← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Ezechiel 45-46 — cu Matei Henry

Ezechiel 45-46Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul atemporal al lui Matei Henry deschide o fereastră spre viziunile finale ale lui Ezechiel, unde templul, pământul și închinarea sunt reordonate sub mâna lui Dumnezeu. În capitolele 45 și 46, profetul primește instrucțiuni detaliate pentru o comunitate reînnoită, marcată de sfințenie, dreptate și apropiere continuă de Domnul. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să vedem cum aceste tipare străvechi indică dincolo de întoarcerea lui Israel din exil spre realitățile mai mari ale Bisericii evanghelice și ale Împăratului ei. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să reflectăm la felul în care Dumnezeu își modelează și astăzi poporul prin închinare rânduită și viață dreaptă. Lecția de astăzi se inspiră direct din perspectivele lui Henry pentru a trezi credința și practica credincioasă.
Citește

Citire

Ia Biblia și citește Ezechiel 45–46 cu încetineală, lăsând măsurătorile măsurate ale pământului, darurile grijulii și ritmurile sabatului și ale sărbătorilor să-ți modeleze imaginația. Imaginează-ți pe domnitor, preoți și popor mișcându-se în devoțiune rânduită în jurul sanctuarului. Observă cum dreptatea și generozitatea izvorăsc din prezența lui Dumnezeu în centru. Cere Duhului să-ți învioreze inima în timp ce te pregătești să auzi expunerea lui Matei Henry asupra acestor capitole.
Studiu
Henry începe prin a schița viziunea de ansamblu a împărțirii pământului și a rânduielilor prezentate în capitolul 45. În acest capitol i se mai înfățișează profetului, în viziune: I. Împărțirea pământului sfânt, o parte pentru templu și pentru preoții care slujeau la el (v. 1-4), o parte pentru leviți (v. 5), o parte pentru cetate (v. 6), o parte pentru domnitor, iar restul pentru popor, v. 7, 8. II. Rânduielile de dreptate date atât domnitorului cât și poporului, v. 9-12. III. Darurile pe care trebuiau să le aducă și partea domnitorului în aceste daruri, v. 13-17. În mod deosebit la începutul anului (v. 18-20) și la Paște și la sărbătoarea corturilor, v. 21-25. Și toate acestea par să indice spre noua stare a Bisericii care urma să fie întemeiată sub evanghelie, care, atât prin întindere cât și prin curăție, trebuia să depășească cu mult pe cea din Vechiul Testament. Henry continuă prin a dezvolta îndrumările concrete date pentru împărțirea pământului între sanctuar, cetate și domnitor. Aici se dau îndrumări pentru împărțirea pământului după întoarcerea lor în el; și, deoarece Dumnezeu le-a dat voie să facă aceasta, ar fi un act de credință, nu de nebunie, să-l împartă înainte de a-l avea. Și ar fi o veste binevenită pentru captivi să audă că nu numai că se vor întoarce în pământul lor, ci că, deși acum erau puțini la număr, se vor înmulți și vor umple pământul. Dar aceasta nu și-a avut împlinirea în starea iudaică după întoarcerea din robie, ci trebuia să se împlinească în modelul Bisericii creștine, care era cu totul nouă (cum această împărțire a pământului era cu totul diferită de cea din vremea lui Iosua) și mult lărgită prin alipirea neamurilor la ea; și se va desăvârși în împărăția cerească, al cărei tip fusese întotdeauna pământul Canaan. Acum, 1. Aici este partea de pământ atribuită sanctuarului, în mijlocul căreia urma să fie zidit templul, cu toate curțile și împrejurimile lui; restul din jurul lui era pentru preoți. Aceasta se numește (v. 1) o jertfă adusă Domnului; căci ceea ce se dă în fapte de evlavie, pentru întreținerea și susținerea închinării lui Dumnezeu și înaintarea religiei, Dumnezeu primește ca dat Lui, dacă se face cu ochi curat. Este o parte sfântă a pământului, care trebuie pusă deoparte mai întâi, ca pârga care sfințește plămădeala. Însușirea de pământuri pentru susținerea religiei și a slujirii este un act de evlavie care dă cele mai mari speranțe de veșnicie și de folos pentru posteritate. Această parte sfântă a pământului trebuia măsurată, iar hotarele ei fixate, ca sanctuarul însuși să nu aibă mai mult decât partea lui și să nu înghită în timp tot pământul. Până aici se vor întinde pământurile Bisericii și nu mai departe; așa cum în regatul nostru donațiile către Biserică au fost odinioară limitate de statutul de mortmain. Pământurile date aici sanctuarului măsurau 25.000 de trestii (așa cum redă traducerea noastră, deși unii le socotesc doar coți) în lungime și 10.000 în lățime — cam optzeci de mile într-o parte și treizeci de mile în cealaltă (spun unii); douăzeci și cinci de mile într-o parte și zece mile în cealaltă, spun alții. Preoții și leviții care trebuiau să se apropie ca să slujească aveau să locuiască în această parte a pământului din jurul sanctuarului, ca să fie aproape de lucrarea lor; pe când prin împărțirea pământului din vremea lui Iosua cetățile preoților și leviților erau risipite peste tot în țară. Aceasta arată că slujitorii evangheliei trebuie să locuiască la sarcina lor; unde le este slujirea, acolo trebuie să trăiască. 2. Lângă pământurile sanctuarului sunt atribuite pământurile cetății, în care urma să fie zidită cetatea sfântă, și din veniturile și roadele cărora cetățenii aveau să fie întreținuți (v. 6): Va fi pentru toată casa lui Israel, nu însușită, ca înainte, unei seminții sau a două, ci din toate semințiile vor locui unii în cetate, cum aflăm că au făcut, Neemia 11,1,2. Partea pentru cetate era la fel de lungă, dar numai pe jumătate de lată ca cea pentru sanctuar; căci cetatea se îmbogățea prin negoț și de aceea avea mai puțină nevoie de pământuri. 3. Următoarea atribuire după pământurile Bisericii și ale cetății este a pământurilor coroanei, v. 7,8. Aici nu se dă măsură pentru acestea, ci se spune că stau de o parte și de cealaltă a pământurilor Bisericii și ale cetății, ca să arate că domnitorul cu bogăția și puterea lui trebuia să fie o ocrotire pentru amândouă. Unii socotesc partea domnitorului egală cu partea Bisericii și a cetății luate împreună; alții o socotesc a treisprezecea parte din restul pământului, celelalte douăsprezece părți fiind pentru cele douăsprezece seminții. Domnitorul care se ocupă neîncetat de administrarea treburilor publice trebuie să aibă cu ce să-și susțină demnitatea și să aibă din belșug, ca să nu fie ispitit să asuprească poporul, ceea ce totuși la mulți nu împiedică aceasta; dar harul lui Dumnezeu o va împiedica, căci aici se făgăduiește: Domnitorii Mei nu vor mai asupri poporul Meu; căci Dumnezeu va face pe dregători pace și pe vameși dreptate. Cu toate acestea, aflăm că după întoarcerea evreilor în pământul lor domnitorii au fost învinuiți pentru asupririle lor. Dar Neemia a fost unul care nu a făcut ca guvernatorii de mai înainte și totuși a ținut o curte frumoasă, Neemia 5,15,18. Dar atât de mult se spune despre domnitor în această stare sfântă tainică, ca să arate că în Biserica evangheliei magistrații trebuie să fie ca niște părinți hrănitori pentru ea, iar principii creștini patronii și ocrotitorii ei; și sfânta religie pe care o mărturisesc, în măsura în care sunt supuși puterii ei, îi va opri să asuprească poporul lui Dumnezeu, pentru că ei sunt mai mult poporul Lui decât al lor. 4. Restul pământurilor trebuia împărțit poporului după semințiile lor, care aveau motive să se socotească bine așezați, când aveau atât mărturia lui Israel cât și scaunul de judecată atât de aproape de ei. Henry expune apoi regulile de dreptate cerute atât de la domnitori cât și de la popor. Avem aici câteva reguli generale de dreptate așezate atât pentru domnitor cât și pentru popor, regulile dreptății distributive și comutative; căci evlavia fără cinste nu este decât o formă de evlavie, care nu va plăcea lui Dumnezeu și nici nu va folosi poporului. Să se hotărască deci, prin autoritatea Împăratului și Dumnezeului Bisericii, 1. Ca domnitorii să nu asuprească supușii, ci să administreze dreptatea cuvenită și cu credincioșie printre ei (v. 9): 'Să vă fie de ajuns, domnitorilor ai lui Israel! că ați asuprit poporul și v-ați îmbogățit prin jaf și violență, că ați tuns atât de mult turma în loc s-o hrăniți, și de acum înainte să nu mai faceți așa.' Notați: Chiar și domnitorii și oamenii mari care au greșit mult timp trebuie la urmă să socotească că este vremea, vremea de sus, să se îndrepte și să se schimbe; căci nicio prescripție nu va îndreptăți o nedreptate. În loc să spună că au fost obișnuiți de mult să asuprească și de aceea pot să continue, pentru că obiceiul îi va apăra, ar trebui să spună că au fost obișnuiți de mult și de aceea, ca aici, să lase vremea să treacă de ajuns și să îndepărteze de acum violența și jaful; să renunțe la cereri nedrepte, să anuleze obiceiuri nedrepte și să îndepărteze din slujbele de sub ei pe cei ce fac violență. Să le ia dările, să ușureze supușii de acele taxe pe care le simt apăsătoare și să facă judecată și dreptate după lege, cum cere datoria locului lor. Notați: Toți domnitorii, dar mai ales domnitorii lui Israel, sunt datori să facă dreptate; căci despre poporul lor Dumnezeu spune: Ei sunt poporul Meu, și ei într-un mod deosebit cârmuiesc pentru Dumnezeu. 2. Ca un vecin să nu înșele pe altul în comerț (v. 10): Să aveți cumpene drepte, în care să cântăriți și banii și mărfurile, o efă dreaptă pentru măsura uscată a grâului și a făinii, o baie dreaptă pentru măsura lichidelor, vinului și untdelemnului; și efa și baia să fie o singură măsură, a zecea parte dintr-un homer sau cor, v. 11. Așa că efa și baia cuprindeau (cum a calculat învățatul doctor Cumberland) șapte galoane de vin și patru pinte, și ceva mai mult. Un omer era doar a zecea parte dintr-o efă (Exod 16,36) și a suta parte dintr-un homer și cuprindea cam șase pinte. Şechelul este așezat aici (v. 13); este douăzeci de ghere, exact jumătate de uncie romană, în banii noștri 2s. 4 1/4d. și aproape a opta parte dintr-un farthing, cum calculează exact același învățat. Prin șecheli se socotea maneul sau lira, care, când era pus doar ca greutate (spune episcopul Cumberland), fără privire la batere de monedă, cuprindea exact 100 de șecheli, cum reiese din compararea 1 Împărați 10,17, unde se spune trei manei sau lire de aur mergeau la un scut, cu locul paralel, 2 Cronici 9,16, unde se spune 300 de șecheli de aur mergeau la un scut. Dar când maneul este pus ca sumă de bani sau monedă, cuprinde doar șaizeci de șecheli, cum reiese aici, unde douăzeci de șecheli, douăzeci și cinci de șecheli și cincisprezece șecheli, care toate fac șaizeci, vor fi maneul. Dar este socotit astfel pentru că aveau o bucată de bani care cântărea douăzeci de șecheli, alta douăzeci și cinci, alta cincisprezece, toate alcătuind o liră, cum observă aici un scriitor învățat. Notați: Este de datoria lui Israel al lui Dumnezeu să fie foarte cinstit și drept în toate negocierile sale, foarte punctual și exact în a da fiecăruia ce i se cuvine și foarte grijuliu să nu nedreptățească pe nimeni, pentru că altfel strică acceptabilitatea mărturisirii sale înaintea lui Dumnezeu și reputația ei înaintea oamenilor. Henry continuă apoi să explice darul poporului adus pentru domnitor. I. Se cere ca ei să aducă o jertfă Domnului din ceea ce au (v. 13): Tot poporul țării trebuie să dea o jertfă, v. 16. Ca niște arendași ai lui Dumnezeu, trebuie să plătească o arendă seniorului lor cel mare. Au adus o jertfă din averile lor imobile (v. 1), o parte sfântă din pământul lor; acum li se poruncește să aducă o jertfă din averile lor mobile, bunurile și averile lor, ca o recunoaștere a primirilor de la El, a dependenței de El și a obligațiilor față de El. Notați: Oricare ar fi averea noastră, trebuie să-L cinstim pe Dumnezeu cu ea, dându-I ce I se cuvine din ea. Nu că Dumnezeu ar avea nevoie sau ar putea fi ajutat de ceva ce-I putem da, Ps. 50,9. Nu; este doar o jertfă; noi doar o aducem Lui; folosul ei se întoarce înapoi la noi înșine, la săracii Lui, care, ca vecinii noștri, suntem noi înșine, sau la slujitorii Lui care slujesc neîncetat pentru binele nostru.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea reflectând asupra jertfelor repetate cerute de-a lungul sărbătorilor. 3. Sărbătoarea corturilor; despre aceasta se vorbește în continuare (v. 25), și nu se face nicio mențiune despre sărbătoarea Cincizecimii, care venea între Paște și sărbătoarea corturilor. Se dau aici porunci (peste cele date de legea lui Moise) pentru aceleași jertfe care trebuiau aduse în timpul celor șapte zile ale Paștelui. Vedeți lipsa jertfelor legale pentru păcat; de aceea erau adesea repetate, nu numai în fiecare an, ci în fiecare sărbătoare, în fiecare zi a sărbătorii, pentru că nu puteau face desăvârșiți pe cei ce se apropiau, Evrei 10,1,3. Vedeți necesitatea de a repeta adesea aceleași exerciții religioase. Deși jertfa ispășirii este adusă o dată pentru totdeauna, totuși jertfele de mulțumire, aceea a unei inimi zdrobite, aceea a unei inimi mulțumitoare, acele jertfe duhovnicești care sunt plăcute lui Dumnezeu prin Hristos Isus, trebuie aduse în fiecare zi. Trebuie, ca aici, să intrăm într-o rânduială de îndatoriri sfinte și să ne ținem de ea.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea am nevoie de aceeași sfințenie rânduită pe care Henry o vede înconjurând sanctuarul? 2. Cum ar putea chemarea la cumpene drepte și la neguțătorii cinstite să remodeleze un domeniu al lucrării sau al relațiilor mele în această săptămână? 3. Ce act repetat de închinare sau pocăință mă invită Duhul să-l repet mereu, așa cum îndeamnă Henry?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, statornicește sfințenia Ta în centrul vieților noastre, așa cum vestește vedenia lui Ezechiel, modelându-ne în dreptate și în darnică bucurie care mărturisește că tot darul bun vine din mâna Ta. Ține poarta de răsărit a inimilor noastre pururea deschisă către Prințul care singur ne apropie de Tine și învață-ne să aducem în fiecare zi jertfe de laudă și de căință, primite prin ispășirea Sa săvârșită odată pentru totdeauna. Umple-ne cu Duhul Tău, ca să umblăm în ascultare sfântă până în ziua când slava Ta va umple pământul. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →