Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 21-22 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolele 21 și 22 din Iosua ne ghidează prin alocarea atentă a cetăților leviților și eliberarea triburilor de răsărit după un serviciu credincios. Perspectivele sale luminează modul în care Dumnezeu împlinește promisiunile chemând în același timp poporul Său la ascultare continuă și unitate în închinare. Pe măsură ce explorăm aceste capitole, Calvin ne ajută să vedem împlinirea practică a moștenirii divine și pericolele inovațiilor chiar bine intenționate în închinare. Această lecție invită la reflecție asupra credincioșiei lui Dumnezeu în mijlocul responsabilității umane.
Citește
Citire
Întoarce-te acum la capitolele 21 și 22 din Iosua. Ascultă pentru atribuirea cetăților levitice, declarația de odihnă în toată țara și întoarcerea rubeniților, gadiților și a jumătății seminției lui Manase. Observă grija atentă pentru fidelitatea legământului când triburile de răsărit pleacă și altarul pe care îl construiesc ridică întrebări printre frații lor. Lasă textul să vorbească despre atât provizie cât și potențială dezbinare.
Studiu
Calvin începe prin a clarifica succesiunea narativă privind cererea leviților pentru cetăți.
1. Atunci s-au apropiat căpeteniile etc. Aici avem la o perioadă ulterioară o relatare a ceea ce ar fi trebuit să preceadă. Căci nicio cetate de refugiu nu a fost numită înainte ca ele să fi fost atribuite leviților. La aceasta se poate adăuga ceea ce s-a spus mai înainte, că Iosua și Eleazar pusese capăt împărțirii țării. Acum, țara nu a fost cu adevărat împărțită până când locuința leviților a fost fixată. Trebuie să înțelegem, așadar, că atunci când s-a aruncat sorțul în numele celor zece seminții, s-a făcut o rezervare de cetăți în țara Canaan pentru locuința leviților. Dincolo de Iordan partea lor le fusese deja atribuită. Dar deoarece leviții vin înainte și cer o ratificare a darului divin, este probabil că au fost neglijați până când și-au pledat propria cauză. Căci așa se întâmplă de obicei, fiecare fiind atât de atent în a-și urmări propriile treburi încât chiar și frații sunt uitați. A fost cu siguranță rușinos pentru popor că a trebuit să fie tras de ureche și amintit de ceea ce Domnul poruncise clar cu privire la leviți. Dar dacă nu ar fi cerut un domiciliu pentru ei înșiși, exista riscul ca ei să fie lăsați să stea sub cerul liber; deși, în același timp, ni se permite să deducem că poporul a greșit mai mult din neglijență și uitare decât din vreo intenție de a înșela, deoarece nu întârzie deloc de îndată ce sunt avertizați; ba chiar sunt lăudați pentru ascultarea lor în aceea că au făcut ceea ce era drept și corect potrivit cuvântului Domnului.Calvin descrie apoi sorțul care a căzut copiilor lui Aaron în Iuda.
4. Și sorțul a ieșit pentru familii etc. Aici este descris mai întâi numărul cetăților despre care vom vorbi mai târziu. În al doilea rând, se spune distinct că sorțul a căzut copiilor lui Aaron în seminția lui Iuda. Aceasta nu s-a întâmplat întâmplător, deoarece Dumnezeu în sfatul Său admirabil i-a așezat în acea localitate unde hotărâse să aleagă un templu pentru Sine. În al treilea rând, narațiunea continuă să dea numele exacte ale cetăților, dintre care prima menționată este Hebron, de care Caleb, cu mare echilibru, a îngăduit să fie lipsit. Dacă cineva obiectează că prima cetate dintre toate care ar fi trebuit să le fie dată era Ierusalimul, unde urmau să aibă viitoarea lor stație, este ușor de răspuns că cetăți de mărime moderată le-au fost date după cum cerea condiția lor. Mai mult, Ierusalimul nu fusese atunci supus, deoarece continua sub puterea iebusiților. Pe scurt, ar fi fost absurd să se atribuie un scaun regal preoților. Iar religia și credința lor au fost mai bine dovedite prin aceasta, că au migrat de bunăvoie din pământul lor natal pentru a-și dedica atenția lucrurilor sfinte. Căci niciun preot nu își îndeplinea slujba fără a deveni străin. Slăbiciunea lor, totuși, a fost indulgentă până la un punct dându-li-se o donație de cetăți vecine, ca să nu aibă oboseala unei călătorii lungi pentru a-și îndeplini funcția. Mai mult, darea a treisprezece cetăți pentru locuire unei singure familii, și aceea nu foarte numeroasă, confirmă ceea ce am spus în altă parte, că celelalte seminții posedau foarte multe cetăți, [175] despre care nu se face nicio mențiune; într-un timp scurt aceasta va fi confirmată mai sigur.Despre împrăștierea leviților, Calvin explică scopul din spatele alocării lor printre seminții.
20. Și familiile copiilor lui Kohat etc. De ce a fost necesar ca leviții să fie împrăstiați printre diferitele seminții, cititorul poate vedea în Comentariile mele la Cărțile lui Moise. Această împrăștiere fusese într-adevăr impusă progenitorului lor ca pedeapsă pentru cruzimea și perfidia de care se făcuse vinovat față de copiii din Sihem, dar dizgrația ei fusese convertită în cea mai înaltă onoare prin numirea lor ca un fel de paznici în fiecare district pentru a menține poporul în închinarea curată a lui Dumnezeu. Este adevărat, ei erau peste tot străini; dar totuși era cu demnitatea foarte înaltă de a acționa ca administratori pentru Dumnezeu și de a împiedica compatrioții lor să se revolte de la evlavie. Acesta este motivul pentru a afirma atât de atent câte cetăți au obținut de la fiecare seminție; ei trebuiau să vegheze peste tot și să păstreze puritatea riturilor sacre nealterată.
Considerați
Considerare
Calvin reflectă asupra modului în care odihna și posesiunea lui Israel se raportează la credincioșia lui Dumnezeu și răspunsul poporului.
Pentru a înlătura această aparență de contradicție, este necesar să distingem între credincioșia certă, clară și statornică a lui Dumnezeu în ținerea promisiunilor Sale și între efeminarea și lâncezeala poporului, în consecința cărora binefacerea bunătății divine a alunecat cumva prin mâinile lor. Oricare război ar fi întreprins poporul, în orice direcție și-ar fi mișcat steagurile, victoria era pregătită; nici nu exista altă întârziere sau obstacol în a-i extermina pe toți dușmanii decât propria lor torpoare voluntară. De aceea, deși nu i-au alungat pe toți astfel încât să-și facă posesiunea clară, totuși adevărul lui Dumnezeu a ieșit vizibil și s-a realizat, întrucât ar fi putut obține ceea ce mai rămânea fără nicio dificultate, dacă ar fi fost mulțumiți să se folosească de victoriile oferite lor. Întregul se reduce la aceasta, că s-a datorat în întregime lașității lor că nu s-au bucurat de bunătatea divină în toată plinătatea și integritatea ei. Aceasta va fi și mai clar din capitolul următor.
Răspunde
Răspuns
Cum provoacă grija atentă pentru leviți propriile noastre priorități în susținerea lucrării evangheliei astăzi? În ce fel am putea fi tentați să introducem practici bine intenționate care riscă să dezbine poporul lui Dumnezeu? Unde vedem credincioșia lui Dumnezeu întâlnind propria noastră lâncezeală în revendicarea promisiunilor Sale?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, îți mulțumim pentru ordinea și provizia pe care le-ai stabilit pentru slujitorii Tăi în vechiul Israel. Învață-ne să prețuim moștenirea pe care o dai și să păzim unitatea închinării Tale cu grijă. Ferește-ne de neglijența nepăsătoare a poruncilor Tale și de acțiuni pripite care ar putea tulbura poporul Tău. Dă-ne inimi care se odihnesc în promisiunile Tale în timp ce le urmărim cu sârguință și dragoste. Fie ca viețile noastre să reflecte atât recunoștința pentru credincioșia Ta cât și râvna pentru slava Ta singură. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →