Eterniseed › Curriculum › 1 Samuel
1Sam 21-22 — cu Matei Henry
Deschidere
Matei Henry ne călăuzește prin zilele tulburi ale primului exil al lui David cu discernământ pastoral și atenție atentă atât la consemnarea istorică, cât și la lecțiile sale spirituale. În aceste capitole îl vedem pe regele uns redus la fugă, nevoit să navigheze primejdia cu alegeri imperfecte, dar încă agățându-se de Dumnezeu care l-a chemat. Reflecțiile lui Henry luminează cum chiar cei credincioși pot să se poticnească sub presiune, totuși providența atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu rămâne statornică. Pe măsură ce urmăm calea lui David de la Nob la Gat și apoi la peștera Adulam, suntem invitați să ne examinăm propriile răspunsuri la frică, aprovizionare și protecție. Comentariul lui Henry ne ajută să citim aceste evenimente nu doar ca biografie antică, ci ca instrucțiune vie pentru orice credincios care trebuie să se încreadă în Dumnezeu în anotimpuri de nesiguranță și încercare.
Citește
Citire
Acordă-ți timp acum să citești 1 Samuel capitolele 21 și 22 încet și cu rugăciune. Observă mișcările lui David de la cortul întâlnirii din Nob, întâlnirea sa cu Achiș și adunarea urmașilor săi în peștera Adulam. Ia aminte la tensiunea dintre urmărirea lui Saul și credincioșia liniștită a celor care îl ajută pe David. Permite narațiunii să evidențieze atât fragilitatea umană, cât și grija divină. Pe măsură ce citești, cere Duhului să-ți pregătească inima pentru perspectivele pe care le va aduce Matei Henry acestor episoade de fugă, înșelăciune și refugiu.
Studiu
Henry începe prin a-l așeza pe David la cortul întâlnirii din Nob.
Aici, I. David, în necaz, fuge la cortul lui Dumnezeu, acum ridicat la Nob, presupus a fi un oraș în seminția lui Beniamin. De când Șilo a fost părăsit, cortul a fost adesea mutat, deși chivotul a rămas la Chiriat-Iearim. Aici a venit David în fuga sa de furia lui Saul (v. 1) și s-a adresat lui Ahimelec preotul. Samuel prorocul nu l-a putut ocroti, Ionatan prințul nu a putut. El recurge deci mai întâi la Ahimelec preotul. El prevede că acum trebuie să fie exilat și de aceea vine la cort, 1. Ca să-și ia un rămas-bun mișcător de el, căci nu știe când îl va mai vedea și nimic nu va fi mai chinuitor pentru el în exil decât depărtarea de casa lui Dumnezeu și oprirea de la rânduielile publice, după cum reiese din multe dintre psalmii săi. El și-a luat rămas-bun afectuos de la prietenul său Ionatan și nu poate pleca până nu și-a luat rămas-bun asemănător de la cort. 2. Ca să-L întrebe pe Domnul acolo și să ceară îndrumare de la El atât în privința datoriei, cât și a siguranței, cazul său fiind dificil și periculos. Că aceasta era treaba lui reiese din cap. xxii. 10, unde se spune că Ahimelec L-a întrebat pe Domnul pentru el, așa cum făcuse și mai înainte, v. 15. Este o mare mângâiere pentru noi într-o zi de necaz că avem un Dumnezeu la care să mergem, căruia să-I deschidem cazul nostru și de la care să cerem și să așteptăm îndrumare.Henry examinează apoi schimbul lui David cu preotul.
1. Aici David nu s-a purtat ca el însuși. I-a spus lui Ahimelec o minciună grosolană, că Saul îi dăduse o treabă de îndeplinit, că însoțitorii săi fuseseră trimiși într-un anume loc și că i se poruncise să păstreze taina și de aceea nu îndrăznea să o comunice, nici măcar preotului însuși. Toate acestea erau false. Ce vom spune despre aceasta? Scriptura nu o ascunde și noi nu îndrăznim s-o justificăm. A fost rău făcut și a avut consecințe rele; căci a pricinuit moartea preoților Domnului, după cum David a reflectat asupra ei mai târziu cu regret, cap. xxii. 22. Nu era nevoie ca el să se prefacă astfel cu preotul, căci putem presupune că, dacă i-ar fi spus adevărul, l-ar fi adăpostit și ajutat la fel de bucuros ca Samuel și ar fi știut mai bine cum să-l sfătuiască și să-L întrebe pe Dumnezeu pentru el. Oamenii ar trebui să fie deschiși cu slujitorii lor credincioși. David era un om de mare credință și curaj, și totuși acum amândouă l-au părăsit și a căzut astfel rușinos prin frică și lașitate, ambele datorate slăbiciunii credinței sale. Dacă s-ar fi încrezut în Dumnezeu cum se cuvine, nu ar fi folosit o astfel de stratagemă păcătoasă și jalnică pentru propria sa păstrare. Este scris nu spre imitare, nici măcar în cele mai mari strâmtorări, ci spre avertizarea noastră. Cel ce crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă; și să ne rugăm cu toții zilnic: Doamne, nu ne duce în ispită. Să luăm cu toții prilej de aici ca să deplângem, (1.) Slăbiciunea și neputința oamenilor buni; cei mai buni nu sunt desăvârșiți de partea aceasta a cerului. Poate exista har adevărat acolo unde sunt totuși multe greșeli. (2.) Răutatea vremurilor rele, care îi silește pe oamenii buni în astfel de strâmtorări care se dovedesc ispite prea puternice pentru ei. Asuprirea îl face pe omul înțelept să facă prostii.Henry îl urmează apoi pe David în țara filistenilor.
David, deși rege ales, este aici exilat — destinat să fie stăpân peste mari comori, totuși acum cerșind pâinea sa — uns pentru coroană și totuși aici nevoit să fugă din țara sa. Astfel, providențele lui Dumnezeu par uneori să meargă împotriva promisiunilor Sale, pentru încercarea credinței poporului Său și pentru slăvirea numelui Său, în împlinirea planurilor Sale, în ciuda dificultăților care stăteau în cale. Aici este, 1. Fuga lui David în țara filistenilor, unde spera să fie ascuns și să rămână nedescoperit în curtea sau tabăra lui Achiș, regele Gatului, v. 10. Dragul lui Israel este nevoit să părăsească pământul lui Israel și cel care era marele dușman al filistenilor (din nu știu ce motive) merge să caute adăpost printre ei. Se pare că, deși israeliții îl iubeau, totuși regele lui Israel avea o dușmănie personală față de el, care l-a obligat să-și părăsească propria țară, tot așa, deși filistenii îl urau, totuși regele Gatului avea o bunătate personală față de el, prețuindu-i meritul și poate cu atât mai mult pentru că l-a ucis pe Goliat din Gat, care, se poate, nu fusese prieten cu Achiș. La el a mers David acum direct, ca la unul în care putea avea încredere, ca mai târziu (cap. xxvii. 2, 3), și Achiș nu l-ar fi ocrotit dacă nu s-ar fi temut să nu-și supere propriul popor. Poporul persecutat al lui Dumnezeu a găsit adesea un tratament mai bun din partea filistenilor decât din partea israeliților, în teatrele neamurilor decât în sinagogile iudaice. Regele lui Iuda l-a închis pe Ieremia, iar regele Babilonului l-a pus în libertate. 2. Dezgustul pe care l-au simțit slujitorii lui Achiș la prezența lui acolo și plângerea lor către Achiș (v. 11): 'Nu este acesta David? Nu este el cel care a triumfat asupra filistenilor? Martor este acea povară a cântării care s-a vorbit atât de mult: Saul și-a ucis miile sale, dar David, chiar acest om, zecile sale de mii. Ba mai mult, nu este el acela care (dacă informațiile noastre din pământul lui Israel sunt adevărate) este sau urmează să fie rege al țării?' Ca atare, 'trebuie să fie dușman al țării noastre; și este sigur sau onorabil pentru noi să ocrotim sau să găzduim un astfel de om?' Achiș poate le-a sugerat că ar fi o politică să-l găzduiască pe David, deoarece acum era dușman al lui Saul și ar putea fi mai târziu prieten cu ei. Este obișnuit ca proscrișii unei națiuni să fie adăpostiți de dușmanii acelei națiuni. Dar slujitorii lui Achiș s-au opus politicii sale și au considerat că nu este deloc potrivit ca el să rămână printre ei. 3. Spaima în care a căzut David din cauza aceasta. Deși avea oarecare motiv să aibă încredere în Achiș, totuși, când a văzut că slujitorii lui Achiș sunt geloși pe el, a început să se teamă că Achiș va fi obligat să-l predea lor și s-a temut foarte tare (v. 12) și poate că era cu atât mai îngrijorat de propriul pericol, când a fost astfel descoperit, pentru că purta sabia lui Goliat, care, putem presupune, era bine cunoscută în Gat și cu care avea motive să se aștepte că îi vor tăia capul, așa cum el îi tăiase capul lui Goliat cu ea. David a învățat acum prin experiență ceea ce ne-a învățat pe noi (Ps. cxviii. 9), că este mai bine să te încrezi în Domnul decât să pui încrederea în principi. Oamenii de rang înalt sunt o minciună și, dacă îi facem nădejdea noastră, ei pot deveni frica noastră. În acest timp David a scris Psalmul lv. (Michtam, un psalm de aur), când filistenii l-au prins în Gat, unde, după ce și-a arătat înaintea lui Dumnezeu necazurile, hotărăște (v. 3): 'În ce vreme mă tem, în Tine mă voi încrede; și de aceea (v. 11) nu mă voi teme de ceea ce-mi poate face omul, nici fiii uriașilor.' 4. Mijlocul pe care l-a luat ca să scape din mâinile lor: S-a prefăcut nebun, v. 13. A folosit gesturile și felurile unui nebun firesc sau al unuia care și-a ieșit din minți, presupunând că vor fi gata să creadă că dizgrația în care căzuse și necazurile în care se afla acum îl făcuseră să înnebunească. Această prefăcătorie a lui nu poate fi justificată (a fost un lucru josnic să se disprețuiască astfel pe sine și nepotrivit cu adevărul să se prezinte astfel greșit și de aceea nu se potrivea cu cinstea și sinceritatea unui astfel de om ca David); totuși poate fi într-o oarecare măsură scuzat, căci nu a fost o minciună directă și a fost ca o stratagemă în război, prin care și-a înșelat dușmanii pentru păstrarea propriei vieți. Ceea ce a făcut David aici în prefăcătorie și pentru propria sa siguranță, ceea ce l-a făcut parțial scuzabil, bețivii fac cu adevărat și doar ca să-și satisfacă o poftă josnică: se fac pe ei înșiși nebuni și își schimbă purtarea; cuvintele și faptele lor sunt de obicei fie la fel de prostești și ridicole ca ale unui idiot, fie la fel de furioase și violente ca ale unui nebun, ceea ce m-a făcut adesea să mă minunez că vreodată oameni cu judecată și cinste și-ar permite așa ceva. 5. Scăparea sa prin acest mijloc, v. 14, 15. Sunt înclinat să cred că Achiș era conștient că delirul era doar prefăcut, dar, dorind să-l ocrotească pe David (după cum vedem mai târziu că i-a fost foarte bun, chiar când domnii filistenilor nu-l favorizau, cap. xxviii. 1, 2; xxix. 6), s-a prefăcut în fața slujitorilor săi că credea cu adevărat că este nebun și de aceea avea motive să se îndoiască dacă era David sau nu; sau, dacă era, nu trebuiau să se teamă de el, ce rău le putea face acum că rațiunea lui plecase de la el? Ei bănuiau că Achiș era înclinat să-l găzduiască: 'Nu eu', spune el. 'Este un nebun. Nu am nimic de-a face cu el. Nu trebuie să vă temeți că l-aș angaja sau i-aș da vreo încuviințare.' El gestionează bine lucrul când întreabă: 'Am eu nevoie de nebuni? Să intre acest nebun în casa mea? Nu-i voi arăta nicio bunătate, dar atunci voi nu-i veți face niciun rău, căci, dacă este nebun, trebuie să fie compătimit.' De aceea l-a alungat, după cum este în titlul Ps. xxxiv., pe care David l-a scris cu acest prilej și care este un psalm excelent și arată că nu și-a schimbat duhul când și-a schimbat purtarea, ci chiar în cele mai mari dificultăți și frământări inima lui era întărită, încrezându-se în Domnul; și încheie psalmul acela cu această asigurare, că niciunul dintre cei ce se încred în Dumnezeu nu va fi părăsit, deși pot fi, așa cum era el acum, singur și necăjit, persecutați, dar nu părăsiți.
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea reflectând asupra refugiului lui David în peșteră.
Aici, I. David se adăpostește în peștera Adulam, v. 1. Dacă a fost o fortăreață naturală sau artificială nu reiese; este probabil ca accesul la ea să fi fost atât de dificil încât David s-a considerat capabil, cu sabia lui Goliat, să o apere împotriva tuturor forțelor lui Saul și de aceea s-a îngropat de viu în ea, în timp ce aștepta să vadă (și spune aici, v. 3) ce va face Dumnezeu cu el. Promisiunea împărăției implica o promisiune de păstrare pentru ea și totuși David a folosit mijloace potrivite pentru propria sa siguranță, altfel L-ar fi ispitit pe Dumnezeu. Nu a făcut nimic care să vizeze distrugerea lui Saul, ci doar să se asigure pe sine. Cel care ar fi putut face un mare serviciu țării sale ca judecător sau general este aici închis într-o peșteră și aruncat deoparte ca un vas în care nu era nicio plăcere. Nu trebuie să ni se pară ciudat dacă uneori lumini strălucitoare sunt astfel eclipsate și ascunse sub obroc. Poate că apostolul se referă la acest exemplu al lui David, printre altele, când vorbește despre unii dintre vrednicii din Vechiul Testament care au rătăcit prin pustii, prin vizuini și peșteri ale pământului, Evr. xi. 38. În acest timp David a scris Psalmul cxlii., care este intitulat: O rugăciune când David era în peșteră; și acolo se plânge că niciun om nu-l cunoștea și că refugiul l-a părăsit, dar speră că în curând cei drepți îl vor înconjura.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în împrejurările tale actuale simți aceeași tensiune între frică și credință cu care s-a confruntat David?
2. Cum ai putea răspunde diferit data viitoare când presiunea te ispitește spre jumătăți de adevăr sau autoapărare?
3. Ce te învață experiența lui David despre capacitatea lui Dumnezeu de a-și păstra scopurile chiar și prin alegeri imperfecte?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Milostiv, când necazul ne apasă cu putere, atrage inimile noastre să caute refugiu doar în Tine, în loc să ne încredem în propriile noastre planuri. Prin Duhul Tău, păzește limbile noastre de înșelăciune și întărește sufletele noastre împotriva fricii, ca să umblăm în integritate și să ne încredem în purtarea Ta de grijă credincioasă pentru orice nevoie. Ține-ne în minte pe cei care depind de noi și susține-ne prin Evanghelie până vom vedea eliberarea Ta.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →