← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Luca

Luca 24 — cu Simeon

Luca 24Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În spiritul căii de mijloc, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară a expunerii anglicane care deschide Scripturile cu precizie reverentă și căldură pastorală. Pe capitolul douăzeci și patru din Luca, Simeon ne conduce prin necesitatea suferințelor și înălțării lui Hristos, binecuvântarea comuniunii cu Domnul înviat și mărturia credibilă a învierii înseși. Metoda sa ne invită să zăbovim unde textul zăbovește, permițând cuvântului să cerceteze și să mângâie în egală măsură.
Citește

Citire

Să ne dăruim acum citirii capitolului douăzeci și patru din Luca, luând seama la Hristos cel înviat care deschide Scripturile, frânge pâinea și își trimite ucenicii cu inimi arzând. Citim încet, lăsând narațiunea să se desfășoare pe măsură ce cei doi de pe drumul spre Emaus descoperă că toate cele scrise despre Mesia s-au împlinit în Iisus.
Studiu
Simeon începe prin a expune ignoranța costisitoare care îi orbește chiar și pe ucenici față de necesitatea crucii. Versetul 26. DISCURS: 1589 NECESITATEA SUFERINȚELOR ȘI ÎNĂLȚĂRII LUI HRISTOS Luca 24:26. Oare nu trebuia Hristos să sufere aceste lucruri și să intre în slava Sa? O ignoranță a Scripturilor este mult mai vătămătoare pentru noi decât suntem înclinați să ne închipuim; căci ea stă la rădăcina tuturor greșelilor noastre atât în credință cât și în practică. Necredincioșii de odinioară au tăgăduit doctrina învierii, 'necunoscând Scripturile sau puterea lui Dumnezeu'. Conducătorii evrei L-au răstignit pe Mesia lor, pentru că erau ignoranți de caracterul în care, potrivit Scripturilor, El trebuia să apară; și astfel au împlinit fără voie chiar Scripturile pe care pretindeau că le respectă. Ucenicii înșiși ai Domnului nostru au fost tulburați de moartea Stăpânului lor și au ezitat să creadă relatările învierii Sale, pentru că 'nu cunoșteau Scripturile că El trebuia să învieze'. El dezvăluie apoi dubla necesitate ca suferințele lui Hristos să împlinească atât Scriptura cât și scopurile misiunii Sale mântuitoare. Domnul nostru binecuvântat, după învierea Sa, li s-a alăturat celor doi pe drumul spre Emaus; și când a văzut cât de ignoranți și neîncrezători erau, i-a mustrat; și, pentru a-i convinge că 'Mesia trebuia să sufere chiar lucrurile pe care El le suferise și în acest fel să intre în slava Sa', le-a tâlcuit principalele profeții referitoare la acele evenimente. Apelul Său către ei în acea ocazie ne conduce să considerăm, I. Necesitatea suferințelor lui Hristos până la moarte — Nu a existat nicio necesitate ca Hristos să întreprindă răscumpărarea omului; dar, presupunând că a întreprins-o, atunci a existat o necesitate pentru suferințele Sale până la moarte; 1. Pentru a împlini Scripturile — [Moartea lui Hristos fusese înfățișată în tipuri de la început: toate jertfele aduse de Adam, Abel, Noe și de evrei înșiși au arătat spre un Mesia suferind. Același lucru a fost declarat și în multe profeții exprese. Despre înviere, el subliniază necesitatea egală a înălțării lui Hristos pentru a împlini lucrarea Sa preoțească, profetică și împărătească. ] Odată cu moartea lui Hristos este legată — II. Necesitatea înălțării Sale la slavă — Cele două nu pot fi separate: a existat o necesitate ca cea din urmă să aibă loc, 1. Pentru a împlini lucrarea Sa — [Lucrarea marelui preot nu era terminată când vărsase sângele jertfei sale: el trebuia să ducă acel sânge înăuntrul perdelei și să-l stropească pe și înaintea scaunului îndurării: și apoi trebuia să ardă tămâie înaintea scaunului îndurării: nici, până când acestea nu erau împlinite, nu putea ieși să binecuvânteze poporul. Astfel, marele nostru Preot nu numai că trebuia să Se aducă pe Sine jertfă, ci și 'să intre în ceruri cu sângele Său [Notă: Evrei 9:12; Evrei 9:24.]' și, împreună cu acesta, să aducă și tămâia propriei Sale mijlociri. Dacă nu ar face aceasta, Și-ar lăsa lucrarea neterminată și, în consecință, fără niciun folos. Dar cum ar putea face aceasta, dacă nu ar 'intra în slava Sa?' Simeon se îndreaptă apoi spre privilegiul continuu al comuniunii spirituale cu Domnul înălțat. I-a plăcut totuși, din motive înțelepte și pline de har, să Se retragă brusc de la ei și să-i lase să facă propriile reflecții asupra celor petrecute. Prin urmare, de îndată ce și-au revenit din surprindere, s-au adresat unul altuia cu cuvintele din textul nostru: 'Oare nu ne ardea inima în noi, când vorbea cu noi pe cale și când ne deschidea Scripturile?' Acest fel de arătare și acest mod de a transmite învățătură erau specifice ocaziei și nu trebuie căutate din nou: Hristos S-a dus personal în cer, unde va rămâne până la vremea restaurării tuturor lucrurilor. Dar nu trebuie să ne închipuim din această cauză că orice legătură a încetat între El și poporul Său; căci El va continua, într-un mod spiritual, să păstreze comuniunea cu ei și să le dea astfel de descoperiri despre Sine, încât să le facă 'inimile să ardă în ei'. În confirmarea acestui adevăr, vom arăta, I.
Considerați

Considerare

În încheiere, el ne înfățișează starea înfricoșătoare a celor care rămân neinteresați de Mântuitor. [Inexprimabil de înfricoșătoare trebuie să fi fost acea vină care a cerut suferințele singurului Fiu preaiubit al lui Dumnezeu pentru a o ispăși; și cea mai jalnică acea neputință care nu putea fi îndreptată decât prin înălțarea Sa ulterioară la slavă. Putem judeca starea omului după aceea la care au fost reduși îngerii căzuți. Nu ar fi existat nicio diferență între ei și noi în veșnicie, dacă Iisus nu S-ar fi făcut chezaș pentru noi. Și așa este într-adevăr starea celor care nu sunt interesați de Mântuitor: căci, în ceea ce privește fericirea lor, este același lucru să nu ai un Mântuitor și să nu fii interesat de Mântuitorul care există; doar că vinovăția lor este înfricoșător sporită prin disprețul față de El. În cele din urmă, el ne ridică privirile spre fericirea asigurată pentru toți cei care se află în Hristos. Ați vrea ca El să fie învestit cu slavă ca să desăvârșească în voi lucrarea pe care a început-o? El este așa. Întrebați-L pe Dumnezeu Însuși ce trebuie făcut: cercetați Scripturile de la un capăt la altul: vedeți ce au spus profeții: vedeți ce a spus Însuși Domnul nostru: și apoi încercați dacă puteți găsi un singur lucru omis care să nu fi fost deja împlinit sau să nu se împlinească în acest moment. Bucurați-vă, deci, credinciosule, bucurați-vă în Domnul totdeauna și iarăși zic, bucurați-vă. Poate suferiți acum ca Domnul nostru și poate sunteți gata să vă îndoiți dacă veți vedea vreodată fața Dumnezeului vostru în pace: dar 'cuvântul Domnului este încercat' și 'făgăduințele sunt sigure pentru toată Sămânța'. Curând veți fi cu Domnul vostru înălțat și, după ce ați suferit împreună cu El o vreme, veți fi veșnic proslăviți împreună.
Răspunde

Răspuns

Unde în propria mea citire a Scripturii am rezistat necesității crucii? Cum aprinde promisiunea prezenței continue a lui Hristos dorința după o comuniune mai adâncă? Ce dovadă a învierii îmi întărește cel mai mult nădejdea astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

O Doamne înviat și înălțat, care Te-ai făcut cunoscut în frângerea pâinii și ai deschis Scripturile ucenicilor Tăi, dă-ne harul să primim cuvântul Tău cu inimi smerite și credincioase. Luminează-ne înțelegerea, Te rugăm, ca să pricepem cum toate cele scrise despre patimile și slava Ta s-au împlinit în Tine; și aprinde în noi aceași ardere a inimii, ca să umblăm pururea în bucuroasa asigurare a prezenței Tale vii. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →