Eterniseed › Curriculum › Exodul
Ex 11-12 — cu Matei Henry
Deschidere
Astăzi explorăm capitolele finale ale narațiunii Exodului prin ochii lui Matei Henry, a cărui expunere atentă dezvăluie straturi ale scopului divin în ultimele plăgi și instituirea Paștelui. Reflecțiile sale ne atrag în tensiunea dintre judecată și eliberare, arătând cum Dumnezeu își deosebește poporul în mijlocul crizei. Urmând îndrumarea lui Henry, întâlnim teme ale favorii, ale avertizării și ale observării sacre care continuă să modeleze viața credincioasă. Acest studiu ne invită să zăbovim asupra textului și să permitem perspectivei lui Henry să trezească o proaspătă reverență față de căile răscumpărătoare ale lui Dumnezeu.
Citește
Citire
Pune deoparte un spațiu liniștit și citește integral capitolele 11 și 12 din Exod. Observă progresia de la anunțul ultimei plăgi prin instrucțiunile Paștelui și plecarea propriu-zisă din Egipt. Permite urgenței narațiunii și poruncilor detaliate să se așeze în mintea ta înainte de a te întoarce la comentariul lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a examina favoarea acordată lui Moise și lui Israel.
Aici este, I. Înalta favoare de care s-au bucurat Moise și Israel din partea lui Dumnezeu. 1. Moise a fost un favorit al Cerului, căci Dumnezeu nu-i va ascunde lucrul pe care îl va face. Dumnezeu nu numai că îl face mesagerul său pentru a-i transmite poruncile, ci îi comunică și scopul său (ca om al sfatului său) că va mai aduce o plagă, și numai una, asupra lui Faraon, prin care va desăvârși eliberarea lui Israel, v. 1. Moise dorea să vadă un sfârșit al acestei lucrări înfricoșătoare, să nu mai vadă Egiptul lovit de plăgi și pe Israel asuprit: „Ei bine”, spune Dumnezeu, „acum este aproape de sfârșit; războiul va fi curând împlinit, punctul câștigat; Faraon va fi silit să se recunoască învins și să renunțe la cauză.” După toate celelalte plăgi, Dumnezeu spune: Voi mai aduce una. Astfel, după toate judecățile executate asupra păcătoșilor în această lume, mai este una rezervată să fie adusă asupra lor în cealaltă lume, care îi va smeri complet pe aceia pe care nimic altceva nu i-ar fi smerit. 2. Israeliții erau favoriți ai Cerului; căci Dumnezeu însuși își asumă cauza lor nedreptățită și veghează să fie răsplătiți pentru toate suferințele îndurate slujind egiptenilor. Aceasta era ultima zi a robiei lor; erau pe cale să plece, iar stăpânii lor, care îi abuzaseră în muncă, nu i-ar fi fraudat de plata lor și nu i-ar fi trimis plecați cu mâinile goale; în timp ce bieții israeliți erau atât de dornici de libertate încât s-ar fi mulțumit doar cu aceasta, fără plată, și s-ar fi bucurat să o obțină în orice condiții: dar Cel ce împlinește dreptatea și judecata pentru cei asupriți a rânduit ca lucrătorii să nu-și piardă plata și le-a poruncit s-o ceară acum la plecarea lor (v. 2), în vase de argint și vase de aur, pentru a pregăti care Dumnezeu, prin plăgi, îi făcuse pe egipteni la fel de dispuși să se despartă de ele în orice condiții precum, mai înainte, egiptenii, prin asprimile lor, îi făcuseră pe israeliți dispuși să plece în orice condiții. Deși israeliții răbdători erau mulțumiți să-și piardă plata, totuși Dumnezeu nu i-a lăsat să plece fără ea. Observă: Într-un fel sau altul, Dumnezeu va da îndreptare celui nedreptățit, care într-o tăcere smerită își încredințează cauza lui; și va veghea ca nimeni să nu fie în pierdere la urmă prin suferința sa răbdătoare mai mult decât prin slujirile sale.Henry abordează apoi avertizarea transmisă lui Faraon.
Aici se dă avertizare lui Faraon cu privire la ultima și biruitoarea plagă care urma să fie trimisă. Aceasta era moartea tuturor întâilor-născuți din Egipt deodată, care fusese amenințată mai întâi (cap. iv. 23, Îmi voi ucide pe fiul tău, întâiul tău născut), dar este executată ultima; au fost încercate judecăți mai mici, care, dacă ar fi împlinit lucrarea, ar fi prevenit aceasta. Vezi cât de încet este Dumnezeu la mânie și cât de dornic să fie întâmpinat pe calea judecăților sale și să-și întoarcă mânia, și în special cât de prețioase sunt viețile oamenilor în ochii săi: dacă moartea vitelor lor i-ar fi smerit și îndreptat, copiii lor ar fi fost cruțați; dar, dacă oamenii nu vor folosi înaintările treptate ale judecăților divine, ei înșiși sunt de vină dacă află, la urmă, că ce era mai rău fusese păstrat pentru sfârșit. 1. Plaga însăși este aici prevestită în mod deosebit, v. 4-6. Timpul este fixat — către miezul nopții, chiar miezul nopții următor, ceasul cel mai mort al nopții; când toți dormeau, toți întâii-născuți ai lor trebuiau să doarmă somnul morții, nu în tăcere și fără simțire, astfel încât să nu fie descoperiți până dimineața, ci astfel încât să trezească familiile la miezul nopții să stea de față și să-i vadă murind. Întinderea acestei plăgi este descrisă, v. 5. Prințul care urma să succeadă la tron nu era prea înalt ca să nu fie atins de ea, nici sclavii de la moară prea jos ca să nu fie luați în seamă. Moise și Aaron nu au fost trimiși să cheme această plagă; nu, Eu voi ieși, zice Domnul, v. 4. Este un lucru înfricoșător să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu; ce este iadul decât aceasta? 2. Ocrotirea deosebită sub care trebuiau să fie copiii lui Israel și deosebirea vădită care trebuia făcută între ei și egipteni. În timp ce îngerii își trăgeau săbiile împotriva egiptenilor, nici măcar un câine nu trebuia să latre la vreunul dintre copiii lui Israel, v. 7. Prin aceasta s-a dat un semn al deosebirii care va fi făcută în ziua cea mare între poporul lui Dumnezeu și vrăjmașii săi: dacă oamenii ar ști ce deosebire pune Dumnezeu și va pune în veșnicie între cei ce îi slujesc și cei ce nu îi slujesc, religia nu li s-ar părea un lucru atât de indiferent cum o fac ei, nici nu ar acționa în privința ei cu atâta indiferență cum o fac. 3. Supunerea smerită pe care slujitorii lui Faraon trebuiau s-o arate lui Moise și cât de supuși trebuiau să-i ceară să plece (v. 8): Vor coborî și se vor pleca. Observă: Mândrii vrăjmași ai lui Dumnezeu și ai lui Israel vor fi siliți să cadă la urmă (Apoc. iii. 9) și vor fi găsiți mincinoși față de ei, Deut. xxxiii. 29. După ce Moise a rostit astfel mesajul, se spune că a ieșit de la Faraon într-o mare mânie, deși era cel mai blând dintre toți oamenii de pe pământ. Probabil se aștepta ca însăși amenințarea morții întâilor-născuți să-l fi determinat pe Faraon să se supună, mai ales că Faraon cedase deja atât de mult și văzuse cât de exact se împliniseră până atunci toate prezicerile lui Moise. Dar nu avusese acest efect; inima lui mândră nu voia să se plece, nici măcar pentru a salva pe toți întâii-născuți ai împărăției sale: nu e de mirare că oamenii nu sunt opriți de la căi vicioase de perspectivele date lor asupra nenorocirii veșnice în cealaltă lume, când primejdia iminentă pe care o aleargă de a pierde tot ce le este drag în această lume nu îi înspăimântă. Moise, prin urmare, a fost provocat la o sfântă indignare, fiind mâhnit (ca și Mântuitorul nostru mai târziu) pentru împietrirea inimii lui, Marcu iii. 5. Observă: Este o mare supărare pentru duhurile slujitorilor buni să vadă poporul surd la toate avertizările drepte date lor și alergând cu capul înainte spre pieire, în ciuda tuturor metodelor blânde luate pentru a o preveni. Astfel, Ezechiel a mers în amărăciunea duhului său (Ezec. iii. 14), pentru că Dumnezeu îi spusese că casa lui Israel nu-l va asculta, v. 7. A te mânia doar de păcat este calea de a nu păcătui în mânie. Moise, după ce a menționat astfel tulburarea pe care i-o pricinuise îndărătnicia lui Faraon, (1.) Reflectează asupra înștiințării prealabile pe care Dumnezeu i-o dăduse despre aceasta (v. 9): Domnul a zis lui Moise: Faraon nu vă va asculta. Scriptura a prevestit necredința celor ce vor auzi Evanghelia, ca să nu ne fie surprindere sau piatră de poticnire, Ioan xii. 37, 38; Rom. x. 16. Să nu ne gândim mai rău despre Evanghelia lui Hristos pentru disprețurile pe care oamenii i le aduc în general, căci ni s-a spus dinainte ce primire rece va avea. (2.) Rezumă tot ce spusese mai înainte în acest sens (v. 10), că Moise a făcut toate aceste minuni, așa cum sunt relatate aici, înaintea lui Faraon (el însuși a fost martor ocular al lor), și totuși nu a putut birui, ceea ce era un semn sigur că Dumnezeu însuși, printr-o judecată dreaptă, îi întărise inima. Astfel, lepădarea Evangheliei lui Hristos de către iudei era o absurditate atât de grosolană încât se putea deduce ușor din ea că Dumnezeu le dăduse duhul amorțirii, Rom. xi. 8.Henry se îndreaptă apoi spre instituirea rânduielii Paștelui.
Moise și Aaron primesc aici de la Domnul ceea ce aveau să transmită mai târziu poporului cu privire la rânduiala Paștelui, la care se adaugă o poruncă pentru un nou stil ce trebuia observat în lunile lor (v. 1, 2): Aceasta va fi pentru voi începutul lunilor. Până atunci începuseră anul de la mijlocul lui septembrie, dar de acum înainte trebuiau să-l înceapă de la mijlocul lui martie, cel puțin în toate socotelile lor bisericești. Observă: Este bine să începem ziua, și să începem anul, și mai ales să începem viețile noastre, cu Dumnezeu. Această nouă calculare a început anul cu primăvara, care înnoiește fața pământului, și a fost folosită ca o figură a venirii lui Hristos, Cânt. ii. 11, 12. Putem presupune că, în timp ce Moise aducea cele zece plăgi asupra egiptenilor, îi îndruma pe israeliți să se pregătească de plecare la un ceas de avertizare. Probabil îi adunase treptat aproape unii de alții din împrăștierea lor, căci aici sunt numiți adunarea lui Israel (v. 3), și către ei, ca o adunare, sunt trimise aici poruncile. Uimirea și graba lor, este ușor de presupus, erau mari; totuși acum trebuie să se consacre observării unui rit sacru, spre cinstea lui Dumnezeu. Observă: Când capetele noastre sunt pline de griji și mâinile de treburi, totuși nu trebuie să uităm religia noastră, nici să ne lăsăm indispuși pentru faptele de evlavie.
Considerați
Considerare
Henry încheie reflectând asupra înțelesului tipologic al sărbătorii.
4. Sărbătoarea azimelor era tipică vieții creștine, 1 Cor. v. 7, 8. Primind pe Hristos Isus Domnul, (1.) Trebuie să ținem o sărbătoare în bucurie sfântă, desfătându-ne neîncetat în Hristos Isus; niciun fel de lucrare nu trebuie făcută (v. 16), nicio grijă admisă sau îngăduită, nepotrivită sau vătămătoare acestei bucurii sfinte: dacă adevărații credincioși nu au o sărbătoare continuă, este vina lor. (2.) Trebuie să fie o sărbătoare a azimelor, ținută în dragoste, fără aluatul răutății și al necinstei, fără aluatul ipocriziei. Legea era foarte strictă cu privire la Paște, iar iudeii erau la fel în obiceiurile lor, ca niciun aluat să nu se găsească în casele lor, v. 19. Tot aluatul cel vechi al păcatului trebuie îndepărtat de la noi, cu cea mai mare grijă și scârbă, dacă vrem să ținem sărbătoarea unei vieți sfinte spre cinstea lui Hristos. (3.) Era printr-o rânduială veșnică (v. 17); cât vom trăi, trebuie să continuăm hrănindu-ne din Hristos și bucurându-ne în El, pomenind mereu cu mulțumire lucrurile mari pe care le-a făcut pentru noi.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta simți că Dumnezeu își deosebește scopurile în mijlocul presiunii din jur? Cum ar putea chemarea de a mânca în grabă să-ți remodeleze dependența zilnică de El? Ce pas de ascultare te îndeamnă Duhul să-l faci fără întârziere?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, în judecata și izbăvirea Egiptului vedem puterea Ta suverană și dragostea Ta statornică a legământului, care marchează poporul Tău prin sângele mielului și îl cheamă să lase în urmă orice urmă de păcat. Dă-ne har să ne încredem în timpul Tău desăvârșit, să ascultăm Cuvântul Tău fără zăbavă și să ne odihnim în răscumpărarea mai mare săvârșită de Hristos. Prin Duhul Tău, întărește nădejdea noastră până vom vedea mântuirea Ta deplină față către față. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →