← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 33-34 — cu Ioan Calvin

Psalmii 33-34Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Psalmi oferă o perspectivă atemporală asupra grijii suverane a lui Dumnezeu. În capitolele 33 și 34 suntem invitați să vedem mâna Creatorului la lucru în fiecare detaliu al vieții. Calvin ne ghidează prin aceste cântări de laudă cu atenție atentă atât la text cât și la inima credinciosului. Reflecțiile sale ne amintesc că adevărata închinare izvorăște din recunoașterea credincioșiei lui Dumnezeu în creație și providență. Pe măsură ce studiem împreună astăzi, cuvintele lui Calvin să ne apropie de Dumnezeu care domnește peste toate. Să ne pregătim inimile să ascultăm și să răspundem.
Citește
Întoarce-te acum la Psalmii 33 și 34. Citește capitolele încet, permițând cuvintelor de laudă și eliberare să se așeze în duhul tău. Observă chemarea de a te bucura în Domnul și mărturia grijii sale veghetoare. Lasă poezia să-ți ridice ochii de la preocupările zilnice spre Dumnezeu care a vorbit lumea la ființă. Ia-ți timpul cu fiecare verset.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a se adresa celor drepți și naturii adevăratei laude. 1. Bucurați-vă în Iehova, voi cei drepți. Aici scriitorul inspirat se adresează credincioșilor sau celor drepți pe nume, deoarece numai ei sunt capabili să proclame slava lui Dumnezeu. Necredincioșii, care nu au gustat niciodată bunătatea sa, nu pot să-l laude din inimă, iar Dumnezeu nu are plăcere ca numele său să fie rostit de limbile lor necurate. Dar contextul arată mai distinct de ce această îndemnare este potrivită numai pentru credincioși. Mulți, în consecință, explică ultima parte, Lauda este potrivită pentru cei drepți, ca însemnând că dacă cei nelegiuiți sau ipocriții încearcă acest exercițiu, va deveni spre reproș și dezonoare pentru Dumnezeu mai degrabă decât spre lauda sa; ba mai mult, că ei doar profanează numele său sfânt. Este, fără îndoială, foarte adevărat, așa cum am remarcat deja, că Dumnezeu își creează pentru sine o biserică în lume prin adopție plină de har, cu scopul expres ca numele său să fie lăudat cuvenit de martori potriviți pentru o astfel de lucrare. Dar sensul real al clauzei, Lauda este potrivită pentru cei drepți, este că nu există exercițiu în care ei să poată fi mai bine angajați. Și, cu siguranță, deoarece Dumnezeu prin binefacerile sale zilnice le furnizează astfel de materie pentru celebrarea slavei sale, și deoarece bunătatea sa nemărginită, așa cum am văzut în altă parte, este pusă deoparte ca o comoară deosebită pentru ei, ar fi rușinos și cu totul nerezonabil ca ei să tacă în laudele lui Dumnezeu. Cantitatea materiei este că exercițiul principal în care devine drept să fie angajați este să publice printre oameni dreptatea, bunătatea și puterea lui Dumnezeu, a căror cunoaștere este sădită în mințile lor. Urmând alți interpreți, am tradus clauza, Lauda este potrivită, dar cuvântul tradus ca potrivit poate fi de asemenea tradus în mod corespunzător ca dorit, dacă îl privim ca derivat din cuvântul ebraic 'vh, avah, care înseamnă a dori sau a pofti. Și cu siguranță, când Dumnezeu îi atrage pe credincioși atât de dulce, este potrivit ca ei să se angajeze în celebrarea laudelor sale cu toată inima. De asemenea, trebuie observat că atunci când profetul, după ce a folosit în prima clauză apelativul cei drepți, adaugă imediat cuvintele cei drepți la inimă, care cuprind integritatea interioară a inimii, el definește ce este dreptatea adevărată sau în ce constă ea. Calvin se îndreaptă apoi spre versetul 4 pentru a discuta cuvântul lui Iehova. 4. Căci cuvântul lui Iehova este drept. Așa cum am remarcat tocmai, psalmistul prezintă mai întâi providența generală a lui Dumnezeu prin care el guvernează întreaga lume; și ne spune că el își exercită puterea în întregul curs al operațiilor sale, astfel încât cea mai perfectă echitate și credincioșie să strălucească pretutindeni. Unii vor ca termenii cuvânt și lucrare să fie sinonimi; dar cred că există o distincție, și că cuvânt înseamnă același lucru ca sfat sau orânduire, în timp ce lucrare semnifică efectul sau execuția sfatului său. Acord că aici același subiect este repetat în cuvinte diferite, așa cum este cazul în alte locuri; dar o ușoară variație va fi găsită în astfel de repetări, astfel încât același lucru să poată fi exprimat în moduri variate. Cantitatea a ceea ce este afirmat este că orice Dumnezeu numește și poruncește este drept; și orice aduce la îndeplinire în operație actuală este credincios și adevărat. Între timp, trebuie observat că termenul cuvânt nu trebuie înțeles ca doctrină, ci ca metoda prin care Dumnezeu guvernează lumea. Apoi, Calvin expune versetul 6 despre crearea cerurilor. 6. Prin cuvântul lui Iehova. Ca să ne trezească să ne gândim mai îndeaproape la lucrările lui Dumnezeu, el ne aduce înainte crearea lumii însăși; căci până când Dumnezeu este recunoscut ca Creatorul și Făuritorul lumii, cine va crede că el se ocupă de treburile oamenilor și că starea lumii este controlată de înțelepciunea și puterea sa? Dar crearea lumii ne conduce prin consecință directă la providența lui Dumnezeu. Nu că toți oamenii raționează atât de just sau sunt înzestrați cu o judecată atât de sănătoasă încât să concluzioneze că lumea este menținută și astăzi de aceeași putere divină care a fost odată pusă în acțiune la crearea ei: dimpotrivă, marea majoritate își imaginează că el este un spectator inactiv în cer a tot ceea ce se petrece pe pământ. Dar niciun om nu crede cu adevărat că lumea a fost creată de Dumnezeu dacă nu este și ferm convins că ea este menținută și păstrată de el. Înțelept și corect, așadar, profetul ne duce înapoi la însăși originea lumii, pentru a fixa în mințile noastre certitudinea providenței lui Dumnezeu în ordinea continuă a naturii. Prin figura sinedocă, el folosește termenul ceruri pentru întreaga structură a lumii, deoarece, așa cum am remarcat în altă parte, vederea cerurilor mai mult decât toate celelalte părți ale creației ne transportă cu admirație. El adaugă imediat, Și toată oastea lor, prin care frază, conform metodei obișnuite a Scripturii, el înseamnă stelele și planetele; căci dacă cerurile ar fi lipsite de acest ornament, ele ar fi într-un fel goale. Spunând că cerurile au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, el mărește foarte mult puterea sa, deoarece prin simpla sa încuviințare, fără niciun alt ajutor sau mijloc și fără mult timp sau muncă, el a creat o lucrare atât de nobilă și magnifică. Dar deși psalmistul pune cuvântul lui Dumnezeu și suflarea gurii sale în opoziție atât cu toate mijloacele externe, cât și cu orice idee de muncă dureroasă din partea lui Dumnezeu, totuși putem deduce cu adevărat și cu siguranță din acest pasaj că lumea a fost alcătuită prin Cuvântul Etern al lui Dumnezeu, singurul său Fiu născut. Interpreții antici au folosit acest pasaj cu ingeniozitate considerabilă ca dovadă a Deității eterne a Duhului Sfânt împotriva sabelienilor. Dar reiese din alte locuri, în special din Isaia 11:4, că prin suflarea gurii nu se înțelege nimic altceva decât vorbirea. Căci acolo se spune despre Hristos: 'El va lovi pământul cu toiagul gurii sale și cu suflarea buzelor sale va ucide pe cel rău.' Așa cum vorbirea puternică și eficientă este numită alegoric toiagul gurii sale; tot așa, în același mod, în alt scop, este numită în clauza imediat următoare suflarea gurii sale, pentru a marca diferența care există între vorbirea lui Dumnezeu și sunetele goale care ies din gurile oamenilor. În dovedirea Divinității Duhului Sfânt, prin urmare, nu am îndrăznit să folosesc acest text împotriva lui Sabelius. Să considerăm suficient că Dumnezeu a format cerurile prin Cuvântul său într-un mod care să dovedească Deitatea eternă a lui Hristos. Dacă cineva obiectează că aceste persoane divine nu ar apărea distincte dacă termenii Cuvânt și Suflare sunt sinonimi; răspund că termenul suflare nu este folosit aici pur și simplu ca în alte locuri, în care există evident o distincție făcută între Cuvânt și Duh; ci suflarea gurii sale este folosită figurativ pentru însăși rostirea vorbirii; ca și cum s-ar fi spus: De îndată ce Dumnezeu a rostit suflarea gurii sale sau a proclamat în cuvânt ceea ce dorea să fie făcut, cerurile au fost aduse instantaneu la existență și au fost, de asemenea, înzestrate cu un număr și o varietate de stele de neconceput. Este într-adevăr adevărat că această similitudine este împrumutată de la oameni; dar Scripturile învață adesea în alte locuri că lumea a fost creată de acel Cuvânt Etern, care, fiind singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, a apărut mai târziu în carne. Calvin continuă prin a considera adunarea apelor în versetul 7. 7. El a adunat apele mării ca într-o grămadă. Aici psalmistul nu vorbește despre tot ce s-ar fi putut spune despre fiecare parte a lumii, ci sub un departament cuprinde toate celelalte. El celebrează, totuși, o minune semnală și remarcabilă pe care o vedem privind la suprafața pământului; și anume, că Dumnezeu adună elementul apei, fluid și instabil cum este, într-o grămadă solidă și o ține așa după plăcerea sa. Filosofii naturali recunosc și experiența proclamă deschis că apele ocupă un loc mai înalt decât pământul. Cum se face atunci că, fiind fluide și dispuse natural să curgă, nu se răspândesc și nu acoperă pământul și cum se face că pământul, care este mai jos în poziție, rămâne uscat? În aceasta percepem cu siguranță că Dumnezeu, care este mereu atent la bunăstarea rasei umane, a închis apele în anumite bariere invizibile și le ține închise până în ziua de azi; și profetul declară cu eleganță că ele stau nemișcate la porunca lui Dumnezeu, ca și cum ar fi o grămadă de materie fermă și solidă. Nici nu este fără design că Duhul Sfânt, în diverse pasaje, aduce această dovadă a puterii divine, ca în Ieremia 5:22 și Iov 38:8
Considerați

Consideră

Calvin încheie secțiunea reflectând asupra fericirii poporului lui Dumnezeu. 12. Fericiți sunt oamenii al căror Dumnezeu este Iehova. Acest verset se potrivește excelent cu cel precedent, deoarece ne-ar folosi puțin să observăm ce se spune despre stabilitatea sfatului lui Dumnezeu dacă acel sfat nu s-ar referi la noi. Profetul, așadar, proclamând că sunt fericiți cei pe care Dumnezeu îi primește în protecția sa, ne amintește că sfatul pe care tocmai l-a menționat nu este un secret care rămâne mereu ascuns în Dumnezeu, ci este afișat în existența și protecția Bisericii și poate fi văzut acolo. Astfel vedem că nu cei care speculează rece despre puterea lui Dumnezeu, ci numai cei care o aplică la propriul lor beneficiu prezent, sunt cei care recunosc corect pe Dumnezeu ca Guvernatorul lumii. Mai mult, când psalmistul plasează toată fericirea noastră în aceasta, că Iehova este Dumnezeul nostru, atingând izvorul iubirii divine față de noi, el cuprinde, într-un cuvânt, tot ceea ce este obișnuit să fie dorit pentru a face viața fericită. Căci când Dumnezeu consimte să-și asume grija mântuirii noastre, să ne hrănească sub aripile sale, să ne asigure nevoile, să ne ajute în toate pericolele, toate acestea depind de adopția noastră de către el. Dar ca să nu se creadă că oamenii obțin un bine atât de mare prin propriile eforturi și industrie, David ne învață în mod expres că procedează din izvorul iubirii alese pline de har a lui Dumnezeu faptul că suntem socotiți poporul lui Dumnezeu. Este într-adevăr adevărat că, în persoana lui Adam, oamenii au fost creați la început cu scopul ca ei să fie fiii lui Dumnezeu; dar înstrăinarea care a urmat după păcat ne-a lipsit de acea mare binecuvântare. Până când Dumnezeu, așadar, ne adoptă în mod liber, suntem cu toții nenorociți prin natură și nu avem altă intrare sau mijloc de a atinge fericirea decât acesta, ca Dumnezeu, din propria sa bună plăcere, să ne aleagă pe noi care suntem cu totul nevrednici. Reiese, în consecință, cât de prostesc corup acest pasaj cei care transferă la oameni ceea ce profetul atribuie aici lui Dumnezeu, ca și cum oamenii ar alege pe Dumnezeu ca moștenire a lor. Recunosc, într-adevăr, că prin credință distingem pe adevăratul Dumnezeu de idoli; dar acest principiu trebuie ținut mereu strâns, că nu avem niciun interes în el deloc dacă nu ne previne prin harul său.
Răspunde
Cum modelează recunoașterea cuvântului lui Dumnezeu ca drept încrederea ta zilnică? În ce moduri te-ai putea alătura laudei creației în această săptămână? Unde ai nevoie să te odihnești în sfatul Domnului mai degrabă decât în propriile tale planuri?
Roagă-te
O Doamne Suveran, care prin Cuvântul Tău ai făcut cerurile și al cărui sfat stă neclintit peste toate neamurile, dă-ne har să ne temem de Tine și să nădăjduim în dragostea Ta statornică. Păzește-ne inimile de frică și învață-ne să ne odihnim în planurile Tale alese, ca viețile noastre să răsune de laudă doar Ție, Tată, Fiu și Duh Sfânt. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →