← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 21-22 — cu Ioan Calvin

Psalmii 21-22Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Psalmii 21 și 22 ne atrage în nădejdea statornică a poporului lui Dumnezeu, pe măsură ce contemplă pe regele lor susținut de puterea divină. Calvin arată cum acești psalmi depășesc povestea unui singur om pentru a descoperi legământul veșnic al lui Dumnezeu cu David și împlinirea lui în Hristos. Prin expunere atentă, el invită pe credincioși să se odihnească în protecția Domnului și să sărbătorească împărăția care nu poate fi clătinată. Astăzi ascultăm cum Calvin ne călăuzește verset cu verset, ajutându-ne să vedem atât contextul istoric, cât și promisiunea mai mare care arată spre Mântuitorul nostru. Fie ca perspectivele lui să ne adâncească încrederea și să ne trezească închinarea.
Citește
Întoarce-te acum la Psalmii 21 și 22. Citește cele două capitole încet, observând trecerea de la mulțumirea regală și încrederea sigură din capitolul 21 la strigătul de părăsire care deschide capitolul 22. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta înainte de a studia reflecțiile lui Calvin despre felul în care acești psalmi descoperă credincioșia lui Dumnezeu față de Împăratul Său uns.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a explica scopul psalmului. 1. Împăratul se va bucura de puterea Ta, Doamne! David ar fi putut mulțumi lui Dumnezeu în particular pentru biruințe și alte binefaceri remarcabile pe care le primise de la El; dar intenția lui era să mărturisească nu doar că Dumnezeu îl înălțase pe tron, ci și că toate binecuvântările pe care Dumnezeu i le dăduse se revărsau spre binele public și spre folosul tuturor credincioșilor. La începutul psalmului, israeliții credincioși își exprimă convingerea fermă că Dumnezeu, care îl crease pe David ca împărat, se angajase să îl apere și să îl susțină. Se vede deci că acest psalm, ca și cel precedent, a fost compus pentru a asigura pe credincioși că bunătatea lui Dumnezeu față de David în acest sens va fi de lungă durată și permanentă; și era necesar, pentru ca ei să fie întemeiați într-o încredere bine întemeiată în siguranța lor, să spere bine despre împăratul lor, a cărui față era ca o oglindă a feței milostive și împăcate a lui Dumnezeu. Sensul cuvintelor este: Doamne, punând în mișcare puterea Ta pentru a susține și proteja pe împărat, îl vei păstra în siguranță; și, atribuindu-și siguranța puterii Tale, se va bucura mult în Tine. Psalmistul a pus fără îndoială putere și mântuire pentru ajutor puternic și puternic; arătând că puterea lui Dumnezeu în apărarea împăratului va fi astfel încât să îl păstreze și să îl protejeze împotriva tuturor primejdiilor. Despre versetul 2, Calvin scrie: În al doilea verset este arătată cauza acestei bucurii. Cauza a fost aceasta: că Dumnezeu ascultase rugăciunile împăratului și îi acordase cu dărnicie tot ce dorea. Era important să se știe și ca credincioșii să aibă aceasta adânc întipărit în mințile lor, că toate succesele lui David erau tot atâtea binefaceri primite de la Dumnezeu și în același timp mărturii ale chemării sale legitime. Iar David, fără îndoială, mărturisește prin acestea că nu a dat frâu liber dorințelor cărnii și nu a urmat impulsul simplu al poftelor sale ca oamenii lumești, care își pun mintea când pe un lucru, când pe altul, fără nicio considerație, și doar cum sunt conduși de poftele lor senzuale; ci că își înfrânase afecțiunile astfel încât să nu dorească nimic decât ceea ce era bun și legitim. Potrivit slăbiciunii firești a oamenilor, el era, este adevărat, vinovat de unele vicii și chiar a căzut rușinos în două ocazii; dar administrarea obișnuită a împărăției sale era astfel încât era ușor de văzut că Duhul Sfânt prezida peste ea. Dar, deoarece prin Duhul profeției Psalmistul avusese în vedere în principal pe Hristos, care nu domnește pentru propriul avantaj, ci pentru al nostru, și a cărui dorință este îndreptată doar spre mântuirea noastră, putem aduna de aici doctrina foarte folositoare, că nu trebuie să avem nicio teamă că Dumnezeu va respinge rugăciunile noastre pentru biserică, deoarece Împăratul nostru ceresc a mers înaintea noastră făcând mijlocire pentru ea, astfel încât, rugându-ne pentru ea, noi doar încercăm să urmăm exemplul Lui. Calvin se îndreaptă apoi spre încrederea împăratului în Dumnezeu. 7. Căci împăratul se încrede. Aici din nou israeliții evlavioși se laudă că împăratul lor va fi stabilit, deoarece se bizuie pe Dumnezeu; și ei exprimă în același timp cum se bizuie pe El, și anume prin nădejde sau încredere. Citesc întregul verset ca o singură propoziție, astfel încât să existe doar un verb principal, și îl explic astfel: Împăratul, deoarece își pune prin credință dependența de Dumnezeu și bunătatea Lui, nu va fi supus dezastrelor care răstoarnă împărățiile acestei lumi. Mai mult, așa cum am spus mai înainte, că orice binecuvântări atribuie credincioșii împăratului lor aparțin întregului trup al Bisericii, aici se face o promisiune, comună tuturor poporului lui Dumnezeu, care poate servi să ne țină liniștiți în mijlocul furtunilor variate care agită lumea. Lumea se învârte ca pe o roată, prin care se întâmplă ca cei care erau ridicați în vârf să fie precipitați în jos într-o clipă; dar aici se promite că împărăția lui Iuda și împărăția lui Hristos, al cărei tip era, vor fi exceptate de la o astfel de vicisitudine. Să ne amintim că doar aceia au fermitatea și stabilitatea promise aici, care se îndreaptă spre sânul lui Dumnezeu printr-o credință sigură și, bizuindu-se pe mila Lui, se încredințează protecției Lui. Cauza sau temeiul acestei nădejdi sau încrederi este în același timp exprimat, și anume că Dumnezeu își hrănește cu milă propriul popor, pe care l-a primit odată cu har în favoarea Lui. Calvin consideră apoi lungimea zilelor acordate împăratului. 4. El a cerut viață de la Tine. Acest verset confirmă ceea ce am spus mai înainte, că acest psalm nu trebuie limitat la persoana unui singur om. Viața lui David, este adevărat, a fost prelungită până la o perioadă înaintată, astfel încât, când a plecat din această lume, era un bătrân și plin de zile; dar cursul vieții sale a fost prea scurt pentru a fi comparat cu această lungime de zile, despre care se spune că constă din multe veacuri. Chiar dacă socotim timpul de la începutul domniei lui David până la captivitatea Babilonului, această lungime de zile nu va fi împlinită și completată în toți urmașii lui David. David, deci, fără îndoială, cuprinde pe Împăratul Veșnic. Aici este o comparație tacită între începuturile acestei împărății, care erau obscure și disprețuite, sau mai degrabă pline de primejdii foarte grele și care se învecinau cu disperarea; și slava incredibilă care a urmat, când Dumnezeu, exceptând-o de la soarta comună a altor împărății, a înălțat-o aproape deasupra cerurilor. Căci nu este o laudă obișnuită a acestei împărății, când se spune că va dura atât timp cât soarele și luna vor străluci în ceruri (Psalmul 72:1). David, deci, spunând că a cerut viață, arată în mod tacit la împrejurările de strâmtorare la care fusese adesea redus; și sensul este: Doamne, din vremea când l-ai chemat pe slujitorul Tău la nădejdea împărăției prin sfânta Ta ungere, condiția lui a fost astfel încât a socotit-o o binecuvântare deosebită să fie scăpat din fălcile morții; dar acum, nu doar că, prin harul Tău, a scăpat în siguranță de primejdiile care îi amenințau viața: Tu ai promis de asemenea că împărăția lui va fi continuată pentru multe veacuri în urmașii lui. Și servește nu puțin la mărirea harului lui Dumnezeu faptul că a binevoit să confere unui om sărac și nenorocit, care era aproape de punctul morții, nu doar viața lui — când, în mijlocul primejdiilor care o amenințau, el cerea tremurând doar păstrarea ei — ci și onoarea inestimabilă de a-l înălța la demnitatea regală și de a transmite împărăția posterității lui pentru totdeauna. Unii explică versetul astfel: Tu i-ai dat viața pe care a cerut-o, chiar până la prelungirea zilelor lui pentru totdeauna și veșnic. Dar aceasta mi se pare o interpretare rece și forțată. Trebuie să păstrăm în vedere contrastul care, așa cum am spus, este făcut aici între începuturile slabe și disprețuite ale împărăției și onoarea neașteptată pe care Dumnezeu a conferit-o slujitorului Său, chemând luna să mărturisească că sămânța lui nu va lipsi niciodată. Același lucru a fost exemplificat în Hristos, care, din dispreț, ocară, moarte, mormânt și disperare, a fost înălțat de Tatăl Său la suveranitatea cerului, ca să stea la dreapta Tatălui pentru totdeauna și în cele din urmă să fie judecătorul lumii.
Considerați

Consideră

Calvin scoate în evidență împărăția veșnică promisă lui Hristos. dar aceasta a fost o profeție care trebuia extinsă de la Solomon la Hristos, așa cum este pe deplin stabilit de mărturia lui Isaia (Isaia 9:6), care ne informează că s-a împlinit când Fiul a fost dat sau manifestat. Când se spune: Tu Îl vei întâmpina, sensul este că astfel va fi dărnicia și promptitudinea lui Dumnezeu, în dăruirea spontană a binecuvântărilor, încât El nu doar va acorda ceea ce este cerut de la El, ci, anticipând cererile împăratului, îl va încărca cu tot felul de lucruri bune cu mult peste ceea ce el așteptase vreodată. Prin binecuvântări înțelegem abundență sau belșug. Unii traduc cuvântul ebraic tob, bunătate; dar cu aceasta nu pot fi de acord. Trebuie luat mai degrabă pentru binefacerea sau darurile libere ale lui Dumnezeu. Astfel sensul va fi: Împăratul nu va duce lipsă de nimic care este necesar pentru a face viața lui fericită în toate privințele, deoarece Dumnezeu, din propria plăcere, va anticipa dorințele lui și îl va îmbogăți cu o abundență a tuturor lucrurilor bune. Psalmistul face mențiune expresă de coroană, deoarece era emblema și semnul regalității; și el arată prin aceasta că Dumnezeu va fi păzitorul împăratului, pe care El însuși îl crease. Dar deoarece profetul mărturisește că diadema regală, după ce a zăcut mult timp dezonorată în țărână, va fi din nou pusă pe capul lui Hristos, ajungem la concluzia că prin acest cântec mințile celor evlavioși erau înălțate la nădejdea împărăției veșnice, al cărei umbră doar, sau o imagine obscură, era înfățișată în persoana urmașilor lui David. Doctrina duratei veșnice a împărăției lui Hristos este, deci, aici stabilită, văzând că El nu a fost așezat pe tron prin favoarea sau voturile oamenilor, ci de Dumnezeu, care, din cer, a pus coroana regală pe capul Lui cu propria mână.
Răspunde
Cum subliniază Calvin binecuvântarea publică mai degrabă decât mulțumirile private provocarea modului în care vezi darurile lui Dumnezeu în propria ta viață? În ce domenii ești tentat să te bizui pe propria putere în loc să te încrezi în Domnul așa cum face împăratul? Cum ar putea nădejdea centrată pe Hristos pe care Calvin o evidențiază să-ți remodeleze rugăciunile pentru biserică astăzi?
Roagă-te
O, Tată Suveran, care singur întemeiezi tronul Unsului Tău și prefaci strigătul părăsirii în laudă veșnică, dă-ne har să ne bucurăm de tăria dreptei Tale, așa cum vestesc psalmii aceștia. Așază inimile noastre pe îndurările legământului împlinite în Hristos, ca în mijlocul oricărui vrăjmaș și al întunericului să ne odihnim în credincioșia Ta neschimbătoare, până vom vesti dreptatea Ta în marea adunare. Susține-ne prin Duhul Tău până vom vedea fața Ta în slavă. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →