Eterniseed › Curriculum › Evrei
Evrei 4 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolul 4 din Epistola către Evrei oferă un ghid profund în promisiunea odihnei lui Dumnezeu. Cu grijă pastorală și precizie teologică, Calvin îndeamnă pe credincioși să răspundă la evanghelie cu credință vie mai degrabă decât cu indiferență. Expunerea sa evidențiază atât avertismentul împotriva necredinței, cât și slava covârșitoare a odihnei care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Pe măsură ce urmăm tratamentul său verset cu verset, suntem invitați să ne examinăm propriile inimi înaintea Cuvântului lui Dumnezeu care cercetează. Cuvintele lui Calvin continuă să întărească pe pelerini care doresc să intre în acea odihnă prin credința în Hristos singur.
Citește
Citire
Ia Biblia ta și citește capitolul 4 din Epistola către Evrei încet și cu rugăciune. Ascultă chemarea repetată de a intra în odihna lui Dumnezeu și avertismentul solemn împotriva împietririi inimii. Observă cum capitolul trece de la eșecul lui Israel în pustiu la puterea vie a Cuvântului lui Dumnezeu și la marele preot plin de milă care a mers înaintea noastră. Cere Duhului să-ți pregătească inima pentru a primi perspectivele lui Calvin despre credință, odihnă și Cuvântul care cercetează.
Studiu
Calvin deschide capitolul îndemnând la o sfântă frică ce îi ține pe credincioși veghetori.
Dar frica care este aici recomandată nu este aceea care clatină încrederea credinței, ci aceea care ne umple de atâta grijă încât să nu devenim torpizi prin indiferență. Să ne temem deci, nu ca să tremurăm sau să nutrim neîncredere ca și cum am fi nesiguri de rezultat, ci ca să nu fim necredincioși harului lui Dumnezeu.Despre legătura vitală dintre Cuvântul propovăduit și credința mântuitoare, Calvin scrie:
Dar trebuie să observăm aici legătura dintre Cuvânt și credință. Ea este astfel încât credința nu trebuie despărțită de Cuvânt, iar Cuvântul despărțit de credință nu poate aduce niciun bine; nu că eficacitatea sau puterea Cuvântului ar depinde de noi; căci chiar dacă întreaga lume ar fi falsă, Cel care nu poate minți nu ar înceta niciodată să fie adevărat, dar Cuvântul nu își exercită niciodată puterea în noi decât atunci când credința îi dă intrare. El este într-adevăr puterea lui Dumnezeu spre mântuire, dar numai pentru cei care cred. (Romani 1:16.) În el este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu, dar este din credință spre credință. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna eficace și mântuitor pentru oameni, privit în sine sau în propria sa natură; dar nu se va găsi rod decât la cei care cred.Calvin arată apoi cum numai credința dă intrare în odihna promisă de Dumnezeu.
3. Căci noi care am crezut intrăm în odihnă, sau, căci intrăm în odihnă după ce am crezut, etc. Este un argument din contrar. Numai necredința ne exclude; deci numai credința deschide o intrare. Trebuie într-adevăr să avem în vedere ceea ce a afirmat deja, că Dumnezeu, mâniat pe cei necredincioși, a jurat că ei nu vor avea parte de acea binecuvântare. Deci ei intră acolo unde necredința nu împiedică, cu condiția doar ca Dumnezeu să-i cheme. Dar vorbind la persoana întâi, îi atrage cu o dulceață mai mare, despărțindu-i de străini.
Considerați
Considerare
Calvin definește adevărata și finala odihnă care îi așteaptă pe cei ce încetează de la propriile lor lucrări.
Această conformare, ne învață Apostolul, are loc atunci când ne odihnim de lucrările noastre. De aici rezultă în cele din urmă că omul devine fericit prin lepădarea de sine. Căci ce altceva este a înceta de la lucrările noastre, decât a mortifica carnea noastră, când un om se leapădă de sine însuși ca să trăiască pentru Dumnezeu? Căci aici trebuie să începem întotdeauna, când vorbim despre o viață evlavioasă și sfântă, ca omul, fiind într-un fel mort față de sine, să-L lase pe Dumnezeu să trăiască în el, ca să se abțină de la lucrările sale, astfel încât să dea loc lui Dumnezeu să lucreze. Trebuie într-adevăr să mărturisim că numai atunci viața noastră este bine alcătuită când devine supusă lui Dumnezeu. Dar prin corupția înnăscută aceasta nu se întâmplă niciodată, până nu ne odihnim de lucrările noastre; ba chiar, o astfel de opoziție există între cârmuirea lui Dumnezeu și afecțiunile noastre corupte, încât El nu poate lucra în noi până nu ne odihnim. Dar deși împlinirea acestei odihne nu poate fi atinsă în această viață, totuși trebuie să ne străduim mereu pentru ea. [70] Astfel, credincioșii intră în ea, dar cu această condiție, — ca alergând să meargă mereu înainte.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea simt pericolul de a deveni indiferent față de promisiunea lui Dumnezeu? Cum primesc eu în mod activ Cuvântul prin credință mai degrabă decât doar auzindu-l? În ce feluri mă cheamă Duhul la o lepădare de sine mai adâncă ca să pot intra mai deplin în odihna lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Tată milostiv, prin harul Tău suveran ai pus înaintea noastră promisiunea unei odihne care rămâne pentru poporul Tău; dă-ne credință să intrăm în ea, încetând de la lucrările noastre și odihnindu-ne cu totul în lucrarea împlinită a Fiului Tău. Lasă Cuvântul Tău viu și lucrător să străpungă inimile noastre, discernând fiecare gând și intenție, ca să nu rămânem în urmă de credincioșia legământului Tău. Prin Duhul, ține-ne veghetori până vom intra în acea odihnă sabatică veșnică în prezența Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →