Eterniseed › Curriculum › Iacov
Limba Înfrânată: Un Membru Mic, un Foc Mare și Înțelepciunea de Sus
Deschidere
Dacă al doilea capitol din Iacov a unit credința cu faptele, al treilea unește inima cu limba. Iacov îi avertizează pe cei mulți dornici să nu se grăbească să învețe pe alții, 'știind că vom primi o osândă mai mare' — și apoi se întoarce la acel membru mic și neliniștit care ne trădează pe toți. Fericitul Teofilact, care cunoștea bine greutatea cuvântului unui învățător, citește acest capitol ca pe o meditație susținută asupra limbii: un lucru atât de mic și totuși atât de primejdios, asemenea zăbalelor care întorc un cal sau cârmei care conduce o corabie mare împotriva vânturilor aprige. Aceeași gură binecuvântează pe Dumnezeu și blestemă pe oameni făcuți după asemănarea lui Dumnezeu — și Teofilact nu va lăsa această contradicție neexpusă. Totuși el refuză deznădejdea. Limba poate fi îmblânzită; omul, care a îmblânzit fiecare fiară, își poate stăpâni propriul membru prin rațiune sănătoasă. Iar în spatele limbii dezordonate stă o înțelepciune dezordonată — 'pământească, trupească, diavolească' — împotriva căreia arhiepiscopul pune înțelepciunea de sus, 'întâi curată, apoi pașnică'.
Citește
Citește Iacov 3 — 'să nu fiți mulți învățători, știind că vom primi o osândă mai mare'; 'în multe lucruri greșim toți. Dacă nu greșește cineva în cuvânt, acela este om desăvârșit și poate înfrâna și tot trupul'; zăbalele în gurile cailor și corăbiile mari 'întoarse cu o cârmă foarte mică'; 'așa și limba este un membru mic și se laudă cu lucruri mari'; 'iată, cât de mare pădure aprinde un foc mic!'; 'limba este un foc, o lume a nelegiuirii… și este aprinsă de la gheenă'; că orice fel de fiară este îmblânzită, 'dar limba nu o poate îmblânzi niciun om; este un rău nestăpânit, plin de otravă aducătoare de moarte'; 'cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu și Tatăl; și cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu'; 'din aceeași gură ies binecuvântare și blestem. Frații mei, acestea nu trebuie să fie așa'; izvorul care nu poate da și apă dulce și amară, smochinul care nu poartă măsline; și contrastul dintre invidia amară care este 'pământească, trupească, diavolească' și 'înțelepciunea care este de sus', care este 'întâi curată, apoi pașnică, blândă și ușor de înduplecat, plină de milă și de roade bune'.
Studiu
Studiază
Teofilact începe cu învățătorul care învață ceea ce nu a trăit și îl găsește osândit de două ori:
Căci cel care învață ceea ce el însuși nu posedă, ca și cum ar poseda, este vrednic de osândă pentru că păcătuiește cu limba.Iar universalitatea eșecului limbii devine, pentru el, însăși dovada că nimeni nu este încă desăvârșit:
Că niciun om nu evită păcatul este confirmat de alunecarea limbii.Totuși zăbalele și cârma învață o lecție plină de nădejde — un lucru mic, guvernat drept, conduce unul mare. Așa că limba nu trebuie lăsată să alerge liberă, ci condusă:
Așa trebuie și limba să fie condusă de rațiunea sănătoasă. Întregul capitol, arată Teofilact, este aplicarea răbdătoare a acestui unic principiu: cel mai mic membru, stăpânit, stăpânește omul întreg.
Considerați
Cugetă
Apoi vine marele scandal al capitolului: aceeași gură care binecuvântează pe Tatăl blestemă pe oameni făcuți după asemănarea Lui. Teofilact nu va îndulci lucrul:
Este nepotrivit ca din aceeași gură să iasă binecuvântare și blestem.Și el citește chiar cuvintele sumbre ale lui Iacov — 'limba nu o poate îmblânzi niciun om' — nu ca pe un verdict de deznădejde, ci ca pe o întrebare care ne cheamă la efort, căci dacă îmblânzirea ar fi cu adevărat imposibilă, Iacov nu ne-ar îndemna apoi să o facem:
căci dacă este imposibil să îmblânzești limba, Apostolul ar îndemna în zadar la împlinirea unei imposibilități.Cugetă cum Teofilact adună totul într-un singur avertisment simplu despre vasul care suntem — niciun om înțelept, spune el, nu va amesteca în același vas și noroi și mir. Amarul și dulcele nu pot împărtăși un singur izvor; binecuvântarea și blestemul nu pot împărtăși o singură gură.
Răspunde
Teofilact ne lasă cu o imagine izbitoare a celor două destine ale limbii: 'Limba este un cal împărătesc: dacă îi pui zăbală și o înveți să meargă lin, regele va ședea pe el în liniște; dar dacă o lași să alerge și să se cabreze fără zăbală, devine carul diavolului.' Alegerea este a noastră și este zilnică. Va blestema gura care a primit Euharistia în această dimineață pe un aproape la amiază? Vor blestema buzele care au cântat psalmii un om făcut după asemănarea lui Dumnezeu? Teofilact insistă că îmblânzirea este posibilă — 'căci dacă omul îmblânzește fiare care diferă de el prin fire, cu mult mai mult își poate îmblânzi propriul membru.' Așadar în această săptămână, păzește limba 'mai mult decât lumina ochilor.' Înainte de a vorbi în mânie, adu-ți aminte de focul pe care 'un membru mic' îl poate aprinde. Și încearcă înțelepciunea care îți conduce cuvintele: este ea înțelepciunea amară, invidioasă, 'pământească, trupească, diavolească' care naște tulburare — sau înțelepciunea de sus, 'întâi curată, apoi pașnică, blândă și ușor de înduplecat, plină de milă și de roade bune'? Prin acea înțelepciune, înfrânează calul și lasă Împăratul să călărească în liniște.
Roagă-te
O, Dumnezeule, care ai făcut pe om după asemănarea Ta și i-ai dat darul vorbirii ca să binecuvânteze sfântul Tău Nume: pune, Te rugăm, o strajă înaintea gurii noastre și păzește ușa buzelor noastre. Mărturisim că în multe lucruri greșim toți și că alunecarea limbii noastre ne osândește de ne-desăvârșirea noastră; căci niciun om dintre noi nu a înfrânat pe deplin acest membru mic care se laudă cu lucruri mari și aprinde un foc atât de mare. Învață-ne să conducem limba prin rațiune sănătoasă, precum călărețul conduce calul prin zăbală și cârmaciul corabia mare prin cârma mică, ca Împăratul să șadă pe ea în liniște și ea să nu devină carul diavolului. Să nu se întâmple în noi ca din aceeași gură să iasă binecuvântare și blestem — căci aceasta este nepotrivit și aceste lucruri nu trebuie să fie așa. Curățește izvorul inimii noastre, ca să nu dea și apă dulce și amară; și dă-ne să nu amestecăm în același vas și noroi și mir. Alungă de la noi înțelepciunea care este pământească, trupească și diavolească, cu invidia și cearta ei amară; și umple-ne în schimb cu înțelepciunea care este de sus, întâi curată, apoi pașnică, blândă și ușor de înduplecat, plină de milă și de roade bune, fără părtinire și fără ipocrizie. Așa să fie sădită în noi rodul dreptății în pace; căci a Ta este slava, o, Tată, Fiu și Duh Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →