ce citești, gândește-te cum aceste strigăte străvechi mai vorbesc și astăzi despre vremuri de trădare și tulburare. Pregătește-ți duhul să primească perspectivele pe care le oferă Matei Henry asupra acestor capitole.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a explora abordarea ferventă a lui David față de rugăciune în necaz.
I. David se roagă. Rugăciunea este un balsam pentru orice rană și o ușurare pentru duh sub orice povară: Pleacă-ți urechea la rugăciunea mea, Dumnezeule! v. 1, 2. El nu consemnează cererile înălțate lui Dumnezeu în necazul său, ci cere ca Dumnezeu să audă rugăciunile pe care, la fiecare clipă, inima i le înălța lui Dumnezeu și să le acorde un răspuns de pace: Ia aminte la mine, auzi-mă. Saul nu voia să-i asculte cererile; ceilalți dușmani nu țineau seama de rugămințile sale; dar 'Doamne, fii binevoitor să mă asculți. Nu Te ascunde de cererea mea, nici ca unul nepăsător care nu o ia în seamă, nici ca unul nemulțumit, mâniat pe mine și deci pe rugăciunea mea.' Dacă, în rugăciunile noastre, ne deschidem sincer înaintea lui Dumnezeu, cu cazul și inimile noastre, avem temei să sperăm că El nu Se va ascunde, cu binefacerile și mângâierile Sale, de la noi.Henry caracterizează apoi dușmanii perfizi care-l înconjoară pe David.
I. Caracterul pe care îl dă dușmanilor de care se temea. Ei erau din cea mai rea categorie de oameni, iar descrierea lui se potrivește foarte bine cu Absalom și complicii săi. 1. Se plânge de cetatea Ierusalimului, care a trecut în mod ciudat de partea lui Absalom și s-a lepădat de David, astfel încât nu mai avea acolo pe nimeni în afară de gărzile și slujitorii săi în care să poată avea încredere: Cum a ajuns desfrânată cetatea credincioasă! David nu a preluat această înfățișare de la alții, ci cu propriii ochi și cu inimă îndurerată a văzut el însuși doar violență și ceartă în cetate (v. 9); căci, atunci când au devenit nemulțumiți și neloiali față de David, au devenit răuvoitori unii față de alții. Dacă făcea rondul pe zidurile cetății, vedea că violența și cearta o înconjurau zi și noapte și îi montau gărzile, v. 10. Toate artele și metodele folosite de rebeli pentru fortificarea cetății erau alcătuite din violență și ceartă, iar printre ei nu mai rămăsese nimic din cinste sau dragoste. Dacă privea în inima cetății, vicleșugul și nedreptatea, nedreptatea reciprocă și necazul erau în mijlocul ei: Nelegiuirea, tot felul de nelegiuire, este în mijlocul ei. Jusque datum sceleri—Nelegiuirea fusese legiferată. Înșelăciunea și viclenia, și tot felul de purtări perfide, nu se depărtau de străzile ei, v. 11. Se poate referi la purtarea lor josnică și barbară față de prietenii lui David și față de cei pe care îi știau statornici și credincioși lui; le făceau tot răul posibil, prin fraudă sau forță. Aceasta este caracterizarea Ierusalimului, cetatea regală și, mai mult, cetatea sfântă, și încă în vremea lui David, atât de curând după ce tronurile de judecată și mărturia lui Israel fuseseră așezate acolo? Aceasta este cetatea pe care oamenii o numesc desăvârșirea frumuseții? Plângeri 2:15. Ierusalimul, cartierul general al preoților lui Dumnezeu, este atât de prost învățat? Poate Ierusalimul să fie ingrat față de David însuși, propriul său întemeietor ilustru, și să devină prea fierbinte pentru el, astfel încât să nu poată locui în el? Să nu ne mirăm de corupțiile și dezordinile acestei biserici de pe pământ, ci să tânjim să vedem Noul Ierusalim, unde nu este violență sau ceartă, nici vicleșug sau vină, și în care nu va intra nimic necurat, nici ceva care tulbură. 2. Se plânge de unul dintre capii conspirației, care fusese foarte activ în a stârni gelozii, a-l denatura pe el și guvernarea sa și a ațâța cetatea împotriva lui. Era unul care-l ocăra, ca și cum fie abuza de putere, fie o neglija, căci aceasta era sugestia răuvoitoare a lui Absalom: Nu este om pus de rege să te asculte, 2 Samuel 15:3. Aceasta și acuzații similare erau răspândite cu sârguință printre oameni; și cine era cel mai activ în aceasta? 'Nu un dușman jurat, nu Șimei, nici vreunul dintre cei care nu juraseră; atunci aș fi putut îndura, căci nu m-aș fi așteptat la mai mult de la ei' (și vedem cât de răbdător a suportat blestemele lui Șimei); 'nu unul care mărturisea că mă urăște, atunci m-aș fi păzit de el, mi-aș fi ascuns de el și m-aș fi ferit, astfel încât să nu fi fost în puterea lui să mă trădeze. Ci erai tu, un om, egalul meu,' v. 13. Parafrasa caldeeană îl numește pe Ahitofel ca persoana vizată aici, și nimic din acea conspirație nu l-a descurajat pe David atât de mult ca să afle că Ahitofel era printre conspiratori cu Absalom (2 Samuel 15:31), căci el era sfetnicul regelui, 1 Cronici 27:33. 'Erai tu, un om, egalul meu, unul pe care îl socoteam ca pe mine însumi, un prieten ca propriul meu suflet, pe care îl așezasem la sânul meu și îl făcusem egal cu mine, căruia îi încredințasem toate tainele mele și care îmi cunoștea mintea la fel de bine ca mine însumi,—călăuza mea, cu care mă sfătuiam și prin care eram îndrumat în toate treburile mele, pe care îl făcusem președinte al consiliului și prim-ministru,—cunoscutul meu intim și prieten familiar; acesta este omul care acum mă abuzează. Am fost bun cu el, dar îl găsesc atât de josnic de ingrat. Am pus încredere în el, dar îl găsesc atât de josnic de perfid; ba chiar nu ar fi putut să-mi facă nici jumătate din răul pe care mi-l face dacă nu i-aș fi arătat atât de mult respect.' Toate acestea trebuie să fie foarte dureroase pentru o minte sinceră, și totuși nu era totul; acest trădător păruse sfânt, altfel nu ar fi fost niciodată prietenul intim al lui David (v. 14): 'Am luat sfat împreună, am petrecut multe ore împreună, cu multă plăcere, în discuții religioase,' sau, cum citește dr. Hammond, 'Ne-am unit împreună la adunare; i-am dat mâna dreaptă a părtășiei în rânduielile sfinte, și apoi am mers împreună la casa lui Dumnezeu, ca să luăm parte la slujba publică.' Observă, (1.) A existat întotdeauna, și va exista întotdeauna, un amestec de buni și răi, sănătoși și nesănătoși, în biserica vizibilă, între care, poate pentru mult timp, nu putem discerne nicio diferență; dar Cercetătorul inimilor o face. David, care mergea la casa lui Dumnezeu în sinceritatea sa, îl avea pe Ahitofel în tovărășie cu el, care mergea în ipocrizia sa. Fariseul și vameșul mergeau împreună la templu să se roage; dar, mai devreme sau mai târziu, cei desăvârșiți și cei care nu sunt vor fi făcuți cunoscuți. (2.) Politica carnală poate duce oamenii foarte departe și foarte mult timp într-o profesie de religie atâta timp cât este la modă și va servi unui scop. La curtea lui David cel evlavios, nimeni nu era mai devotat decât Ahitofel, și totuși inima lui nu era dreaptă înaintea lui Dumnezeu. (3.) Nu trebuie să ne mirăm dacă suntem amarnic înșelați de unii care au făcut mari pretenții la aceste două lucruri sfinte, religia și prietenia; David însuși, deși un om foarte înțelept, a fost astfel impus, ceea ce poate face dezamăgirile similare mai suportabile pentru noi.Henry subliniază angajamentul lui David față de rugăciunea statornică de-a lungul zilei.
I. David perseverează în hotărârea sa de a chema pe Dumnezeu, fiind bine încredințat că nu-L va căuta în zadar (v. 16): 'Cât despre mine, să ia ei ce cale vor voi ca să se asigure, violența și cearta să le fie gărzi, rugăciunea va fi a mea; la aceasta am găsit mângâiere și de aceea voi rămâne la ea: Voi chema pe Dumnezeu și mă voi încredința Lui, și Domnul mă va mântui;' căci oricine va chema numele Domnului, în chip cuvenit, va fi mântuit, Romani 10:13. El hotărăște să fie și fervent și frecvent în această datorie. 1. Se va ruga cu fervoare: 'Mă voi ruga și voi striga tare. Voi medita' (așa înseamnă cuvântul dintâi); 'Voi vorbi cu propria mea inimă, și rugăciunea va veni de acolo.' Atunci ne rugăm cum se cuvine când ne rugăm cu tot ce este în noi, gândim mai întâi și apoi ne rugăm peste gândurile noastre; căci adevărata natură a rugăciunii este înălțarea inimii către Dumnezeu. După ce a meditat, va striga, va striga tare; fervoarea duhului său în rugăciune va fi exprimată și totuși mai mult trezită de intensitatea și seriozitatea glasului său. 2. Se va ruga frecvent, în fiecare zi, și de trei ori pe zi—seară, dimineață și la amiază. Este probabil că aceasta fusese practica sa constantă, și hotărăște s-o continue acum când este în necazul său. Atunci putem veni cu mai multă îndrăzneală la tronul harului în necaz când nu începem atunci pentru prima oară să căutăm cunoștință cu Dumnezeu, ci este ceea ce am practicat constant, și necazul găsește roțile rugăciunii mergând. Cei care socotesc că trei mese pe zi sunt prea puține pentru trup ar trebui cu mult mai mult să socotească trei rugăciuni solemne pe zi prea puține pentru suflet și să socotească aceasta o plăcere, nu o sarcină. După cum se cuvine ca dimineața să începem ziua cu Dumnezeu, iar seara s-o încheiem cu El, tot așa se cuvine ca în mijlocul zilei să ne retragem o vreme ca să vorbim cu El. Aceasta era practica lui Daniel de a se ruga de trei ori pe zi (Daniel 6:10), iar amiaza era una dintre orele de rugăciune ale lui Petru, Faptele Apostolilor 10:9. Să nu obosim de a ne ruga des, căci Dumnezeu nu obosește de a auzi. 'El va auzi glasul meu, și nu mă va mustra că vin prea des, ci cu cât mai des cu atât mai bine, cu atât mai binevenit.'
Considerați
Cugetă
Henry încheie îndemnând credincioșii să-și arunce poverile asupra Domnului.
III. El se încurajează pe sine și pe toți oamenii buni să se încredințeze lui Dumnezeu, cu încredere în El. El însuși hotărăște s-o facă (v. 23): 'Voi avea încredere în Tine, în providența, puterea și îndurarea Ta, și nu în propria mea chibzuință, putere sau merit; când oamenii sângeroși și înșelători vor fi tăiați în mijlocul zilelor lor, voi trăi totuși prin credință în Tine.' Și aceasta vrea ca și alții s-o facă (v. 22): 'Aruncă-ți povara asupra Domnului,' oricine ai fi tu cel împovărat, și oricare ar fi povara. 'Aruncă-ți darul asupra Domnului' (așa citesc unii); 'orice binecuvântări ți-a dăruit Dumnezeu ca să te bucuri, încredințează-le toate păzirii Sale, și în mod deosebit încredințează-I păzirea sufletului tău.' Sau, 'Orice lucru este acela pe care dorești ca Dumnezeu să ți-l dea, lasă-L pe El să ți-l dea în felul și timpul Său. Aruncă-ți grija asupra Domnului,' așa LXX., la care se referă apostolul, 1 Petru 5:7. Grija este o povară; ea face inima să se plece (Proverbe 12:25); trebuie s-o aruncăm asupra lui Dumnezeu prin credință și rugăciune, să-I încredințăm calea și lucrările noastre; să facă cum I se pare bine, și noi vom fi mulțumiți. A ne arunca povara asupra lui Dumnezeu înseamnă a ne sprijini pe providența și promisiunea Sa și a fi foarte liniștiți în asigurarea că toate vor lucra spre bine. Dacă facem așa, este făgăduit, 1. Că El ne va susține, atât sprijinindu-ne cât și aprovizionându-ne, Însuși ne va purta în brațele puterii Sale, cum poartă doica pruncul care suge, ne va întări duhurile prin Duhul Său astfel încât ele să susțină slăbiciunea. El nu a făgăduit să ne elibereze imediat de necazul care dă naștere grijilor și temerilor noastre; dar va purta de grijă ca să nu fim ispitiți peste ce putem, și ca să fim în stare după cum suntem ispitiți. 2. Că nu va îngădui niciodată celui drept să fie clătinat, să fie atât de zguduit de orice necazuri încât să părăsească fie datoria față de Dumnezeu, fie mângâierea în El. Totuși, nu va îngădui să fie clătinați pentru totdeauna (cum citesc unii); deși cad, nu vor fi aruncați cu desăvârșire.
Răspunde
Unde, în împrejurările tale actuale, ai nevoie cel mai mult să înalți strigăte sincere către Dumnezeu așa cum a făcut David? Cum ar putea timpuri regulate de rugăciune să-ți remodeleze răspunsul la trădare sau teamă? Ce povară ești invitat să arunci astăzi asupra Domnului, încrezându-te că El te va susține?
Roagă-te
Părinte milostiv, când necazul și trădarea apasă asupra inimilor noastre, învață-ne să aruncăm asupra Ta fiecare povară, Tu care susții pe cei drepți și nu-i lași să se clatine. Atrage-ne prin Duhul Tău la aceeași rugăciune stăruitoare și sinceră care își găsește refugiu în prezența Ta neclintită și promite izbăvire. Întărește-ne încrederea prin fiecare încercare, ca să umblăm cu încrederea mântuirii Tale până în ziua lui Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →